Suveranistul Trump a transformat Venezuela într-o colonie condusă de Marco Rubio

Pe 3 ianuarie 2026, Donald Trump a lansat o operațiune fără precedent, în cadrul căreia trupe speciale americane l-au răpit din propria locuință pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, și pe soția sa, aducându-i încătușați în Statele Unite.

Oficial, explicațiile pentru intervenția-fulger erau din cele mai contradictorii, de la acuza nedovedită că Maduro a condus o rețea de trafic de droguri, la aceea că țara lui e tranzitată de migranți, care invadează America, la alta mai veche – că ar fi furat alegerile și trebuie restaurată democrația… Scriam atunci articolul: 

• Venezuela, un nou moment revelator pentru colonia mentală românească

Era fascinant de privit cum „pro-europenii” și „suveraniștii” își dădeau mâna găsind numai lucruri de laudă în actul banditesc, aplaudând răpirea ca pe intrarea Armatei Roșii eliberatoare în 44. Oana Țoiu se bucura că va fi redus traficul de droguri. Adrian Papahagi considera că „e excelent ce a realizat” Trump și elogiile nu mai conteneau. Știm că luna aceasta și președintele Nicușor Dan i-a scris lui Donald Trump o scrisoare publică din care osanalele nu lipsesc, pentru cum e un far al democrației și libertății.

Poate nu era o mare surpriză că adepții continuării statutului de colonie pentru România, în raport cu polii de putere din SUA, UE și Israel, aveau acea reacție. Decât prin prisma aparentei distanțe luate între Europa și MAGA. Dar impresionantă era percepția din tabăra „suveranistă”, care și-a câștigat popularitatea tocmai prin teza că avem nevoie de conducători cu o coloană vertebrală mai dreaptă, care să scuture statutul de colonie pentru România.

Dar din acea tabără veneau cele mai zgomotoase chiote de susținere pentru marele erou de la Casa Albă. Cel mai popular lider din opoziție, Călin Georgescu, se declarase „ultra pro-Trump” încă din 2024, între cele două tururi ale alegerilor anulate abuziv de CCR. 

După intervenția americană, Georgescu revenea chiar plin de speranță că același lucru se va întâmpla și în România. Logica sa era limpede: 

„Vă spun ceva esenţial – anularea alegerilor nu a fost dreptate. A fost frica uriaşă de a nu ieşi la iveală jaful comis în 36 de ani şi furtul minţilor. Şi va ieşi la iveală. Vedeţi, acum şase luni de zile, la o emisiune (…) am spus că Statele Unite ale Americii se vor întoarce la doctrina Monroe. Şi azi se confirmă acest lucru prin documentul de politică externă emis de Casa Albă de curând şi prin ceea ce s-a întâmplat în Venezuela.

Pentru că preşedintele Trump, poate nu s-a ştiut asta, este un om de acţiune şi care nu admite furtul de alegeri şi ca o ţară să fie confiscată de mafia şi de reţeaua globalistă. Sigur că, în plus, Caracas însemna centrul de mafia drogurilor, dar teza principală reprezintă furtul de alegeri şi reţeaua globalistă care a acaparat o ţară. Azi în Venezuela, mâine, poate în Europa de Vest, în Europa de Est, înainte ca soarele să răsară”. (Călin Georgescu, în Știrile Pro TV)

Deci: alegerile s-au furat în Venezuela și România. Țările au fost jefuite de „globaliști” zeci de ani… urma să iasă soarele și pe strada noastră, cireșii să înflorească, și democrația să fie restaurată de America eliberatoare, care să instaleze și la noi incoruptibili. Dar….

ce s-a întâmplat între timp?

New York Times scrie că, o jumătate de an mai târziu, țara sud-americană a devenit o colonie condusă de ministrul de Externe al Statelor Unite, Marco Rubio, care funcționează ca un veritabil guvernator neoficial. Secretarul de stat, născut din părinți cubanezi, care au emigrat înainte de revoluția juntei lui Fidel Castro, vorbește în spaniolă cu noua marionetă instalată la conducerea Venezuelei, căreia îi dă ordine din cele mai precise.

Oficial, puterea e exercitată de Delcy Rodriguez, fosta vice-președinte de pe vremea lui Maduro. Care inițial a ieșit cu declarații dârze „suveraniste” de continuare a luptei după răpirea șefului. Delcy e marxistă din tată în fiică. În 1976, tatăl ei conducea o grupare comunistă înarmată, care încerca să răstoarne guvernul obedient Americii. El a coordonat răpirea unui director american al unei companii de petrol, suspectat că e agent CIA, chiar din locuința din Caracas. (Ceea ce seamănă cu operațiune din ianuarie.) În același an, industria de petrol din Venezuela era naționalizată.

După unele surse, gruparea ar fi încasat 20 de milioane de dolari de la americani, răscumpărare. Din care Rodriguez senior și-ar fi însușit o parte, ceea ce i-a făcut pe tovarășii de luptă să-l dea pe mâna autorităților. Tatăl lui Delcy Rodriguez a fost ucis în bătaie de anchetatorii guvernului pro-american de atunci, pe când ea avea 7 ani.

Acest pedigree și implicarea în mișcarea socialistă i-au asigurat încrederea lui Hugo Chavez, după capturarea puterii în 1992, prin ceea ce el numea Revoluția Bolivariană, iar americanii o lovitură de stat militară. Delcy Rodriguez (și fratele ei) au deținut funcții înalte de atunci. Ea a fost ministru de mai multe ori sub Chavez, urcând până la numărul 2 în regimul Maduro.

Strânsa ei colaborare cu americanii, imediat după răpire, ridică serioase semne de întrebare dacă nu a fost racolată de CIA cu multă vreme înainte. Articolul din New York Times, preluat de Digi 24, arată cât de strict e controlată noua colonie americană:

„Rubio controlează acum efectiv finanțele Venezuelei, distribuția resurselor sale naturale și guvernul acesteia, potrivit interviurilor cu peste o duzină de oficiali și persoane apropiate ambelor guverne, atât din Washington, cât și din Caracas, care au furnizat detalii despre implicarea sa în dirijarea politicilor țării.”

În timp ce Maduro și soția sunt încarcerați abuziv în Statele Unite, Marco Rubio și Delcy Rodriguez au devenit buni prieteni: Cei doi schimbă mesaje zilnic pe WhatsApp în spaniolă, își trimit selfie-uri, bârfe și urări de zilele de naștere. De la conducătorul diplomației SUA, Delcy primește indicații despre numirile în funcții și „reformele” din industria petrolului. Rubio a sunat-o pe Rodriguez încă din primele ore ale zilei de 3 ianuarie, când a fost răpit fostul conducător.

În ciuda acestei apropieri nefirești, Statele Unite continuă să mențină o parte din sancțiunile contra Venezuelei, a cărei economie suferă sub cea mai mare inflație de pe glob. Marco Rubio „supraveghează aplicarea sancțiunilor, participă la distribuirea veniturilor din exporturi și decide care companii au voie să-și desfășoare activitatea în țară.” El selectează companiile americane care primesc licență, fiind exceptate de la sancțiuni.

Raporturile dintre SUA și Venezuela sunt asemănate acum de ziarul american cu acelea dintre un adult și copiii săi în accesul la alocație. Asta deși, oficial, America nu mai are colonii de 80 de ani, de când a renunțat la guvernare directă peste Filipine.

Acum petrolul din Venezuela, care are cele mai mari rezerve de pe glob, e vândut prin două companii, Trafigura și Vitol, agreate de Statele Unite. Acordurile speciale semnate de Trump se asigură că firmele americane și nu europene vor fi cele care se vor instala în Venezuela pe măsură ce țara se deschide. Despre organizarea de alegeri democratice nu se mai vorbește, Delcy conduce ca interimar, cum a rămas și Ilie Bolojan la Palatul Victoria din lipsă de înlocuitor.

Tot la presiunea lui Trump, scrie New York Times, compania de stat a Venezuelei a preluat operațiunile care erau în parteneriat cu rușii de la Rosneft. Casa Albă a obținut și extrădarea miliardarului Alex Saab, un pilon al corupției fostului regim, pe care plănuiește să îl folosească în procesul spectacol al lui Nicholas Maduro. Care de la droguri, devine unul anti-corupție.

Alex Saab e un libanez născut în Columbia, care a funcționat ca ministru al Industriei în ultimii doi ani în Venezuela. A câștigat sute de milioane de dolari din contracte cu statul pe vremea lui Nicolas Maduro. Soția lui, Camilla Fabri, e un fotomodel cu 23 de ani mai tânăr, care s-a măritat din dragoste.

(sursă foto: pagina de X a Camillei Fabri Saab)

În 2019, Camilla Fabri Saab s-a refugiat la Moscova după ce autoritățile din Italia au emis un mandat de arestare împotriva ei pentru spălare de bani. A ajuns la un acord cu fiscul italian și a plecat în Venezuela, unde soțul începea să ocupe funcții înalte.

Tot atunci, Statele Unite îl treceau pe Saab pe o listă de sancțiuni similară celor cu oligarhi sau politicieni ruși. Saab și un partener de afaceri au fost arestați în timpul unui zbor cu escală între Venezuela și Iran, după ce justiția din Capul Verde a acceptat extrădarea în America. Erau acuzați că au scos din Venezuela 350 de milioane de dolari din câștigurile unui contract de import de alimente.

În 2023, Alex Saab a fost însă eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri (spioni) între Venezuela și Statele Unite. În mai 2026, America a obținut o nouă extrădare a lui Saab de la noul regim de la Caracas. Soția lui îi susține nevinovăția și conduce o campanie pentru eliberarea lui.

Acum că au răsturnat corupții, capitaliștii pot face afaceri cu socialiștii. (Care presimt că vor începe să fie numiți social-democrați.) Petrolul din țara cu cele mai mari resurse a început să curgă spre rafinăriile din SUA, informează BBC. Doar Chevron primește 250.000 de barili pe zi și speră să crească cu 50% acest flux.

De fapt, a fost o mișcare foarte calculată înainte de atacul dat contra Iranului, care a gâtuit strâmtoarea Ormuz, sursa de energie pentru Asia și Europa, mai ales pentru rivalul, China. Rafinăriile din Statele Unite folosesc 70% petrolul dens, cum e cel din Venezuela și depind doar în proporție de 8% de cel din Golful Persic. Așa că și închiderea strâmtorii și afectarea vasalilor dintre monarhiile arabe nu e o pagubă neluată în calcul și mai curând o pantomimă, care lovește mai mult competitorii geopolitici.

După „eliberare”, Venezuela a urcat pe locul doi în topul furnizorilor de petrol pentru America, după Canada, cu importuri nemaiatinse din 2017. Asta deși Trump strâmbase din nas că petrolul lor ar fi de proastă calitate. Dar e mai ieftin și mai bun decât cel canadian pentru producția de motorină. Importurile de acolo au crescut de 5 ori în ultimul an, ajungând de la 2% la 10% din importul american de petrol.

Alt câștigător al operațiunii e India, noul protector al Israelului și favorita tehno-oligarhiei de la vârful Statelor Unite. India era foarte vulnerabilă, pentru că importă 90% din necesarul de petrol, circa 5 milioane de barili pe zi. Ea a profitat și de sancțiunile impuse Rusiei de Europa, devenind un intermediar care rafinează sau doar plimbă petrolul rusesc printr-un circuit care îl face mai scump.

Acum, India cumpără din Rusia 2,7 milioane de barili de petrol pe zi. Iar achizițiile din Venezuela au atins recordul din 2020 încoace. În aprilie, indienii importaseră 12,5 milioane de barili din Venezuela. Rafinat și parfumat, o parte din el va putea fi exportat mai departe în Europa, unde prețul la pompă crește instananeu când petrolul urcă la 120 de dolari și rămâne la fel când cade la 70. Dar, e important că nu vine de la dicatori. Nu degeaba e poreclită India „cea mai mare democrație de pe glob”.