Imagini și impresii de la protestul împotriva Legii Vexler

Legea Vexler ar fi putut fi oprită, dacă acest miting avea loc în iunie sau în decembrie anul trecut, când actul a fost votat aproape în unanimitate de coaliția PSD, PNL, USR, UDMR. Cu o Piața Victoriei plină de oameni, dacă nu un partid întreg, măcar suficienți parlamentari ar fi dat înapoi de la acel act de trădare națională. (Era suficient ca 10 să se abțină, la votul din iarnă, care a fost mai strâns.)

Chiar și așa, ca protest tardiv, a fost o manifestație suficient de puternică pentru a semnala puterii că umilința națională nu rămâne fără reacție. Prezența a fost mult peste orice așteptare a mea. (Care era foarte pesimistă, nu m-aș fi mirat să fim doar o mână de oameni.) Asta e partea pozitivă, care îmi dă multă încredere că e doar începutul unui suport popular pentru o temă cu adevărat națională, cu importanță simbolică și practică.

De fapt, de la recuperarea libertății de exprimare trebuia să fi pornit noua mișcare naționalistă, fiind condiția sine qua non a existenței ei. Legea Vexler 2 e doar cea mai recentă dintr-o listă mai lungă, adoptată în ultimele două decenii de guvernări succesive. Ea a fost descrisă pe larg în seria:

• Legile cenzurii, ca inginerie socială

Această temă nu e cunoscută marelui public și, cum veți vedea mai jos, indiferentă până și majorității participanților la protestul de ieri. E vina presei vândute și tabloidizate, care nu oferă informație relevantă și de calitate. E „trădarea cărturarilor”, care au abdicat de la o misiune de onoare, de a explica semnificațiile epocii lor, ca să deschidă mințile. Și e o carență a leadership-ului politic, care mimează opoziția sau, în cel mai bun caz, profită de nemulțumiri populare speculând niște emoții, în loc să conducă, să ridice nivelul, să impună priorități relevante.

Simbolul național Mihai Eminescu a reușit, și de astă dată, să miște și să mobilizeze pe 15 ianuarie 2026. Dar mai e nevoie să se implice și cei vii, pentru a-și afirma existența…

Protestul retroactiv a fost organizat de Acțiunea Conservatoare, formațiune creată în iunie 2025 de Claudiu Târziu, fostul co-fondator și co-președinte al AUR, din partea căruia a și fost ales europarlamentar. (Numele lui pare hărăzit pentru genul ăsta de reacție întârziată!) Împreună cu el a migrat spre noua formațiune și deputatul Robert Alecu, cel care a adus la dezbateri celebrul colaj cu 10 personalități românești, rupt de Silviu Vexler.

AUR, fostul lor partid, și-a anunțat anterior sprijinul pentru această manifestație, materializat prin prezența mai multor autocare din țară și a președintelui George Simion.

câți oameni au fost

Cât de mare a fost prezența? e greu de estimat. Minim 10.000, unii spun peste 20.000. De ce e greu de apreciat: Prima etapă a mitingului s-a ținut la Piața Universității, la statui, unde exista și o scenă, cumva în mijloc, deci nu prea puteai vedea cât de întinsă e masa de oameni. Programul inițial prevedea un marș până la statuia lui Mihai Eminescu de la Ateneul Român. Câteva sute, poate o mie de participanți s-au deplasat acolo și au depus coroane de flori, separat de coloana mare.

În paralel, în Piața Victoriei începuse deja un alt miting de protest, cu mii de persoane, pentru care înțeleg că luase autorizație cineva de la AUR. Partidul lui Simion a dorit să dea această notă manifestației, de protest împotriva guvernului, în timp ce partidul lui Târziu insista pentru accentul limpede contra Legii Vexler. Astfel că marșul a avut alt traseu, pe bulevardul Magheru, prin Piața Romană și pe Lascăr Catargiu, până în fata Guvernului.

Coloana era foarte mare, lată de trei benzi de circulație și nu am putut să-i văd nicăieri capătul. Unii mergeau foarte repede, chiar în fugă, la un moment dat, în timp ce alții veneau mai bătrânește. Estimez că a durat cam o oră între intrarea primilor și ultimilor din coloană în Piața Victoriei. Circulația a fost oprită și tot spațiul asfaltat dintre Guvern și Muzeul Antipa s-a umplut. În zona cordonului de jandarmi erau mulțimi cu densitate mare, mai ales pe unde erau boxe, dar mai în spate prezența era mai rarefiată.

Manifestația începuse la Universitate la ora 18, deci pe întuneric. Fiind și frig, până s-a umplut Piața Victoriei, unii deja plecau, alt motiv pentru care e greu de estimat participarea.

trei tipuri de participanți

Partea cea mai negativă aveam să o realizez în timpul marșului. În Piața Universității s-au ținut discursuri de pe scena amenajată, care s-au referit, firesc, la Legea Vexler, obiectul protestului. Discursurile au fost întâmpinate cu aprobarea previzibilă. Dar după ele, majoritatea celor adunați mi-au lăsat impresia că au cu totul alte priorități. În afară de tradiționalul „Libertate!” nu s-a mai scandat nimic referitor la legile cenzurii.

Aș zice că maxim 10% din cei prezenți aveau în minte acel subiect. Și sunt generos. Da, erau oameni veniți individual, ca și mine, unii cu mesaje explicite împotriva dictaturii, cu portrete ale lui Mihai Eminescu, citate din el sau din părintele Iustin Pârvu, mesaje religioase. Existau și bannere cu „Stop Vexler”. Am văzut și un portret al lui Nicolae Paulescu. Alt banner era versul lui Grigore Vieru – „Eminescu să ne judece” – slogan cu care a fost promovată manifestația pe social media.

Am îndoieli că formațiunea creată de Claudiu Târziu are capacitatea de a mobiliza mulțimi mari de oameni. În schimb, era limpede că majoritatea celor prezenți se împărțea în două: cei aduși de AUR și fanii lui Călin Georgescu, veniți din proprie inițiativă. Cei de la AUR erau mai ușor de reperat, pentru că aveau cartoane cu diverse județe și localități: Ilfov, Prahova, Brașov, Buzău, Hunedoara, Arad, Bragadiru.

Suporterii lui Călin Georgescu erau deopotrivă dezorganizați și pe alocuri strânși în grupuri compacte, rodate pe la alte proteste. Prezența lor la miting e puțin stranie, în condițiile în care Călin Georgescu n-a suflat o vorbă pe subiectul legilor lui Vexler. Ba, aș spune chiar, dimpotrivă. Dă semnale tot mai insistente că își dorește să fie acceptat de Israel și Statele Unite cu orice preț. Susținătorii lui aveau propria lor agendă. Scandau: „Călin Georgescu este președinte”. Sporadic, s-a auzit și un „Turul 2 înapoi!”.

Deși era clar că cele două grupuri majoritare au alte priorități și lideri diferiți, subliniez că nu era nici un conflict între ele. La un moment dat, l-am auzit și pe George Simion preluând scandarea „Călin Georgescu președinte”. La fel, e imposibil de spus dacă și alții de la AUR au strigat la fel. Dar n-a fost nici adoptată de toată coloana sau de mulțimea staționară din piață. Deci era limpede că gruparea georgistă e una distinctă, care are treabă cu alegerile și favoritul ei.

Trecătorii, care au văzut marșul de pe cele două bulevarde centrale ale Bucureștiului, puteau trage mult mai lesne concluzia că e un miting împotriva corupției și contra guvernului. Pentru că, de fapt, astea erau nemulțumirile cele mai intense ale participanților. Dacă faci abstracție de mulțimea steagurilor tricolore, vezi că e, în esență o mișcare cu nemulțumiri sociale, care doar întâmplător are o coloratură naționalistă. Adică nu diferă de alte valuri de protest contra guvernărilor. Activiștii lui Simion și Georgescu nu sunt nici radicalizați (cum pretinde presa ostilă), nici lămuriți de conducătorii lor în problematica națională.

Între scandările lor: „Să plece hoții, să vină patrioții!”, „Nu vrem să fim conduși de hoți!”, „Demisia”, „Bolojan, nu uita, România nu e a ta!”, „Guvern spurcat, de Soros cumpărat”, „Uniți cu toți, să scăpăm de hoți”.

Repet, e genul de retorică generică anti-corupție, care a fost mestecată în alte timpuri și de Băsescu, pe vremea când se lansa intempestiv în politică, și de PPDD-ul lui Dan Diaconescu sau USR, împletită cu mesajele sociale, cu care PSD câștiga voturi din opoziție. (Pentru că și cei ajunși la putere au fost cândva opoziție, care a speculat niște nemulțumiri reale.)

vuvuzele și discursuri

Poate trebuia să încep cu începutul. Am ajuns în Piața Universității puțin după ora 18 (anunțată ca punct de start) și cuvântările erau deja în toi. Dar din multe puncte ale mulțimii era imposibil de deslușit ce se spunea de pe scenă, din cauza bâzâitului de vuvuzele. Urăsc cu patimă trompetele alea abominabile, de la turneul de fotbal din Africa de Sud, de când au început și europenii să sufle enervant în ele. Strică orice miting, meci sau manifestație. De unde știu țigăncile că e câte un miting nemediatizat, ca să apară să vândă vuvuzele și steaguri, e un mister total. Dar uite că apar.

Discursul lui Claudiu Târziu a fost mai aplicat, referindu-se la necesitatea abrogării Legii Vexler, ca o condiție pentru recuperarea statului. E o variație a unei idei a lui Mihai Eminescu, despre cum statul românesc e relevant doar ca stat al românilor. Citatul a fost purtat în piață de un admirabil pensionar, transformat în panou sendviș. (Vezi foto mai jos.) A fost urmat la tribună de Robert Alecu, deputatul cu fotografiile rupte.

George Simion a avut discursul tipic, care seamănă mereu a improvizație de idei simple reamintite și ușor de scandat. A insistat pe momentul emoțional al ruperii pozei în plenul parlamentului și a făcut apel la Federația Comunităților Evreiești să se delimiteze de gestul lui Silviu Vexler. Pare că, dacă nu exista acel incident, partidul lui nici nu avea ceva contra legilor de cenzură a istoriei și exprimării viitoare. De altfel, senatorii AUR se abținuseră la vot, deci încă nu erau contra Legii Vexler 2 în vara lui 2025. Tot e bine că acum au și participarea la acest protest cu titlul de angajament.

Ultimul discurs a fost cel al lui Dan Puric. Un discurs bun și cu miez, deși cam teatral declamat, în care a lăudat participanții că ies în stradă pentru ceva mai nobil decât cereri materiale. (Așa îmi plăcea și mie să cred.) A dat un citat dintr-un general din care se mai pot da citate, respectiv generalul Dragalina, chemându-ne să apărăm demnitatea numelui de român.

Și în piață am văzut câteva mesaje inteligente, confecționate de oameni care merită lideri mai buni. Și care au reușit să se educe pentru a înțelege situația aproape în pofida acestora. Bătrânul cu acel citat dintr-un articol al lui Mihai Eminescu mi-a încălzit cel mai mult inima.

Câteva mesaje băteau obrazul trădătorilor de la putere, care au votat acea mizerie de lege și altele înaintea ei: „Iuda a fost și el tot un progresist pasionat de bani”, scria unul. Altul: „PSD și PNL, iude de profesie”. Un altul scria simplu: „Jos dictatura!”. Foarte bune și citatele din Iustin Pârvu despre tăcerea elitelor.

incidentul violent

Pe la 20:30, deci după cel puțin două ore și jumătate de manifestație perfect pașnică, am asistat și la o ciocnire mai contondentă cu jandarmii. Întâmplător eram destul de aproape, deși nu am văzut cum a început incidentul. Convingerea mea e că au fost provocatori profesioniști, care să creeze știrea că e o mișcare extremistă, iar astfel să justifice necesitatea legii contestate.

Deși n-a existat o contra-manifestație tip AntiFa, pe clădirea de peste drum de Universitate cineva a proiectat cu laser mesajul „Marș la Moscova!”. (N-am observat mesajul din piață, dar a apărut ca știre.) Deci sistemul s-a întrebuințat să contracareze evenimentul. Mesajul e o obsesie nefondată a propagandei guvernamentale. Nu știu câte temenenele mai trebuie să facă Simion și Georgescu spre Washington și Ierusalim, să fie lămurită lumea încotro e obediența lor. În piață am remarcat însă două drapele ale Statelor Unite. Ironic, când te gândești că legile cenzurii n-ar fi fost impuse niciodată clasei politice românești fără presiunea americană.

Dar să revin la incident. La câțiva metri de gardul Guvernului era un cordon impresionant de câteva sute de jandarmi cu căști și gard mobil. Dar bucăți din gardul lor demontabil se găseau și în piață – ori din neglijență, ori că făcuseră inițial alt țarc. Sau poate acolo le-a descărcat camionul. Cert e că la un moment dat s-a creat o busculadă și am impresia că a fost împins cordonul de jandarmi.

Era un singur grupuscul care împingea spre jandarmi. Agitatorii erau foarte puțini, 10, maxim 20, dar câțiva foarte violenți. Vreo doi au ridicat pur și simplu module de gard de rezervă (cam 1 pe 2 m) și au aruncat cu ele înspre jandarmi peste capul oamenilor. Jandarmii s-au ferit, și-au pus căștile de protecție și au împins mulțimea în flanc, un metru-doi. Ocazie cu care s-a creat busculadă. Au mai zburat spre ei o sticlă, două de apă pline, fără să-i nimerească.

Scena a fost haotică și putea degenera repede, dar provocatorii n-au reușit să convingă destui oameni din mulțime să se împingă spre jandarmi, ca să rupă cordonul. Alții erau ghemuiți langa gardul despărțitor, poate ca să se ferească de obiecte aruncate, nu-mi dau seama. Când avea loc incidentul, deja mulți oameni părăsiseră piața și nici n-a mai ținut mult protestul. În mod ciudat, nu erau de față nici cei de la Jandarmerie, care filmează participanții.

În timpul agitației, am auzit câțiva cântând în stilul galeriilor și sărind: „Ale, ale, ale, o dorință sinceră: România liberă!”. Poate e doar o coincidență, dar am avut instantaneu un flash-back cu această scandare. E a treia oară în viață când o aud, și a doua când vine din zona unor provocatori, care sparg un miting. Să vă povestesc.

Unii știu că am fost la mai toate mitingurile de protest din pandemie. Începând cu primul, cel spontan din 15 mai 2020, în ziua când s-au încheiat cele două luni de carantină. După el au fost mitinguri periodice, care erau organizate de „Starea de libertate”, absolut pașnice. În martie 2021, în locul acelor proteste organizate au început să apară multe spontane și în diverse orașe. La care participau mulți tineri din cartiere, care nu mai suportau restricțiile. Și pentru prima dată restricțiile acelor ore de „carantină nocturnă” erau încălcate în masă.  Era și cea mai mare prezență, pentru că veneau alții noi. Ei bine, atunci și-au făcut apariția așa zisele „galerii”, care au creat incidente și au spart mișcarea de protest.

Am relatat exact cum au apărut prima dată, într-un articol din 29 martie 2021, cu o galerie foto de la protestul acelei zile. Atunci îmi aminteam că auzisem cântecul respectiv prima dată la un marș unionist (posibil prin 2010-2011), intitulat „Acțiunea 2012” – cu care se lansa cariera de activist naționalist a lui George Simion. Nu spun prin asta că oamenii lui Simion aveau interesul acum să creeze ieri acest incident, care putea degenera mult mai urât.

Bănuiala mea e că sistemul are la orice oră genul ăsta de provocatori și agitatori, care pot acționa pașnic sau violent, după cum li se cere. În 2021, el deja avea partidul creat și un stil foarte potolit de a protesta. Cei cu acel repertoriu de galerie deja erau separați de AUR. Deci habar n-am ai cui sunt. Dar cum apar ei cu sămânță de scandal, când așteaptă presa mai mult, e un talent aparte.