Ventrilocul Dan Diaconescu a fost infundat de un filosof, un pianist, un fotbalist si un scriitor de SF. Logic

Balamucul OTV evolueaza în limitele normale ale unui balamuc, singura surpriză fiind că i-a prins înăuntru şi pe procurorii care veniseră să-l bage în carantină. Rechizitoriul întocmit de procurorii DNA are două componente: una foarte serioasă, în care sunt aduse probe în sprijinul a două acţiuni de şantaj, şi una burlescă, în care se dă frâu liber unor hilare consideraţii despre rolul presei. Aberaţiile din rechizitoriu i-au dat şansa autovictimizării lui Dan Diaconescu, susţinut şi de colegii de trust de la Realitatea, sau de cei rămaşi fideli lui Vantu sub acoperire, de la site-ul Lumea Justiţiei.
partea serioasă
La finalul cercetării penale, procurorii Gheorghe Bocşan şi Lucian Papici au decis să trimită în judecată 3 inculpaţi (teleastul Dan Diaconescu, ghicitorul Dorel Pârv şi ziaristul Mihai Ghezea, de la Atac la persoană), pentru două acte de şantaj.
Primul caz a fost intens mediatizat, filmul evenimentelor din rechizitoriu fiind următorul: Dorel Pârv îi oferă servicii vrăjitoreşti soţiei primarului din Zărand, Ion Moţ, servicii pentru care îi ia 25.000 euro. Încurajat de acest succes, Dan Diaconescu o trimite la faţa locului pe reporteriţa de investigaţii Mihaela Moise (probabil specialistă în mototolirea cearceafurilor) care adună informaţii compromiţătoare de la localnici. Înarmaţi cu acestea, Dan Diaconescu şi Dorel Pârv trec la actul propriu-zis de şantaj: îi cer primarului 250.000 de euro, apoi se tocmesc pentru 200.000 sau nişte terenuri, din lipsă de lichidităţi. De încasat, reuşesc să mai încaseze doar 40.000 de euro.
În cel de-al doilea caz, patronii jocului Eurotombola de la Prima TV – Sorin Micula şi Paul Petre Ţârdea – sunt abordaţi de către Dan Diaconescu şi Mitruş (Mihai) Ghezea, fost ziarist la Atac la persoană şi realizatorul unei emisiuni de investigaţii difuzată de OTV. Cei doi îi cer lui Sorin Micula 100.000 de euro pentru a nu dezvălui că jocul difuzat de Prima e trucat. O mărturie cheie în acest dosar e cea a fostului fotbalist Marcel Puşcaş, care iniţial nu a recunoscut discuţia despre şantaj, iar apoi şi-a schimbat mărturia pentru a nu fi acuzat de mărturie mincinoasă. Actorul Romică Ţociu, în localul căruia a avut loc negocierea sumei, a depus şi el mărturie.
De remarcat aici asemănarea izbitoare cu practicile altor foşti sau pretinşi ziarişti din trustul Realitatea-OTV, deveniţi combinatori între politicieni şi oameni de afaceri. În egală măsură e de remarcat şi că Diaconescu făcea un fel de haiducie: găsea afacerişti sau politicieni îmbogăţiţi de tranziţie şi le cerea cotă parte. Haiducia se termina aici, căci banii se duceau pe limuzine şi iahturi, nu se împărţeau cu membrii Partidului Poporului. Dar faptul că detecta primari de provincie capabili să arunce cu zeci de mii de euro fără să clipească, sau afacerişti cu lucruri de ascuns rămâne meritul lui Diaconescu. Măcar în privinţa asta avea nas de jurnalist.
Printre rânduri, din stenograme (da, există şi aici stenograme!) mai răsuflă şi alte nume, cum ar fi cel al lui George Pădure, patronul Gepa, în calitate de client de publicitate, dar şi cel al primarului Aradului, Gheorghe Falcă, care ar fi fost şi el luat în vizor pentru a fi trecut prin ceea ce Dorel Pârv îi descria victimei ca fiind “malaxorul” de la OTV. La cât de înalte sunt relaţiile lui Falcă în momentul de faţă, zic să nu excludem ipoteza ca primarul de Arad să fi fost nuca în care şi-a rupt dinţii malaxorul lui Diaconescu.
partea amuzantă
Dosarul lui Dan Diaconescu are momente de un comic nebun, rupte din lumea OTV. Iată, de pildă, cum arăta ritualul pentru care Dorel Pârv i-a luat 25.000 de euro soţiei primarului din Zărand:

un ritual “exorcizant şi, probabil, expiatoriu” menit să-l protejeze pe fiul ei de moartea într-un accident de maşină [..] “aşezat pe un covor roşu”, a fost înfăşurat cu trei feluri de aţă roşie de Doru Pârv, în timp ce clarvăzătorul “se mişca pe o orbită circulară în jurul tânărului” intonând o “incantaţie” într-o limbă “irecognoscibilă”.

Pentru cei care au ratat personajul, Dorel Pârv e merituosul absolvent a 7 clase, fost puşcăriaş, care a reuşit să aibă câştiguri de mii de euro şi să îşi ridice şi o vilă din naivitatea altora cu mai multă şcoală decât el.
Procurorii intră şi ei puternic în universul OTV, chiar din dorinţa de a-l descrie. Pentru că datele despre off-shore-ul prin care Vântu a preluat pachetul de control la televiziunea lui Diaconescu se află în alt dosar penal, Gheorghe Bocşan a înlocuit argumentaţia penală, cu una literară, care să arate totuşi ce legătură e între OTV şi DDD:

“parafrazandu-l pe Flaubert, Diaconescu Cristian Dan este insusi postul OTV… este omul orchestra.”

Dar nu doar părintele Emmei Bovary e adus de procurori în sprijinul rechizitoriului. Sunt citate părerile proaste pe care OTV-ul le-a produs pianistului Dan Grigore (membru al CNA), filosofului Andrei Pleşu (într-un editorial din Dilema veche), scriitorul de SF Cristian Tudor Popescu (într-un editorial din Gândul).
În acest ultim caz, procurorul Bucşan a reţinut ca relevant în dosar articolul în care CTP povesteşte cum DDD “a urinat seară de seară nu numai pe regulile elementare ale jurnalismului, dar şi pe cele ale convieţuirii umane”. În schimb, Andrei Pleşu e citat cu un articol din “Dilema Veghe” (sic!).
După referinţe culturale din sfere rarefiate, procurorul Bucşan ne dă în cap cu pulanul unei mentalităţi de miliţian:

“Presa este a patra putere în stat, iar televiziunea braţul ei armat.

De unde o fi deprins asemenea enormităţi un procuror care la Revoluţie era probabil doar în şcoala generală, nu-mi pot explica. Iar când descoperă uimit şi indignat că televiziunile îşi închiriază spaţiul de emisie pentru producţii externalizate, pare chiar rămas la vârsta primelor mirări.
În fine, fraza apoteotică din rechizitoriul juridico-literar al procurorului Bucşan îl descrie pe Dan Diaconescu:

… consideră, de obicei, că afirmaţiile denigratoare şi aminiţătoare făcute personal în cadrul propriei emisiuni – Dan Diaconescu Direct – nu îi sunt imputabile în vreun fel, pentru că nu a făcut decât să repete cu propria voce ceea ce i s-a dictat în cască sau ceea ce i s-a scris pe un bilet, de autori anonimi. Inculpatul ne face să credem că este de fapt un ventriloc sau o interfaţă performantă IT, un fel de realitate virtuală complexă, care vorbeşte, dar de fapt nu interiorizează în niciun fel ceea ce spune, nişte buze care se mişcă eliberând în atmosferă unde acustice scăpate cu totul din constrângerile neadecvate ale mentalului propriu.