Cum a fost deconectat Iranul de la internet

Adevărata poveste despre Iran e instaurarea unei dictaturi globale a informației. Ea e răstălmăcită ca preocupare a lumii civilizate pentru un popor, care se luptă să răstoarne o tiranie nemiloasă; pentru a intra în rândurile noastre, ale celor liberi. Privind din altă perspectivă, lucrurile stau exact pe dos. Că ei erau dictatură știam deja. Că societățile ce se pretind libere sunt private de libera informare, devenind ele însele tiranice și cufundate în beznă, e adevărata știre.

O țară de 90 de milioane de locuitori a fost oprită să își spună povestea, cenzurată în integralitatea ei. Germania sau Marea Britanie au populații ușor mai mici, dar sunt un termen de comparație, ca să înțelegem grozăvia. Imaginați-vă o putere care le poate face să dispară cu totul de pe radarul internetului, lăsând doar părerile negative ale adversarilor la adresa lor. Nu e vorba de o publicație cenzurată, ci de o țară întreagă, membră a ONU, care are ambasade în acele țări, care acceptă să îi pună pumnul în gură.

Iranul are mai multe instituții de presă cu versiuni în limba engleză. Cu niște ani în urmă, Press TV era disponibilă pe cablu în Marea Britanie, cum era și Russia Today. La fel, există agenții de știri ale statului, ca IRNA și FARSI, există ziare cu ediții în engleză, ca Iran Daily, Kayhan și Tehran Times.

Toate aceste instituții de presă continuă să funcționeze și să producă știri, dar sunt blocate pentru restul lumii. Nu de regimul de la Teheran, care n-ar avea niciun interes să își blocheze propria propagandă. Ci de Statele Unite, care controlează infrastructura internetului.

Press TV a fost doborât cel puțin pentru Europa cu mai multe săptămâni înaintea începerii operațiunii mitingurilor. Dar a continuat să emită și în zilele când nouă ni se spune că dictatura a tăiat internetul în țară, ca să oprească protestatarii să comunice între ei. Pot să văd în flux zeci și zeci de știri din aceste zile, doar titlul și primul paragraf, dar paginile respective nu se deschid.

Nimeni nu pretinde că regimul de la Teheran nu e dictatorial (cum sunt atâtea altele, cu care „lumea civilizată” menține relații cordiale). Nimeni nu pretinde că iranienii se bucură de mai multe libertăți decât cetățenii din spațiul euro-atlantic sau că nu au motive îndreptățite să se revolte, să facă mitinguri și să încerce răsturnarea regimului teocratic printr-o mișcare revoluționară. De asemenea, nimeni nu își imaginează că presa din Iran e una liberă, fără intenție propagandistică și că din ea s-ar putea afla adevărul pur. Despre altceva e vorba aici.

Orice opinie de presă are doza ei de subiectivism și e tributară intereselor și mentalităților societății în care e produsă. E la fel de clar că Iranul are adversari declarați, ca Israel și Statele Unite, care și-au declarat public interesul de a susține o schimbare de regim acolo. Un singur exemplu e suficient. Pe 29 decembrie 2025, Jerusalem Post nota că Mossadul a transmis un mesaj în limba farsi, prin care îi îndemna pe iranieni să iasă în stradă și îi asigura că agenții săi sunt alături de ei în stradă.

Același lucru l-a spus și fostul șef al CIA, Mike Pompeo, într-un mesaj de anul nou, în care confirma că agenții Mossad sunt printre protestatari.

Președintele Donald Trump, de asemenea, i-a îndemnat public pe iranieni „să continue să protesteze și să ia controlul instituțiilor, pentru că ajutorul e pe drum”. Liderul american a discutat cu presa și despre posibilitatea unei intervenții armate, dacă revoluția colorată nu reușește.

Beniamin Netanyahu pledează pentru declanșarea acestui război de către Statele Unite cel puțin din 1992. Și a făcut-o constant, de aproape 25 de ani, în acel interval, inclusiv în Congresul SUA și de la tribuna ONU, independent de nemulțumirile sociale ale persanilor afectați de prăbușirea monedei naționale și limitările drepturilor omului.

Deci nu e nevoie să formulezi nicio teorie a conspirației, implicarea celor două țări în mișcarea de stradă e la vedere. Repet, fără să anuleze legitimitatea nemulțumirilor populare. Dar e de bănuit că nici măcar persanii care vor schimbarea de regim nu își doresc să fie supuși unor campanii de bombardamente, ca în Gaza. UE nu amenință să participe la război dar, ca orice vasal, execută supusă participarea la blocada informațională.

Ce e important pentru noi e că suntem în plină operațiune militară și de intelligence, în care noi suntem deconectați de la orice versiune alternativă, decât a celor care își doresc acest război. Nu regimul de la Teheran e victima cenzurii, care ne interesează, ci populația din așa zisa lume liberă. Cu precădere, ne interesează țările din Uniunea Europeană, pentru că și ele sunt montate de mai mulți ani pentru un război informațional și propriu-zis contra Rusiei. Asta contează nu pentru că regimul din Rusia ar fi lăudabil, ci pentru că războiul ar afecta grav milioane de europeni, mai ales pentru țările ce ar fi în linia întâi.

Toate aceste țări europene au constituții, care garantează dreptul popoarelor la libertatea de informare și exprimare. Prevederi care sunt încălcat prin acest tip de blocade ale informației, organizate în stil militar. Din nou, aspect foarte important în contextul în care societățile euro-atlantice sunt militarizate inclusiv prin construirea unei infrastructuri tehnologice, susținute de tehno-oligarhi. Și în condițiile în care cenzura și anularea alegerilor la noi în țară sunt justificate prin necesitatea ripostei într-un așa zis război hibrid.

exemplul Press TV

În 2007, iranienii au deschis la Londra o televiziune de știri de limbă engleză, cu o redacție, studiouri și tot ce trebuie. Press TV era un echivalent al CNN, TV5, BBC, Deustsche Welle, RT și alte trusturi prin care diverse țări își spun propria versiune. Distincția care se face între un trust privat și unul de stat, mi se pare praf în ochi. De mințit mint și cele de stat și cele particulare, interese au ambele, iar agenți acoperiți ai unor servicii secret pot să apară la fel de bine și la „mogulii” privați. Ambele oferă deopotrivă propagandă și informație adevărată.

Încă de anul următor, un senator american ataca Press TV, încercând să obțină declararea ei ca organizație teroristă. Istoricul sancțiunilor e consemnat de Wikipedia. Canalul era disponibil prin cablu și satelit în Europa. În 2012, echivalentul CNA din Marea Britanie a scos televiziunea de pe cablu. În același an, CNA-ul din Germania a scos televiziunea și de la difuzarea prin satelit, pretextând „antisemitismul”, la cererea Comisiei Europene. De fapt, era vorba de reflectarea unei versiuni inconfortabile despre politicile statului Israel, pe care restul presei din Europa nu le prezenta la acea dată.

Motivul invocat de CNA-ul Britanic pentru închiderea televiziunii e și mai interesant: că difuzase o secvență de 30 de secunde cu un ziarist de la Newsweek aflat în captivitate la Teheran. Maziar Bahari e un iranian crescut în Canada, care provine dintr-o familie de disidenți, închiși pe vremea Șahului, respectiv a Ayatollahului. În 1993, Bahari a devenit primul musulman care a realizat un film despre Holocaust, despre salvarea unor evrei, care au reușit să scape în America de Nord. El a mărturisit că a fost fascinat de cultura evreiască, pe care a studiat-o în Canada.

Patru ani mai târziu, Bahari a devenit ziarist pentru revista americană Newsweek, devenind și corespondentul ei la Teheran. Newsweek e o publicație destul de legată de sistem. O alta, din același registru, Politico, dezvăluia că Newseek a ascuns timp de un an o știre despre asasinarea unui lider Hezbollah în 2008, la solicitarea CIA.

În 2009, Maziar Bahari e arestat pentru spionaj, în timpul unor proteste de stradă la Teheran, care contestau rezultatul alegerilor. În timp ce era încarcerat, a făcut declarații prin care mărturisea că încerca să promoveze o revoluție colorată în Iran. De acolo era secvența de 30 de secunde pentru care CNA-ul britanic a închis televiziunea Press TV. S-a considerat că Bahari e un deținut politic, care a fost supus unor presiuni în anchetă, ca să declare lucruri neadevărate. Și că acea mărturie nu trebuia sub nicio formă să fie văzută de publicul european.

În 2020, canalul de YouTube al Press Tv a fost șters de Google, într-o perioadă în care s-au făcut cele mai ample epurări ale unor surse ce se abăteau de la versiunea oficială privind pandemia. Lucru foarte ciudat, pentru că în Iran era semnalat un focar cu totul aparte de covid, greu de explicat în condițiile în care țara era oricum destul de izolată de restul planetei dinainte de carantină. Operațiunea pandemică a fost împletită în acel an cu protestele BLM și campania pentru președinția SUA, ocazie cu care au fost blocate simultan nenumărate canale și pagini de socializare incorecte politic, mai ales din zona dreptei.

Anul următor, în 2021, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a capturat numele de domeniu al Press TV cu terminația .com. Fără legătură cu acest caz, am relatat în acea perioadă despre această practică stranie, prin care instituții din Statele Unite capturau site-uri de pe glob, ca și cum internetul ar fi în continuare în proprietatea Pentagonului, cum a fost la crearea lui de către DARPA. În acel articol era vorba de o intervenție a FBI contra altor site-uri.

De atunci, Press TV a apărut pe internet cu extensia .ir, specifică țării de origine. A fost disponibil chiar și în timpul războiului de 12 zile, declanșat de Israel și Statele Unite. Dar a devenit indisponibil pentru noi cu ceva timp înainte de actualele proteste din ianuarie 2026. Mai jos, puteți vedea o captură cu fluxul de știri publicat de televiziune în ultimele zile, când s-a instituit o blocadă totală surselor iraniene. Articolele nu se pot citi, cel puțin nu din România, se vede doar titlul și primul paragraf. Însă asta ne arată că instituția emite la ei în țară, deci are internet și află ce se întâmplă pe glob. Nouă ni se blochează accesul la ea, nu invers.

Actualizare: În timp ce scriam, site-ul Press TV a redevenit disponibil în România.

Aparent, există o singură persoană care nu e blocată de Occident. Ironic, e vorba chiar de Ayatollahul Khamenei, care are 2 milioane de urmăritori pe rețeaua lui Elon Musk. Acesta a publicat o secvență de câteva zeci de secunde de la un mare miting pro-guvernamental, care se presupune că a avut loc luni 12 ianuarie. E aproape hilar că așa zisa lume liberă permite astfel clericului să fie și singurul corespondent de presă de la fața locului, care difuzează altceva decât propaganda ostilă regimului.

Spre deosebire de genocidul din Gaza, relatat aproape exclusiv de Al Jazeera, evenimentele în desfășurare nu sunt reflectate de televiziunea din Qatar în alt fel decât restul presei din SUA sau UE. Țările arabe din Golf (sunnite) au o rivalitate cunoscută cu persanii (șiiți). Astfel încât Al Jazeera e total înregimentată în narațiunea occidentală. Cât de credibilă e „presa liberă” în astfel de evenimente, când se bazează doar pe zvonuri, ne amintim de pe vremea când Europa liberă a impus știrea că la Timișoara sunt 60.000 de morți. (Care a fost și principalul cap de acuzare în procesul sumar al soților Ceaușescu, la circa o săptămână de la revenirea lor din ultima vizită externă, chiar la Teheran.)

Notabil, nici instituțiile de presă din China și Rusia nu par să spargă blocada totală a știrilor din perspectivă iraniană. Ambele țări au încercat să își construiască o protecție a internetului față de scenarii precum cel de față. Însă nu știu ca ele să fi încercat să construiască o infrastructură alternativă de comunicare cu mapamondul, în eventualitatea unui război.

China are celebrul Zid Chinezesc al Internetului („The Great Firewall”). E o infrastructură complexă, capabilă să filtreze site-uri din afară. În plus, au și rețele proprii de socializare (WeChat, Weibo), furnizori de e-mail (QQ), platforme de conținut video (TikTok și altele de la Tencent), motor de căutare (Baidu), Huawei a dezvoltat și un sistem de operare pentru telefon, ca alternativă la Android și la magazinul de aplicații de la Google.

Rusia a încercat și ea un proiect similar, numit Internetul Suveran. Dar nu e propriu-zis un alt internet sau o formă de rezervă pentru accesul la cel global. E un fel de intranet, care teoretic ar permite navigarea pe teritoriul Rusiei, fără a mai trece prin nodurile de infrastructură din SUA. E gândit pentru scenarii limită, cum e și deconectarea de la sistemul SWIFT de transferuri bancare. Nu permite și emisia spre exterior, atunci când site-urile sunt blocate, cum s-a întâmplat cu publicații ca RT, pe teritoriul UE.