evadare.ro

Cum ar putea fi resetarea financiară

Începem cu o știre de context: China închide unele din cele mai mari porturi din lume de dragul farsei covid. Pe al treilea cel mai mare port comercial de pe glob l-a închis pe sfert pentru un singur angajat, anterior vaccinat, care a fost testat pozitiv. Cine poate să creadă explicația asta, nu se califică la statutul de adult.

Din păcate, în lume s-au văzut războaie cu milioane de morți pentru controlul unor rute comerciale, al unor resurse, al unor piețe de export. Pe scurt, pentru bani. Să crezi că un regim fără scrupule precum cel al comuniștilor chinezi gâtuie PIB-ul țării și economia mondială de frica răcelii fără simptome a unui docher, e curată aiureală. Cred că pentru un singur container plin cu electronice, tovarășii l-ar fi împușcat fără ezitare. Amintiți-vă plasele anti-sinucidere puse la fabricile Foxcon, ca să nu se întrerupă producția de iPhonoane pentru „incidente mărunte”. Nu mai insist ce s-ar fi întâmplat dacă un șofer de tir făcea un accident sau un vapor se scufunda – nimic nu oprea fluxul comercial strategic al țării.

Așadar, avem încă una din dovezile de netăgăduit că marea criză medicală e orchestrată și fumigenele emoționale sunt doar diversiuni. Nu mă adresez celor incapabili să perceapă aceste realități, care nu s-au trezit încă. (Să meargă cu versiunea oficială până-n pânzele albe, că nu-mi mai bat capul.) În schimb, îmi propun să vorbesc limpede pentru ceilalți. Așadar, ce se prefigurează încă din această toamnă?

Surse bine informate dau semnale tot mai clare că valul 4 va fi marea diversiune la adăpostul căreia se va declanșa etapa cheie a tranziției financiare din cadrul Marii Resetări. Nu-mi cereți dovezi, că nu am, nici garanții – ce scriu de această dată luați doar cu titlu de inventar. Numiți-le supoziții, atâta cât pot înțelege și eu.

Marea problemă a economiei mondiale e criza datoriilor. Acestea au crescut spectaculos pe fundalul pandemiei, dar încă nu sunt puse în discuție. Show-ul valului patru va face din ele subiectul principal, greu de ascuns și sub o asemenea emoție colectivă. Pe glob s-au promis (în cadrul unor înțelegeri bilaterale de împrumut) sume mult prea mari pentru a fi realist returnate. Cineva trebuie să piardă. Dar creditorii dețin și puterea reală, deci nu are cine să îi determine să accepte pierderea.

Dimpotrivă, ei sunt în postura să preseze guvernele în două direcții. O mișcare temporară – să crească îndatorarea (ce a făcut și guvernul american, ce a făcut și Cîțu, la nivelul lui, pe spinarea românilor). Direct spus: să prelungească existența unui caritas. Tot o mișcare pe termen scurt și mediu este să le asigure cămătarilor internaționali lichidități. Asta se face prin intervenția pe piața repo și prin așa zisa tipărire de bani.

Doar că această tipărire nu se întâmplă la modul propriu, cum își închipuie lumea. Nu se tipăresc saci de bancnote. Nu e vorba nici măcar de emiterea unor bani electronic. E mult mai complicat. De obicei, e vorba de producerea unor rezerve minime obligatorii, care permit băncilor comerciale să aducă ele însele bani în existență din nimic. Dar ele nu produc acești bani de florile mărului, de dragul de a-i produce. Ci doar sub formă de credite, când au pe cine credita.

Da, sistemul e unul parazitar. Casta parazită are privilegiul de a falsifica bogăția pentru care oamenii obișnuiți plătesc cu sudoare, muncă, ani din viață, inteligență și sacrificiul economisirii. Da, această castă parazită extrage implicit din valoarea produsă de cei care muncesc (și de micul capitalist, care organizează munca respectivă, care riscă resurse proprii). Deci extrage câte ceva din creșterea de productivitate dată de tehnologia nouă, de mai buna organizare. Doar că nici această castă parazită nu poate trăi într-o ficțiune totală.

Ea are nevoie de motorul dobânzii încasată în urma creditării. Dobânda este contactul dintre lumea reală și ficțiunea speculației financiare. Degeaba ai (fraudulos) privilegiul de a produce bani din nimic în sistemul bancar fracționar, dacă nu ai cui acorda împrumuturi. Marile bănci au o tonă de bani la dispoziție, au dobândă zero, dar nu găsesc afaceri suficient de promițătoare și de sigure, ca să le garanteze recuperarea cu profit a împrumutului. Aceasta e problema de fond a lumii speculative, așa zisa ocultă financiară, și de-asta încearcă tot felul de fente și de false crize – fie pentru a fi ajutată de intervenția de stat, fie pentru a genera o falsă frenezie a consumului. Așa apar false deziderate – schimbarea parcului auto cu mașini electrice, energia verde, războiul cu clima, războaiele propriu-zise, militare, crizele medicale, monedele virtuale, bulele imobiliare sau bursiere. Surplusul de bani nu găsește debușee, iar când le găsește, se îndreaptă în exces, cu toată turma, spre ele.

Așadar, există bani, dar nu există suficiente afaceri creditabile. Veți spune că există atâta sărăcie pe glob, copii care rabdă de foame, infrastructură, care așteaptă să fie construită sau reparată. Doar că toate acestea reprezintă cheltuieli în ochii creditorilor internaționali. Nu prezintă garanția că un dolar împrumutat se va întoarce ca un dolar și zece cenți, în loc să fie păpat. Au dispărut marile posibilități de expansiune – cum a fost cazul descoperirii de continente noi sau după căderea comunismului.

Inventivitatea speculatorilor financiari a mai creat o problemă, deloc mică. Prin instrumente derivate, partea speculativă a economiei a ajuns să fie mai mare decât cea productivă. Banii rulați în paradisurile fiscale offshore sunt mai mulți decât cei din bugetele naționale. Fizic, e imposibil ca guvernele să salveze acele corporații implicate în jocuri speculative cu derivate. Așa cum un măgăruș nu poate trece râul cu un cal bolnav în spinare. Salvarea unor bănci de guvern e posibilă doar până la un punct.

Altă problemă legată de acest aspect e că a apărut neîncrederea în interiorul lumii financiare. (Cauza crizei repo din octombrie 2019, chiar înainte de simularea unei pandemii covid și cu luni de zile înainte de anunțarea virusului.) Este ceea ce se cheamă o criză a colateralului – adică a garanțiilor valoroase, credibile pentru terți. E foarte bine să ai hârtii cu promisiuni de plată de la Goldman Sachs sau Deutsche Bank, sau derivate bazate pe credite ipotecare, sau promisiuni de plată de la o multinațională ca AIG. Dar dacă finanțiștii simt miros de furtună, ajung să refuze asemenea instrumente, care se pot dovedi lipsite de lichiditate – adică să nu aibă cumpărători dispuși să le dea un preț oarecare (poate niciun preț). Deci valoarea lor contabilă din scriptele băncii devine momentan zero în practică. Atunci speculatorii fug spre instrumentele de maximă bonitate – cum ar fi bonurile emise de trezoreria SUA, despre care se crede că nu poate da faliment și va putea oricând oferi dolari pe care îi tipărește, în schimbul lor.

Această fugă după garanții cu grad mare de certitudine merge în direcția opusă inflației, putând fi deflaționistă. Creditorii se îndreaptă spre un instrument cu dobândă aproape zero, dar sigur. Și refuză să crediteze investiții care promit dobândă mai mare. Alegerea lor infirmă și amenințarea inflației, pentru că ei practic pariază pe o inflație mică atunci când contractează un credit la dobândă infimă.

Veți spune: și ce ne interesează pe noi că băncile și fondurile de investiții au probleme? Sau că niște paraziți dau credite neperformante…. Foarte bine, să piardă, dacă au fost lacomi și au riscat…. Doar că aici intervine o problemă majoră. Lumea speculativă creionată mai sus e încâlcit de legată de economia reală. De fondurile respective sunt legate fondurile private de pensii, corporațiile cu cei mai mulți angajați (implicit și consumatori de bunuri produse de alți angajați), bugetele guvernamentale cu deficitele lor anuale și promisiunile lor de a onora pensiile de stat, salariile profesorilor șamd.

În punctul în care suntem, nu există posibilitate de extragere din încurcătură în timp scurt sau doar cu suferințe pentru creditori. Resetarea va dura ani de zile, până se va lămuri ce activități sunt viabile și care sunt doar mofturi ținute în viață de promisiuni și împrumuturi. Va trebui să existe instrumente care să acționeze intermediar ca mijloc de plată sau chiar creditare când neîncrederea va fi totală și se va ajunge la blocaj.

Din perspectiva păpușarilor, e nevoie și de multe perdele de fum. Cum ar fi inventarea unor crize de consum sau de abținere de la consum, de îndatorare galopantă, de senzație că urmează hiper-inflație, care să stimuleze consumul, de senzația de penurie prin crize ale lanțurilor de producție și distribuție. Rolul acestor crize și spectacole e să miște în sus și în jos pedalele inflației și circulației monetare. Dar și să deruteze în privința prețurilor viitoare ale unor mărfuri. (S-a întâmplat deja cu lemnul și aurul, care au avut fluctuații mari artificiale.)

Care ar fi ieșirea? Din punctul de vedere al omului mărunt, poate fi direcționarea spre activități necesare, cum sunt cele amintite, spre creșterea nivelului de trai al unor zone defavorizate și fructificarea potențialului altora. Dar așa ceva nu intră la priorități pentru plutocrați. Poate doar dacă mișcările populare ar impune prin revoluții regimuri autoritare, populiste în sensul bun. Puțin probabil.

Pentru oligarhia planetei, ieșirea din capcana ficțiunii speculative e o ficțiune și mai mare. Adică trecerea la societatea controlului total, la o monedă digitală care poate fi înmulțită oricât și distrusă oricând, inclusiv în conturi (sau măcar taxată cu „dobândă” negativă). Probabil vor fi inițial monede locale, apoi o singură monedă virtuală globală, cuplată cu o modalitate de control total al populației (codul de bare). Primele vor fi de tranziție, dar se va spune că n-au dat rezultatele scontate și le trebuie o doză mai tare. (Ca la vaccin.)

Deci lucrurile la care ne putem aștepta încă din această toamnă: falimente de răsunet, care să genereze neîncredere în capacitatea de plată a partenerilor și blocaj financiar. Șomaj real la cote nemaivăzute. Crize bancare puse în mișcare de volatilizarea unor monede. Trecerea de la injectarea de bani în economie prin rezervele minime obligatorii, la o formă de bani digitali. Înghețări sau chiar confiscări de depozite bancare. Incapacitatea de plată a unor credite. Măsuri de austeritate cuplate chiar cu intervenția armatei acolo unde populația începe să înțeleagă discrepanța dintre promisiuni și realitate. Crize alimentare. Pentru plutocrați, Marea Resetare reprezintă preluarea controlului politic și juridic asupra unei planete pe care o controlează financiar și prin rețele de influență.

evadare.ro
August 24th, 2021
Mai multe despre: Economie

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.