2. Partea nepictată din catedrală, POS-urile și discuția despre bani. Galerie foto

Așadar, iată-ne trecând, în sfârșit, pragul Catedralei Naționale, dincolo de marile uși de bronz. Iar impresia e copleșitoare ridicând ochii spre tavanul în care strălucește medalionul cu Maica Domnului cu Pruncul, înveștmântată în roșu aprins, pe fundalul aurit al mozaicului. Cupola mare încă nu se zărește din pronaos, dar se vede cea mai mare catapeteasmă ortodoxă, cu aglomerația ei de icoane pe fundal aurit.

Îmi dorisem neapărat să ajung pe ziuă, ca să văd cum intră lumina naturală pe ferestre și ca să pot face poze cu telefonul. (Pentru că multe biserici vechi sunt întunecate.) Nu-mi imaginasem că ajung pe întuneric, dar am putut remarca o calitate importantă a construcției. Catedrala are un iluminat artificial excepțional. Pe lângă marile policandre trebuie să mai aibă și alte surse de leduri bine disimulate, cum sunt și instalațiile de sonorizare și încălzire / ventilație, deloc vizibile. E gândită și realizată ca pentru secolul XXI. Pe înregistrări și sunetul se auzea foarte bine, deci presupun că și acustica e reușită.

Pe durata turului s-au putut face fotografii peste tot fără restricții și inutil să precizez că vizitarea a fost gratuită.

• cuprins:
  – 1. Exteriorul și coada – galerie foto și impresii
  – 2. Partea nepictată
  – 3. Cadrele cele mai spectaculoase de la interior – privire de ansamblu și tavanul
  – 4. Scenele biblice și sinaxarul – sfinți români și voievozi
  – 5. Catapeteasma și altarul cu menoră
  • pe aceeași temă
    – Slujba de sfințire a picturii – fotoreportaj
    – Catedrala dăinuirii neamului – editorial

(salt direct la galeria foto, dacă nu vreți să citiți)

butaforia

După ce treci de această impresie a pășirii din bezna serii într-un spațiu foarte luminos și colorat magnific, realizezi că mare parte din interior nu e gata. Organizatorii au găsit o soluție ingenioasă, acoperind pereții cu uriașe bannere imprimate cu pictura viitoare. Sunt atât de bine prinse, fără urme vizibile, încât îți ia ceva timp să realizezi că nu sunt mozaicuri, sunt „poze”, și să le distingi de cele reale.

Cel mai ușor de reperat sunt cearceafurile de pe laterale, care acoperă două etaje de coloane, cu tot cu balconul. Acelea dau impresia unei butaforii și cei mai cârcotași ar putea râde că am stat 7 ore la coadă să văd ceva ca în satele lui Potemkin. Dar nu e așa, pentru că partea finisată merită și soluția de față face experiența mult mai plăcută decât un perete gri de tencuială. Un efort costisitor pentru această inaugurare temporară, care merită apreciat.

Ce e gata? E complet terminat altarul, cu ambele fețe ale cataptesmei. La fel și tot tavanul, inclusiv al turlei mari. Cum planul construcției e o mare cruce, mai sunt gata și pereții celor două brațe laterale, care se deschid în două abside foarte mari. (Doar acel spațiu e mai mare decât o biserică obișnuită.) Mai e gata și o parte din mozaicurile de pe șirul de coloane din laterale, de-a lungul navei (latura lungă a crucii).

Așadar, mai e de pictat cu totul peretele vestic (cel cu ușa de intrare de la covorul roșu), care are și un balcon pentru cor. Și mai sunt de făcut aproape ambele laturi mari, cu inelul de la etaj, coloanele și pereții laterali. Deci o treabă pentru mai mulți ani, întrucât tehnica mozaicului e mai migăloasă decât fresca, mai scumpă, dar și mai durabilă. Ca aspect, de la sol, nu se vede diferit de o frescă, exceptând sclipirile pietrelor componente, mai ales ale celor poleite. E un efect pe care vopseaua, nici chiar cu foiță de aur, nu-l poate face.

Așa că am inclus în acest episod o galerie de imagini cu bannerele. (Acolo unde apare tavanul, e mozaic.) Pentru că e foarte ilustrativ ce urmează să fie pictat pe viitor. Între ele: două icoane uriașe cu popularii arhangheli Mihail și Gavril, de o parte și de alta a navei, chiar la intersecția cu brațul lateral al crucii. Compoziția mare a peretelui vestic pare a avea un colorit aparte, sau e doar efectul imprimării ori a umbrelor.

Interesante și două fresce de la sinoadele ecumenice, primul patronat de împăratul Constantin cel Mare, în tabloul alăturat fiind probabil mama sa, Elena. În galeria de sfinți ce urmează a fi pictați figurează și români. De asemenea, femeile au o reprezentare aparte, cu un întreg registru dedicat. Poate a contat în alegere și că soții Daniel și Alina Codrescu au lucrat împreună la coordonarea vastului proiect pictural.

eșecul plății cu cardul

A doua zi, când am povestit cuiva, prima sau a doua întrebare pe care mi-a pus-o a făst năucitoare. Nici nu mai știu dacă s-a interesat dacă e frumoasă sau dacă mi-a plăcut, că instantaneu mă întreabă: „avea POS-uri?”… Ce să aibă..? POS-uri, d-alea de plătit cu cardul…

Și am realizat că eram în universuri paralele, presupunând imediat că la televizor trebuie să fi fost subiect de știre inovația respectivă, după ce ziua anterioară se vorbise doar de politicienii prezenți și de cât „ne-a costat”.

Ca să-i răspund, a trebuit să fac un efort de memorie. Da, avea POS-uri, dar nu le luasem în seamă și nu-mi dăduse prin cap să le pozez. (Persoana își imaginase că erau un fel de ATM-uri bancare, eventual cu mici cozi aferente.) Erau niște cutii cât validatoarele de card din autobuze. Să fi fost două sau trei, undeva prin partea mai întunecată din lateral, pe la ușa de ieșire. N-am văzut pe nimeni să le folosească, din două motive. Erau mici, fără o inscripție însoțitoare, deci la oboseala aia și cu atât de multe lucruri de privit, nu le observai. Câtă lume observă într-un muzeu dacă are extinctoare sau detectoare de fum!? În al doilea rând, erau mulți pensionari, care chiar dacă au card, nu au în obișnuință să îl piuie peste tot.

Deci inițiativa a fost un fiasco. Probabil că, până va fi gata, vor fi un detaliu uzual în orice muzeu. Pe un ecran cât al unui telefon, puteai selecta o donație de 5 lei, 10 lei sau altă sumă. Dar, cum spuneam, n-am văzut să le și folosească cineva. În schimb, nu exista nicio cutie în care să poți lăsa o contribuție voluntară pentru continuarea lucrărilor. Dacă nu luăm în calcul cutia din altar unde se puteau lăsa acatiste.

Așadar tehnologia a jucat feste bugetului. Dacă puneau niște banale cutii la interior, nu cred că arăta deloc urât și n-ar fi fost om să nu lase o bancnotă oarecare, după cum consideră. Așa, partea materială a ecuației a lipsit din peisaj, mult huliții „popi” n-au cerut nimic nimănui. Ba chiar voluntarii au împărțit și ceva apă și sendvișuri.

Pentru donații prin SMS sau virament bancar, puteți folosi informațiile de pe site-ul oficial catedrala-nationala.ro. Unde sunt și numeroase imagini de pe durata construcției.

iarăși discuția despre bani

Dar pentru că veni vorba și încă mai există persoane blocate în obsesia banilor risipiți pentru catedrală și „grandomania” ei, mai reiau pe scurt discuția despre bani. La cum merg lucrurile, nici nu știm cum vor arăta banii viitorului și ce valoare vor mai avea ei. Poate vom zâmbi amuzați ce mici erau sumele pe vremea construirii catedralei sau că existau monede ca leul și euro. Banii băgați în catedrală sunt mai bine păstrați decât suta de tone de aur dusă la Londra sau cealaltă de la Moscova. 

Nu mai demult decât azi, Digi a reluat tema cu un articol despre Cât a costat Catedrala Națională. Deci îl considerăm actualizat și suficient de progresist, ca să nu ascundă din costuri. Zic ei, peste 270 de milioane de euro, cheltuiți nu într-un an ci în 15, între 2010 și 2025.

Defalcat, cheltuielile mai mari au fost: 

• 110 milioane construcția „la roșu”
• 2,5 milioane de euro iconostasul
• 1,7 mil., acoperișul
• 0,5 clopotele
• 0,4 pardoseala altarului

Mai departe, Digi citează site-ul militant anti-BOR „Să fie lumină”, care presupune că ar fi fost depășite costuri de 300 milioane și că doar 10% din sumă ar proveni de la donatori și din fondurile proprii ale Bisericii Ortodoxe. (E de notorietate că preoții sunt presați să vină cu contribuții ale fiecărei parohii.) Dar n-am găsit un comunicat al Patriarhiei cu această defalcare. În fine, să luăm chiar această estimare maximală, de peste 200, chiar 300 de milioane, dată de adversarii proiectului și să o punem în context.

300 de milioane împărțite pe 15 ani, înseamnă 20 de milioane de euro virate pe an. La 19 milioane de locuitori, înseamnă 1,05 euro pe an. Dacă statul condus 45 de ani de comuniști și 35 de ani de progresiști pro-europeni, ți-ar fi pus o taxă pentru catedrală, se cheamă că ți-ar fi luat 0,008 euro pe lună. La cursul actual, înseamnă o taxă de 0,4 lei pe lună. Dacă scoatem din ecuație copiii, șomerii și cei mai săraci pensionari, să zicem că se ajungea lejer la 1 leu pe lună.

Gândește-te cât de diferită ar fi putut fi viața ta cu acel euro pe an păstrat în fiecare din ultimii 15 ani! Câte spitale, autostrăzi și aeroporturi ai fi făcut dacă te lăsau să decizi tu cum să investești acel 1 euro pe an al tău! Și cât de neserioasă e presa, care ți-a împuiat capul cu tâmpenia că n-ai spitale pentru că s-a făcut catedrala…

spre comparație

300 de milioane de euro e o sumă mare. Dar pusă în context, lucrurile se schimbă. Astă vară, datoria publică a României depășise 200 de miliarde de euro. Am vrut să măsor datoria asta în „catedrale”. Și când am făcut împărțirea, mi-a dat chiar cifra apocaliptică: din cât datorează România se puteau face 666,66 de catedrale. Nu-i a bună!

Problema e în felul următor: catedrala ridicată de Biserica Ortodoxă se vede, poți să intri în ea. Celelalte 665 de edificii nu se văd. Ele au avut alocate sumele, dar le-au consumat în moduri mai puțin palpabile. De ce țipă „progresiștii” la cei care au făcut și au ce arăta, în loc să se certe cu cei care au avut bugete incomparabil mai mari și nu pot arăta reușitele?

Să măsurăm „în catedrale” câteva lucruri, mai puțin analizate de presă. În 2016, ministrul Justiției Monica Macovei spunea că binomul SRI-DNA a investit 1 miliard de euro în sistemul „Big Brother” de ascultare și supraveghere a populației. Chipurile pentru a lupta împotriva corupției. Asta înseamnă că doar „ochiul și timpanul” noii Securități costa mai mult decât 3 catedrale la data respectivă.

În anul 2025, serviciile secrete au alocat de la buget 1,6 miliarde de euro. Asta vine cinci catedrale doar anul ăsta pentru moștenitorii securiștilor de altă dată, cu tehnologii de ultimă oră. E cea mai mare alocare, ca răsplată că au apărat TikTok-ul de ruși și alegerile de alegători… Dar au tot avut an de an în cei 15 ani de zidit catedrala. Timp în care și-au tot luat jucării de ascultat, filmat și calculatoare de numărat voturile.

Arena Națională a costat tot cât o catedrală, 230 de milioane de euro, hăt în 2011, când banul atârna mai greu și eram mult mai săraci. Fotbalul a fost o prioritate față de credință și nu s-a mai plâns nimeni că nu e microbist. Nici că ți se cere bilet, dacă vrei să intri în ele, deși „sunt făcute din banii noștri…”. Dacă adaugi și alte stadioane făcute între timp: Arcul de Triumf, Giulești, Ghencea, Oblemenco, Cluj Arena, și altele la Arad, Ploiești, Sibiu, Sfântu Gheorghe, plus unele mai mici, mai ies lejer de două catedrale.

Anul trecut, doar pentru pensiile speciale civile (magistrați, diplomați, parlamentari, piloți de linie) s-au plătit peste 340 milioane de euro. Deci o catedrală și ceva dar în fiecare an. Ceva ce ar fi venit 15 catedrale, pe durata construirii ei. Pensiile militare sar de 1 miliard de euro an de an. Acolo situația e mai complicată prin cota mai mare a contribuției salariale, dar sunt un efort bugetar care include și pensionarea timpurie pentru ofițerii SRI, SIE, MAI și MApN. Deci trei catedrale alocate an de an pentru această castă.

Decizia CCR de respingere a reformei pensiilor speciale a produs blocarea unor tranșe PNRR de 231 milioane de euro. Aproape o catedrală care a făcut puf și a dispărut. Un fleac, față de ce ne anunța senin cu o lună în urmă un ministru la PRO-TV: „România va pierde 7 miliarde de euro din PNRR” și e nevoită să taie din spitalele propuse. De ce îi pierde? nu apărea în știrea marilor ziariști, care virau natural către o dezvăluire despre nu știu ce excursii ale unor funcționari din acel minister. Suma aia înseamnă 23 de catedrale și a trecut la „și altele”… N-a devenit slogan sau preocupare tefelistă. I-a pierdut și gata.

Altă decizie a Curții Constituționale, de a opri jocul democratic, a dus la rejucarea alegerilor prezidențiale cu candidați preselectați. Reluarea alegerilor prezidențiale a costat bugetul cât o catedrală: 238 miliarde de euro. Atenție, acești bani n-au fost strânși cu țârâita în 15 ani, ci au fost alocați peste noapte, din fonduri de urgență. Adică s-au scobit prin buzunare și: surpriză, a apărut catedrala electorală gata ridicată între decembrie și martie….

Să nu credeți că n-au existat alocări anume pentru făcut obsesivele spitale. În 2020, ministrul Boloș ne asigura: 7 miliarde de euro sunt investite în modernizarea sistemului de sănătate. În 2025, bugetul Ministerului Sănătății a crescut cu o treime, la 5,5 miliarde de euro. Adică 18 catedrale în fiecare an, nu o singură dată la două milenii. Pe lângă ei vin și fondurile din contribuțiile salariaților pentru asigurările de sănătate, adică fondul FNUASS de 15,4 miliarde de euro. Tot an de an! Astea sunt alte 51 de catedrale anuale, topite pentru oblojirea unui popor bolnav; respectiv în pastilele marilor concernuri farmaceutice sau în analize decontate și instrumentar de la firme private și de stat.

Campania de vaccinare anti-covid era estimată la peste 1 miliard de euro de Mediafax în 2021. Trei catedrale injectate cu serul sigur și eficient, lângă grătarul cu mici din Obor, ca să poți merge cu avionul în city-break sau la concert. Nu mai punem la socoteală fleacurile ca achiziția de cârpe pentru față pentru mascarea obligatorie, izolete și spitale „mobile” rămase nefolosite. Nici tirurile „salon” ale lui Arafat, în care au murit oameni. Măcar erau frumos colantate cu sigla SMURD.

Democrația nu mai e vie, dar costă. În campania electorală din 2024, doar Ciolacu a topit 11 milioane de euro pe reclamă în alegerile „dejucate”. Ciucă, Lasconi n-au fost departe. În turul 1 la prezidențialele „rejucate”, toți candidații au mai cheltuit alte 36 milioane de euro. Sigur, nu ajunge de o catedrală, dar depășește lejer cei 20 de milioane anual, cât am stabilit că ne-a costat construcția. Și au mai fost în intervalul ăsta parlamentare, locale, europarlamentare…

De bine de rău, mozaicurile rămân sute de ani. Pe când bannerele cu „un ostaș în slujba țării” și „România lucrului bine făcut” doar poluează. Dacă suntem cinstiți, catedrala e între puținele care se încadrează la „lucru bine făcut” din epoca asta.

Nici presă liberă nu mai avem, dar și ea costă. La o lună de la începutul presupusei pandemii, guvernul alocase deja televiziunilor 40 de milioane de euro. Adică necesarul pe doi ani pentru construcția noastră. Au fost mai bine cheltuiți banii pe reclame cu „spală-te pe mâini!” și „poartă mască!”, „stai în casă!”?

Presa, care țipă selectiv de focul bugetului, e una din lipitorile abonate. Anul trecut, doar în primele șase luni, presa înghițise de la partide 21 milioane de euro pentru propagandă electorală. Tot cât o tranșă anuală pentru catedrală. Banii sunt doar o parte din subvenția bugetară a partidelor, care o varsă conștiicios „câinilor de pază” ai democrației.

Și apoi e „elefantul din cameră”: sumele colosale folosite pentru înarmare. Un tribut dat marilor puteri tutelare. Și uneori oferit tot la cererea lor (gratis) altor țări în război, pentru a ucide soldați, femei și copii cu care n-avem niciun conflict. MApN are un buget anual de 8,6 miliarde de euro. Aproape 29 de catedrale în fiecare an pentru înarmare și menținerea trupelor, altfel firave. Asta înseamnă „doar” 2,2% din PIB. Dar hegemonul ne cere un efort mai mare: vrea să dăm 5% pe an. Respectiv, 17,5 miliarde de euro an de an. Pe timp de pace, fără să fim implicați oficial în vreun război al nostru.

Ca să vizualizezi această sumă, trebuie să îți imaginezi un bulevard sau un cartier cu 58 de catedrale, pe care l-am ridica în fiecare an, doar din aceste cheltuieli de înarmare. Asta fără să afectăm cu nimic restul alocărilor bugetare. Iar anul următor să mai luăm o parcelă de teren alături, pe care să mai trântim 58 de catedrale ale războiului, din rachete, scuturi, tancuri, avione de vânătoare și fregate…

Până când? Până ne zice cineva de la Washington să ne oprim că avem destulă „securitate” la Marea Neagră. Sau am întărit suficient flancul estic și nu mai vin rușii. Dacă nu construiam catedrala, acum am fi putut fi cu o baterie de rachete Patriot mai aproape de acel obiectiv. Mă rog, cu o treime din ea, că una costă 1 miliard și tocmai am dat-o Ucrainei de pomană.

Vedeți bine, suntem o țară bogată, ne permitem să dăm și altora și să trăim pe picior mare. Dar traiul pe datorie costă. Doar pentru că nu ne întindem cât ne e plapuma, avem de dat cămătarilor internaționali și deținătorilor interni de titluri de stat o parte tot mai însemnată din roadele muncii. Premierul Bolojan ne-a spus limpede: dobânzile la creditele datoriei publice ne costă 11 miliarde de euro pe an. Cum îmi place mie să zic: peste 36 de catedrale și jumătate… Acest cartier de catedrale îl ridicăm în fiecare an, dar nu în curte la noi, ci acasă la creditorii noștri, de obicei din alte zări. Prin țările alea pe unde vedem zgârie nori și ne minunăm cum sclipesc. Poate și de-asta țipă așa tare presa plătită de ei… simt că li se ia din „catedralele” lor bancare, cu asta care rămâne la noi pe veci.

Știți ce-i amuzant? E că e o sumă similară cu cea a vechii datorii, pe care a returnat-o ambițiosul Ceaușescu, după un deceniu de lipsuri și cozi la alimente zilnic. (Dacă nu ne mai încurcăm cu actualizări cu inflația.) Din ei, reușise să facă o industrie, orașe de blocuri, hidrocentrale, metrou… Ba, cât ne chinuia să returnăm toate datoriile, a mai terminat și megalomana Casă a Poporului de alături.

(va urma)

Galerie foto: