Să nu ne mai agităm: nu avem politicieni care să convingă la guvernare, dar avem politicieni cu geniul opoziției. Prin votarea moțiunii și răsturnarea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, partidul nou la care visa premierul primește un nesperat eveniment de lansare, pentru că orice mișcare are nevoie de un moment emoțional și memorabil, de la care să se revendice.
Dacă aș fi fost mai optimist de atât, poate aș fi sperat într-o guvernare de încă jumătate de an, în care Ungureanu să rezolve câteva privatizări, să se mai rostogolească oarece dosare penale cu nume grele și poate să se vadă roadele câtorva investiții în infrastructură. Dar șansele ca miliardul din limitarea evaziunii să fie strâns de ANAF, sau ca economia să își miște rotițele erau infime. Până și super-specialistul Orban părea depășit de situație în deblocarea fondurilor europene.
Așa, rămânem cu două perspective: speranța și distracția. Speranța că Ungureanu va lăsa PDL să se destrame, vărsându-se prin traseism înapoi în sânul eternului USL. Că USL însuși va deveni istorie în clipa în care cei trei invitați permanenți ai talk-show-urilor se vor încăiera, fiecare cu gașca lui, mai hămesită și mai lacomă în spate. În fine, distracția pe care ne-o va furniza Victor Ponta ca premier, dacă nu refuză și de data asta.
PS: Destinul lui Cătălin Voicu l-ar face invidios și pe Dumas, tatăl. Să fii tu deținut politic și să te întorci ca șobolanul “de pe tubulatura” de la Rahova ca să răstorni guvernul prin vot… răzbunarea trebuie să fie dulce.