5. Catapeteasma și altarul cu menoră din catedrală

Aceasta este ultima parte din foto-reportajul de la Catedrala Națională din București. Episoadele precedente: 

• 1. Exteriorul și coada – galerie foto și impresii
  2. Partea nepictată a catedralei și discuția despre bani – cifre și galerie de imagini
  3. Cadrele cele mai spectaculoase cu interiorul
  4. Scenele biblice și sinaxarul în mozaic – voievozi și sfinți contemporani
                 – pe aceeași temă:
                       Slujba de sfințire a picturii – fotoreportaj
                       Catedrala dăinuirii neamului – editorial

Târnosirea unei biserici oferă prilejul unic de a pătrunde în altar, acolo unde au acces doar preoții și, eventual, alți slujitori auxiliari de parte bărbătească, dacă au acceptul preotului. O tradiție locală românească permite tuturor această curiozitate în ziua respectivă, inclusiv femeilor. Iar în cazul catedralei, această dispensă a fost prelungită mai multe zile, dat fiind marele interes pentru zeci, chiar sute de mii de persoane. Ambele au mai putut fi văzute la slujba din preziua Centenarului Marii Uniri, din 2018.

Când catedrala va fi funcțională, peretele de icoane ce separă altarul de naos va fi imaginea privită cel mai mult de credincioșii participanți la slujbă. E cel mai mare iconostas ortodox din lume: înalt de 17 metri și lat de aproape 24. 

Pe o suprafață totală de 407 metri pătrați sunt 45 de icoane, dispuse pe patru niveluri. Dacă la bisericile obișnuite, această piesă e de obicei din lemn sculptat, aici s-a optat din nou pentru varianta cea mai durabilă, a mozaicului aplicat peste beton. E un element important în cultul ortodox, care include rugăciuni rostite în taină de preot în altar, spre deosebire de cultul catolic, care a renunțat la această separare pentru a aduce altarul în fața asistenței.

În vârful catapetesmei e marele crucifix cu Iisus Hristos răstignit. Iar în partea inferioară sunt ușile împărătești. Privit dinspre nava bisericii, iconostasul se prelungește perfect cu marea icoană de pe bolta altarului, singura parte, care rămâne vizibilă tuturor. După tradiția bizantină, acolo e reprezentată Fecioara cu Pruncul, icoană numită în grecește Platytera. Formula „cea mai înaltă decât cerurile” se referă la Maica Domnului, care acoperă vizual „cerul” altarului, așa cum imaginea lui Hristos Pantokrator învelește mulțimea credincioșilor din turla mare.

Icoana Platytera din absida altarului are un diametru de 16 metri. De o parte și de alta sunt cei doi arhangheli: Mihail și Gabriel. Prin tradiție, ei au roluri precise: arhanghelul Mihail, care poartă de obicei o sabie, conduce oștile îngerești, și le va conduce și în bătălia de la Armaghedon. În timp ce arhanghelul Gabriel poartă un crin și e un comunicator între Dumnezeu și oameni aleși, fiind tradițional considerat îngerul de la Buna Vestire. De această dată, ambii au câte un glob în mână, cu literele grecești Omega și X (chi, pronunțat H). E inițiala supra-numelul Hristos, respectiv ultima literă din alfabetul grec, sugerând împărăția fără de sfârșit. Aripile verzi-albastre ale arhanghelilor amintesc splendoarea penelor de păun. Fiecare arhanghel are o înălțime de 13 metri, cam cât un bloc cu patru etaje.

Coloritul auriu al acestei reprezentări și al catapetesmei se prelungesc, părând de departe o singură structură. Dar să nu uităm că pe fiecare metru pătrat de mozaic au fost așezate cu grijă circa 10.000 de piese de sticlă smălțuită sau cu foiță de aur pe spate.

Ușile mari ale altarului sunt încadrate de două icoane mari, de-a dreapta, Iisus Hristos, iar de-a stânga, Fecioara Maria cu Fiul. Pe cartea pe care Mântuitorul o ține deschisă scrie: „Eu sunt lumina lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

Alte patru uși mai mici sunt dispuse alături, cu figuri ca Ioan Botezătorul, Apostolul Andrei, ocrotitorul României, sfântul Nicolae și o icoană a Înălțării. Pentru că acea zonă va fi mereu în fața ochilor ridicați ai celor prezenți, pe al doilea nivel al iconostasului sunt scene esențiale din Evanghelie. Apar: Bunavestire, intrarea Maicii Domnului în Biserică, Nașterea Domnului, Botezul din râul Iordan, Schimbarea la Față, intrarea în Ierusalim pe mânzul asinei, Învierea, Înălțarea, pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor la Cinzecime și Înălțarea.

Acest al doilea șir de icoane, se derulează ca fotograme între nașterea Fecioarei și adormirea ei. Dar în centru, puțin mai mare e imaginea cu Cina cea de Taină, insituirea euharistiei.

În registrul al treilea este șirul apostolilor. Și acest brâu e întrerupt de o icoană supra-dimensionată, ilustrând Sfânta Treime, așa cum a apărut ea în prefigurare, sub forma celor trei călători angelici, pe care Avraam îi primește în vizită sub stejaul Mamvri. Imaginea a făcut carieră în spațiul ortodox prin realizarea iconarului rus Andrei Rubliov.

Registrul superior al catapetesmei e umplut de 12 prooroci ai Vechiului Testament. Șirul lor e întrerupt în centru de icoana Fecioarei Maria.

în altar

Dacă fața dinspre apus a iconostasului se va vedea tot timpul, cea dinspre răsărit va deveni de aici încolo un mister, păstrat doar în arhivele foto. Altarul are o formă semi-circulară, singura latură dreaptă fiind cea care îl separă de restul bisericii.

Inelul de la bază al semicercului e format din pilaștri de marmură între care sunt vitralii cu arc clasic. Pe fiecare din ele e câte un sfânt, iar vitraliul central e ocupat de Hristos în chip de arhiereu. Sub aceste vitralii sunt tronurile arhierești pentru ierarhii ce ar participa la slujbe în catredrală.

Deasupra e alt brâu, cu portrete de teologi. Pe al treilea nivel sunt cei 12 apostoli, în două șiruri, care se îndreaptă spre o imagine dublă a lui Hristos, ce îi împărtășește cu trupul și sângele Său, de la un altar vegheat de imaginea în oglindă a câte unui înger.

Pe ultimul inel dinaintea marii bolți cu icoana Platytera, e o scenă neașptată. Acolo sunt înfățișate cele 12 triburi ale lui Israel, adunate la o slujbă a legii Vechiului Testament. Altarul are o menoră, chivotul legământului (cutia cu heruvimi sculptați), dar și efigia Maicii Domnului brodată. Cei care slujesc sunt probabil Moise (în stânga) și fratele lui, Aaron, care a devenit și primul mare preot al cultului mozaic.

În timpul exodului din Egipt, Moise primește instrucțiuni pentru ridicarea cortului legământului (tabernacul), o versiune mobilă a viitorului templu de la Ierusalim și prefigurare a oricărei biserici. Ei aduc jertfe, care vor fi înlocuite de jertfa nesângeroasă a Mielului pascal. După cum însuși Mesia le spune apostolilor: „Acesta este trupul Meu, care pentru voi se frânge, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă”.

Legătura de continuitate cu Vechiul Testament se regăsește și pe masa altarului din marmură al Catedralei Mântuirii Neamului. Pe ea se află obiectele tradiționale ale cultului, tetraevangheliarul în ferecătură de aur, care e scos înaintea slujbelor spre închinarea tuturor credincioșilor, și unde se vor afla potirul și sfântul disc pentru tăierea pâinii.

Masa altarului e dominată de un mare candelabru cu 13 brațe, care seamănă izbitor cu o menoră. Elementul continuă indicațiile pentru alcătuirea cortului legământului, din cartea Exodului, (cap. 25, vs. 31), unde e descris sfeșnicul cu 6 brațe de așezat pe altar. În concepția detaliată de Apostolul Pavel și de sfinții părinți, Biserica Creștină e acum Israel, poporul ales să continue linia spirituală a lui Avraam și a profeților, ducând mai departe lumina aprinsă de Duhul Sfânt prin revelație.

În mesele tuturor bisericilor ortodoxe se află fragmente de moaște ale unor sfinți și martiri, pentru a atesta că Biserica a supraviețuit prin jertfa lor mărturisitoare de adevăr. În altarul Catedralei Naționale sunt moaște ale mucenicilor de la Niculițel și ale martirilor Brâncoveni. De asemenea, au fost adăugate și liste cu numele a 350.000 de eroi români căzuți în războaie, care au putut fi consemnate. Întreaga catedrală este închinată lui Dumnezeu și o formă de pomenire a morților căzuți pentru apărarea patriei și a credinței străbune. Ca o coincidență, pe locul unde fusese inițial propusă amplasarea Catedralei, în Parcul Carol din București, există un monument dedicat ostașului necunoscut, care completează această simbolistică.

Pe fața interioară a catapetesmei sunt trei registre orizontale de imagini. Cel de la bază cuprinde reprezentări mari ale unor sfinți, ca Daniil Sihastrul de la Putna, povățuitorul lui Ștefan cel Mare, Grigorie Decapolitul, sfântul Sofronie sau cuviosul Antipa.

Călugărul Sofronie din Cioara s-a opus apariției Bisericii Române Unite cu Roma, după conciliul de la Ferrara Florența, desfășurat în palatul lui Cosimo de Medici. Românii ardeleni, care cedaseră ispitei uniației sperau că în acest fel vor scăpa de statutul inferior fixat prin carta Unio Trium Nationum, din 1437, care acorda drepturi doar maghiarilor și secuilor de rit catolic și calvin și sașilor de rit lutheran.

Autoritățile Imperiului Austro-Ungar l-au trimis să reprime mișcarea de rezistență ortodoxă din Ardeal pe generalul Adolf von Buccow. La ordinul acestui general, armata habsburgilor a tras cu tunul în mănăstirile nesupuse, cum era și cea de la Sâmbăta de Sus, din Munții Făgăraș. Sofronie a găsit sprijin la episcopii Serbiei și s-a refugiat în Țara Românească, după ce a fost condamnat la închisoare. Are merite deosebite în păstrarea ortodoxiei în Transilvania.

După un al doilea brâu de sfinți români și universali, partea interioară a iconostasului are un ultim etaj ocupat de trei tablouri mari. În cel din centru e figurată Cina cea de Taină. În partea stângă e scena spălării picioarelor apostolilor de către Fiul lui Dumnezeu. Iar în cel din dreapta sunt două secvențe ale aparițiilor lui Hristos după Înviere: discuția cu apostolii pe drumul spre Emaos și masa luată cu ei acolo.