8. Ordonanța discriminării majorității

(Parte din seria: „Legile cenzurii, ca inginerie socială”)

Cronologic, Ordonanța 137 din 2000, emisă de guvernul tehnocratului Mugur Isărescu, inaugura o nouă filosofie a statului, care avea să fie cimentată prin multe alte măsuri, luate cu pretextul alinierii la „normele europene”. De fapt, era plasarea pe o traiectorie multiculturală, care se despărțea radical de dezideratul statului național unitar, statuat în Constituție și care fusese încă de la apariția României moderne idealul Unirii.

Ideologic, perspectiva era din zona marxismului cultural și e ironic că era adoptată de o guvernare „de dreapta”, propulsată de foști deținuți politic din partidele istorice, PNȚ și PNL. La data respectivă, curentul transformator promovat prin „societatea civilă” și elita intelectuală de fundațiile lui George Soros era văzut ca foarte „de dreapta” și „anti-comunist”. Deși, în Statele Unite, de unde își aduna fondurile și influența, cuvântul „liberal” începea să sune tot mai mult ca „extrema stângă”.

În baza acestei ordonanțe, se înființează în 2001 (sub guvernul Adrian Năstase) CNCD (Consiliul Național de Combatere a Discriminării). O instituție para-juridică, de pedepsire promptă a „crimelor de gândire” și de exprimare, pe un spectru larg de concepții „incorecte politic”. Atunci când cineva e turnat la respectiva instituție, aceasta purcede la judecarea pârâtului, prezumat direct vinovat și obligat să-și dovedească el nevinovăția. CNCD trimite pârâtului o citație, care începe chiar cu un citat din Ordonanța 137, care sună așa:

„Vă solicităm, în baza principiului inversării sarcinii probei, conform art 20, aliniatul 6 din Ordonanța 137/2000, republicată:

• „Persoanei împotriva căreia s-a formula sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare”

un punct de vedere în două exemplare.”

Așadar, adio prezumție de nevinovăție. Ca într-un proces stalinist, cel care a vorbit „ce nu trebuie” e din start vinovat și trebuie să dovedească instituțiilor statului de ce merită să nu fie pedepsit pentru că a vorbit. Sau de ce pedeapsa trebuie să fie blândă. Amenzile dictate de CNCD, uneori pentru cazuri ridicole, care frizează absurdul, cum se va vedea, ating sume uriașe, de 20, 100.000 de lei (adică 20.000 de euro). Ceea ce aduce, în sine, o formă de discriminare economică în rândul populației. Pentru că ea poate fi la îndemâna unor moguli de presă miliardari, dar e prohibitivă pentru omul de rând. Dacă ești sărac, ai face bine să-ți ții gura!

Abia după ce e amendat exemplar, cetățeanul se poate judeca într-o instanță de contencios administrativ cu instituția, pentru a contesta amenda. Tehnic, membrii colegiului director sunt numiți printr-un algoritm politic de partidele parlamentare, după ce fuseseră inițial numiți de guvern. (Apare cel puțin o părtinire față de opoziție, ca la CNA.) Dar, în practică, ei provin aproape integral nu atât din clientela de partid cât din activiștii cei mai militanți din ONG-urile neo-marxiste și etno-centrice. Sunt persoane cu stadii și de 10-20 de ani în structuri ca: Fundația pentru o Societate Deschisă, Accept și altele asemănătoare.

Un caz ilustrativ e chiar cel care a condus două decenii Consiliul (de la înființare). Iar, recent, a fost promovat de președintele Nicușor Dan în Curtea Constituțională, alt for para-juridic, așezat deasupra voinței democratice populare și justiției „de rând”. Csaba Asztalos Ferenc a reprezentat, aparent UDMR, dincolo de votul în alegeri al cetățenilor, din care maghiarii reprezintă doar 5%. Anterior, singura sa experiență profesională de la terminarea facultății fusese aceea de consilier în cadrul UDMR. Deci un produs pur politic, ajuns acum în instituția supremă a statului.

Dar în CV-ul domnului Asztalos Csaba găsim detalii interesante. Apar mai multe stagii de pregătire în domenii specifice serviciilor secrete. (Unele au devenit aproape obligatorii pentru membrii statului paralel.) Cum ar fi: Colegiul Național de Apărare (tematica „Securitate și bună guvernare”), Academia Națională de Informații; studii post-universitare la o facultate militară din California pe tema „Intelligence and Democracy”, alt program american pentru „Tineri lideri”, organizat la Washington de Departamentul de Stat.

Apare și o pregătire în 2003 (cu doi ani înainte de instalarea la CNCD) la Școala Internațională pentru studierea Holocaustului, la Yad Vashem, Ierusalim. Programul are un nume surprinzător: „Studii despre Holocaust pentru politicieni români”. Deci un stat străin are un program de pregătire destinat politicienilor din alte state, unul chiar cu precizie pentru statul român. După care, acei politicieni astfel recrutați, ajung să fie instalați în instituții de comandă, incontestabile, așezate peste instituțiile „obișnuite”. Inutil să spunem că nu există un program echivalent în România, pentru politicieni israelieni. Vă imaginați ce vâlvă ar fi creat dacă Federația Rusă ar fi avut un program intitulat „Studiul Gulagului pentru politicieni români”? Sau aprofundarea programului de „denazificare” pe care Putin pretinde că îl derulează în Ucraina… Totuși, acest fapt a trecut neobservat două decenii pentru presa românească.

Dar să ne întoarcem la textul ordonanței, în baza căreia Consiliul dictează amenzi celor care scriu sau vorbesc lucruri pe internet.

ART (1) „În România, stat de drept, democratic și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate de lege.”

Evident, acest articol plin de bune intenții devine vorbă goală, din moment ce doar cei cu anumite concepții rămân cu dreptul de a-și dezvolta personalitatea.

ART 2 a) „dreptul la un tratament egal în fața instanțelor judecătorești și a oricărui altui organ jurisdicțional;”

Am arătat deja că și acesta devine o farsă cinică, în condițiile în care ești judecat de un for ideologic, care are o orientare neo-marxistă și va fi, cel mai probabil, părtinitor în împărțirea dreptății.

CNCD se laudă pe propriul site că a încheiat un parteneriat cu asociația militantă Accept, prin care să instruiască magistrații în interacțiunea cu petenți din comunitatea LGBT. Ceea ce încalcă principiul unui tratament egal în fața instanțelor pentru nemembrii respectivului grup organizat, cum ar fi credincioșii mai multor religii, care ar considera unele lucruri un păcat, în acord cu cărțile lor de cult. Așadar, asistăm la o extindere a ideologizării nu doar în cadrul unei instituții specializate a statului, ci și către restul instituțiilor de forță și de judecată.

(vii) „dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie;”

Subiectul moralei publice face parte din codul etic al tuturor religiilor, care au fiecare reprezentări proprii ale noțiunii de păcat. Forțarea unor definiții motivate ideologic încalcă dreptul credinciosului la libertate de gândire și de conștiință religioasă.

(viii) „dreptul la libertatea de opinie și de exprimare;”

Însăși citarea pentru un delict de opinie contravine acestui articol de lege.

definiția discriminării

La articolul 2 apare și definit „obiectul muncii”, printr-o neverosimilă listă, în care au fost înghesuite toate prejudecățile imaginare și tot ce se deduce că ar constitui de atunci încolo un fel de „specie protejată”.

Art 2 (1) „Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată,

precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.”

O asemenea definiție laxă pretinde schimbarea modului de gândire și de percepție asupra oricăror categorii mentale, în care o societate poate fi divizată. E însăși esența ideologiei neo-marxiste, de a înlocui „lupta de clasă” cu „lupta de rasă” și o puzderie de alte grupuri aflate într-un conflict perpetuu. Conflictul latent e stimulat tocmai de ideologii, care insistă pe îndoctrinarea oricărui grup cu o idee identitară proprie, inclusă în schema lui Marx: exploatați versus exploatatori. Transformată în: discriminați (minoritari întotdeauna) versus discriminatori (majoritari întodeauna).

În timp ce identitatea națională e descurajată sistematic, ca potențial periculoasă, pentru că ar aluneca în extremism, aceste identități artificiale sunt stimulate de modernitate. S-a ajuns astfel la o inventivitate bizară, cu noțiuni ca: discriminare pe bază de vârstă („age-ism”), discriminare pe bază de abilități, adică de competență („able-ism”). Prejudecata și discriminarea pe bază de aspect fizic, între frumoși și urâți („lookism”).

Practic, ți se pretinde să nu folosești niciun fel de categorii colective, prin care mintea umană sistematizează și simplifică realitatea înconjurătoare. Să pretinzi că ele nu există sau nu sunt relevante în niciun fel, inclusiv diferența de limbă. Mai precis, să pretinzi că există doar în contextul în care se poate semnala un dezavantaj al unui grup minoritar din partea celui majoritar. Și să nu manifești niciun fel de preferință în nicio alegere, o ipocriziei în baza căreia trebuie să ne imaginăm că bărbații și femeile nu aplică niciun fel de criterii de departajare atunci când își aleg partenerii sau prietenii, ci îi tratează pe toți ca indivizi interschimbabili perfect egali între ei pentru gustul lor.

Evident, grupurile minoritare se pot organiza pe baze exclusiviste, ca asociații și partide, pentru a-și promova interesele. Dar acest lucru e strict descurajat pentru grupul majoritar. Această traiectorie era mai puțin clară în 2000, la data ordonanței, dar devine tot mai greu de ignorat în 2025, pe măsură ce transformările Europei sunt mai greu de negat.

(3) „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.”

Articolul 3 e o culme a absurdului pentru că introduce o distincție între aparență și esența realității (sau a intenției) ce va fi interpretată pur subiectiv. Se proclamă anumite fapte și exprimări ca „aparent neutre”. Ceea ce deschide poarta abuzului, pentru că un reclamant sau o instanță va spune că un lucru e doar aparent neutru. Dar privit dincolo de aparențe, prin nu se știe ce lentilă, nu e neutru, ci discriminatoriu.

Pare a fi formulat intenționat pentru a lăsa total la latitudinea birocraților de ce parte să încline balanța, fără o regulă clară, limpede pentru toți cetățenii.

 art 4 include „orice comportament pasiv sau activ care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte (…) atrage răspunderea contravențională (..)”

Prin noțiunea de „comportament pasiv” poți fi judecat și pentru ce nu ai făcut. De exemplu, pentru că nu ai intervenit să salvezi de la sărăcie o comunitate, care în acest mod a fost defavorizată.

a) „prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor;”

Ordonanța instituie ea însăși principiul discriminării pozitive, reprezentat de sintagma „acțiuni afirmative”. Care, în practica altor țări și a noastră, înseamnă favorizarea unor grupuri pentru a le ajuta să se afirme. Concret, părinții unui elev cu medie mai mare nu se vor putea plânge că a fost respins la o școală pentru a face loc altui elev cu medie mai mică, intrat pe locurile special rezervate unei minorități. (Sau, mai nou, chiar și celor care se întorc din diaspora.) Pentru că acțiunea îi va fi respinsă în baza articolului de mai sus, care arată că e OK să discriminezi, dacă astfel ajuți o comunitate defavorizată cândva să progreseze.

Este prezentarea explicită a principiului ingineriei sociale, prin care planificatorii intervin asupra societății prezente, pentru a repara nedreptăți din secolele trecute sau pentru a atinge idealul utopic al egalității perfecte.

Art 4 „În înțelesul prezentei ordonanțe, categorie defavorizată este acea categorie de persoane care fie se află pe o poziție de inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor datorită diferențelor identitare față de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere și marginalizare.”

Ordonanța instituie categorii pe care își propune să le discrimineze pozitiv, în mod explicit fiind discriminată programatic majoritatea. Dar persoanele ce aparțin majorității sunt tot indivizi, care nu au nicio putere în raport cu instituții ale statului, grupuri organizate, asociații de lobby și de presiune, pretinși reprezentanți de profesie ai unor comunități întregi.

Dacă mergem pe acest principiu al fărâmițării, individul constituie cea mai mică dintre minorități. Dacă se întâmplă să aparțină etniei române, el devine singur și nereprezentabil, cantitate neglijabilă în fața leviatanului numit stat și a bunei organizări a celorlalți. Statul creat pentru a reprezenta interesele românilor, între alte sute de state ale altora, e transformat pervers într-un instrument anti-național, de eroziune a sentimentului identitar. Societatea e pusă, astfel, pe o traiectorie inexorabilă a auto-dizolvării, prin vădirea ca nelegitimă și nelegală a unei preferințe colective românești.

Art 15 „Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.”

Prin acest vast articol se introduce discriminarea pe baza convingerilor politice, fiind eliminată baza patriotismului, care e o preferință etno-lingvistică în baza unei descendențe comune. (Atât „nație”, cât și „patrie” sau „gintă” poartă în ele ideea unei descendențe comune, a unei filiații, dobândită prin naștere.) Apartenența obiectivă la unele categorii e împletită în lege cu percepții pur subiective, imposibil de cuantificat „științific”, precum: ura, ostilitatea, la fel de imponderabile ca amorul și simpatia.

complicitatea CCR

În 2008, Curtea Constituțională a dat o sentință defavorabilă CNCD, considerând că își întinsese prea mult interpretarea ordonanței, presupunând că îl îndrituiește că cenzureze și alte legi sau alte acte administrative, dacă s-ar abate de la principiul egalității.

Aceeași CCR a respins în 2015 mai multe obiecții, cum ar fi cele referitoare la privarea pârâtului de prezumția de nevinovăție, considerând că acesta se poate apăra ulterior în instanță. În schimb, ICCJ (Înalta Curte de Casație și Justiție) a decis în 2025 că sarcina probei e împărțită între reclamant și reclamat.

Tot ICCJ decide și că nu e destul că ești socotit vinovat, dar poți fi judecat și fără să știi. Respectiv, că necitarea n-ar fi un motiv pentru anularea deciziilor CNCD.

Ordonanța introducea oricum mecanisme diferite de alte spețe de judecată, care să favorizeze ONG-urile specializate în impunerea corectitudinii politice. Pentru că în alte procese, nu te poți constitui parte, dacă nu ești implicat. Adică eu nu pot să îi dau în judecată pe Simion sau Șoșoacă, ori pe Gigi și Mitică, pentru că s-au jignit reciproc. Pentru că nu sunt parte vătămată. Ei bine, în materie de discriminare, se pot implica ONG-uri și asociații în numele unor persoane, grupuri și comunități, pentru a le apăra onoarea.

De aici au decurs o serie de intervenții de răsunet, care au transformat legea și instituția în cauză într-o poliție a gândirii, care se ocupă cu impunerea corecției politice. Cât de importantă e noua linie în arhitectura juridică a statului e subliniat de ocaziile în care președinții republicii s-au văzut amendați de consiliu.

deasupra șefului statului

Traian Băsescu a avut mai multe amenzi pentru „derapaje”, unele blocate în instanță. După ce a fost înregistrat involuntar vorbind cu soția în mașina proprie despre o ziaristă ca „țigancă împuțită”, Băsescu a reușit anularea amenzii la ICCJ, care a dat o bizară decizie. Fraza e discriminatorie, dar nu e pasibilă în acest caz de amendă contravențională.

Alt proces al său a vizat o declarație, în care spunea: „avem o problemă, care trebuie spusă, și care face dificilă integrarea romilor nomazi – foarte puțini vor să muncească”. Amenda de 600 de lei venea după ce fusese taxat și pentru o apreciere pozitivă. Abia operat de un medic armean, Băsescu a exclamat: „în sfârșit un armean bun!”.

În 2020, Traian Băsescu a fost amendat cu 6000 de lei pentru alte afirmații condamnate de Consiliu:

„Uite, cred că și aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea și toleranța românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii, Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (..). Acuma tot ce vedeți aici să știți că se petrece și in străinătate, iar acolo se vorbește despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunțăm și la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim!

Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție şi jandarmerie. România trebuie să rămână o țară în care instituțiile statului controlează tot teritoriul. Or, ei, oricât ar amenința, trebuie să înțeleagă că nu va face nici Politia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! Este bine să știm un lucru. Nu toți țiganii sunt de această categorie.” (Traian Băsescu)

Putem să apreciem oricum comentariile de mai sus. Să le considerăm de prost gust, bazate pe adevăr sau generalizări nefericite. Altceva e cu totul remarcabil, anume raportul între instituții ale statului. Printr-o simplă ordonanță de urgență s-a instituit o poliție a gândirii deasupra funcției supreme în stat, care vine cu legitimitatea celor mai multe voturi. Mai mult, i se interzice unui (fost) președinte să corecteze o confuzie larg răspândită pe plan internațional, adică să își îndeplinească obligația de a reprezenta statul român pe plan internațional. Libera exprimare e redusă atât, încât nici șeful statului nu se mai poate referi la un fenomen infracțional, deși preciza că nu e vorba de toată comunitatea (și dădea exemple pozitive imediat în același interviu). Ce așteptări ar mai avea omul simplu!?

Klaus Iohannis a fost și el amendat de două ori pe durata mandatului. O amendă de 5000 de lei a venit când a lansat o „teorie a conspirației” despre înțelegeri între PSD și UDMR.

„Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României!

În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. (Klaus Iohannis)

E clar că intervenția respectivă nu critica o etnie, ci înțelegerea dintre două partide, dintre care unul se întâmplă să fie organizat pe criterii etnice. Corectitudinea politică s-a extins de la probleme etnice, care au gradul lor de sensibilitate, la simpla retorică electorală și polemica politică. Liviu Dragnea a fost reclamat pentru folosirea cuvântului „șobolani” despre niște reporteri. Ludovic Orban pentru expresia „ciuma roșie”. Klaus Iohannis a fost amendat din nou cu 2000 de lei pentru expresia „niște penali”.

„Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze Direcția Națională Anticorupție și conducerea acestei direcții. După părerea mea, această încercare este una jalnică și neconvingătoare.”

pentru alții, ciumă

Sensibilitatea CNCD față de onoarea politicienilor nu s-a regăsit în alte situații flagrante. În multiple spețe, CNCD a refuzat să recunoască discriminarea persoanelor nevaccinate în timpul pandemiei. Dacă nu deveneai cobai pentru o injecție experimentală încercată pentru prima dată pe oameni, și nu arătai certificatul de vaccinat paznicului de la magazin, ca să-ți cumperi hrană, s-a considerat că era alegerea ta, nu vreo nedreptate.

Fie că era reclamat Guvernul României (1), o firmă care refuza onorarea unui contract de muncă în străinătate (2), sau un magazin (3), respingerile au fost pe bandă rulantă, sub pretext că nu se întrunesc condițiile unei discriminări. (4)

Președintele CNCD cerea public în noiembrie 2021 urgentarea introducerii certificatului verde pentru vaccinați. Practic, pleda pentru discriminarea pentru refuzul participării la un experiment medical.

În 2022, CNCD a sancționat „la cererea societății civile” emiterea certificatelor medicale de virginitate. Ulterior, ele au fost interzise cu totul de Ministerul Sănătății în 2024.

Unele cazuri frizează absurdul, având darul de a institui o stare de teamă și auto-cenzură în societate, prin amendarea în scop demonstrativ a unor vedete din te miri ce. În 2022, vedeta ProTV George Buhnici primea o amendă de 20.000 de lei (4.000 de euro), redusă mai târziu în instanță la 3.000 de lei, pentru o declarație mai curând hilară, făcută pe plajă, prin care încuraja femeile să facă sport:

„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”

Csaba Asztalos s-a antepronunțat și în cazul arbitrului Sebastian Colțescu, care în timpul unui meci de Champions League l-a indicat pe un jucător negru după culoare, în adresarea către un asistent. Șeful CNCD a spus că incidentul e clar unul rasist. După care UEFA l-a absolvit de orice vină pe arbitrul român.

Bianca Drăgușanu a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că ar fi ofensat-o pe Kim Kardashian sau oamenii scunzi. Nu e foarte clar. Declarația blondei a sunat așa: 

„Kim Kardashian e cam pitică. Mi se pare că dacă nu ești înaltă nu ești om.”

Excesul de zel al instituției în a crea o societate fadă, auto-reprimată și ipocrită, încurajează tot felul de sonați să abuzeze de instanțele de judecată cu cereri absurde. Cineva a reclamat un articol de presă, care avea în titlu: „accident produs de două femei”. (Respinsă) Altcineva, dimpotrivă, a fost ofensat de reclama Skol, pentru sloganul „sexist”: „Răcorește bărbatul”. (Respinsă)

(va urma)

9. Legea anti-liberală a lui Crin Antonescu