evadare.ro
Ce am scris mai important
Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Cele două tabere din Parlamentul European și farsa pe care o joacă

Legislativul Uniunii Europene a oferit luna trecută imagini emblematice, după un vot, care se presupune a fi o decizie istorică. În discuție a fost o inițiativă de stăvilire a migrației ilegale. În aparență, erau măsuri dure, ce merg până la deportarea în țări terțe a celor pătrunși fraudulos. Oficiosul Euro News a titrat: Parlamentul UE aprobă cea mai strictă legislație dată vreodată pe subiectul migrației.

Amendamentul cel mai important din pachet a trecut cu 418 pentru la 218 împotrivă, cu 30 de absenți. Imediat după afișarea scorului, tabăra zisă conservatoare s-a ridicat în picioare aplaudând, iar cei mai entuziaști dintre parlamentarii dreptei au început să scandeze: „Trimiteți-i înapoi!”.

Imediat după, tabăra învinsă, a „stângii progresiste”, a început să scandeze și ea, bătând în pupitre: „Rușine să vă fie”. Radicalii pro-migrație s-au ridicat cu pumnul strâns, salutul tradițional al internaționalei comuniste.

Chiar luând de bună prezentarea superficială a presei, câteva remarci se impun de la sine. Prima e că tema migrației e cea mai importantă pentru țările Uniunii Europene în acest moment. Abia conștientizat la noi, subiectul a pus în umbră vechile ideologii stânga-dreapta, într-o alegere esențială privind viitorul continentului, între cei doi poli simbolici: globalist și naționalist.

Presa continuă să îi numească pe alocuri „de extremă dreaptă”, pe cei care se opun migrației. Deși, măcar în aparență, e voința unei largi majorități populare. Reflectată și în Parlamentul European, inclusiv de partidele de centru-dreapta, ce-și zic „pro-europene”. Căci o mare parte din acel scor vine de la gruparea Popularilor, din care provine inclusiv Ursula von der Leyen. Dar luând de bună intenția lor de a limita măcar migrația ilegală, vedem un scor de 2 treimi la 1.

În schimb, aripa pro-migraționistă nu e numită nicăieri de presă „extrema stângă”. Deși e limpede că susține un program de schimbare a demografiei țărilor Europei, încurajând inclusiv infractorii, care au încălcat legile, doar de dragul de a-i înlocui pe autohtoni cât mai grabnic posibil. E chiar îngrijorător că în Parlamentul European există o treime din deputați, care susțin la vedere pătrunderea ilegală a unor persoane neverificate, pe străzile celor care i-au votat și le plătesc salariile; indiferent câte riscuri înseamnă asta pentru femeile, copiii și bărbații din propriile țări.

Chiar și simbolic, imaginile sunt elocvente. Revoluționarul bolșevic Lenin a fost portretizat deseori salutând cu pumnul strâns, pe vremea când milita pentru o revoluție globală. Ulterior, pumnul strâns a fost afișat de mulți alți comuniști, dar și de luptători anti-apartheid ca Nelson Mandela. Iar recent, și Donald Trump l-a folosit ocazional, chiar după ce a descris comunismul ca un mare pericol. Desigur, președintele SUA nu poate fi bănuit de înclinații comuniste, dar ignoranța lui în materie de istorie și cultură generală e proverbială.

Totuși, simbolul cu pumnul strâns a trecut cu totul necomentat de presă. Vă imaginați ce ar fi fost, dacă și din tabăra cealaltă s-ar fi făcut saluturi din alte epoci. Presa ar fi vuit despre extremismul lor și procurorii ar fi deschis dosare penale pentru infracțiune.

Dar să încercăm să trecem peste acest spectacol al gesturilor și scandărilor, cercetând mai în detaliu despre ce era vorba.

Ursula, fă-te că lucrezi…

Un prim indiciu că totul e o farsă de proporții, menită să liniștească opinia publică, l-am divulgat deja. Cei mai mulți votanți ai pachetului „dur” vin din gruparea Ursulei von der Leyen, sub conducerea căreia continentul devine de nerecunoscut. Acelei majorități îi aparțin precedentele inițiative, ca distribuirea forțată a cotelor de migranți intrați ilegal și așa ziși refugiați aduși prin Mediterana de vaporașele unor ONG-uri bine finanțate de „filantropi”. Pe vremea când Ungaria era condusă de Viktor Orban, țara vecină a acceptat chiar o consistentă amendă lunară din partea Comisiei, ca să nu preia acele cote.

Aceeași comisie a lansat un plan de luptă cu migrația ilegală. Și, culmea ironiilor, l-a însărcinat pe un marocan să se ocupe de transformarea ei în legislație europeană. Euro-parlamentarul care a venit cu proiectul votat mai sus e chiar dovada vie a marii înlocuiri. Malik Azmani e pe jumătate marocan, născut în Olanda. Faptul că a preluat religia musulmană a tatălui nu l-a împiedicat să fie și un suporter al LGBT. Face parte din partidul Renew, condus de Dacian Cioloș, și manevrat de Emmanuel Macron. Deci pachetul legislativ propus de el nu e nici pe departe opera vreunui luptător înverșunat contra migrației, „extremist de dreapta”, care a reușit să-și convingă colegii de pericol.

ce au votat

De fapt, pachetul vine cu prevederi atât de firești, că rămâi uimit cum de nu erau până acum. Include: „prevederi mai stricte pentru persoanele care prezintă un risc de securitate”. (Adică nu mai primim teroriști notorii…)

„Persoanele care au primit o decizie de returnare (în țara de origine) vor trebui să coopereze cu autoritățile și să părăsească teritoriul UE.” Da, ați citit bine. Pentru că există niște milioane de ilegali în cele 27 de țări membre, din care unii nu se sinchisesc să își depună dosarul. Iar cei cărora li se respinge dosarul nu erau obligați să și plece. Uneori se mutau dintr-o țară în alta sau rămâneau pur și simplu. Pare absurd, dar „măsurile dure” constau în rugăminți adresate celor respinși să ia legătura cu autoritățile și să plece de bună voie…

Pentru această situație, noul pachet trecut prin Parlament de Malik Azmani vine cu amenințări mai ferme: posibiliatea detenției și a deportării în centre din țări din afara UE pe durata procesării cererilor. Acele centre încă nu există, dar ca amenințare sună ferm. (Vedem imediat cât de gravă e situația în teren, pe cifre.)

cum au votat ai noștri

Deci, în esență, amendamentele din pachetul de mai sus sunt de genul: dacă ai intrat ilegal, depune-ți actele să vedem dacă te primim. Dacă te-am respins, fii cu obraz și pleacă singur. Dacă nu, o să te scoatem cu forța… Prevederi nu foarte eficiente, dar minimale. Toți parlamentarii ar fi trebuit să voteze pentru respectarea legii frontierelor UE. Nu?

În fapt, scorul a fost de 63% la 33%. Voturile pentru au fost în special de la PPE (Partidul Popularilor, din care face parte PNL de la noi) și grupările suveraniste. Votul pentru e unul firesc, nu cine știe ce ispravă. Țineți cont că, în țară, PNL a avut cei mai mulți miniștri ai Muncii, care au avizat cota de 100.000 de muncitori din Asia și Africa, aduși legal în fiecare an în România. Deci sub nicio formă, nu trebuie confundați cu mari luptători contra migrației.

Așadar, dintre români, au fost pentru: 19 europarlamentari. Între ei:

Dacă votul „suveraniștilor” nu e o surpriză, de remarcat votul lui Dan Barna de la USR, care a urmat probabil cursul partidului Renew, de unde venea inițiatorul olandezo-marocan. Per total, grupările socialiste și ecologiste au votat contra, deci merită subliniat și singurul vot pentru de la PSD, din partea fostului premier Mihai Tudose.

Dar, cum spuneam, amendamentul era contra migrației ilegale. Și devin mult mai importante de remarcat voturile de abținere și contra.

S-au abținut de la vot: 

N-au catadicsit să vină la vot: Gabriela Firea, Victor Negrescu, Gheorghe Cârciu, Ștefan Mușoiu (PSD).

Surpriza e că avem însă și radicali, care au votat pentru nepedepsirea migrației ilegale, deci contra proiectului:

Planul Malik de pantomimă în lupta cu migrația ilegală a avut și un alt amendament, contrar în aceeași zi. Pe acela l-au votat dintre români doar Nicu Ștefănuță și Vasile Dâncu. Deci cei doi sunt un nucleu fanatic pro-migrație sub orice formă. Dacă Ștefănuță e cunoscut cu vederi de acest tip, fostul ministru al propagandei de pe vremea lui Adrian Năstase, cunoscut ca omul serviciilor secrete din sufrageria lui Gabriel Oprea, e mai puțin știut românilor, care votează PSD, prin prisma acestui radicalism.

cifrele dezastrului

Promisiunea că migranții ilegali vor fi deportați e praf în ochi. Oricum o promisiune deșartă, care nu știm dacă ajunge să se aplice. Ea mută atenția către vârful aisbergului, care e migrația ilegală. E un fenomen grav, dar cu o pondere mult mai mică, decât cea legală, organizată chiar de Comisia Europeană, prin tratate bilaterale cu India sau Bangladesh.

După datele mult subestimate și învechite ale biroului său de statistică, UE susține că erau 919.000 de migranți ilegali în țările membre, în anul 2024. Tot în acel an, ar fi returnat 110.000 de persoane din afara UE, și ar fi transmis către alte 453.000 să plece de bună voie. (În principiu, cam pentru acest gen de cazuri s-a dat noua directivă. Pe românește: dreapta și centru-dreapta au zis: dacă sunt ilegali, să fie returnați. În timp ce socialiștii și ecologiștii au zis: nu, nu, să-i lăsăm și pe ei să stea…)

Doar că am motive întemeiate să pun la îndoială această statistică. Spania a dat o amnistie pentru ilegali, cu un termen de grație de câteva luni, să se înregistreze. Se aștepta ca o jumătate de milion să iasă la iveală astfel. Doar că, surpriză: 1,2 milioane de persoane și-au depus dosarul, din care deja au fost aprobate 600.000 de cereri. Deci dacă o singură țară are mai mult decât pretinde Eurostat că sunt în toate cele 27 de țări, e clar că acea cifră oficială e demult depășită.

Exemplul cabinetului progresist Sanchez din Spania a fost urmat de guvernul liberal al lui Ilie Bolojan. Care a dat o amnistie de același fel, foarte discret și nebăgată în seamă de presă. Încă nu avem un bilanț despre câți au ieșit la iveală, că încă nu a expirat termenul de grație oferit.

Aceeași statistică citată, nota că în 2024, din populația UE, 6,4% e formată din persoane din afara UE. (Ceea ce s-ar traduce în 29 de milioane.) Fluxul legal e incomparabil mai mare decât cel ilegal:

Atunci când socotim și migrația internă, între statele membre, efortul de anulare a identităților naționale devine mai limpede. Anul trecut, în 2025, se aflau în UE peste 64 de milioane de persoane născute în altă țară decât cea de rezidență.

Refugiații din Ucraina sunt numărați diferit în statisticile europene, care consideră că ei beneficiază doar de o protecție temporară, ca solicitanți de azil. Dar e greu de crezut că și după încheierea războiului majoritatea se vor întoarce în țara parțial devastată. La finele lui 2024, UE primise 4,3 milioane de persoane din Ucraina.

În același an, 2024, UE eliberase 3,5 milioane de permise pentru prima rezidență. 295.000 pentru cei din Ucraina, 192.000 pentru cei din India, 188.000 din Maroc, 186.000 din Siria. După cum vedem, predomină țările îndepărtate, în care nu e război. Despre ele se vorbește mult mai puțin decât de valul refugiaților din Ucraina (care primea doar 8% din permisele emise în acel an).

păcăleala englezească

De fapt, cine urmărește mai demult subiectul, a recunoscut imediat că programul votat în Parlamentul UE nu e altceva decât programul amăgitor al conservatorilor britanici. Respectiv: farsa cu trimiterea în Rwanda a ilegalilor. Aceeași ciorbă reîncălzită, cu aceleași non-rezultate previzibile.

Acum patru ani, în 2022, Boris Johnson a venit cu aceeași promisiune. Ar fi semnat o înțelegere cu țara africană, pe care să o plătească să primească migranții ilegali din Marea Britanie.  Cele două partide mari se întreceau să păcălească englezul de rând prin rotație.

Între 1979 și 1997, a fost lunga guvernare neoliberală a lui Margaret Thatcher și a ucenicului ei, John Major. Granițele au fost deschise capitalului străin, industria a fost exportată în Asia.

A urmat un deceniu laburist cu progresistul Tony Blair, care a păstrat filosofia neo-liberală în economie, dar i-a adăugat deschiderea granițelor pentru forța de muncă din fostele colonii și integrarea în Uniunea Europeană. Blair era și un servant fără crâncnire al Statelor Unite, implicat în războaiele „contra terorismului”, care au devastat țări întregi au produs mari valuri de transfugi.

Destrămarea țesăturii sociale a împins majoritatea înapoi în brațele conservatorilor. Care au păstrat și ei „izbânzile” reformelor sociale ale lui Blair, ușa deschisă migrației, agenda LGBT și restul. Dar erau nevoiți să își mintă electoratul că vor lua măsuri ferme pentru a stăvili afluxul sufocant de mirganți pe insulă. În acest context trebuie înțeles și referendumul pentru Brexit ținut de ei.

Prin figuri mai șterse sau mai carismatice, conservatorii au condus neîntrerupt aproape un deceniu și jumătate, între 2010 și 2024. Timp în care marea înlocuire nu doar că n-a fost anulată, ci s-a accelerat. Doar că era mereu negată de prefăcătoria guvernanților conservatori, care anunțau noi și noi măsuri iminente și decisive contra migrației, pe care rivalii laburiști ajunseseră să o susțină deschis.

Astfel a apărut în 2022, farsa că ilegalii vor fi deportați în Rwanda. Întâi de la clownul Boris Johnson (cel care a guvernat și peste carantina din pandemie). Apoi, prin indianul Rishi Sunak, care, la fel ca marocanul din Parlamentul European, era dovada vie că înlocuirea se produsese deja. (Acum Partidul Conservator e condus de o negresă cu codițe împletite, care promite și ea să conserve… și să lupte cu migrația.)

Un naționalist englez, Mark Collett, arăta atunci că „împăratul Rishi Sunak” e gol. Și planul Rwanda e o sinistră păcăleală, cum va fi și cea trecută prin parlamentul UE. După datele guvernamentale, în 2023, intraseră în Marea Britanie 52.000 de persoane ilegal. În același an, intraseră legal 1,45 milioane de persoane. Altfel spus, guvernul ținea atenția publicului pe un fenomen de 28 de ori mai restrâns, dar cu aceleași efecte pe termen lung.

Cei intrați legal în Marea Britanie erau preponderent din afara Europei. Cu următoarele țări cel mai bine reprezentate: India 350.000, Nigeria 195.000, China 134.000, Pakistan 113.000. Observăm de aici, că până și îmbietorul Brexit, cu care conservatorii și-au fidelizat votanții, a fost răsturnat împotriva propriei populații. De la fluxul din interiorul UE, care îi includea pe români și polonezi, s-au dus spre zone mai îndepărtate geografic, cultural și religios.

În fața acestui deluviu, planul deportării în Rwanda era o bătaie de joc. Ce nu se spunea publicului, era că guvernul obținuse doar un acord pentru maxim 200 de persoane pe an, care să fie găzduite de țara africană. Ilegalii veneau într-un ritm de 1000 pe săptămână, guvernul își mințea votanții că va rezolva neplăcerile cu un program care putea duce înapoi maxim 200 pe an.

Dar nici măcar asta nu s-a întâmplat. La momentul când Mark Collet își ținea prezentarea, în 2024, programul era vechi de doi ani. Costase contribuabilul britanic 240.000.000 de lire sterline în pregătiri birocratice și ajutoare către Africa, fără ca un singur migrant să fost deportat în Rwanda.

Nu e de mirare că, după ce și-au amăgit decenii la rând votanții, conservatorii au pierdut alegerile în fața laburiștilor. Programul oricum trecuse prin 2-3 ani de procese, în care fusese ba blocat ba deblocat de diverse instanțe, de la Curtea Supremă la CEDO. În 2024, Keir Starmer a anulat cu totul Programul Rwanda.

la fel și în Spania

Conservatorii de la Londra sunt departe de a fi fost singurii care și-au amăgit electoratul. Dacă acum în Spania există un guvern de stânga, care transformă dintr-o semnătură imigrația ilegală în ceva legal, nu trebuie să credem că doar stânga e parte din acest plan. De altfel, așa zișii conservatori au fost cei care au fost determinanți în transformarea Iberiei.

Până în 1975, Spania s-a aflat sub dictatura generalului Francisco Franco. Nu se punea problema granițelor deschise atunci. A urmat o perioadă de tranziție până în 1982, când se consideră că țara a devenit o monarhie constituțională. Chiar și în 1996, imigranții erau în jur de 1% în populația Spaniei. (Aceea era una din țările pe care le luam ca etalon când visam să ajungem în UE.)

După care, cifrele au explodat. În 2007, imigrați ajunsese la 11% din totalul populației. (Acel deceniu fusese condus șapte ani de Partidul Popular și restul de trei de socialiști.) A fost și perioada afluxului românesc, alături de țări ca Maroc și Ecuador.

(Evoluția imigrației în Spania, potrivit datelor International Migration Database)

După 2020, când Spania și-a revenit din criza imobiliară și din restricțiile Covid, a avut loc încă un mare val de migrație în peninsulă. (De astă dată sub guvernarea socialistă a lui Sanchez.) Majoritatea lor vin acum din țările Americii de Sud, care au legături lingvistice și împărtășesc deseori religia catolică. Pe lângă segmentele importante din Asia și nordul Africii, Spania e o destinație și pentru europenii din Vest, care se stabilesc mai ales la pensie acolo. Dar aceea e o migrație de alt tip.

mașinăria UE

Promisiunile cu deportări din partea Uniunii Europene impresionează doar pe cine nu a înțeles natura acestei mașini de tocat popoare, cu metodologie birocratică. Atât parlamentul, cât și comisia UE au lansat zeci de inițiative de gestionare a fenomenului migrator, pe care l-au adus la cote fără precedent. Și de neimaginat pentru țările care au aderat la acest proiect.

Acordul Schengen din 1985 e însăși esența utopiei europene, cu fantezia abolirii granițelor. În anul următor apăreau primele întruniri ale guvernelor de pe continent pentru a lua măsuri față de creșterea semnalată a cererilor de azil. În 1993, când a fost adoptat Tratatul de la Maastricht (și se năștea oficial UE), o componentă a lui era dedicată migrației.

În 1999, Tratatul de la Amsterdam a acordat Uniunii Europene puteri speciale în domeniul migrației, în numele țărilor membre. Între obiectivele de căpătâi, expuse chiar de documentația UE, era acela de a oferi „un statut tuturor cetățenilor non-UE care au nevoie de protecție”. De atunci datează ambiția Comisiei de a crea un sistem centralizat pentru refugiați, care e baza cotelor ulterioare de migranți redistribuiți în țările membre.

În iunie 2026, a intrat în vigoare Noul Pact privind Migrația și Azilul, la nivelul Uniunii Europene, propus de Comisia Ursulei încă din 2020. Deși la aderare știam că UE funcționează doar pe bază de unanimitate, pactul a trecut chiar dacă Polonia și Ungaria au votat împotrivă.

Alt critic al Noului Pact privind Migrația a fost liderul slovac Robert Fico. Care constata că doar 20% din migranții ilegali sosiți în Europa se mai întorc, în timp ce 80% rămân.

evadare.ro
July 15th, 2026
Mai multe despre: Externe • • • • • •
#Facebook | #demografie | #Epstein | #război | #Trump | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #Iran | #muzica | contact