Activista care ține cu ursul
În fine, adaug și ultima parte din această serie de trei articole foarte scurte, de vacanță. Am pornit de la o scenă, despre care cineva a zis că ar fi banală – mie mi se pare ilustrativă: ciobanul care se apăra singur de atacul sălbăticiunilor, în timp ce consătenii erau adunați la meci. În partea a doua, am făcut câteva considerații despre schimbările de ordin economic, care fac posibilă și chiar inevitabilă apariția unei societăți de acest tip.
Dar e greu să ignori că în orice cauză progresistă, oricât de irațională, dar care poate fi ambalată în ceva emoțional, femeile au un rol disproporționat. Majoritatea comentariilor care susțin că omul n-are ce căuta în zonele din preajma pădurilor, care ar aparține de drept urșilor, vin de la femei. Sau de la bărbați progresiști, susținători ai cauzelor feministe.
Sărim peste interviurile cu femei care spun că e mai riscant să te întâlnești cu un bărbat decât cu un urs. Pentru că sunt rodul unei propagande absurde.
Să ne întoarcem la exemplul simplu, al reacției sătenilor „de pe vremuri”. Ziceam că bărbații s-ar fi organizat spontan să se apere împreună de urs, luând o pauză de la distracția cu fotbalul. (Dacă ar fi avut conceptul de „divertisment” și energie descărcată în sport.)
Natural, femeile n-ar fi fost chemate să ia parte la apărarea colectivă, dar nici nu li s-ar fi permis să o stânjenească în vreun fel. Dacă unei zălude i s-ar fi năzărit să ia partea „ursulețului”, ar fi fost ignorată sau ridiculizată. Oricum, bunul simț ar fi triumfat și în primul rând femeile ar fi cerut restaurarea grabnică a stării de securitate. Motivul e destul de simplu: ar fi fost un pericol pentru copii și femei în primul rând.
Societatea complexă dă senzația unei siguranțe garantate prin mecanisme externe și pentru bărbații mai firavi, bătrâni, copii, femei. N-ai nevoie decât de vlagă cât să apeși pe taste 112, și cineva îți va sări în ajutor. Ceea ce e un lucru bun, de cele mai multe ori și un semn real de progres. Între altele, permite și cultivarea unei laturi mai cerebrale sau artistice.
Transformat în ideologie, progresismul, a făcut un scop în sine din abolirea diferențelor biologice sau din răsturnarea lor. A pretins în mod deliberat emascularea bărbatului, punând la dispoziția femeilor, ulterior și a copiilor, un întreg arsenal instituțional și legislativ de luptă contra lui. Linia între necesitate și abuz a fost încețoșată în cazul unor intervenții în procesele de divorț, în cele de presupusă hărțuire sau de rele tratamente ale minorilor. Așa au apărut liniile unde copiii își pot reclama părinții sau instituțiile care extrag copiii din sânul unor familii considerate prea habotnice.
Această securitate artificială a făcut posibilă dezvoltarea unor mentalități separate de reacțiile instinctuale spontane. În imaginarul nostru sat patriarhal, nimeni n-ar fi propus aducerea unor familii de canibali pentru creșterea diversității locului. Din nou, femeia ar fi fost prima care să realizeze că ea sau „ăla micu” ar putea fi primii fugăriți de musafirii exotici.
În contextul de azi, e posibil ca tocmai femeile să fie cele care se investesc emoțional în susținerea unor proiecte migraționiste, cu aerul că fac o mare operă caritabilă, pe care bărbații sunt prea rudimentari și îmbâcsiți de prejudecăți să o priceapă. Mai cu seamă cele singure se pot investi cu zel religios în cauze ONG-iste cu ambiții planetare și de bine universal, dar păguboase pentru semenii apropiați. Toată afecțiunea maternă și o pasiune jertfită erotismului sunt distilate în militantism pentru câte o cauză de justiție socială, climatică sau între specii.
La o luptă parte-n parte, probabil că vajnicul cioban ar fi dovedit pe oricare din fotbaliștii și suporterii strânși la meciul din apropiere. Pe tărâm instituțional, bărbăția lui n-are niciun cuvânt de spus în fața ONG-urilor și birocraților, care concep programe de mediu. Pentru că ei vor modela opinia publică, legile și acțiunile guvernamentale. Persuasiunea feminină, insistența cicălitoare vor avea câștig de cauză în leviatanul numit stat.
PS: protectoarea urșilor
Fără nicio legătură cu considerațiile de mai sus, mi-am amintit acum de cea căreia îi datorăm scăparea de sub control a numărului urșilor. În 2016, protestele de stradă #rezist aduceau la putere guvernul „tehnocraților” lui Dacian Cioloș. La Mediu era o româncă cu nume american, Cristiana Palmer. Care în toamna acelui an decide să taie cotele de vânătoare la urs și lup, în urma unei campanii coordonată de PRO TV și ONG-uri. Andreea Esca se lăuda atunci cu victoria postului creat de Ronald Lauder și Adrian Sârbu, pretinzând că nu era bun nici punctul de vedere contrar al specialiștilor din Academia Română, pentru că „și aceia sunt vânători”.
Misterioasa doamnă Palmer apare pe site-urile unor conclavuri globaliste foarte influente, ca Forumul Economic Mondial de la Davos (condus de Klaus Schwab) și Institutul Aspen, condus la noi de fostul șef NATO, Mircea Geoană.
Jurnalul Național înclină să creadă că Cristiana Palmer ar fi soția unui înalt ofițer american de la Cartierul General NATO din Bruxelles, Tod Palmer. Parcursul lor universitar și profesional pare să se fi sincronizat pe mai multe continente, ambii devenind un fel de cetățeni ai globului.
(sursa foto: Institutul Aspen)
Mămica urșilor din munții și stațiunile României a pornit inițial cu grija față de om, ca asistentă la spitalul Colțea. După care a făcut prima facultate privată din țară, Facultatea Ecologistă, creată de șahistul român de origine evreiască Dolphi Drimer.
După masterate și activitate în ONG-uri de mediu, viitoarea domană Palmer și-a lustruit CV-ul cu o pregătire în Statele Unite la Școala de Guvernare Kennedy din cadrul Harvard, unde a fost colegă cu ofițerul respectiv. De acolo, ajunge la fel ca Maia Sandu, în ceva poziție birocratică în cadrul Băncii Mondiale de la Washington (unde nu putea fi economist). (Un CV propriu-zis n-a putut fi găsit, un articol de ziar spune că era „analist politic” la Banca Mondială. Mă rog, un fel de recrutare în sistem a cadrelor utile Americii mai târziu.)
Din Washington aterizează în Arabia Saudită, tot împreună cu ofițerul Palmer. Iar când acesta e detașat la cartierul general din Bruxelles, se întoarce și dânsa în Europa cu sinecuri la Paris și Bruxelles. În capitala Uniunii Europene devine analist despre schimbările climatice pentru Comisia UE. A reprezentat România la conferința privind schimbările climatice de la Marakesh, în 2016, an în care devine și ministru al Mediului în guvernul Dacian Julien Cioloș.
Un deceniu mai târziu de la decizia luată de guvernul progresist, cazurile de oameni atacați, mutilați pe viață, mușcați de față sau uciși, au devenit știri aproape zilnice în unele sezoane. Iar despre pagubele păstorilor, proprietarilor de pensiuni sau gospodării, nici nu se mai vorbește, de multe ce sunt.
