Dominoul monedelor. America ajută Japonia, sacrificând euro

Donald Trump a declanșat atacul asupra Iranului, după ce Beniamin Netanyahu a pledat 30 de ani pentru acel război. O altă explicație, pe care am luat-o în considerare de la început era și că ținta era China. Adică închiderea strâmtorii era anticipată, cu toată destabilizarea Golfului Persic, pentru a perturba sursa de energie a marelui rival. Poate și pentru a pedepsi saudiții, care tatonau apropierea de BRICS.

Dar la fel ca pe frontul din Ucraina, aliații au fost serios loviți de decizia Americii. Un efect nedorit ar fi și că blocajul din Strâmtoarea Ormuz ajută Rusia, ca exportator de petrol și gaze, atât prin creșterea prețului cât și prin consumarea acolo a unor muniții, care nu mai sunt donate Ucrainei.

Japonia e o victimă colaterală din cele mai serioase. Pentru că importă 97% din petrolul de care are nevoie, 90% chiar din zona Golfului. Per total, importă 87% din energie, deci e lovită de fluctuațiile prețului și livrărilor. Europa e altă victimă de acest tip, dar cu mai multe opțiuni.

Fără a intra în complexitatea problemelor demografice și economice ale Japoniei, notăm doar că stagnarea din 1985 încoace s-a răsfrânt asupra monedei, dobânzilor de referință, investițiilor.

În 1985, când Japonia conducea în electronică, industria auto și alte tehnologii de vârf, un dolar se cumpăra cu 250 de yeni. A urmat spargerea bulei imobiliare și prăbușirea la 120 în doar doi ani. Guvernul a încercat cu disperare să producă inflație și creștere economică, ajungând să intervină tot mai mult în piață.

Ca urmare a pachetelor de stimularea a creșterii, Banca Japoniei a ajuns să dețină peste jumătate din datoria suverană. Rețeta a fost imitată și de Trezoreria SUA prin relaxările cantitative. Datoria suverană a Japoniei depășește 200% din PIB.

În ultimul deceniu, yenul a pierdut 37% față de dolarul american, fiind în prezent la 159 de yeni pentru un dolar.

Doar că Japonia mai deține și 1 trilion de dolari din datoria de 37 de trilioane a Statelor Unite. E cel mai mare deținător străin de titluri de stat americane. Iar punerea lor pe piață ar fi creat deranj pentru America, în condițiile în care creditorii au ajuns să îi ceară Unchiului Sam 4,5% pe an dobândă la împrumuturile pe 10 ani și peste 5 la cele pe 30 de ani.

Sub pretextul pandemiei, în 2020, America a încheiat înțelegeri cu unele bănci centrale, inclusiv cea a Japoniei. Astfel, în loc să le lase să pună pe piață obligațiunile americane, și să lase prețul să fie descoperit prin cerere și ofertă, Rezerva Federală le oferă facilitatea de a le primi ca gaj și a le împrumuta fără dobândă dolari pentru ele. Nu le răscumpără, ca și cum și-ar cumpăra propria datorie. Ci ajută Japonia să obțină lichidități pe termen scurt, ca și cum ar vinde titlurile Trezoreriei SUA.

Diferența de dobândă dintre cele două bănci centrale e o altă problemă globală. Banca Japoniei dă dobânzi mai mici, cu circa 2 procende față de Fed. Ceea ce a adus yenul și în mijlocul unor speculații pe scară mare. Investitorii internaționali împrumută yeni pentru investiții în alte economii ale globului. Circuitul e atractiv dacă yenul scade, dar dacă se întărește, sunt stimulați să își lichideze activele cumpărate în dolari și să returneze împrumuturile făcute în yeni.

La sfârșitul lunii iulie, Trezoreria Statelor Unite a dat o mână de ajutor de 85 de miliarde de dolari Băncii Japoniei, pentru a întări yenul. Suma cheltuită în doar două zile e imensă în viața reală. Dar în lumea schimburilor de monedă, de ordinul trilioanelor zilnic, nu e de natură să poată opri piețele. Efectul a fost o întărire a yenului, care a trecut în primele zile ale lui august de la 163 la 156 pentru un dolar. Dar tendința de devalorizare a fost reluată.

Ca să ajute aliatul asiatic, America lui Trump a sacrificat încă o dată Europa. Când Rezerva Federală a intervenit în tandem cu Banca Japoniei să ajute yenul, instituția condusă de Kevin Warsh a folosit euro în loc de dolari. Ceea ce a produs o cădere de 4% a parității euro față de yen. Banca Centrală a Uniunii Europene nici măcar nu a fost anunțată, că America aruncă euro pe piață. Ca între prieteni. Iar liderii țărilor UE nici nu au protestat față de asta. Ca între vasali.

„Facem ce e nevoie să îi susținem (pe japonezi), dar într-un mod care ajută economia americană și contribuabilii ei, stabilizând economia globală.” – a spus Scott Bessent, șeful Trezoreriei.

Până acum, America susținea că nu trebuie să existe intervenții asupra cursului, care să fie stabilit de piață. Ca între capitaliști. Și chiar punea la index țările care și-ar fi slăbit deliberat moneda, ca să își ajute exportatorii. China a fost mult timp blamată pentru asta. Acum vedem că face ea însăși intervenții pentru manipularea cursului, e drepte, ajutând o altă monedă să crească puțin.

Creierul acestei intervenții, Scott Bessent, a participat împreună cu George Soros la faimosul atac speculativ asupra lirei sterline. Iar acum conduce echivalentul Ministerului de Finanțe în numele lui Donald Trump. Bessent înțelege mai bine ca oricine că statele pot fi înfrânte de speculatori sau de forțele pieței, când încearcă să lupte pentru susținerea unui curs anume. 

Intervenția recentă e una fără precedent. Deocamdată, ea a obținut doar calmul dinainte furtunii. Turbulențe similare vor putea fi resimțite și de alte bănci naționale. Și atunci vom vedea pentru cine și dacă va mai dori să intervină Statele Unite.