George Copos, un comunist care s-a speriat degeaba de capitalism

Pentru cei care ne cred nebuni si inadaptati pe cei care spunem ca radacinile raului vin din comunism, ziarul Gandul a inceput un serial, care va prezenta evolutia miliardarilor romani in ultimii 20 de ani. De la activisti de partid si securisti scrupulosi, la businessmani speculand pe bursele internationale.
George Copos nu e cel mai rau dintre imbogatitii de tranzitie: da de lucru la 2500 de angajati, a fost implicat in companii cu un impact pozitiv asupra pietei (ca distribuitor Samsung, actionar minoritar la Connex sau ca hotelier). O vreme, marturisesc ca l-am socotit chiar o alternativa suportabila la teparii care in anii 90 isi faceau averile din devalizarea bancilor, privatizari scandaloase si, mai apoi, speculatii cu terenuri. N-as fi primul om pacalit de Copos, oricum.
De bine de rau, a scos Rapidul dintr-o saracie lucie, pana la performante onorabile, pentru a-l afunda acum in datorii si a-i duce credibilitatea pe buza falimentului. Mi-e imposibil sa spun in clipa de fata daca implicarea lui Copos la Rapid a fost spre binele acestui club, sau doar o piesa din uriasul puzzle prin care Securitatea a impartit intre oamenii ei tot ce a insemnat sursa de prestigiu, bani sau putere.
Dar, cum spuneam, povestile lui Copos, zgarcenia rupta din bancurile cu scotieni si eternele lamentari sfasietoare, fac din el un personaj burlesc.
Sa ni-l imaginam pe Copos in decembrie ’89, cand romanii sperau sa prinda cel mult bulgarii cu o antena montata pe bloc, urmarind televiziunile din occident cu un receiver prin satelit. Asa a aflat tanarul, pe atunci, sef al studentilor comunisti (UASCR) ca in tarile din jur dictaturile rosii cad una cate una. S-a bucurat auzind asta? Ei, as:

“Seara, cand ma bagam sub plapuma, ii spuneam ingrijorat sotiei: «Sigur vine si in Romania»”.

Te-ai speriat degeaba, nea Georgica. La fel de plina de umor involuntar mi se pare si constatarea deznadajduita a lui Copos, care la 36 de ani realiza ca, nemaiputand sa traiasca din datul cu gura pe la partid, va trebui, Doamne iarta-ma!, sa se apuce de munca:

[..] “cateva zile a fost stresant… Picase tot ce inseamna organizarea statului comunist din acea vreme. Uniunea Studentilor din Romania a mai ramas trei luni, iar din martie, m-am gandit clar ce voi face si m-am apucat imediat sa muncesc”.

Povestile cu televizorul pus gaj la banca sunt deja antologice, asa ca nu le mai reiau, le puteti citi in aticolul din Gandul. Mai cutremuratoare este povestea sangelui varsat de Copos la temelia Anei. Un fel de Mester Manole dar pe dos:

“?apa, daca nu o misti, se face beton si n-am sa uit niciodata cum toata ziua de duminica, de dimineata de la ora cinci pana noaptea, am miscat-o cu lopata dintr-o parte in alta sa nu se-ntareasca. Acolo, la sapa aia am varsat sangele meu. Sangele palmelor mele a curs acolo.”

Cu ocazia asta a curs si prima mea lacrima. De ras!
Despre cum ajunge un patiser distribuitor Samsung, Copos are un basm care seamana izbitor cu povestea lui Irinel Columbeanu, care a adormit multi nepoti povestindu-le cum s-a intalnit la Intercontinental cu cei de la Alcatel, care l-au facut pe loc distribuitor pentru Romania.
La fel, trecem si peste tunurile date Loteriei, conduse de colegii din presupusul partid al lui Voiculescu, peste dosare penale si alte belele, pentru a privi spre viitor. Mai precis, la Alexandra Copos, ca ea e viitorul, nu? Actualmente, studenta merituoasa la Princeton:

“A fost bursiera, dar a prins numai o parte din bursa, nu din cauza ca n-ar fi avut calificative suficient de bune, ci fiindca la Princeton s-a stiut ca parintii ei au bani avand in vedere ca eu nu traiam numai din salariu, ci aveam si dividende”

Hai ca asta a fost buna rau! Parca profesorii de la Princeton ar fi vanzatorii de rosii de pe DN1, sa schimbe pretul marfii dupa masina din care cobori.
Poti spune ca te plictisesti vreodata ascultand snoavele lui Copos?