Vom avea opțiuni politice în 2024?

A vorbi despre alegerile din 2024 în contextul ăsta, poate fi la fel de ridicol ca dezbaterile bizantinilor dinainte de căderea Constantinopolului. În clipa de față nu știm dacă vom mai fi primiți în magazine lunile următoare. Dacă vom mai putea avea un loc de muncă anul viitor. În ce condiții se va ieși din casă și cum se va circula pe stradă.

Pe lângă asta, nu mai e deloc rizibilă întrebarea dacă vom mai avea alegeri. La urma urmei, o ținem din urgență în alertă de aproape doi ani, cu prelungiri prin decret televizat de la lună la lună. Cei care ne anunță dictatele respective nici nu se obosesc să se înscrie în vreun partid sau să candideze în alegeri. Pot conduce țara și ca secretari de stat, consilieri sau șefi peste comitete de urgență, fără să fie clintiți de rotația partidelor în Parlament. Care Parlament votează „democratic” să anuleze partea cu „drepturi și libertăți fundamentale” din Constituție, pe care le-o pune la picioare respectivilor șefi de comitete. Să facă cu el ce-or ști și or pofti, când vor considera de cuviință. Constituția a devenit un fel de contract social, din care una din părți a șters cu pastă albă paragrafele cu drepturi și a păstrat obligațiile. Suntem într-o realitate post-constituțională.

Să mai adăugăm al aspect, care face discuția despre partide ridicolă momentan. La ultimele alegeri li s-a interzis accesul nepurtătorilor de mască. Motiv pentru care am stat acasă (să salvez vieți, cum se zicea). La viitoarele, poate foarte bine să se interzică accesul celor nevaccinați. Se intră în secția de votare doar cu scanarea certificatului, ca să protejăm bătrânii. Simplu. Excluzi 70% din electori, dar și așa tot doar 30% s-au prezentat și data trecută și s-au validat. Iar până atunci poate se inversează raportul și va fi cumva „democratic” să faci pe placul majorității.

un partid nou

Acestea fiind zise… dacă vor mai fi alegeri, dacă ne mai lasă să votăm, dacă va mai conta…. să purcedem.

Pandemia dă cea mai importantă linie de falie politică din timpul vieții noastre de acum înainte. Nu va mai fi discuție mai semnificativă pentru societate decât asta. Unii vor fi pentru libertate, alții pentru siguranță. Unii vor susține noul tip de societate, care se prefigurează acum, alții vor încerca să i se opună. Că discuția se va schimba într-una economică preponderent de anul viitor, va conta mai puțin. Pentru că taberele vor rămâne, schimbând doar subiectul zilei, cum s-a schimbat între carantină, mască, vaccin… 

Din acest motiv, nu pot lua în considerare nicio personalitate sau grupare, care nu s-a poziționat de partea libertății în acești aproape doi ani scurși. Dacă au fost activi de partea răului și opresiunii, se înțelege. Dacă au tăcut, spune despre ei că sunt ori lași, șantajabili, nepăsători la binele public sau lipsiți de discernământ, de simțul istoriei.

Și după acest simplu criteriu eliminator, vă anunț că n-au fost prea mulți. Așa că nu mai avem nici varianta de pe vremuri, că o să apară un imaculat, decent, om la locul lui necunoscut în presă, dar respectat în meseria lui: un profesor universitar, om de afaceri, director de companie, economist, avocat, cercetător, inginer, fost diplomat sau militar… Iluzia aia s-a dus. Dacă a tăcut și a stat în banca lui cât a ars planeta, n-ar putea fi decât iepure scos din cutie de sistem la momentul oportun.

Problema e că suspiciunea asta nu e exclusă nici la puținii lideri apăruți în aceste turbulențe. Da, dar ei măcar s-au expus. Dacă sunt împinși de structuri în față și spun mult timp ce trebuie, poate ajung să creadă sau să capete o anume autonomie. Și măcar le va fi greu să se contrazică public.

De când ne-au închis în case în martie 2020 și până azi s-au afirmat o serie de personalități civice. Unele trădează ceva ambiții politice și consider că e păgubos că insistă să rămână doar actori civici, când e limpede că temele lor sunt politice. Și publicul pe care îl adună e unul politic. Eroarea a fost făcută în 90, de Piața Universității, când s-a scandat „Nu suntem partide!”.

Unii tatonează ideea înființării unor organizații de tip politic. Genul de fundații, care să devină partid. Părerea mea e că ar trebui să le anunțe deschis ca partide politice de acum. Dacă amână înființarea pentru anul alegerilor, va fi prea târziu să construiască ceva. Iar dacă apari atunci, în buza alegerilor, să ciupești câteva procente sub pragul electoral, înseamnă că ești aruncat la derută, să dezbini.

S-au remarcat până acum cu potențial de lideri politici: Pompiliu Diplan, Dan Chitic, Iulian Capsali, Răzvan Constantinescu, Gheorghe Piperea, Aurelian Popa și alți câțiva. Din moment ce s-au declarat public neconvinși de oferta existentă a partidului AUR, să facă pasul în față, să creeze o grupare și să explice că au mai mult de oferit. Dacă nu găsesc resursele necesare, nu sunt lăsați, n-au suficientă tracțiune, să treacă peste orgolii și să se alăture AUR. Nu cred că ar refuza respectiva alianță genul de locomotive cu notorietate și credibilitate la un anumit public. Indiferent cine a creat acest vehicul și în ce scop, atâta timp cât există, poate fi folosit, în lipsă de altceva.

obsedanta Șoșoacă

Propunerea mea de lărgire a spectrului unui partid care măcar declarativ e naționalist se lovește de precedentul caz Șoșoacă. La scurt timp după alegeri, s-a produs divorțul. Diana Șoșoacă socotește că i se datorează scorul partidului și că a fost marginalizată pentru a face un blat cu alte partide pe tema covid. Partidul consideră că avocata s-a folosit de formațiune ca să se vadă cu insigna de senator sau mai rău să încerce o dezbinare din interior.

La data excluderii, alți doi lideri au acuzat-o că e o persoană cu care nu se poate colabora. Atunci părea o acuză răutăcioasă, chiar stârnită de invidie pentru cea care era vedetă de presă. Ulterior, Diana Șoșoacă a rămas un lup singuratic și nu a adunat în jurul dumneaei nici măcar o personalitate. Oscilează între discursuri excelent argumentate și manifestări de mahala și isterie jucată pentru televiziuni, punctuate de complexe mesianice și amenințări. Se vehiculează că va candida la alegerile din 2024, ceea ce ar servi nu doar orgoliului personal, dar și partidelor existente. E de ajuns să vezi că presa sistemului adoră să o mediatizeze, e drept, negativ, dar simultan cu cenzurarea altor voci cu același mesaj. Și postacilor le place să ne numească șoșoci. Au transformat-o în obsesie. E clar că e genul de personaj, care le convine.

Dar, sigur, dacă ar reuși miraculos să ajungă în turul 2 cu oricare candidat de la PSD, PNL, USR, aș vota-o fără discuție. De ce nu a reușit să intre în rolul de demnitar al statului și să se manifeste decent, să vorbească așezat, cum e perfect capabilă, nu pot pricepe. La ultimul miting a acționat pe față ca agent al dezbinării, punând o scenă mai mică lângă scena în jurul căreia era protestul anterior anunțat. Chiar dacă are opinii corecte în privința pandemiei, deja e limpede că nu va reuși vreodată să construiască un pol politic. Deci cumva e energie și electorat irosit. Chiar dacă va candida independent la Parlament și se va alege, orice voturi peste cele necesare ar fi irosite în dauna unui partid cu aceeași linie.

AUR, de voie, de nevoie

Presa securistă a dat azi drumul unui sondaj uimitor. Românii ar vota cu aproape 70% un partid naționalist, conservator cu valorile creștine și tradiționale. Așadar, asta e plaja potențială AUR la acest moment. Dar credeți că securiștii („românești” sau străinezi) nu știau datele astea chiar înainte de înființarea AUR? Nu credeți că și-au pus din timp problema că trebuie ocupată și această nișă de piață de cine trebuie?

De la surprinzătoarea intrare în Parlament a formațiunii, s-a tot vorbit în târg că partidul e o creație dintr-un laborator sau altul. Despre George Simion nici acum nu ne-am lămurit ce hram poartă. Am mai spus că nu-mi place personajul, e inconsistent, prea concentrat pe crearea unei imagini personale. Umblă cu telefonul pentru live-uri peste tot, ca și cum s-ar privi necontenit în oglindă ca Narcis. De câteva ori a parazitat cu mare abilitate proteste organizate de activiștii civici anterior pomeniți. Venea undeva în marginea mitingului sau se posta în fruntea unui grup cu un banner să pară lider și camerele televiziunilor se repezeau buluc să îi ia interviuri. Am văzut cu ochii mei scene de acest gen. A repetat figura la un protest de la Cotroceni săptămâna asta. Organizatorii nu erau intervievați, iar pe ecran rula în buclă cum Simion e prezent la protest. O atenție suspectă pe care presa i-o acordă, ca în cazul Șoșoacă.

Dar trebuie să-i recunosc și calitățile. A organizat o grupare politică funcțională, care are filiale, activ combatant, disponibil și pentru deplasări prin țară la un semnal. A știut să lase de la el și conduce altături de Claudiu Târziu partidul fără conflicte interne după despărțirea de Diana Șoșoacă. E, așadar, capabil de compromis și în sensul bun.

AUR a părut pe alocuri absorbit de sistemul parlamentar, mai concentrat de disputele politicienilor. Probabil că trecut printr-o guvernare ar fi de nedeosebit de restul clasei politice. În afară de propagandiști, nimeni nu crede serios că ar fi un partid extremist sau periculos. Pericolul e să fie păpușat tot de sistem. Dar până la proba contrarie a unei trădări majore, îi acord credit.

Așadar, la ultimele alegeri n-am mai votat. Nici la prezidențiale, în ambele tururi, nici la parlamentare, nici la locale. Dacă ni se mai dă voie, sunt hotărât să nu mai optez pentru boicot, care e inutil. N-ai cum să spui că în chestiunea națională și dictatura medicală toate partidele sunt la fel, câtă vreme AUR s-a poziționat constant diferit. Dacă nu se înființează un partid mai bun și nu fac dovada blatului până atunci, cred că o să-i votez. Chit că nu mă convinge cu adevărat.

Sorin Lavric

O mențiune specială pentru senatorul Sorin Lavric. Deși e ieșit din peisajul mediatic, omul a făcut ceva cu adevărat semnificativ. De când a fost ales, citește săptămânal de la tribună câte o scurtă evocare a unor personalități ale rezistenței anticomuniste. Gestul poate părea straniu și nepotrivit luptei parlamentare. Dar e un gest de mare semnificație, de onoare și curaj, care îl expune răzbunării multor anti-români. Unii din cei evocați sunt cât de cât cunoscuți, de alții am aflat în premieră chiar și eu. Pastilele respective, de câteva minute sunt disponibile pe YouTube. E un gest de rară noblețe, care pune o temelie bună prezenței sale în Parlament indicând reperele unor modele autentice. Păcat că societatea a primit cu indiferență și neînțelegere demersul. Lavric suplinește nu doar o neglijență a școlii și presei, ci o trădare voită din partea acestora. Fără rădăcini și repere axiologice nici nu poate fi vorba de mișcări conservatoare, naționaliste, ci doar de sloganuri pentru demagogi.

potențiale locomotive

Dacă AUR își va continua ascensiunea, cei 70% potențial, îl pot face atractiv și pentru alte personalități. Până acum, AUR a defilat cu Călin Georgescu – un personaj dubios, ieșit din rândul elitei globaliste. Noua haină de naționalist nu-l prinde prea convingător, în ochii mei. Și nici nu pare să spună lucruri foarte consistente în interviuri. Dacă partidul va insista cu el, va fi destul de limpede că e o creație de sistem.

La ultimul miting AUR a vorbit ca neafiliat și actorul Dan Puric – personalitate care atrage ca un magnet ura neo-marxiștilor. Cu toate neajunsurile persoanlității sale, îl consider totuși sincer. M-aș bucura să facă pasul la o eventuală candidatură.

Președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, a fost vehiculat deocamdată cu titlul de zvon. Ar fi un candidat de calibru pentru orice partid. Nu știu dacă e dispus să riște să fie etichetat ca extremist; și în tema pandemiei a fost destul de retras. În orice caz, dacă Puric sau Pop ar fi convinși de AUR, ar putea aduce alt nivel de notorietate și credibilitate formațiunii, chiar cu șanse la intrarea în turul 2, de unde orice e posibil.

restul partidelor

Partidele pandemiste nu se iau în calcul. Și aici includem nu doar PNL, USR și UDMR ci și PSD – partidul lui Cercel și Rafila.

De la eliberare, Liviu Dragnea nu știu dacă a atins tema pandemiei. Pare blocat în răfuielile personale cu foștii camarazi pesediști și cu securiștii, care l-au tras pe sfoară. E blocat într-o lume pre-pandemică, atât de îndepărtată de realitățile zilei. Deci chit că și-ar face partid, ar fi doar ca să rupă ceva din PSD, deci nu ne privește. Ar rupe ceva și din AUR, cu tema suveranistă, dar nu îl văd capabil să treacă pragul cu noul partid.