13. Arabii, ca moștenitori ai culturii Magice

„Nu „arabii” au creat cultura arabă. Dimpotrivă, cultura magică, ce începe în timpurile lui Hristos, a generat ca ultimă mare creație etnică poporul arab care reprezintă, ca și cel evreu și cel persan, o comunitate de credință, comunitatea Islamului.” (pag. 200, vol. II, „Declinul Occidentului”)

Mentalul magic începuse să se formeze în preistoria acestei culturi, în 5-6 secole dinaintea erei noastre, în religiile evreilor și caldeenilor. Apoi magicul s-a insinuat discret în civilizația romană în declin, pe care a cucerit-o din interior. Cultul lui Isis și Mitra era prezent la Roma la cel mai înalt nivel. La Palmira, romanii încă ridicau impunătoare temple zeităților din cultul cananean al lui Baal, în 131, era noastră. Apoi imperiul s-a creștinat, devenind Bizantin în jumătatea răsăriteană.

La est, începând din Anatolia, se ridica o nouă ipostază a Imperiului Persan, sub forma Imperiului Sasanid, care există între 224 și 651, când e înghițit de Islam. Înființarea Imperiului Sasanid e legată de adoptarea mazdeismului ca religie de stat. (Dualism între Bine și Rău.) La urma urmei, sintagma „cultură magică” vine de la Magi, casta preoțească a religiei lui Zoroastru, care e posibil să fi fost și un grup etnic. În acea vreme, deopotrivă persanii și evreii renunțaseră la limbile pahlavi, respectiv ebraică, în favoarea limbii aramaice. Proces început încă din precedentul imperiu al persanilor, cel ahamenid, al lui Cirus și Darius, cunoscut din luptele cu grecii.

Rezultase, așadar, o vastă populație de limbă semită (aramaică), dar și alte formațiuni tribale, care încep să se coaguleze în funcție de apartenența la religiile din familia magicului. Evreii erau foarte numeroși între Armenia și Sahara, nu concentrați și nu neapărat cu descendență comună, dar se adună în jurul sinagogii. Etnic, tot persani erau și cei mai mulți dintre nestorieni. Alte secte, ca monofiziții, se percepeau și ele ca o națiune, dar au fost învinși. La scurt timp după ce Constanin „creștinează” Imperiul Romei, armenii și georgienii adoptă și ei creștinismul ca religie de stat în regatele lor. Ambele părăseau credința lui Zoroastru și se rupeau din sfera sasanizilor.

„O națiune de stil magic este o comunitate confesională, o asociere a tuturor celor care cunosc calea mântuirii și care sunt uniți lăuntric. (…)

Cetățeanul unui oraș străin reprezintă pentru un popor antic ceea ce pentru un popor magic reprezintă necredinciosul. Cu el nu este posibilă nici comuniunea, nici unirea prin căsătorie.” (205 vol. II)

Potrivit lui Oswald Spengler, într-o națiune magică se intră printr-un act sacramental: circumcizie, botez, acceptarea „shahada”. (Rostirea frazei despre unicitatea lui Dumnezeu (Allah) și a lui Mahomed ca profet se consideră convertire la islam. Formula figura inclusiv pe steagul ISIS.) Astfel sunt absorbite triburi sau doar pături sociale.

„Națiunea magică se confundă în totalitate cu noțiunea de biserică. Națiunea antică este legată lăuntric de un oraș, cea occidentală de un teritoriu, cea arabă nu cunoaște însă nici patrie, nici limbă maternă.” (p. 206)

„Din această populație arameeană de naționalitate caldeo-iudeo-persană au ieșit Talmudul babilonian, gnoza și religia lui Mani, iar în epoca islamică, după ce ea a trecut aproape în întregime la naționalitatea arabă, sufismul și șiiții.” (208 vol.II)

În cadrul teoriei sale că nu popoarele creează cultura, ci cultura naște popoare, Oswald Spengler subliniază rolul sasanizilor în evoluția culturii magice. După estimarea sa, persanii din epoca sasanidă erau într-o etapă gotică și fac trecerea la un stat aristocratic. Ei au ajuns să dezvolte o cavalerie, cum dovedesc ruinele unor castele. Au produs mozaicuri și arabescuri perfecționate de bizantini. În plus, au fost model pentru conducerea și ceremonialul bizantin. Vârful acestei tradiții cavalereși și artistice ne duce la mauri, în vremea califatului.

Evident, înainte de asta are loc emergența Islamului. Care pornește din sud, din peninsula Arabică, aflată chiar pe linia de falie dintre Imperiul Sasanid (Est) și cel Bizantin (Vest). Putem lua ca reper anul 622, când are loc Hegira, mutarea lui Mahomed de la Mecca la Medina. Atunci e înființată prima comunitate a credincioșilor musulmani (umma). Anul e și primul din calendarul islamic.

Aici Spengler are o propunere provocatoare. În grila lui, momentul nu e startul unei culturi noi, ci evoluția uneia deja existente. Astfel, Mahomed nu e echivalat unui întemeietor. „Omologul” său în cadrul culturii faustice (occidentale) ar fi Oliver Cromwell.

Altfel spus, islamul ar fi o doctrină târzie, de tip puritan, care conceptualizează religia, ca janseniștii ulterior. Este „entuziasmul unui spirit comun, ardoarea rece, mistica uscată, extazul pedant”. În susținerea echivalenței dintre islam și puritanismul englez (și nu numai), cu procedurile sale foarte precise, aduce un exemplu pitoresc:

„Vrăjitoarele sunt arse pentru că au fost dovedite ca atare și nu pentru că au fost văzute zburând noaptea; (359, vol II)

Cifra, pe care o folosește Spengler – un milion de vrăjtoare arse în secolul XVII – e probabil vast infirmată de cercetările mai actuale. Dar comparația mi se pare elocventă în a surprinde combinația de fervoare mistică și simț practic, care făcea ca islamul să se răspândească cu sabia și Coranul, într-o excelentă organizare militară și strategică. „Monahismul islamic este războiul religios” spune Profetul într-un hadith (consemnare a unei tradiții orale din afara Coranului). Într-adevăr, islamul e una din puținele religii, care nu au o formă de călugărie și nici nu recomandă celibatul.

Încă și mai surprinzătoare ne va părea echivalarea lui Mahomed cu Pitagora, în cadrul culturii apollinice (antichitatea clasică).

„Pitagora nu era deloc filosof. După cele spuse de filosofii presocratici, el era un sfânt, profet și întemeietor al unei ligi fanatice și religioase care și-a impus adevărurile în lumea din jur prin toate mijloacele politice și militare.” (360 vol. II)

Se știe că Pitagora era conducătorul unei secte cu caracter inițiatic, pentru care matematica era doar un accesoriu al misticii. Sunt necunoscute credințele și ideile, care făceau obiectul inițierii pitagoreicilor, dar recruții erau obligați să asiste în tăcere ani de zile, până la primirea statutului deplin. Aveau și rigori alimentare. La inițiere, primeau în palmă tăblițe de aur, care le atestau că au depășit statutul de muritor. Adepții lui Pitagora au distrus cetatea Sybarris, într-o revărsare de ură.

Reținem așadar, ca argument al caracterului târziu al islamului în sânul culturii magice, insistența pe normele de comportament, pe puritatea dogmatică, alimentație, igienă, vestimentație. Expresii ale raționalismului mistic.

Spengler susține că literatura bizantină s-a stins brusc în 650 și s-a continuat în islam. Iar din acest punct, cultura magicului s-a scuturat de haina străină a antichității apollinice, în care crescuse. Anomalie, pe care o numise pseudomorfoză.

„Prin aceasta, cultura magică a devenit realmente „arabă”, eliberându-se de pseudomorfoză. Spiritul iconoclast condus de Islam, pregătit îndelung de monofiziți și evrei, trece și prin Bizanț unde sirianul Leon III a izbutit să înfrângă această mișcare puritană a sectelor islamice și creștine; în 650 secta paulicienilor iar mai târziu secta bogumililor.” (361 vol. II)

Cum am precizat în alt episod, nu sunt de acord cu felul în care minimalizează mileniul bizantin, pe care îl rupe de lumea clasică, de Atena și de Roma, iar apoi îl transformă în simplu precursor pentru islam. Dar teoria islamului ca împlinire a ideii magice de națiune o găsesc remarcabilă.

Această teorie a făcut și ca autorul să atragă atenția unor intelectuali musulmani contemporani. Ei scapă din vedere că în schema lui o civilizație, care își epuizează seva, nu se mai revigorează. Dar aleg să vadă în islamul de azi purtătorul unei culturi tinere, capabile să provoace civilizația bătrână a Occidentului.

Ideea convertirii, ca bază a identității de tip magic, e întărită și cu alte exemplificări, care justifică și ghilimelele.

„Cuceritorii Spaniei erau niște berberi, compatrioți ai lui Augustin, iar cei care au înaintat până la Oxus erau perși din Irak. Inamicii de ieri devin luptătorii înfocați de mâine. Cei mai mulți din „arabii” care, în 717, au atacat Bizanțul, se născuseră creștini. ” (361 vol. II)

Aș dori să adaug la final și o listă, care nu-i aparține lui Spengler, dar vine în completarea acestei idei. E vorba de o serie de personalități, asociate epocii de aur a califatului și piscuri ale culturii arabe. Arabilor li s-a acordat gloria de a fi readus lumii occidentale textele lui Aristotel, algebra, numerele zise arabe, alchimia, care a precedat chimia, medicina. Vom observa că ei sunt născuți ori în Spania de azi, ori în Asia Centrală. Acele republici terminate în „-stan”, ni se par azi la capătul lumii. Dar atunci erau cumva în centrul comerțului cu mărfuri și idei între chinezi, indieni, turci și arabi. Orașele lor erau spectaculoase (Samarkand, Buhara), aveau biblioteci. Învățații lor au trecut la limba arabă și au făcut faimă pentru Bagdad, Damasc, Cordoba, Granada, Toledo. Creștinii și evreii erau cel mai des între poligloții, care copiau și compilau manuscrise.

Avicenna – persan din Uzbekistan, autor de tratate de medicină, alchimie
Averroes – din Cordoba, Spania de azi, matematician, comentator al lui Aristotel, jurist
Al Khwarasmi – născut în Uzbekistan sau Turkmenistan matematician; de la numele lui vine „algoritm”, a adus numerele „arabe” din India
Maimonide – evreu din Cordoba, medic al lui Saladin, socotit cel mai influent pentru iudaism, după Moise
Al Zahrawi – născut în Spania, nu știm originea, cel mai mare chirurg din Evul Mediu, chimist
Abas ibn Firnas – berber din Spania, inventator, astronom, știa să fabrice sticlă transparentă
Al Farabi – din Kazahstanul de azi, a păstrat textele lui Aristotel, filosof
Al Birunui – născut în Uzbekistanul de azi, cunoscut ca iranian, lingvist
Mahmoud Al Kashgari – din Kirghistan, i-a pus în contact pe arabi cu limbile turk, pe care le-a studiat

Episodul 14: Popoarele de fellahi. Viața în afara istoriei
(cuprinsul serialului)

Bonus: Pentru o imagine mai echilibrată, vă recomand și un articol al meu mai vechi despre:

Cum apar personajele biblice în Coran (în special Iisus Hristos, Fecioara Maria)

E publicat cu aproape 10 ani în urmă. Între timp, mi-am mai schimbat unele opinii politice, nu și pe cele religioase. Am devenit conștient de pericolele migrației. Atunci aveam o viziune mai idealistă atât în ce privește Europa, cât și lumea musulmană. Dar pentru o idee despre Islam, e în continuare folositor.