evadare.ro

14. Popoarele de fellahi. Viața în afara istoriei

(cuprinsul serialului)

Până acum, nu am făcut decât să survolăm cele două civilizații, folosite de Spengler mai des ca termen de comparație cu Occidentul: apolinicul și magicul. Nu am intrat în subiectul propriu-zis, care e fausticul, tipul mental al Europei la asfințit. Înainte de asta, aruncăm o scurtă privire asupra unui altfel de gen proxim. Anume: ce e înainte și după dezvoltarea și extincția unei culturi.

„Popoarele nu sunt unități lingvistice, politice sau zoologice, ci unități psihice. Numai dacă iau ca bază acest asentiment, voi distinge acum popoare anterioare, contemporane și posterioare unei culturi.” (pag. 199 vol. II, Declinul Occidentului)

Stadiul, care precede o cultură, e cel al popoarelor primitive. Ele au o existență biologică, de resortul antropologiei. Voi da un exemplu, care vulgarizează puțin ideea. Înjunghierea lui Cezar are semnificație istorică. Același tip de incident, petrecut într-o bodegă, e tot tragic, dar e un fapt divers, fără miză istorică. Poate interesa criminaliștii, psihologii…

În viața popoarelor primitive se petrec tot felul de evenimente. Unele de oarecare amploare, cum ar fi războaiele tribale. Dar toată acea agitație nu produce nimic durabil și notabil. Generațiile lor se succed ca o mare masă fără relief, într-un ritm dictat de ceasul anatomiei. De aceea, apariția ici și colo a unei culturi e un fenomen miraculos.

Chiar și după apariția unei culturi, participarea nu va fi unanimă, ci va crește treptat. Rămânând mereu la un stadiu primitiv personaje, care nu înțeleg mișcarea lumii din jur și nu iau parte la ea.

„Omul primitiv nu are istorie decât în sens biologic.” (p. 63, vol. II)

După ce o cultură se stinge (ajungând în stadiul de civilizație sau fiind suprimată), urmează un alt tip, care diferă de cel primitiv. E ceea ce Oswald Spengler a ales să numească popoarele de fellahi. Termenul e arab și a fost prima dată folosit pentru țăranii egipteni, din epoca romană. Erau populații rurale, care trăiau în același mod de secole și de milenii, deși nominal fuseseră incluși în diverse imperii cu faimoase civilizații – Egiptul, Imperiul Macedonean, Imperiul Roman. Nimic nu îi mișcase și nu le schimbase stilul de viață.

„Popoarele primitive se află în mișcare de la început până la sfârșit, astfel încât la o examinare rapidă ele par total informe. Din contră, popoarele de fellahi sunt obiecte pietrificate într-o mișcare ce vine din afară, care se exercită prin lovituri întâmplătoare și lipsite de sens.” (427 vol. II)

Trebuie subliniat că, deși termenul e arab, nu se referă la cultura tratată în episodul anterior. Pur și simplu, așa s-a nimerit în foiletonul meu. Spengler folosește noțiunea pentru orice populație, de la finele unei culturi. E starea de dezagregare de după.

Spre deosebire de popoarele primitive, popoarele de fellahi păstrează rudimente moștenite din vechea cultură. Pot fi cutume, norme de comportament, crâmpeie stilistice, artefacte tehnologice. (E ce a numit cineva recent „evul mediu cu internet”.)

„Populațiile acestea nu mai aveau suflet. Ca atare, ele nu mai puteau avea nici o istorie proprie.” (67 vol. II)

Este un sentiment tragic, pe care îl regăsim în paginile lui Emil Cioran, cititor marcat de Spengler, care vorbea de țăranul român, care ar boicota istoria. Avea doar 25 de ani când scria Schimbarea la față a României, în care visa la „o Românie cu populația Chinei și destinul Franței”. La fel ca Blaga și Țuțea, era frământat de ideea de destin național, care e un leit motiv al cărții de față.

„Istoria universală este istoria marilor culturi. Popoarele sunt doar formele simbolice în care omul aflat în interiorul acestor culturi își împlinește propriul destin.” (200 vol. II) 

o paranteză personală

Vă fac o mărturisire de ordin personal. Sintagma aceasta – „omul biologic” – mă urmărește de ceva ani. Apostolul Pavel vorbea de „oameni trupești” și „oameni duhovnicești”. Eu am devenit conștient de realitatea ei, trăind în Occident, într-o lume fabuloasă ca formă, dar populată preponderent de acest tip, al omului văduvit de interioritate. La început era doar un sentiment difuz, apoi l-am pus pe seama unei trăsături locale. E ce confundăm cu răceala, superficialitatea, ignoranța.

Mi-a luat ceva timp să realizez că e o trăsătură a modernității, ceva mai adâncă decât deja banalul consumerism. Abia după mai mulți ani am înțeles că nu eram singurul străin, ci localnicii înșiși erau străini de locul în care se întâmpla să trăiască, de clădirile cărora nu le înțelegeau istoria și frumusețea. Erau noii barbari ai unui decor fără cusur. Am conștientizat că transformarea respectivă nu era numai rodul unei degenerări naturale, de tipul celei descrise în această carte. Ci că e un proces savant dirijat, deliberat, din centre de putere, care înțeleg bine efectele erodării civilizației creștine.

Întors acasă, am regăsit dureros aceeași tipologie devenită dominantă. E omul despiritualizat și dezrădăcinat, lipsit de profunzime. Către el, nu mai sunt decât punțile superficiale ale evenimentelor și fleacurilor de zi cu zi, șuvoiul de bârfe din presă. Dar rămâne un străin fără interioritate. De ani de zile, mă chinui să vorbesc de acest pericol, vorbind în pustiul internetului. Unde oamenii intră să se distreze, tocmai ca să evadeze din viață. N-am reușit, pentru că oamenii au convingeri ferme și cred că știu ce nu știu de fapt și își caută doar confirmări. M-am abținut să vorbesc deschis despre aceste impresii personale, legate de omul occidental, pentru că sunt prea ușor de confundat cu frustrări, neînțelegeri sau antipatii proprii. Ceea ce nu era cazul. Dimpotrivă. Mă gândesc la occidentali ca la frații de suferință, victime înaintate ale unei grozăvii, care ne-a cuprins mult mai curând decât mă temeam.

Deși auzisem de multă vreme de Spengler, încă nu îl citisem până anul acesta. Dacă insist atât cu acest foileton e și pentru că am găsit la el descrieri cum sunt cele din acest episod. Care se referă la omul biologic al societății moderne. E genul de temă pe care, după ce o vezi, nu mai poți să n-o mai vezi. Înainte să-l citesc, mă încredințasem că „omul biologic” e doar produsul unui experiment derulat din anii 60 încoace. Ceea ce a devenit deja popular să fie etichetat ca neo-marxism sau marxismul cultural al Școlii de la Frankfurt. Din alte crâmpeie de istorie, începusem să suspectez că „toate-s vechi și nouă toate” în drama omului. La Spengler am găsit o punere în perspectivă mult mai profundă (și cu atât mai îngrijorătoare și mai descumpănitoare). Care ne arată că transformarea pe care o trăim e legată de ceva mai adânc decât o dispută ideologică.

de ce globalismul e totuși popular

O națiune este o umanitate fixată într-o formă vie. Rezultatul obișnuit al teoriilor reformatorilor universali este o masă informă și deci aistorică. Toți reformatorii universali și cetățenii lumii reprezintă idealurile felahilor, fie că știu ori nu. Succesul lor semnifică faptul că națiunea a fost detronată din centrul istoriei, dar nu în favoarea păcii universale, ci în favoarea altor idealuri. (…)

Neîndoielnic, moartea națiunilor ridică deasupra istoriei o lume de fellahi spirituali, aparținând definitiv civilizației, „eterni”.  (219 vol. II)

Oswald Spengler e un reprezentant al real-politik-ului german, o școală confundată cu cinismul. Vom mai vorbi despre acest aspect cu altă ocazie, în serial. În opinia sa, mai ales relațiile internaționale sunt guvernate de raporturi de putere, care nu au nimic de a face cu idealurile perorare în discursurile diplomaților. Rostul politicii interne e să pregătească națiunea pentru o poziție suficient de solidă în raporturile externe.

„(..) PAX ROMANA a avut o singură semnificație: să facă dintr-o populație amorfă, numărând sute de milioane de locuitori, obiectul voinței de putere a unor mici bande de războinici. Această pace i-a costat pe pacifiști sacrificii care eclipsează bătălia de la Cannae.

Lumile babiloniană, chineză, indiană, egipteană au trecut de la un cuceritor la altul și au plătit cu propriul sânge. Acesta a fost prețul păcii. Atunci când mongolii au cucerit, în 1401, Mesopotamia ei au ridicat un monument al triumfului din craniile a o sută de mii de locuitori, care nu se apăraseră.”  (219 vol. II)

Trăim de doi ani într-o presupusă pandemie. Un altfel de război, neobișnuit, dus împotriva populației civile, din anumite zone ale globului. Întâmplător, tocmai cele cuprinse în mare de civilizația faustică. Întâmplător. Mulți încă se întreabă: cum e posibil? dar cum ar putea un grup mic de conspiratori să controleze un plan așa de amplu? de ce au acceptat oamenii?…

Vă invit să citiți până la capăt acest zguduitor pasaj, scris cu un secol în urmă. Și să observați dacă nu regăsiți în sloganul „sclavia e preferabilă morții” chiar deviza epocii.

„În privința faptelor, aceștia se întorc la o stare naturală oscilând între suferința îndelungată și mânia trecătoare, fără ca șiroaiele de sânge vărsat – care nu va seca oricât ar dura pacea – să poată schimba ceva. Cândva au sângerat pentru ei, acum trebuie să-și verse sângele pentru alții și chiar mai frecvent pentru propria conservare, iată diferența.

O căpetenie energică, în fruntea a vreo zece mii de aventuriei, poate guverna după cum o taie capul. Presupunând că întreaga lume este un imperiu unic, cuceritorii vor descoperi aici cel mai vast teatru pentru actele lor de bravură.

Moartea este preferabilă sclaviei, spun vechii țărani frizieni. Răsturanți acest aforism și veți obține formula tuturor civilizațiilor târzii, căci toate au trebuit să afle, pe propria experiență, cât valorează singure.” (219 vol. II)

Victor Grigore

evadare.ro
December 19th, 2021
Mai multe despre: carti

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact