Șut viguros în bară al lui Mihai Răzvan Ungureanu

Am reușit să prevăd doar pe jumătate coordonatele jocului după ce Ponta a preluat cartoful fierbinte al guvernării. Într-adevăr, USL nu m-a dezamăgit: a pierdut deja doi miniștri propuși din motive de ilegalitate și impostură, iar acum dă din colț în colț să găsească banii, despre care spunea că doar răuvoitorii nu vor să-i vadă. Acolo totul e în grafic, gogoașa alianței socialiste cu gem liberal e pe cale să se dezumfle.

Ce n-am putut să prevăd e că și pentru jocul pe greșeala adversarului îți trebuie talent. De pildă, jucătorul nativ Băsescu a știut foarte bine când trebuie să își vadă de cumpărături și plimbă coșul prin Carrefour ca un bătrânel fără alte griji. În schimb MRU s-a înființat ca un activist de nădejde la căpătâiul mortului, pentru a susține candidaturile PDL la primăriile din toată țara. Putea la fel de bine să fi acceptat un post de consilier într-un județ controlat de vreun Flutur sau Falcă și ar fi oferit o dezamăgire la fel de mare.

Candidatul prezidențial dintr-o nouă generație, „care refuză mediocritatea” a venit să facă pe majoreta pentru niște dubioși și nulități. De la tânărul pe care îl așteptam „să coaguleze” o chestie, nu știm exact ce, primim acum încurajări pompoase pentru Prigoană și Sulfina. Adică omul care amenința să creeze o nouă mișcare politică, în care să fie primiți doar cei mai curați pedeliști și liberali, eventual cu o preselecție pe bază de CV și cazier politic, se prezintă acum mai înregimentat până și decât Cristian Preda sau Toader Paleologu.

Cred că din momentul în care MRU a descins la Sala Polivalentă, pentru a-i susține public pe candidații la locale ai PDL, șansele de a mai crea o mișcare politică nouă devin aproape nule. Va fi cel mult o mișcare cu ecou doar pe internet, ca Noua Republică a lui Mihail Neamțu. Dar din clipa în care îi chemi pe politrucii și ciolănarii ăia fără ideologie, care susțin PDL în județe „fiți ungurenii mei”, cred că s-a dus orice brumă de entuziasm popular pe care l-ai putea stârni în rândul jumătății de Românie, care așteaptă o altfel de politică. Ne vom întoarce la amuzantele jocuri ale bunăvoinței politice, în care câștigă meciul cine dă de mai puține ori pe lângă minge, cine cade de mai puține ori în fund la executarea penalty-urilor și cine își dă mai puține autogoluri. Apropo de penalty-uri, și Gheorghe Ștefan tot între „ungureni” se numără? tot la cei care refuză mediocritate intră?

E posibil ca MRU să fi fost fascinat de forța organizatorică a PDL și de capacitatea de a umple ochi Sala Polivalentă. Cu puțin timp în urmă aceeași sală fusese umplută cu galerii și zilieri de UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Ca să nu uităm cum umplea Ceaușescu săli ale Palatului cu aplaudaci, care s-au evaporat în zilele Revoluției. S-au evaporat, dar și-au găsit apoi alte săli la fel de irelevante pe care să le umple, personal sau prin urmașii lor.

PS: Am apucat să îl laud pe Băsescu, că și-a văzut de cumpărături duminică dimineața, dar la prânz a ieșit la atac, pentru a mă contrazice. Pe scurt, a reușit o schimbare perfectă de tricouri cu tripleta Ponta, Antonescu, Voiculescu. Acum Băsescu s-a transformat (iar) în populistul perfect, și pare a se distra copios de țeapa pe care le-a dat-o celor trei cu înmânarea guvernării.

Noul Băsescu cere măriri de salarii pentru bugetari, găsirea de soluții pentru compensarea pensiilor nesimțite și are și propria „soluție” genială de finanțare: Să se mărească deficitul (adică să ne împrumutăm în contul copiilor), din deficit să crească lefurile funcționărimii, și în felul ăsta să scadă deficitul la fondul de pensii și „să fie stimulat consumul”. Am mai vorbit despre această falsă logică de prestidigitator, prin care prosperitatea crește direct proporțional cu împrumuturile și cheltuielile. Dacă așa ar sta lucrurile, bugetele s-ar da pe mâna unor amatoare de shopping, care să facă datorii cât mai mari și să „stimuleze consumul”.

Jocul pe care îl face Băsescu e diferit de prostiile și lufturile celorlalți jucători. E o nemernicie. Pur și simplu le înnoadă ghetele jucătorilor și îi provoacă să se ia la întrecere cu el în populisme, doar ca să se răzbune pentru umilința pe care a îndurat-o el însuși când și-a asumat decizia tăierii salariilor.