Pacea separată e un final pentru ideea de NATO

Războiul din Ucraina nu trebuia să aibă loc. Contrafactual vorbind: America și unele puteri europene nu trebuiau să încurajeze și înarmeze Ucraina pentru acest conflict prin intermediar. Departamentul de Stat al SUA nu trebuia să susțină revoluția portocalie prin rețeaua Soros, prin care au răsturnat un regim ales, care era mai curând neutru geopolitic decât pro-rus.

(Ocazie cu care Victoria Nuland a fost înregistrată cu celebra replică: „îl punem pe Yats(eniuk) și fuck the EU!”. Se întâmpla în 2014 și era de la PD, înainte de primul mandat al lui Trump, deci ideea de a sfida Europa nu e a lui.)

Rusia nu trebuia să încurajeze mișcări secesioniste și desantul de „omuleți verzi”. Ucraina nu trebuia lăsată să comită masacre în regiunile cu populație rusă în războiul civil, pe care toți l-am ignorat, pentru că presa nu ni l-a arătat.

Conducătorii Franței și Germaniei nu trebuiau să gireze acordurile de la Minsk, despre care știau că nu vor fi respectate de Ucraina, „doar ca să câștige timp să se înarmeze”. Putin nu trebuia să invadeze Ucraina, declanșând un război cu milioane de morți, probabil, răniți și destine aruncate în aer. Boris Johnson nu trebuia să intervină să îi spună lui Zelenski să nu facă pace la Istanbul.

Țările Europei și America nu trebuiau să pompeze sume nebunești și armament în Ucraina, ca și cum ar fi fost o țară NATO, pentru un război prin intermediar.

Dar… și aici partea contrafactuală se oprește, și intervine realitatea momentului:

Ce face acum America lui Trump Europei e o trădare de proporții șocante, care desființează NATO măcar la modul simbolic, dacă nu la propriu.

Pentru că, lăsând deoparte pretextele și cauzele războiului, din punctul de vedere al narațiunii oficiale, noi am fost aliați. Am luptat împreună cot la cot contra unui bau-bau, pe care n-am reușit să-l învingem. (Cum ne-a zis Bush, când ne-a făcut invitația de aderare la NATO: am fost „shoulder to shoulder”, sau „șold lângă șold”, cum a tradus live translatorul la mitingul din Piața Revoluției.)

Alianța tocmai pe acest principiu e creată: că suntem „toți pentru 1”. Și de decenii ni se spune că facem niște sacrificii economice, ca să avem cea mai tare garanție de securitate cu putință. Inclusiv Ucraina face, teoretic, sacrificii incomparabil mai mari, ca să fie primită și să beneficieze de acea garanție. E o poliță de asigurare.

Iar acum, nu doar că „aliații noștri”, în cel mai mare război, pe care l-a cunoscut Europa de la al doilea război mondial încoace, deci din toată existența NATO, încheie pace separată cu „inamicul”. Dar ne anunță că nici nu cheamă Europa să asiste la negocieri. Nu spun că nu trebuia să continuăm lupta până la absurd. Dimpotrivă, nu trebuia să ne fi implicat deloc în ea, deci e bine că se încheie pace cât mai repede cu putință. Dar pace doar cu unul din aliați, pe la spatele celuilalt, distruge definitiv încrederea că valorează ceva să te numești „aliat strategic”. Pentru că, iată, garantul principal al poliței trădează aliați mult mai mari decât noi.

Iar noi suntem pe dinafară. Pentru că un nucleu de țări europene se întrunește zilele următoare la Paris, și nu suntem invitați nici acolo. Vor fi: Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Polonia, Danemarca, dar noi nu. Da, Polonia cea războinică, sora noastră de pe „flancul estic”, e. La fel și Anglia, cea ieșită din UE. Dar „pro-europenii” noștri n-au fost băgați în seamă nici în „partida federalistă”, deci nu ne ajută cu nimic așa zisul lor europenism. Partida MAGA-Likud, a lui Georgescu și Simion, încă tânjește după orice aluzie că e acceptată măcar în fan clubul Trump. Iar partidă pro-rusă sau neutralistă n-a fost nici măcar tolerată ca opțiune de sistem. (În octombrie, CCR a exclus-o pe Șoșoacă chiar cu motivul că n-ar avea voie prin Constituție să fie defavorabilă NATO și UE. Organizații de care acum analiștii mainstream spun că nu e exclus să se desființeze sau fragmenteze.)

cât au fost contribuțiile

Și nu doar că au „luptat” umăr la umăr, de pe margine, dar UE și SUA nu au contribuit diferit. America a contribuit militar mult mai mult. Dar dacă punem la socoteală ajutorul umanitar, economic și efortul cu majoritatea refugiaților, Europa a contribuit chiar mai mult. Iar asta e fără a mai lua în calcul pagubele, care sunt incomparabil mai mari în Europa, prin decuplarea de la sursa ei de energie.

America se laudă cu 183 de miliarde de dolari investite și promise Ucrainei. Dar cea mai mare parte din ele se întorc sau rămân acasă, prin finanțarea industriei autohtone de armament, cum s-au și lăudat politicienii americani alegătorilor. Nu „o parte”… ci 70% din bani au rămas în America, după cum arăta un „verificator de conținut” în decembrie anul trecut.

Potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială, Ucraina a primit în ultimii trei ani sprijin în valoare de 267 miliarde de euro, într-un ritm de 80 de miliarde pe an. După aceste date, America ar fi venit cu 114 md euro (64 ajutor militar și 50 financiar și umanitar), în timp ce Europa a depășit-o, ajungând la 132 md euro (70 ajutor financiar și umanitar, 62 ajutor militar).

Deci Europa nu mai e chemată la tranșarea războiului pentru care a plătit chiar mai mult decât America. În schimb, după cum se prefigurează, va fi chemată la reconstrucție și la misiunile de menținere a păcii. Deci ar ajunge și oficial cu trupe la fața locului, fie și purtând căști albastre.