Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
pentru site-urile care citează articolele

Ce nu s-a vorbit la dezbateri

După peste șapte ore de dezbateri în primele două zile, observ că nu s-au alocat nici măcar 10 secunde uriașelor schimbări demografice prin care trecem. Până să ne invadeze Putin cu omuleții verzi, să le ia occidentalilor băncile, supermarketurile, corporațiile și gazele din Marea Neagră, suntem colonizați cu pakistanezi, turci, ucraineni, vietnamezi, africani, arabi, indieni și srilankezi.

În 2030, când viitorul ales își va încheia primul mandat, vom fi la fel de stingheri în marile orașe, cum sunt toți europenii la ei acasă, în orice capitală de la Viena la Atlantic. Prezentul lor e viitorul nostru imediat, minus marile bogății pe care le-au acumulat anterior. Dacă prinde două mandate, cum au reușit Iliescu, Băsescu și Iohannis, în 2035 probabil că și satele vor fi repopulate cu altfel de țărani, pe care vei fi obligat cu măsuri polițienești să-i numești români, pentru că legea dată acum câteva luni le dă cetățenie după doar trei ani de ședere.

E cea mai mare transformare istorică pentru România, cu urmări pentru secolele care vin. În toată Europa e tema numărul 1 a naționaliștilor și a omului de rând, care caută o soluție „anti-sistem” după ce partidele vechi l-au trădat prin rotație. La noi ea nu merită nici 10 secunde în atâtea discuții, pentru că „suveraniștii” fie sunt de fațadă, fie aleg să nu participe la dezbateri, unde să aducă teme proprii pe tapet.

Fuga lor a permis și „progresiștilor” să ignore subiectul, să nu piardă niciun vot spunând că e foarte bine dacă românii sunt înlocuiți cu alții care acceptă salarii mai mici, pentru că îi consideră pe cei cărora le cer voturi: leneși, ineficienți, cu pretenții exagerate și înlocuibili cu oricare alții. Tema prăbușirii natalității a lipsit și ea, exceptând secundele când Antonescu a fost întrebat dacă e de acord cu înscrierea în Constituție a „dreptului la avort”. (Lucru cu care a fost de acord.)

Ca societatea să fie dezarmată preventiv pentru când va realiza această transformare demografică, a fost pus la punct de decenii un întreg eșafodaj de legi și instituții ale cenzurii și represiunii. Dar abia recent ele au fost dezlănțuite într-o turbată prigoană împotriva celor cu păreri „incorecte politic”. Niciodată, de la Revoluție încoace, libertatea de expresie nu a fost mai îngrozită, atmosfera de teroare difuză mai apăsătoare, cu oameni ridicați de acasă la prima oră pentru o postare sau o glumă, percheziționați prin biblioteci, cu telefoanele confiscate, pentru a li se găsi alte convorbiri incriminatoare.

Tema libertății a lipsit și ea total, pentru că prezidențiabilii nu o consideră relevantă. Dimpotrivă, s-a vorbit de și mai multă cenzură, pentru a contracara „războiul hibrid” și „știrile false”. Dacă era vreun candidat care credea în libertate, ar fi venit și ar fi vorbit despre asta. Erau de față reprezentanții partidelor care au dat legile cenzurii, începând cu cea din 2002, de pe vremea lui Năstase. Era Crin Antonescu, autorul unei legi și mai dure de restrângere a opiniilor istorice. Erau cei care susțin alte două legi de cenzură, cea propusă de guvernul Ciolacu și cea a unui parlamentar USR, de reglementare a rețelelor sociale.

Vocea suveranistă a lipsit nu doar prin fuga lui Ponta în prima seară și a lui Simion în ambele. Lipsește oricum, pentru că și dacă îi numărăm pe cei doi, observăm că e cel mult un concurs între ce stăpâni preferă unii și alții: unii mai mult euro-federaliștii, alții mai mult israelo-americanii. Dar toți împreună foarte atenți să nu supere prea mult cei trei poli majori de putere, respectiv de vasalitate pentru noi. Dacă ăsta se poate numi „suveranism”, e doar pentru că ne place să ne mințim și să ne contorsionăm vocabularul.

Postacii lui Simion au fost la datorie, să ne explice cât de deșteaptă e strategia fugii. Am mai văzut filmul ăsta și când Iohannis a fost ales și reales fără să deschidă gura, că alții-s mai răi, e neamț, tace și face, vine chipurile din afara vechii clase politice să ne scape de corupție și ciuma roșie. Vom avea tot un președinte exotic, care primește un cec în alb să domnească cinci sau zece ani peste „frații noștri”, pe care promite să îi aducă cu sutele de mii din Israel, și vin deja din Bangladesh sau India. Foarte inteligentă schema cu ciocul mic și un buchet de flori, cu care ne luăm țara înapoi!

Am văzut aceeași schemă și de la Trump, care promitea să fie patriot, n-avea cum să fie mai rău decât Kamala sau senil ca Biden, trebuia doar să facă unele compromisuri către sponsori până e ales, ne explicau Q-anonii. Până a revenit la Casa Albă și a început să aresteze criticii genocidului israelian, practic abrogând Primul Amendament din Constituție, care garanta libertatea cuvântului. Ba chiar să își epureze propriul partid de patrioți adevărați.

Fuga rușinoasă a lui Simion a lăsat tot terenul vechii clase politice compromise, fără teme majore alternative în discuție. Totul s-a transformat nici măcar în stand-up, ci o seară de „open mike”, combinată cu „roast” de amatori despre adversari.

Au lipsit și teme mari despre lumea viitorului, digitalizarea banilor, supravegherea biometrică, terapiile genetice mARN. Nimeni n-a fost întrebat de ce importăm analfabeți de pe alte continente, când și școala noastră produce așa ceva, când șomajul va exploda pe fondul crizei sau când nu știm câte joburi vor fi înlocuite de robotizare și inteligența artificială… Repet, e un concurs pentru președintele din 2030 cel puțin.

Nimeni n-a fost forțat să discute pe ce s-au cheltuit cele 200 de miliarde de euro din datoria publică și cu ce sacrificii vor fi returnate împreună cu dobânzile aferente. Totul a gravitat în jurul obsesiei militariste despre ruși, ca și cum era un concurs pentru ministrul Apărării. Pentru că dacă nu ai propriul proiect de țară și nici ambiția de a-ți recâștiga independența, alții îți trasează ce ai de făcut în interesul lor. Cum ar fi, misiunea de a fi piață de desfacere, carne de tun sau garnizoană de pază a imperiului lor.

PS: După încă 5 ore de dezbatere finală la Antena 3, observațiile rămân valabile. Tema migrației rămâne tabu-ul neatins nici pentru 5 secunde în vreo 12 ore de palavre la cele trei dezbateri. Elena Lasconi a adăugat și ea propunerea ca „dreptul la avort” să fie trecut în Constituție, ca prioritate.

evadare.ro
April 30th, 2025
Mai multe despre: Politica
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact