Fotoreportaj de la sfințirea Catedralei Naționale

Slujba dedicată sfințirii picturii și exteriorului Catedralei Naționale mi-a încălzit inima, deși am asistat la ea de dincolo de gard, într-o zi preponderent înnorată și cu o temperatură normal de rece pentru un sfârșit de octombrie. Abia aștept să o văd și pe dinăuntru într-una din zilele următoare. Prezența politicienilor a stârnit curiozitatea presei și asistenței, dar e o parte de protocol foarte puțin importantă. Contează că noua construcție arată peste așteptări, iar cele două slujbe ținute duminică dimineață au fost o binecuvântare. Puritanii, care văd drobul de sare al unei iminente căderi în erezie și ecumenism, nu știu ce ar putea găsi eretic în aceste slujbe. Am vaga bănuială că vestea asta bună nu îi mulțumește, ci îi frustrează.

Cât despre cei care încă mai vorbesc de o „construcție faraonică”, mai mult ca sigur nu au văzut-o la fața locului. Catedrala are proporții moderate, atinge 127 de metri, cu tot cu cruce, fără să dea senzația unui mastodont, ori lucru fără măsură. Gigantul alăturat, care e Casa Poporului, are 84 de metri, dar un volum și un perimetru incomparabil mai mare. Iar pe o latură are un șir de blocuri de vreo 30 de metri. Dacă ar fi fost între case cu un etaj, poate ar fi dat o senzație de disproporție, așa e foarte bine calibrată să atragă atenția fără a fi stridentă.

Programul a început cu o liturghie de două ore, oficiată de un sobor de peste 70 de preoți. Urmată de o slujbă tipică de sfințire, dar specială pentru că a fost oficiată de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel. Între ele a fost momentul sosirii invitaților speciali, între care președinții României și Republicii Moldovei, primul ministru în funcție, doi foști președinți (Emil Constantinescu și Traian Băsescu), mai mulți foști prim-miniștri (între care Marcel Ciolacu, Ludovic Orban, Victor Ponta, Viorica Dăncilă). La ieșire, unii din ei s-au ales și cu huiduieli de unii dintre spectatorii de afară, în timp ce alții au scăpat la adăpostul mașinilor cu geamuri negre.

Cel mai controversat aspect a fost decizia de a segrega participanții în trei „grupe valorice”. Cei primiți în catedrală, unii chiar pe scaune, alții în picioare, dar la căldură, includeau politicieni, ctitori și oficialități de tot felul. Cei primiți în curte, tot pe bază de invitație, erau grupuri compacte din toate arhiepiscopiile, mulți însoțiți și de preoții lor de parohie. Iar afară eram noi, restul lumii.

Alegerea în sine e de înțeles și a garantat o desfășurare fără perturbări sau fără aglomerație. Dar – așa cum se spusese din timp – cei de afară n-au fost lăsați să intre nici după terminarea slujbei. Cei din București mai pot veni în tot cursul săptămânii. Însă celor care au venit pe cont propriu din alte județe, și au fost nevoiți să aștepte o jumătate de zi, pentru a intra pe întuneric în catedrală, trebuie să le fi lăsat un gust amar. Cu atât mai mult cei din regiuni îndepărtate, care n-au putut aștepta și au plecat fără să fi intrat deloc.

Altfel, organizarea a fost admirabilă. Corurile mari de psalți au fost la înălțime, sonorizarea a fost foarte clară, la fel și filmările de pe ecranele gigantice amplasate în curte și afară. 

Mulțimea rămasă afară mi s-a părut mai puțin numeroase decât speram, poate o mie, două, poate mai mulți pe parcurs. Dacă n-ar fi fost acea segregare organizatorică, probabilă că ar fi arătat mai încurajator o mulțime cu peste 10.000 de persoane, câte bănuiesc că au fost cu totul. În interior și în curte, disciplina a fost totală. Dar și afară, a fost o asistență decentă, cu un comportament civilizat pe durata slujbelor. Au lipsit îmbulzelile, micile certuri sau vulgarităților frecvente la alte adunări. A fost și un număr stânjenitor de mare de cerșetori prin mulțime.

Patriarhul Daniel, care apare tot mai rar, a părut slăbit și vlăguit de vârstă sau de boală. Cu toate neajunsurile de carismă, n-ai cum să nu-i recunoști reușita acestui proiect într-un timp relativ scurt. Patriarhul Bartolomeu a făcut o utilă rememorare a evenimentelor, amintind că a participat și la sfințirea altarului în 20018, în preziua Centenarului Marii Uniri.

parada politicienilor

Nu cred că a fost vreun lider, care să fi stârnit entuziasm sau mândrie. Creditul de care se bucură e la cote de avarie. Premierul Ilie Bolojan a apărut sumbru ca austeritatea, și parcă a mai tăiat câteva grade din termometru când a urcat treptele pe covorul roșu în chelia goală. A stat lângă la fel de glaciarul șef al PSD, Sorin Grindeanu.

Foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu arătau și ei tot mai îmbătrâniți și stingheri, performanța lor fiind că i-au supraviețuit lui Ion Iliescu. Viorica Dăncilă se strecoară și ea în galeria „foștilor”, cu coafura de cucoană provincială. În schimb, cuplul format din actorul Radu Duda și principesa Margareta face senzație cu aspectul comercial.

Apare pe ecran și Maia Sandu într-o rochie verde, iar cineva în spate bombăne cu oarecare milă: „uite-o și pe-asta…”. Făcând abstracție de linia ei politică, a fost frumos că sub domul Catedralei Naționale s-a mai făcut încă o dată un gest simbolic de unire. E firesc și încântător să îți imaginezi că imaginile cu noua catedrală au ajuns și dincolo de Prut și că moldovenii au simțit că e și biserica lor, în orașul care e și capitala lor.

Apariția lui Nicușor Dan a stârnit hohote de râs, într-o asistență care fusese sobră până atunci. Pur și simplu, lumea nu s-a putut abține. Are ceva comic, mai ales că, în compania copiilor, părea adus cu școala la eveniment. Concubina prezidențială, drapată în negru ca o văduvă, făcea trupa să pară tragi-comică. O femeie mai răutăcioasă îi comentează nemilos ținuta: asta parcă-i moartea!

George Simion apare și el pentru o secundă pe ecran, prea puțin să stârnească o reacție, dar destul să aflăm că e acolo. La fel mai apar Ludovic Orban, Marcel Ciolacu, Victor Ponta.

În mulțime apar doi inși care împart poze A4 color și laminate cu poza și mesajul: „Free Călin Georgescu”. Unii le iau cu simpatie, alții le ignoră. În locul stegarului dac, transformat în deținut politic, s-au mai perindat printre oameni alți câțiva purtători de steaguri mari. Un cordon format din membri ai Frăției Ortodoxe, cu tricoloruri și bluze verzi se postase pe o latură.

Am văzut pe cineva cu ziarul Certitudinea în mână. Sper că nu de publicația condusă de Miron Manega era vorba în știrea, care spunea că poliția a arestat un bărbat pentru că împărțea „un ziar antisemit, care încalcă ordonanța 31 pe 2002”. Ar fi încă un abuz grav împotriva libertății presei și un act de poliție politică.

Slujba se încheie și ne îndreptăm spre ieșirea, pe bulevardul pe care venisem. Moment în care constatăm că jandarmii au montat gărdulețe și au făcut cordoane, prin care oficialitățile să treacă din curtea Parlamentului în hotelul Marriott. Nu doar că nu putem intra în catedrală, dar suntem și sechestrați pe stradă, să așteptăm ieșirea privilegiaților. Nervozitatea de înțeles crește – unii se plâng că vor să ajungă la toalete, alții să plece pur și simplu spre casă. Ni se spune să așteptăm sau să ocolim hotelul prin spate, ori curtea uriașă a Casei Poporului.

Cei mai abili dintre politicieni sunt extrași în mașini cu geamuri opace. Dar cei mai neinspirați trec pe jos prin cordonul de jandarmi și de oameni ținuți ostateci. Huiduielile încep să curgă. De partea „liberă” a gărdulețului e un grup posibil de simpatizanți ai lui Georgescu sau supărați pe politicieni în general. Problema lor e că nu-i cunosc pe toți care trec, așa că le strigă demisia și ambasadorilor sau ce or fi fost.

Bolojan ia primul val de huiduieli. Trece agale și Marcel Ciolacu, în timp ce scandările devin tot mai vehemente. O bătrână se arată dezolată: „de ce-l huiduiți, că a dat pensii…” Un protestatar mai înfierbântat trece de gărduleț, lăsat în offside de restul grupului, și e înșfăcat de brațe de doi jandarmi, care-l duc pe sus. „Să-i aresteze!” cere baba pesedistă, spre hazul altor jandarmi.

Victor Ponta trece rânjind și își ia și el porția de huiduieli. La fel și Oana Țoiu, la fel de veselă la auzul corului de fluierături. Vasile Dâncu scapă total nebăgat în seamă pentru că grupul protestatar pur și simplu nu l-a recunoscut. Cam astea au fost micile incidente. Dar subliniez că s-au petrecut după ce slujba fusese declarată oficial închisă. Și ar fi putut fi evitate, dacă oamenii erau lăsați să plece acasă pe unde veniseră.