evadare.ro

Partidele anti-sistem ale Europei. Învățămintele lupilor în blană de oaie

Mai punctez ceva la precedentul articol despre opțiunile de vot în dictatură. (Ca despre sexul îngerilor în vremea holerei.) Că tot am zis despre AUR că o să-i votez de voie de nevoie, iar apare o știre în care Simion reîncălzește supa la plic numită Călin Georgescu prim ministru. Așa că mi-am zis să ne uităm și la alte exemple de prin Europa.

Dacă m-ați fi întrebat cu 2-3 ani în urmă care e cea mai promițătoare apariție, aș fi zis Matteo Salvini. M-a păcălit și pe mine. Avea discurs legat, carismă, curaj, o prezență scenică jovială… Mai important, aduna ca un port-drapel toate fulgerele și tunetele presei cosmopolite. (Așa recunoști un om de reală valoare, ne-a învățat Napoleon.)

Și unde-i acum Salvini? Face figurație, mimând deosebirea, în guvernul care impune vaccinarea cu forța a tuturor salariaților din Italia! Sub bagheta lui Mario Draghi. Ca să aveți o reprezentare, Draghi e ca bancher globalist un fel de Isărescu pe steroizi. E distilat de esență de euro-tehnocrat de la Bruxelles. Cioloș sau Barna sunt copii de mingi în comparație cu Draghi.

Trebuia să fi știut! Să nu mai închidem ochii la trecut, de dragul speranțelor viitorului. Liga Nordului, partidul lui Salvini, s-a lansat ca partid secesionist. Capitalul american (măcar cu numele) a investit binișor în ultimii ani în promovarea mișcărilor secesioniste europene prin asocierea cu libertarianismul. Eroii site-urilor alternative luptau pentru libertate fix contra statului. Ba în numele individualismului, ba al regionalismului. Țelul era același, de un globalism străveziu: demantelarea statelor naționale și înlocuirea cu unități neviabile prin dimensiunile reduse, controlabile de la un nivel supra-național. Ca progresiștii, secesioniștii atacau cu aceleași zeflemele sentimentul patriotic național, pe care îl batjocoreau și îl înlocuiau cu partizanatul provincial. Dacă spuneai asta pe forumurile de limbă engleză „de dreapta”, erai copleșit de valul de opinii favorabile secesioniștilor, care în mentalul american îi continuau pe învinșii sudiști.

Ia gândiți-vă: dacă mâine Sabin Gherman își face un partid transilvănist, care să militeze contra dictaturii medicale și progresismului cucubeu, v-ați încolona în spatele lui pentru că luptă de partea binelui!? V-ați ține de braț cu Tokeș Laszlo doar pentru că e, probabil, un conservator în temele care țin de familie? Presupun că nu. Ei bine, figuri ca Salvini, militant pentru independența nordului industrializat al Italiei sau „Puidemort”, care vrea ruperea Cataluniei de Spania, au fost pompați ca alternative „anti-sistem”. Falși luptători împotriva actualei ordini mondiale.

E drept că multă vreme Salvini a evoluat corect. Ca Donald Trump, până la momentele cheie. A fost un lider autentic în problema invaziei țărmului italian cu ambarcațiuni venite din Africa. Pe vremea aceea, presa de limbă engleză nu-l scotea din extremist, fascist, rasist. Observați ce scriu acum despre el aceleași gazete. Niciuna nu mai numește Liga Nordului „partid extremist”. I s-a modificat în bine și pagina de Wikipedia. A devenit ceva mai radical, dar frecventabil. Când Draghi, șeful lui pe linie guvernamentală, dictează ca nevaccinații să moară de foame pentru că sunt dați afară de la orice loc de muncă, Salvini face pe opozantul din guvern și cere un certificat verde cu valabilitate mai lungă….

Matteo Salvini e departe de a fi primul trădător din politica italiană. Sau prima făcătură livrată pe post de opoziție. Miliardarul Berlusconi susține acum pe față vaccinarea obligatorie, de unde se lansase ca adept al libertății. O libertate în numele căreia i se putea trece cu vederea cum și-a făcut averea sau libertinajul personal. I-a urmat altă creație în eprubetă: partidul „de 5 stele” al unui comic de televizor. Rapid „dat pe brazdă” încă înainte de pandemie, când a sărit de la populiști într-o alianță cu ultra-progresistul Renzi.

Se va repeta figura și în Franța cu fiica lui Le Pen? Mai mult ca sigur, da. Încă de la mișcarea muncitorească a vestelor reflectorizante s-a văzut ruptura partidului ei de popor. Și-a dorit cu ardoare să devină „decentă”, să fie o soluție moderată, acceptabilă. Și-a înmuiat tonul față de Europa, față de minorități. Și a reușit. Presa oficioasă uită și în cazul ei să o mai facă extremistă, nu mai zbiară că urmează un pericol mortal pentru frumoasa noastră democrație. Madam Le Pen a ratat complet trenul pandemiei, nu s-a pus tranșant în fruntea opoziție la „pass sanitaire”. A devenit frecventabilă, dar fără să mai trezească speranțe de schimbare în inimile francezilor.

Nigel Farage a fost mereu o specie septică de populist. Un tip amuzant, civilizat, foarte atent să nu calce niște tabu-uri. Genul de patriot economic, care vrea doar să-și bea berea în pub și să-și vadă de viață cu un mic steguleț la rever. Nu puteai vedea în el nici erou, nici martir. A aprins în inimile englezilor făclia Brexit, pe care i-a furat-o într-un moment de neatenție Boris Johnson, băiat mai de sistem. Brexitul nu poți să zici că e o diversiune ca secesionismul, dar e totuși o amăgire în termenii în care a fost pus.

Nigel Farage găsise o portiță abilă în corectitudinea politică din insulă. Vorbea de români și bulgari, singurii pe care îi putea beșteli în voie fără să riște să fie făcut rasist. Se vede acum că problema demografică britanică nu doar nu se rezolvă, dar se adâncește după Brexit. Și aici Farage a avut unele sclipiri: a filmat în hotelurile de lux unge guvernul lui Boris caza grupuri mari de africani și afgani intrați ilegal în țară. Pe lângă puhoiul intrat legal. Părea că e decis să treacă la următorul nivel. Dar fenomenul s-a stins odată cu dictatura medicală, în care a avut o atitudine moale.

În privința asta, putem să-l socotim chiar pe Boris Johnson o țeapă colosală. Din vocea slobodă la gură a englezului de rând, Boris s-a travestit într-un dictator hâtru, dezorientat, dar fără remușcări. A intrat în avangarda tranziției la guvernul mondial, cu tema climei, dictaturii sanitare și politicilor de gen. De unde pe vremuri făcea tandem cu Donald Trump la „extremiști”, a devenit băiatul model cu țara bine vaccinată și închisă de câte ori a fost nevoie.

Apropo de Trump – care nu face obiectul unei discuții cu europeni. Să ni-l amintim doar pe Steve Bannon, sfătuitorul lui carismatic, care după ce a părăsit Casa Albă plecase în turneu prin Europa să recruteze „suveraniști” pentru un fel de nouă internaționaă a naționaliștilor din toate țările. Ce fiasco! Nimeni nu l-a luat în seamă în final. Steve Bannon și publicația Breitbart în general sunt emblematici pentru acest gen de fabricație. Bannon a lucrat la Goldman Sachs și la Hollywood, în industria îndobitocirii omului, a avut tot timpul conexiuni cu mari finanțiști, dispuși să finanțeze mișcări populare sintetice.

Mă limitez doar la aceste exemple vestice. Nu intru acum în problema ceva mai încâlcită a Estului și țărilor de la Vișegrad.

evadare.ro
October 16th, 2021
Mai multe despre: Politica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.