De ce minte presa despre ordonanța de guvern privind muncitorii străini?

Cu un picior în groapa moțiunii de cenzură, guvernul Ilie Bolojan a dat o ordonanță de urgență, prin care reglementează importul de muncitori din străinătate. Actul e publicat deja în Monitorul Oficial. Deci rămâne în vigoare indiferent dacă moțiunea trece și guvernul cade mâine. La fel cum în vigoare rămâne și ordonanța 194 din 2002, dată de Adrian Năstase, pe același subiect, pe care cea de acum o modifică masiv.

Cu 24 de ani în urmă, subiectul era unul exotic și n-a fost dezbătut deloc în societate. Urmările ordonanței 32 din 2026 se vor resimți de aici încolo mai mult de două decenii, pentru că reglementează și facilitează un fenomen deja de proporții. De aceea, prima formă de escamotare a subiectului din partea presei e tăcerea. Sunt puține știri pe subiect. Dar omul obișnuit, care parcurge în goană titlurile, va rămâne cu impresia că „guvernul Bolojan a restricționat” importul de salariații din afara Europei.

Iată doar un colaj de asemenea titluri. Ele vorbesc de restricții, „amenzi usturătoare” și măsuri dure, „acces limitat”. Hilar e că Digi 24 a scăpat adevărul în ianuarie, când anunța pregătirile la această ordonanță și dezvăluia țelul real al demersului: „Proceduri mai simple pentru aducerea muncitorilor străini în România”. După care, „s-a corectat” în aprilie, reintrând în dispozitivul de adormire a publicului, cu povești despre „interdicții”.

 

Da, există și o componentă de restricții, sunt instituite amenzi sau mărite altele vechi și e promisă o evidență mai strictă. Agențiilor de plasare li se cere o sumă ca garanție. În cel mai bun caz, prezentarea doar a acelor aspecte reprezintă minciună prin omisiune. Realitatea e că ordonanța de acum vine chiar cu o amnistie pentru cei care au fost în ilegalitate și cu o puzderie de beneficii pentru muncitorii străini. Esența acestui act de guvern e chiar asta: face mai simplă, mai ieftină și mai lipsită de riscuri relocarea în România a persoanelor din afara Europei.

Responsabilitățile sunt mutate exclusiv în seama agențiilor de recrutare și angajatorilor, fiind impuse niște condiții care vor avantaja companiile mari și apariția unor jucători cu greutate specializați în această piață de zeci de milioane de euro. Dar pentru cel care e acum în Asia sau Africa, procesul devine mai comod, garantat și organizat chiar de stat printr-o platformă online de recrutare de pe tot globul. Efectul previzibil va fi creșterea într-un ritm mare a afluxului de muncitori instalați în România.

Pentru a demonta imaginea falsă livrată de presă, am studiat în detaliu textul de 32 de pagini (scrise mărunt) al noii ordonanțe și o voi comenta în cele ce urmează. Textul Ordonanței 32/2026 poate fi consultat online sau se poate descărca sub formă de PDF aici. Actul are trei secțiuni: 2 pagini de preambul cu expunerea de motive (comentată mai jos) în care apar dezvăluiri importante privind situația actuală, pe care guvernul recunoaște că a scăpat-o din mână.

Până la pagina 18 e propriu-zis ordonanța 32; iar restul (până la pagina 32) sunt amendamente introduse la OUG 194 / 2002, care avea același subiect. Acolo apar schimbări de definiții, actualizări ale unor amenzi și condiții. Voi insista cel mai puțin asupra lor, fiind mai tehnice, dar e posibil ca și acolo să fie strecurate multe schimbări esențiale și portițe utilizabile.

guvernul nu reduce migrația

Începem așadar cu spicuiri din cele două pagini de preambul – înșiruirea de motive prin care guvernul justifică urgența. În chiar primul rând, argumentul e: „un deficit accentuat de forță de muncă calificată”. (Cacofonia e a lor, dar e limpede că nu poate fi o lege de limitare a fenomenului, ci de încurajare a lui. Nu? Dacă proclami existența unui deficit, te străduiești să-l acoperi.)

Dar e măcar real acest motiv? Cele mai recente date arată că în România șomajul a urcat la 6,1%. Și suntem abia la începutul unei crize economice de proporții, cu mii de firme care se închid, anunță concedieri colective, iar sursele de energie sunt incerte dată fiind blocada strâmtorii prin care trecea 20% din petrolul mondial.

Există 503.700 de șomeri români. Situația e chiar dramatică pentru românii sub 24 de ani. România are un șomaj de 28,2% în rândul tinerilor, una din cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană. Are și o rată încă mai mare de neocupare, categoria celor care nu apar ca șomeri, fără să aibă o activitate declarată.

În aceste condiții, în decembrie 2025, același guvern Ilie Bolojan a suplimentat cu 90.000 permisele emise pentru muncitorii din afara UE, peste cele câte o sută de mii eliberate în fiecare an anterior. Ordonanța de față nu reduce în niciun fel acel număr, cum ar putea crede cei care frunzăresc presa; pentru că nu impune niciun fel de limită numerică. (Aceasta rămâne a se fixa anual de Ministerul Muncii, ca până acum.) Iar la articolul 6 al ei se întărește că vizele se pot și suplimenta tot prin hotărâri anuale, dacă e atins plafonul.

Adevărata măsură de restricționare a migrației ar fi fost reducerea acelui număr la zero. Urmată de un program de repatriere, care să pună capăt acestui experiment periculos, care s-a dovedit deja un dezastru pentru restul Europei.

Cel mai grav aspect e că ordonanța nu se preocupă deloc de muncitorii români. Nu oferă niciun fel de avantaj acestora, nu impune angajatorilor o procedură prin care să dovedească efortul anterior de a găsi muncitori autohtoni, înainte de a apela la agențiile de recrutare. În textul ordonanței se vorbește de o condiție firavă – ca postul să figureze pe „Lista ocupațiilor deficitare din România”. Până la acest moment, acea listă nu e disponibilă nicăieri, sau eu nu am putut să o găsesc sub nicio formă.

Dar și când va exista, e de presupus că va fi o simplă înșiruire de coduri de meserii sau domenii de activitate, la modul general. Dacă pe listă vor fi trecute: ospătar, zugrav, șofer, electrician, doctor, asistentă…. nu înseamnă că nimeni din România nu vrea să practice acele meserii. Poate salariul oferit de firmă nu e suficient de tentant să acopere cheltuielile de trai. Poate există români în alt județ sau în diaspora, care nu cunosc oferta cea mai nouă. Poate alții ar fi interesați, dacă li s-ar oferi condiții similare de transport, cazare sau cursuri de calificare.

Doar pentru muncitorii străini guvernul a creat o platformă de angajare online, centralizată pentru toți angajatorii. Deci una care să nu poată fi ocolită și să secretizeze o parte din ofertă. (Aplicația e în lucru, dar are un site – workinRomania.gov.ro – deci cu girul și garanția guvernului.) În OUG 32 se stipulează că acolo trebuie să apară clar salariul oferit, cum e acoperită cazarea și transportul de acolo la locul de muncă. Facilități interesante pentru oricine. Dar nu scrie nicăieri că se pot înscrie și românii pe acea platformă. Probabil nu i-a dat nimănui prin cap! Nu mai spun de o facilitate de genul: firma să pună anunțul și doar dacă în decurs de o lună nu vine niciun român, să i se permită prezentarea în exterior a ofertei.

O întrebare și mai gravă e: de ce nu a făcut guvernul un program dedicat acelei jumătăți de milion de șomeri din România!? De ce nu a gândit scheme similare cu oferte de transport din mediul rural sau de decontare a cazării? Variante de reconversie pentru cei cu vârstă înaintată, respinși la angajare, sau de ucenicie pentru tineri…

contextul actual

Această ordonanță de eficientizare a importului de forță de muncă din afară vine într-un context în care deja există schimbări demografice majore, pe care le-am detaliat în mai multe articole esențiale anterioare, pe care vi le recomand:

• Imigrația în Uniunea Europeană a atins un nivel record: 64 de milioane de persoane
  – În România figurează 1,2 milioane de persoane născute în altă țară și 193.000 de refugiați
• Datele Eurostat: România devine un Turn Babel
  – Țara noastră acordă 13.000 de cetățenii pe an; 
  – România e a șasea cea mai atractivă țară din UE pentru imigrație
  – 286.000 de imigranți instalați în România în 2024
• Proiecție oficială: 1 din 4 locuitori din București vor fi din străinătate în 2030
  – dacă ritmul actual se menține
• Acordul UE cu India, mult mai rău ca Mercosur
  – Uniunea vrea să absoarbă din „surplusul de 245 de milioane de muncitori calificați” ai țării cu 1,5 miliarde de locuitori
• Acordul semnat de UE cu Bangladesh pentru comerț și migrație
• Grupul Special de coordonare a colonizării
  – cercul din Guvern în care fenomenul migrator e organizat militar

guvernul recunoaște haosul actual

Situația prezentată de guvern în chiar preambulul OUG 32/2026 e șocantă:

„mai mult de jumătate dintre străinii, cărora le-au fost acordate vize de lungă ședere pentru angajare în muncă pe teritoriul României, nu și-au reglementat dreptul de ședere în România, ceea ce indică disfuncționalități majore în funcționarea actuală a mecanismului de migrație în scop de muncă,

inclusiv existența unor fluxuri care nu se finalizează în integrarea legală pe piața muncii, cu efecte directe asupra capacității statutului de a gestiona evidența, monitorizarea și conformarea, precum și asupra riscurilor de muncă nedeclarată, ședere ilegală și vulnerabilizare socială.”

Altfel spus, Guvernul României recunoaște că a scăpat situația de sub control. A dat sute de mii de vize și nu mai știe ce s-a întâmplat cu mai mult de jumătate din cei intrați! Bănuiește că lucrează la negru, că stau ilegal sau sunt exploatați. Ori s-au scurs deja în alte state UE. Obligația de a ne conforma la standardele cerute de acordul Schengen e explicit menționată.

Acum, autoritățile au „dificultăți în asigurarea trasabilității persoanelor intrate în scop de angajare”. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.

Executivul se declară pur și simplu neputincios în gestionarea situației actuale, spunând că nu are măsuri de control al entităților care aduc forță de muncă.

Autorii ordonanței se plâng că actualul regim a dus „în practică, la recrutarea unor lucrători fără calificările necesare”. Iar migranților li s-au cerut comisioane ilegale și li s-au pus în cârcă niște „costuri nepermise”. (Cum am spus, un scop de căpătâi al legii e să îi scape de asemenea riscuri și opreliști în calea venirii în România.

Actul notează o serie de practici abuzive, semnalate și de presă. Cum ar fi oprirea pașapoartelor de către intermediari sau angajatori, perceperea unor comisioane, supunere la program prelungit. Textul vorbește de „apariția unor practici sistemice de înșelăciune și exploatare”.

Categoric, e absolut uman să elimini exploatarea de orice fel și suferința acelor oameni. Subliniez de fiecare dată că mă opun deciziei politice de a deschide granițele pentru migrația în masă, dar nu am ceva împotriva acelor oameni necăjiți. E un act de civism să critici o politică greșită a unor partide sau guverne; cei care simt românește ar trebui să se implice în această opoziție față de migrație, fără a cădea în capcana unui conflict cu persoanele venite din afară.

Dar nu e greu de ghicit efectul schimbării de legislație. Dacă acei fugiți din Asia, Orientul Mijlociu și Africa erau dispuși să plătească mii, chiar zeci de mii de euro unor călăuze sau intermediari, ca să ajungă în Europa… vor fi cu atât mai stimulați să vină de acum încolo, când venitul devine aproape gratuit. România va fi la un click distanță. Va fi nevoie doar să strângă bani de bilet de avion și pentru prima lună de ședere. Sper că se înțelege nuanța: nu spun că era bine că erau abuzați, remarc doar o consecință logică pe care presa o ascunde.

Introducerea menționează, în treacăt necesitatea „protejării intereselor lucrătorilor români și din statele UE, CEE”. Dar acele interese nu se regăsesc în ordonanța propriu-zisă. Restul motivelor oferite abundă în argumente ale patronatului, care fac clare motivațiile:

• „deficitul accentuat de forță de muncă”;
• „volumul crescut de solicitări formulate de angajatori”;
• „să contribuie la integrarea rapidă a lucrătorilor străini”;
• „să asigure admisia controlată”… „eficientizarea procedurilor de prelungire a dreptului de ședere în scop de muncă”…
• „necesitatea mecanismelor de protecție a lucrătorilor străini”.

Vi se par acestea obiective ale unei ordonanțe care ar pune restricții fenomenului, așa cum pretinde presa!?

Contrar celor pretinse de presa oficioasă, guvernul își afirmă negru pe alb „scopul facilitării atragerii de lucrători înalt calificați, prin introducerea de norme mai eficiente, care prevăd condiții de admisie mai flexibile pentru această categorie”. E vorba de un sistem de tipul vizelor H1B din Statele Unite, care au adus un mare val din India. Aici „înalt calificați” înseamnă orice deținător de hârtie de la fabricile de diplome din Uganda sau de aiurea. (Dacă doar cu câteva paragrafe mai sus au recunoscut că au pierdut urma pentru mai mult de jumătate din cei cu vize… oare va fi o problemă pentru rețelele de trafic să producă niște hârtii de studii din țări obscure!?)

În fine, un ultim citat din cele două pagini de preambul ale Ordonanței 32, ne întărește ideea că e exact pe dos decât a titrat presa. Guvernul nu vrea deloc să restricționeze fenomenul. Ci să „garanteze accesul echitabil al străinilor pe piața muncii din România (care ar) răspunde unei nevoie reale și urgente”… Respectiv, să „asigure condiții de muncă în siguranță” pentru străini.

Să vedem acum cele mai importante prevederi.

facilități pentru străini

Firma va trebui să treacă limpede pe site-ul de recrutare toate detaliile despre condițiile explicite. Majoritatea lipsesc din cele mai multe anunțuri de angajare pentru români, de pe site-urile de profil. Ar fi foarte bine să fie generalizate ca practică și pentru noi. Adică, omul află înainte de a veni în România:

• programul de lucru și perioadele de repaus
• salariul brut și net sau tariful orar; salariul minim pe țară
• sporuri și alte drepturi acordate
• durata minimă a concediului de odihnă plătit anual
• condițiile de muncă, igienă și securitate
• ce taxe și contribuții ar avea de plătit
• ce despăgubiri de boală primește

La articolul 6 scrie că pe aceeași platformă, angajatorul trebuie să specifice în avans dacă asigură cazare, în ce condiții și dacă asigură hrană; dacă asigură transportul de acasă la serviciu sau din țara de reședință în România. Câți muncitori români nu ar fi tentați de oferte care să îi degreveze de costul chiriei, alimentelor și transportului?

Dacă firma le asigură cazare contra cost, prețul chiriei nu poate depăși 25% din salariul net al străinului. Oare câți români nu ar vrea să dea guvernul o ordonanță și pentru ei, în care să scrie că chiria n-are voie să depășească un sfert din salariul minim sau cât se întâmplă să câștige net pe lună!?

Străinii vor putea reclama nemulțumirile față de angajatori direct pe platforma de recrutare. (Ceea ce le dă o putere considerabilă în fața angajatorului, care poate fi exclus din sistem rapid, fără procese și e amenințat cu amenzi imediat.) Dar angajatul român poate să se plângă de patron, pe site-ul unde a găsit anunțul de angajare, și cineva să îi ia în seamă doleanță? Nu poate.

Altă facilitate, de natură să impulsioneze venirea străinilor în România e obligația ca toate contractele să fie și în limba cunoscută de respectivii. O condiție firească, desigur, pentru că e abuziv să presezi semnarea unor contracte de neînțeles. Însă și un pas în direcția multiculturală. După plăcuțele bilingve în maghiară, vom ajunge cât de curând și la cabinetele medicale cu anunțuri în câte 4-5 limbi, cum se văd prin țările vest-europene.

În mai multe articole din ordonanță se interzice cu desăvârșire perceperea de comisioane, taxe sau garanții de la angajații străini, de către recrutori și angajatori. Se pare că acesta a fost unul din scopurile de căpătâi ale acestei ordonanțe. Să facă pe cât de ieftin prețul mutării în România, dacă se poate chiar apropiat de zero. Astfel încât să facă România cea mai tentantă țară pentru emigrarea în Europa.

 

În schimb, firma va depune o garanție la stat de 1.000 de euro pentru fiecare străin adus. Iar la expirarea perioadei contractuale, statul mai colectează 2.000 de euro, cu titlul de sumă forfetară. (Practic o mie, considerând că returnează garanția.)

calea spre cetățenie?

Un alt articol dă însă o direcție de alt tip, care arată că intenția e canalizarea străinilor importați pe făgașul dobândirii cetățeniei române.

(Angajatorul e obligat) „să asigure direct sau prin furnizori acreditați ori în colaborare cu instituții publice, organizații nonguvernamentale, organizații internaționale sau instituții de învățământ cursuri de limba română, care să cuprindă și elemente de integrare culturală și socială pentru străini, pe o perioadă de minim 6 luni de la data începerii activității (..) cu o durată de cel puțin 6 ore pe săptămână”.

Dacă acele cursuri chiar se vor ține, și nu vor fi bifate de ONG-uri pro-migrație, cei sosiți sunt puși pe traiectoria dobândirii cetățeniei române. Pentru că 6 ore pe zi, înseamnă o zi pe săptămână pentru deprinderea limbii. Singura condiție ce era un impediment real, până acum. Pentru că anii de ședere minimă (reduși în trepte de 3, respectiv 5 ani, față de durata standard de 8 ani) îi acumulează oricum.

Tot angajatorul urmează să se ocupe de transportul străinilor angajați de la intrarea în țară la locul de muncă sau la locul de cazare. (…) Să suporte costurile de returnare când angajarea eșuează sau pentru expulzare.

O măsură foarte bună e și cerința ca firma care aduce străinii să deruleze efectiv activitatea în cauză. În prezent, mulți din cei pe care îi vedem că lucrează pentru firmele de livrări au contracte cu firme de apartament, care pot declara falimentul și se pot comporta urât cu personalul. Dacă nu va fi ocolită prin folosirea agențiilor de plasare, măsura era demult necesară.

condiții pentru angajatori

Firmele angajatoare și de recrutare vor trebui să se înregistreze pe același site: workinRomania.gov.ro. Ideea de a avea măcar o evidență centralizată a celor care aduc muncitori din străinătate și de a le pune niște condiții minimale, e bună în sine. Condițiile sunt rezonabile, de genul: să nu fi avut condamnări în ultimul an pentru infracțiuni legate de ordonanța 194 (care reglementa anterior fenomenul), sau pentru alte încălcări de lege. Sunt enumerate infracțiuni de genul „traficul cu minori”, „infracțiuni săvârșite cu intenție” din Codul Penal. Să nu fie semnalați ca pericole la siguranța națională. Să nu fie luați în evidență pentru finanțarea terorismului și spălare de bani. Dacă astea sunt restricții exagerate în ochii presei….

După părerea mea, ar fi utilă o listă a firmelor importatoare și pentru a le putea boicota. Așa cum există posibilitatea de a înscrie pe un ambalaj „fabricat în România”. Consumatorul ar trebui să poată lua o decizie informată, dacă vrea să încurajeze produsele și serviciile realizate în țară de cetățeni români. E o opțiune subiectivă, sentimentală sau pragmatică economic. Consider că firmele care preferă să angajeze muncitori mai ieftini din altă parte, își asigură un avantaj competititv nedrept în fața firmelor care oferă salarii europene, în acord cu nevoile reale de trai. Toate vând pe aceeași piață, la prețuri europene (deseori și peste media UE). Prin legea cererii și ofertei, unele duc salariile în jos, în timp ce altele le mențin la un nivel decent. E în interesul muncitorilor să cumpere cu precădere de la producători locali și cât mai generoși cu salariații proprii.

OUG 32 /2026 prevede că angajatorii pot avea și altă cetățenie – caz în care li se cere cazier din țara lor. Dar e deja un indiciu că rețelele se pot organiza ca angajatori.

Între condițiile ceva mai severe, care să descurajeze firmele fantomă, ar fi: firma să fi avut 50 de angajați în anul anterior. (Avantaj clar pentru firmele mari, dar cele mici sunt împinse spre lucrul cu agențiile autorizate.) Căci apar în ordonanță și referiri la angajați de persoane fizice autorizate și cei cazați în regim „au pair”  la familii – cazul bonelor, îngrijitorilor de bătrâni.

agențiile de plasare

Condiții ceva mai stricte sunt impuse agențiilor de recrutare. Din nou, condiții de genul: să nu aibă datorii la stat, administratorii să nu aibă cazier de un anumit tip.

Și acestora li se interzice strict să ceară taxe de la cei interesați să vină în România. Toate comisioanele le vor lua de la angajatori.

O restricție bine venită e ca aceste agenții să aparțină unor cetățeni români sau din comunitatea europeană. Dar nu e o barieră de netrecut să găsești pe cineva cu buletin românesc drept paravan sau dintre străinii care au dobândit deja cetățenia. De asemenea, nu pot face asemenea firme funcționarii publici și demnitarii.

Condiția cea mai drastică, pentru care a urlat lobby-ul din presă e cea de a depune o garanție de 75.000 de euro pentru a aduce până la 250 de străini. Iar de acolo în sus, câte 50.000 pentru fiecare 250 de persoane. Și în cazul lor, se percepe și acea sumă forfetară de 2.000 de euro, la sfârșitul contractului. Ceea ce e chiar o motivație pentru prelungirea colaborării cât mai mulți ani.

Suma pare mare, pentru cine nu are idee ce bani se învârt în resurse umane. Cei mai mari jucători pe piața românească de profil pot considera o glumă asemenea garanții, care au darul doar să le elimine concurența măruntă. Spre exemplu: cel mai mare jucător local e sucursala firmei elvețiene Lugera, care a avut venituri în România de 60 de milioane de euro în 2024. Fostul lider, Adecco, a avut atunci încasări de 55 de milioane de euro, și ea fiind parte dintr-un gigant înregistrat în Elveția. 

Sigur, nu sunt neapărat venituri din aducerea de salariați din afara Europei, dar cu siguranță vor dori o felie din această piață. Un exemplu mai aplicat: firma International Work Finder a adus doar în 2023 2.500 de angajați din afara UE în România. În special din Nepal (65%), Sri Lanka (20%), India (9%). Aceste intermedieri i-au adus venituri de 12 milioane de euro în acel an. Deci sub nicio formă garanția deplânsă de presă nu e un impediment pentru jucătorii semnificativi. Efectul noii ordonanțe nu poate fi decât de concentrare a fluxului în câteva companii tot mai specializate și mai eficiente.

amnistie pentru cei care au stat ilegal

Unul din cele mai importante aspecte ale acestei ordonanțe e o amnistie de facto pentru cei care au încălcat deja legea șederii în România. După ce în preambulul ordonanței guvernanții ne-au explicat că jumătate din cei cu viză n-au mai intrat în legalitate pe piața muncii, la articolul 52, se decid să le mai dea o șansă:

„Străinii rămași pe teritoriul României după data la care le-a încetat dreptul de ședere stabilit prin viza de lungă ședere pentru angajare în muncă sau prin permisul unic, și împotriva cărora nu a fost stabilită obligația de returnare, pot solicita, până la 31 decembrie 2026, prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă, fără obligativitatea obținerii unei vize de lungă ședere (..)

Pentru a beneficia de prevederile (de mai sus) străinii au obligația de a se prezenta în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe la oricare din oficiile teritoriale ale Oficiului General pentru Imigrări, pentru a declara adresa unde locuiesc efectiv în România.”

alte prevederi

Străinul nu își poate schimba locul de muncă în primele 6 luni de la transferul în țară. O condiție în avantajul angajatorilor. Și după acelea, rămâne legat de agenția de plasare, cât are contract.

Agenția se va ocupa să îi găsească alte variante, fiind obligată să îi prezinte minim două oferte de muncă de la alt angajator în trei luni. Dacă nu îi găsește alt angajator, îi suportă costurile de repatriere. Alt stimulent, care să dea încredere asiaticilor și africanilor să încerce România.

Capitolul 7 al ordonanței enumeră o serie de amenzi de la 5.000 la 40.000 de lei pentru firmele care încalcă regulile trasate de ordonanță, deja pomenite. De genul – aduc angajați și nu îi declară în platforma respectivă sau nu le plătesc salariul. Din nou, angajații străini devin chiar mai protejați decât românii. Căci patronii nu riscă asemenea amenzi dacă întârzie cu salariile pentru lucrătorii autohtoni.

modificări la ordonanța din 2002

Prin ordonanța 32/2026 se ajustează și ordonanța 194/2002. Multe modificări sunt de natură terminologică sau nu pot fi înțelese decât cunoscând acea lege anterioară. (Pentru că apar ca modificări de formulări și adăugiri.)

Apar conceptele de străini angajați la o familie gazdă sau lucrători au pair (între 18-30 de ani), lucrători sezonieri. Dar și lucrători transfrontalieri, din țări ca Moldova, Ucraina, Serbia, care vor putea lucra în localități de graniță.

Facilități la obținerea vizei de ședere pe termen lung apar pentru cetățenii din Moldova, Ucraina, Serbia, încadrați cu normă întreagă în România, pentru sportivi și cetățeni „înalt calificați”.

Pot fi angajați și cei veniți cu vize de studiu și rudele aduse prin procedura reîntregirii familiei. Practic, e consfințire a mecanismului migrației în lanț, care a facilitat colonizarea Europei de Vest.

Oricum, ordonanța 194 deja prevedea varianta vizei de rezidență permanentă (articolul 110), care e de 5 ani și poate fi prelungită la 10 ani. Interval care e suficient pentru a fi eligibil pentru a cere dobândirea cetățeniei române. Un inconvenient pentru cei cu vize temporare și de studiu era că trebuiau să se întoarcă la consulatul din țara de origine, ceea ce le fragmenta șederea aici. Modificările din ordonanța de anul acesta elimină acest inconvenient, prelungirea putându-se face din România.