evadare.ro
Ce am scris mai important
Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Bertrand Russell și cele două sisteme de educație globalistă: pentru elite și pentru plebe

(Episodul 14 al serialului Sursele globalismului)

Bertrand Russell e pus de unii în rândul celor mai mari filosofi contemporani, chiar cel mai important logician din secolul XX. A fost acoperit cu onoruri de-a lungul celor 97 de ani de viață, inclusiv premiul Nobel pentru „scrieri în slujba idealurilor umaniste”. Cât de nemeritată este măcar această ultimă apreciere, veți putea evalua singuri la finele acestui articol.
Începând să scrie cu mai bine de un secol în urmă, Bertrand Russell trasa mare parte din liniile esențiale ale globalismului. De fapt, puțini gânditori înaintea lui bifează atât de multe din trăsăturile tipice ale progresiștilor actuali, numiți impropriu „liberali” în spațiul american. Iată doar câteva dintre propunerile lui:

Pentru fiecare punct în parte, articolul redă citatele doveditoare, în ordinea cronologică a cărților care le conțin. Dar mai întâi, o punere în context a personajului.

origini nobiliare

Familia în care se naște în 1872 Bertrand Russell e una din cele mai bine situate ale aristocrației engleze. Bunicul fusese prim-ministru, stră-bunicul, guvernator peste Irlanda. Iar bunicul pe linie maternă, Lord al Amiralității, un fel de ministru peste cea mai puternică flotă a lumii. Generațiile de strămoși, care fuseseră membri ai Camerei Lorzilor, aproape că nu le mai putem număra.

De la familie, Bertrand a moștenit nu doar titluri, avere și o educație aleasă. Dar și înclinația spre ateism. Filosoful liberal John Stuart Mill i-a fost ales ca „naș laic”, într-un act simbolic ce pare să fi ținut loc de botez creștin, pentru că tatăl era ateu militant. Femeile mai în vârstă din familie înclinau spre o credință de fațadă, care i-au întărit încă din adolescență aversiunea pentru creștinism.

anti-creștin

Frământările mistice, care debutează în adolescență, vor fi concentrate în cartea din 1957, cu titlu fără echivoc: „De ce nu sunt creștin”. Cartea conținea și conferințe de la Societatea Secularistă, din anii 20-30, fiind integral un atac subiectiv la adresa creștinismului. Dar o poziție măcar agnostică se regăsește în mai toată opera sa. Nu insistăm asupra problemei, un singur citat rezumă lămuritor unde se situează:

„Viziunea mea asupra religiei e aceea a lui Lucretiu. O văd ca pe o boală, născută din frică și o sursă de nespusă nefericire pentru rasa umană.” (pag. 20)

un filsof reputat

Bertrand Russell e considerat între fondatorii filosofiei analitice, fiind pentru asta așezat pe un înalt piedestal. Cantitativ, cele mai multe lucrări ale sale sunt de filosofie social-politică și doar la acestea se referă articolul de față. E posibil să îl nedreptățesc ca gânditor neacoperind partea de epistemologie și logică matematică, vârful operei sale. Poate era într-adevăr una din mințile cele mai sclipitoare ale vremii lui, cum s-a spus. Sincer, această capacitate nu se regăsește prea des în scrierile sale politice, care excelează în banalități, expuse destul de anost în sute și sute de pagini. Iar scrupulozitatea pe care o etalează când scrie filosofie abstractă se topește în subiectivism pur, atunci când vorbește despre politică sau religie. Îi pot recunoaște, în schimb, meritele ca istoric al ideilor, acolo unde probează inteligență și o mare capacitate de sinteză.

politică și război

În 1884, Bertrand Russell s-a aflat între fondatorii Fabian Society, a socialiștilor englezi, care propuneau o tranziție treptată și pe nesimțite către comunism. A și predat mare parte din viață la școala fondată de fabieni, London School of Economics, precum și la Cambridge.

Izbucnirea primului război mondial a schimbat, desigur, ecuația. Față de războaie, Russell a avut atitudini spectaculoase și contradictorii de-a lungul timpului. A fost chiar și închis câteva luni pentru propagandă în favoarea pacifismului și împotriva intrării SUA în conflict. Dar a susținut folosirea bombei nucleare în cel de-al doilea război împotriva Germaniei, pentru ca aceasta să nu ajungă să o producă. Aceeași idee a reluat-o și în raport cu URSS, după război. Cum vom vedea, în alte scrieri propovăduiește chiar forme mai distrugătoare de război. Simțea nevoia să se pronunțe public pe diverse teme de actualitate, precum susținerea ideii sioniste înainte de înființarea statului Israel, războaiele din Orientul Mijlociu sau criza rachetelor din Cuba, când coresponda în privat cu Hrușciov și Kennedy.

originile ideii revoluționare

Înainte să se termine primul război mondial, (și înainte de revoluția bolșevică) scrie cartea din 1916: „Principiile reconstrucției sociale”. (Va fi reeditată și peste câteva decenii sub al titlu: „De ce luptă oamenii”). În viziunea sa, acțiunea e mânată în primul rând de impuls și apoi de dorință. Sursele unor relații bune sunt simpatia instinctivă și un scop comun. Schimbarea dorințelor se poate obține doar printr-un alt sistem economic, cu o mai bună relație între activitate și nevoi.
Ne oferă traseul simplificat al unei idei, de la care măcar declarativ se revendică:

Democrația, ca teorie, a răsărit într-o mână de oameni din armata lui Cromwell. De acolo, după Restaurație, a ajuns în America, unde a rodit în Războiul de Independență. Din America, Lafayette și alți francezi, care au luptat de partea lui Washington, au adus teoria democratică în Franța, unde s-a unit cu învățăturile lui Rousseau și a inspirat Revoluția.

Socialismul, indiferent ce credem despre meritele sale, e o putere grozavă, în creștere, care transformă viața economică și politică. Iar socialismul își datorează originile unui număr mic de teoreticieni izolați” (225)

primele idei internaționaliste

Vede în orice instituție o expresie a autorității, care la rândul ei vine din timpurile opresive ale Evului Mediu. Vinovată de această realitate e Biserica, în care s-a păstrat viziunea monoteistă a Creatorului, față de care creaturile nu ar avea drepturi. Patriotismul i se pare „primitiv și nebunesc”:

„Devotamentul pentru națiune e probabil cea mai profundă și mai răspândită religie a vremurilor noastre. Ca o religie antică, ea cere persecuții, holocausturile ei, cruzimile ei eroice însângerate; ca ele, e nobilă, primitivă, brutală și nebunească.” (p.110)

epurarea istoriei din școli

„În istorie, religie și alte subiecte controversate, instrucția e dăunătoare (…) Istoria, în orice țară, e astfel predată încât să preamărească țara: copiii învață să creadă că țara lor a avut mereu dreptate și a învins întotdeauna, că a produs aproape toți oamenii mari și e în toate privințele superioară altor țări. Întrucât aceste credințe sunt flatante, sunt absorbite cu ușurință și greu dislocate din instinct de cunoașterea ulterioară” (149)

Consideră necesar ca orice mișcare de reformă să fie mondială, altfel, va eșua la intervenție externă. Statul și proprietatea trebuie abolite, pentru că „sunt împotriva vieții.” (p. 235) Nu ne putem baza doar pe libertatea, care e „un principiu negativ, ne spune să nu intervenim, dar nu ne oferă baza unei construcții.” (p. 228)

„Dacă se doresc relații bune între state, unul din primii pași ar trebui să fie ca programa privind istoria să fie supusă unei comisii internaționale, care să producă manuale neutre de orice părtinire patriotică, omniprezentă acum. Exact același lucru se aplică și religiei.”(150)

ideea eugenică

Tot în volumul din 1916 regăsim și prima expunere fără ocolișuri a eugeniei și temei controlului populației (pe care le va relua în mai multe lucrări):

„Să spunem limpede ce vrem. Nu creșterea de populație e importantă; dimpotrivă. Dacă populația Europei ar fi staționară, ar fi mult mai ușor să promovezi reforme economice și să eviți războiul. Ce e regretabil în prezent, nu e declinul natalității în sine, dar că scăderea e cea mai mare la elementele cele mai bune ale populației.” (182)

Căsătoria i se pare una din instituțiile profund afectate de declinul creștinismului, dar și de evoluția modelului social:

„Băieți din clasa muncitoare cu înzestrări excepționale se ridică prin școală în clasa profesioniștilor; în mod natural, vor să se însoare cu fete din clasa de care aparțin acum, nu din cea din care provin. Dar, pentru că nu au bani, nu se pot însura de tineri sau nu își permit familii mari. Rezultatul e că din fiecare generație sunt extrase cele mai bune elemente din clasa muncitoare și sterilizate artificial, cel puțin în comparație cu cei rămași.”(178)

Deocamdată, propunerile sale se rezumă la oferirea de stimulente materiale celor mai răsăriți. Nu propune momentan piedici pentru natalitatea celorlalți. Dar părerile sale se vor radicaliza în cărți ulterioare.

guvernul mondial

Anul următor, în 1917, revine cu un volumul „Idealuri politice”, unde atinge mai explicit tema guvernării internaționale.

„Nu se poate asigura pacea în lume, și nicio decizie în chestiuni internaționale, în concordanță cu legea internațională (nu se poate lua) până când statele nu se despart de suveranitatea lor absolută în relațiile externe și nu lasă decizia acestor probleme unui instrument internațional de guvernare. Un guvern internațional va trebui să fie atât legislativ, cât și judiciar. Nu e suficient să fie un tribunal la Haga, să decidă în concordanță cu un sistem deja existent de lege internațională. E necesar să existe și un corp internațional, care să aibă puterea să transfere teritorii de la un stat la altul, când e convins că există motive pentru un atare transfer.” (56)

La acea dată, la Haga nu existase decât o Curte de Arbitraj. Propunerea lui Bertrand Russell pentru un Tribunal Internațional se va materializa 5 ani mai târziu, exact în localitatea indicată. Despre guvernanța mondială, cerea să poată retrasa granițele în funcție de creșterea și scăderea de populație sau migrație, fără conflict armat. Acel guvern mondial ar urma să aibă armată și flotă:

„autoritatea guvernului internațional ar deveni atât de indiscutabilă, încât niciun stat nu ar visa să se răscoale împotriva deciziilor sale. Când s-ar atinge acest stadiu, armata și flota internațională ar deveni nenecesare.” (56)

dezamăgit de bolșevici

În același an cu scrierea anterior amintită, avea loc Revoluția Bolșevică din Rusia. Brusc, utopia lui Marx despre o revoluție comunistă planetară părea posibilă, prin Lenin și Trotsky. Planul fabienilor, de a aduce comunismul în etape în occident, părea depășit de istorie. URSS devenea polul de iradiere al unei noi Internaționale și alte revoluții similare izbuteau vremelnic la Budapesta și Munchen. Bertrand Russell face o vizită în Uniunea Sovietică, unde discută personal cu Lenin, de care e mai curând dezamăgit.

În 1920, va scrie o carte cu impresiile sale, intitulată: „Practica și teoria bolșevismului”. Aici trebuie să îi recunoaștem un merit lui Russell. Spre deosebire de colegii săi din cercul Fabian (soții Webb sau George Bernard Shaw) și alți intelectuali, care au funcționat ca propagandiști ai regimului stalinist, în ciuda celor văzute, el a avut o poziție nuanțată. La mai puțin de trei ani de la venirea la putere a bolșevicilor, Russell dă verdictul regimului sovietic, ca fiind un eșec. Deși nu s-a referit nici ulterior la marile crime ale stalinismului, măcar nu a încercat să îi facă un portret roz. Totuși, cartea din 1920 e dominată de o speranță prudentă, dar și de convingerea că restul lumii trebuie să îmbrățișeze comunismul:

„Comunismul rus poate să eșueze și să dispară, dar comunismul însuși nu va muri. Iar dacă speranța, nu ura, îi inspiră pe avocații săi, poate fi adus fără cataclismul universal predicat de Moscova.” (132)

comunismul, ținta finală

„Lumea civilizată pare aproape sigur că va urma exemplul Rusiei în a încerca o formă de organizare comunistă a societății, mai devreme sau mai târziu. Cred că încercarea e esențială pentru progresul și fericirea omenirii în următoarele secole. Dar cred și că tranziția în cauză prezintă pericole îngrozitoare. Cred că, dacă teoria bolșevică e adoptată de comuniștii din țările vestice, rezultatul va fi un haos prelungit. Care nu va duce nici la comunism, nici la alt sistem civilizat, ci la căderea în barbaria Evului Întunecat. În interesul comunismului, și nu mai puțin în interesul civilizației, cred că e imperativ ca eșecul Rusiei să fie admis și analizat.” (116)

politica pașilor mici

Ca și Marx, vede comunismul mai adecvat țărilor industrializate. Dar nu crede că lupta de clasă e soluția, ci seducerea populației cu avantajele unei lumi mai bune.

„Comunismul, dacă e să aibă o șansă, trebuie să debuteze într-o țară prosperă. Dar o țară prosperă nu va fi ușor mișcată de argumente ale urii și revoltei generale, folosite de Internaționala a Treia. E necesar, adresându-ne unei țări prospere, să subliniem ideea de speranță, decât de disperare. Și să arătăm cum tranziția se poate face fără o pierdere catastrofală de proprietate. Aceasta cere mai puțină violență și subversiune, mai multă răbdare și propagandă constructivă, mai puțin apel la înarmarea unei minorități hotărâte.” (130)

O soluție concretă e așa numita auto-guvernare. Oare, o anticipare a sistemului de „capitalism al participanților”, propus recent la Davos?

„Auto-guvernarea în industrie cred că e calea pe care Anglia se poate apropia cel mai bine de comunism.” (128)

convertirea SUA la comunism

Deși proiectul Uniunii Europene nu exista, nici măcar o europă socialistă nu i se pare îndeajuns. Ostilitatea Americii (la acel moment) ar împiedica succesul proiectului comunist „chiar și pentru tot continentul european, la unison, după epuizarea produsă de război” (p 131)

„Nu există altă țară civilizată, în care capitalismul e atât de puternic și socialismul revoluționar atât de slab, ca în America (…) nimic nu poate reuși până când America nu e convertită la comunism sau măcar ținută în neutralitate. În al doilea rând, e o greșeală să încerci comunismul într-o țară cu o majoritate ostilă ideii; unde opozanții sunt la fel de puternici ca suporterii activi, pentru că într-un astfel de mediu, un război civil sever e foarte probabil. E necesar să avem un mare corp de opinie favorabil comunismului și o opoziție slabă, înainte ca un stat comunist să poată fi introdus, fie prin revoluție, fie prin metode mai mult sau mai puțin constituționale.” (127)

docilizare prin educație

Cele mai suculente opinii despre viziunea distopică a lui Bertrand Russell se regăsesc în cartea din 1931, „Perspectiva științifică”. Voi cita pasaje mai ample din ea, care ne vor aminti de romanul 1984 al lui Orwell, care pare o parodie a modelului propus de Fabian Society. Dar pe alocuri sună cunoscut cu reforma educației, care ne e „implementată” de câteva decenii.

„Educația, într-o societate științifică, cred că trebuie să fie concepută după model iezuit. Iezuiții oferă un fel de educație băieților, care vor deveni oameni obișnuiți, și alt tip celor care vor fi membri ai Societății lui Iisus. Într-o manieră asemănătoare, conducătorii științifici vor oferi un fel de educație bărbaților și femeilor obișnuite, respectiv un alt tip celor destinați să dețină puterea științifică.

Femeile și bărbații obișnuți se va aștepta să fie docili, punctuali, fără gânduri și mulțumiți. Între aceste calități, probabil mulțumirea (de sine) va fi considerată cea mai importantă. Pentru a o produce, toți cercetătorii comportamentului, ai psiho-analizei și biochimiei, vor fi mobilizați. Copiii vor fi educați de la cea mai mică vârstă, într-o manieră cel mai puțin susceptibilă de a produce complexe. Aproape toți vor fi băieți și fete normale, sănătoase și fericite. Dieta lor nu va fi lăsată la capriciile părinților, ci așa cum recomandă cei mai buni biochimiști.

Vor petrece mult timp în aer liber și nu li se vor da mai multe cărți de citit decât e necesar. Până li se formează temperamentul, docilitatea le va fi impusă prin metode de militărie sau poate instrucția mai delicată de la cercetași. Toți băieții și fetele vor învăța din primii ani să „co-opereze”, adică să facă exact ce fac ceilalți. Inițiativa le va fi descurajată, iar nesupunerea, fără a fi pedepsită, le va fi scoasă din cap în mod științific.” (184)

Recunoaștem multe din pasiunile la modă pentru literatură motivațională, care să asigure acea stare de fericire tâmpă, auto-indusă. Obligația de a-ți afișa fericirea e una din mărcile capitalismului consumist.

educația elitelor

„Pe de altă parte, acei copii, destinați să devină membri ai clasei guvernamentale, vor avea o educație foarte diferită. Ei vor fi selectați, unii de la naștere, alții în primii trei ani și câțiva între trei și șase ani. Cea mai bună știință cunoscută, va fi aplicată toată pentru dezvoltarea inteligenței și dorinței lor de putere.” (185)

„Tratamentele eugenice, chimice și termice ale embrionilor și dieta din primii ani vor fi folosite pentru a produce cele mai înalte abilități cu putință. Perspectiva științifică le va fi însuflată din momentul în care învață să vorbească și din primii ani, când sunt impresionabili, fiind feriți de contactul cu tot ce e ignorant și neștiințific.

antrenați să comande

Din copilărie, până la 21, cunoașterea științifică le va fi revărsată și de la aproximativ 12 ani vor fi specializați în acele științe spre care manifestă aptitudini. În același timp, va fi învățat tăria fizică; va fi încurajat să se tăvălească gol în zăpadă, să postească ocazional 24 de ore, să alerge mulți kilometri în zile toride, să fie îndrăzneț în toate aventurile fizice și să nu se plângă de durere.

De la 12 ani, va fi învățat să organizeze copii puțin mai mici și va fi certat, dacă grupul lui de copii nu îl ascultă. Sentimentul destinului său ales îi va fi insuflat constant, iar loialitatea către clasa lui îi va fi așa de axiomatică, încât să nu o pună la îndoială vreodată. Fiecare copil va fi astfel subiectul unui întreit antrenament: în inteligență (n.t.: intelligence are și sensul de pregătire specifică serviciilor secrete), stăpânire de sine și conducerea altora.

Dacă eșuează în oricare din acestea trei, va suferi pedeapsa cruntă a degradării la rangul muncitorilor și va fi condamnat tot restul vieții să se asocieze cu bărbați și femei mult inferiori lui ca educație și probabil ca inteligență. Frica de această pedeapsă va fi suficientă pentru a-i motiva pe toți băieții și fetele din clasa guvernamentală, cu mici excepții.” (185)

instruiți să dezbată

„Spre deosebire de copiii destinați să devină muncitori cu brațele, aceștia vor avea contact personal cu educatorii și vor fi încurajați să îi contrazică. Va fi de datoria lui să își dovedească dreptatea, dacă poate, iar dacă nu, să își accepte eroarea cu grație.

Totuși, vor fi limite pentru libertatea intelectuală, chiar și între copiii clasei conducătoare. Nu li se va permite să pună sub semnul întrebării valoarea științei sau împărțirea populației în lucrători manuali și experți. Nu li se va permite să cocheteze cu ideea că poate poezia e la fel de valoroasă ca mașinăria, sau dragostea la fel de bună precum cercetarea științifică. Dacă astfel de idei îi vin cuiva, vor fi primite cu o tăcere îndurerată și se va pretinde că n-au fost auzite.” (186)

cercul inițiaților

„O bună parte din cunoașterea științifică va fi ascunsă, cu excepția unui grup mic. Vor fi arcane (taine) rezervate unei clase preoțești de cercetători, care vor fi atent selecționați pentru combinația lor de creier și loialitate.” (187)

teroarea pseudo-științei

„Descoperirile, care zdruncină fundamentele viziunii oficiale, dacă sunt făcute de tineri, vor fi dezavuate, iar o publicare pripită va duce la degradare. Tinerii, care au idei inovatoare, vor face pași precauți pentru a-și convinge profesorii să vadă favorabil noile idei, dar dacă aceste încercări eșuează, le vor ascunde până când ei înșiși au ajuns într-o poziție de autoritate. Dacă nu le vor fi uitat până atunci.

Atmosfera de autoritate și organizare va fi extrem de favorabilă cercetării tehnice, dar cumva ostilă inovațiilor subversive, cum s-au văzut în fizică în secolul nostru. Va fi, desigur, o metafizică oficială, care va fi privită ca neimportantă din punct de vedere intelectual, dar sacrosanctă din punct de vedere politic. Pe termen lung, rata progresului științific va diminua, iar descoperirile vor fi suprimate de respectul pentru atoritate.” (187)

o castă ereditară

Promovarea se va face cu greu, după multe teste, ca să se asigure că nu are solidaritate cu fosta lui clasă.

„Cred că se poate presupune, totuși, că va fi o puternică tendință ca pătura conducătoare să devină ereditară și că după câteva generații, nu mulți copii vor fi mutați dintr-o clasă în alta. Asta e cu atât mai probabil în cazul metodelor de îmbunătățire a embrionilor, aplicate doar clasei conducătoare. În acest fel, prăpastia inteligenței native între cele două clase se va mări din ce în ce. (188)

controlul populației

Cred că putem presupune că atât cantitatea cât și calitatea populației vor fi atent reglate de Stat, dar actul sexual fără scop procreativ va fi tratat ca o problemă privată, atâta timp cât nu interferează cu munca. În privința cantității, statisticienii Statului vor determina cu grijă dacă populația lumii la un moment dat e peste sau sub nivelul care asigură cel mai bun confort individual. (190)

hrana artificială

„Fără îndoială că regula va fi țintirea unei populații staționare, dar dacă o invenție imporantă apare, precum hrana artificială, ar ieftini mult producția celor necesare, o creștere de populație ar fi considerată înțeleaptă o vreme. Totuși, voi presupune că în vremuri normale, guvernul mondial va decreta o populație staționară.” (190)

dreptul de montă

„Pentru a face asta științifici, va fi necesar, ca și între animalele domestice, să se folosească doar un mic număr de masculi de prăsilă. S-ar crede că religia și sentimentele vor învinge mereu în opoziția la acest sistem. Aș vrea să pot crede asta. Dar cred că sentimentul e extraordinar de plastic, iar religia individualistă, cu care ne-am acomodat, e probabil să fie înlocuită de o religie a devotamentului față de Stat.” (191)

sterilizarea populației

„circa 25% din femei și 5% din bărbați vor fi selectați să fie părinți ai următoarei generații, în timp ce restul populației va fi sterilizată. Lucru care nu va interfera cu plăcerea lor sexuală, dar va lua acestor plăceri importanța socială. Femeile care sunt selectate pentru înmulțire vor trebui să aibă 8-9 copii, dar nu li se va cere să facă și alte munci în afară de alăptare un anumit număr de luni. Nu se vor pune opreliști relațiilor cu bărbați sterili sau între femeile și bărbații sterili între ei. Dar reproducerea va fi privită ca o problemă de stat, nu la voia celor implicați. Poate se va considera că inseminarea artificială e mai sigură și mai puțin jenantă, eliminând necesitatea oricărui contact personal între tată și mamă.” (191)

abolirea iubirii

Referința la confiscarea copiilor s-ar putea să ne dea fiori, după recentele cazuri din Norvegia și Finlanda, unde s-a reproșat inclusiv o relație prea apropiată între părinți și copii.

„Un bărbat și o femeie, care își arată o devoțiune arzătoare reciprocă, vor fi priviți cum sunt azi cei necăsătoriți de către moraliști. (…) Copiii, care arată orice afecțiune specială pentru un adult anume, vor fi separați de acei adulți.” (193)

încurajarea libertinajului

„Muncitorii cu brațele vor fi, cred, destul de fericiți. Conducătorii e de presupus că vor avea succes în a-i face prostuți și frivoli. Munca nu trebuie să fie prea severă și vor fi distracții nenumărate, de natură trivială. Datorită sterilizării, idilele nu vor avea consecințe stânjenitoare. În acest fel, o viață ușuratică, de plăceri frivole, poate fi oferită muncitorilor, desigur, în combinație cu o reverență superstițioasă față de guvernanți, insuflată din copilărie și perpetuată prin propaganda la care sunt expuși adulții.” (194)

Deși făcea clar parte din rândul elitelor, Bertrand Russell împărtășea în viața reală acest gen de frivolități. A avut mai multe mariaje și aventuri. Ideologic, a rezonat cel mai mult cu feminista Dora Black, a doua soție, care spre deosebire de el s-a întors cu impresii entuziaste din vizitele în URSS. În 1958, Russell s-a aflat printre intelectualii care au semnat un apel public pentru legalizarea relațiilor homosexuale. O generație mai târziu, în 1977, o garnitură de nume sonore ale stângii intelectuale, semna un apel pentru legalizarea pedofiliei. Mă rog, pentru reducerea vârstei consimțământului la 12 ani. Russell nu mai era în viață atunci să o semneze. Dar au făcut-o urmașii liniei sale de stânga: Jean Paul Sartre, Michel Foucault, Roland Barthes, Jacques Derrida, Louis Aragon, Simone de Beauvoir, Bernard Koushner, Daniel Cohn Bendit.

dispariția artelor

„Nu văd cum arta sau literatura ar putea înflori într-o asemenea lume, nici nu cred că emoțiile, din care se nasc și la care fac apel, vor primi aprobare guvernamentală. Dar sportul istovitor va fi încurajat la tineri de clasa conducătoare. Sporturile periculoase vor fi considerate o pregătire valoroasă. Amorul între sterilizați nu va cunoaște restricții, nici din partea legii, nici a opiniei publice. Dar va fi lejer și temporar, fără să implice sentimente mai profunde.” (194)

o lume a perversiunii sadice

„Într-o asemenea lume, deși va fi plăcere, nu va fi bucurie. Rezultatul va fi asemănător cu al asceților viguroși. Vor fi aspri și neclintiți, cu tendințe spre cruzime în idealuri și gata să considere că a produce durere e necesar pentru binele public. Nu îmi imaginez că durerea va fi indusă prea mult ca pedeapsă pentru păcat, întrucât păcatul nu va fi recunoscut cu excepția insubordonării și neîndeplinirea sarcinilor de Stat. E mai probabil ca impulsurile sadice, pe care ascetismul le va genera, își vor găsi un debușeu în experimentul științific.

Progresul cunoașterii va fi folosit să justifice tortura indivizilor de către chirurgi, biochimiști și psihologi experimentali. Cu trecerea timpului, cantitatea de cunoaștere adăugată, necesară să justifice o anumită durere, precum și numărul guvernanților atrași de genul de cercetare, care necesită experimente crude, vor crește.

Așa cum aztecii, care venerau soarele, cereau anual mii de sacrificii dureroase, noua religie științifică va pretinde propriul ei holocaust de victime sacre. Gradual, lumea se va întuneca și va fi mai îngrozitoare. Perversiuni stranii ale instinctelor vor apărea întâi în colțuri obscure, apoi îi vor copleși pe cei aflați în poziții înalte. Plăcerile sadice nu vor fi condamnate, cum vor fi slăbiciunile. Ca persecuțiile Inchiziției, ele vor coabita armonios cu ascetismul. În final, un atare sistem trebuie să degenereze fie într-o orgie a vărsării de sânge, fie într-o redescoperire a bucuriei.” (195)

(Sloganul „orgie-beție” va fi folosit un deceniu mai târziu de Huxley în „Minunata lume nouă”.)

injecții pentru populație, cu efect calmant

„Poate pe calea injecțiilor, droguriloe și chimicalelor, populația va fi făcută să suporte orice vor decide stăpânii ei științifici că e spre binele ei. Noi forme de beție fără mahmureală s-ar putea să se descopere. Și noi forme de intoxicare, atât de delicioase, încât pentru ele oamenii să fie dispuși să își petreacă mai nefericit orele de trezie. Toate acestea sunt posibile într-o lume guvernată de știință fără iubire și putere fără plăcere. Omul beat de putere e lipsit de înțelepciune și, atâta timp cât conduce lumea, va fi o lume fără frumusețe și bucurie.” (196)

naționalismul e viciu

Un an mai târziu, în 1932, Bertrand Russell revenea cu o nouă carte globalistă: „Educația și ordinea socială”. Sunt reluate aceleași teme: pericolul reprezentat de educația religioasă pentru însușirea spiritului științific și „numeroasele obiecții la educația patriotică”. Nu păstrăm din lucrare decât un citat:

„Naționalismul e, fără îndoială, viciul cel mai periculos al timpului nostru – mult mai periculos decât beția, drogurile sau necinstea negustorească, sau orice viciu condamnat de morala convențională. Toți cei capabili să evalueze lumea modernă sunt conștienți că naționalismul pune în pericol viața civilizată.” (97)

Ultima carte semnificativă pentru tema globalismului e cea publicată de Bertrand Russell în 1953: „Impactul științei în societate”. Din nou, referiri cinice dar grăitoare pentru gândirea elitei mondialiste, pe tema educației și organizării societății. De această dată, autorul își camuflează unele din indicații sub pretenția unui exercițiu de imaginație despre cum ar putea arăta societatea viitorului. Dar e destul de clar că acele scenarii de care, chipurile, se pretinde îngrijorat pe alocuri, sunt foarte asemănătoare cu cele propuse deschis cu două decenii înainte. Între primise premiul Nobel pentru literatură. Dar, mai ales, lumea fusese traumatizată de ororile celor două totalitarisme și nu mai putea primi la fel de lejer propuneri de acest tip.

tehnicile de manipulare prin educație

„Se poate spera că oricine poate convinge pe oricine de orice, dacă îl prinde pe împricinat de tânăr și Statul îi furnizează bani și echipamente.” (30)

relativizarea adevărului

„Anaxagoras susținea că zăpada e neagră, dar nimeni nu l-a crezut. Psihologii sociali ai viitorului vor avea mai multe clase de copii, pe care să încerce diverse metode prin care să producă o convingere de nezdruncinat că zăpada e neagră. Se va ajunge la varii rezultate. Mai întâi, că influența domestică e o piedică. Apoi, că nu se pot face prea multe, dacă îndoctrinarea nu începe înainte de 10 ani.

Trei: versurile puse pe muzică și intonația repetată sunt mai eficiente. Patru: opinia că zăpada e albă trebuie clasată ca dovada unui gust morbid pentru excentricitate. Dar anticipez. E sarcina savanților viitorului să facă aceste maxime precise și să descopere exact cât costă pe cap de elev să îi faci să creadă că zăpada e neagră și cât costă mai puțin să îi faci să creadă că zăpada e gri închis.” (31)

casta conducătoare

Deși această știință va fi rapid studiată, ea va fi rezervată rigid doar clasei conducătoare. Vulgului nu i se va permite să știe cum au fost generate convingerile sale. Când o tehnică a fost perfectată, guvernul, care a avut controlul educației pentru o generație, își va putea controla supușii în siguranță fără armată și poliție. Deocamdată, e o singură țară, care a creat acest paradis al politicenilor.” (31)

(Fiind anul morții lui Stalin, probabil se referea la URSS, parodiind formula „paradisul clasei muncitoare”.)

„Un fel nou de oligarhie a fost introdus de puritani în timpul Războiului Civil din Anglia. I-au spus „conducerea sfinților”. Ea consta din monopolul armelor în rândul aderenților unui crez politic, care astfel puteau să controleze guvernul, în ciuda faptului că erau o minoritate. Acest sistem, deși în Anglia s-a încheiat cu Restaurația, a revenit în Rusia în 1918, în Italia în 1922 și în Germania în 1933. Acum e singura formă vitală de oligarhie, de aceea la ea mă voi referi în mod special.” (43)

„Există tendința inevitabilă, dacă nu e combătută conștient, ca organizațiile să colaboreze și să crească în dimensiuni, până când fuzionează cu statul. O oligarhie științifică e condamnată să devină totalitară, adică toate formele de putere vor deveni monopolul Statului. Acest sistem monolitic are suficiente merite pentru a atrage mulți oameni, dar în opinia mea defectele lui sunt mai numeroase.” (44)

reeducarea și injecțiile

Societățile științifice sunt abia în copilărie. Ar merita să zăbovim puțin, speculând asupra viitorului posibil acelora care sunt oligarhice.
E de așteptat că progresele în psihologie și fiziologie vor da guvernelor mult mai mult control asupra mentalității individuale decât au acum chiar și în țările totalitare. Fichte a spus că educația trebuie să țintească distrugerea voinței libere, încât atunci când copiii părăsesc școala să fie incapabili tot restul vieții să gândească altfel decât ar fi vrut pedagogii lor. Dar pe vremea lui, acesta era un ideal intangibil: ce credea el că e sistemul cel mai bine pus la punct l-a produs pe Karl Marx.

În viitor, asemenea eșecuri nu se vor mai produce într-o dictatură. Dieta, injecțiile și interdicțiile se vor combina din fragedă pruncie să producă genul de caracter și genul de credințe, considerate dezirabile de autorități. Orice critică serioasă a puterii va deveni psihologic imposibilă. Chiar dacă toți sunt nefericiți, toți se vor crede fericiți, pentru că guvernul le va spune că sunt fericiți.” (49)

înmulțirea științifică

„Dacă vor supraviețui, vor trece la înmulțirea științifică. Orice națiune, care adoptă această practică, își va asigura mari avantaje militare într-o singură generație. Sistemul va putea fi sintetizat astfel: exceptând aristocrația guvernamentală, poate 5% din bărbați și 30% din femei vor fi sterilizate. Cele Alte 30% din femei vor petrece perioada între 18 și 40 în reproducere pentru a asigura carne de tun. Ca o regulă, inseminarea artificială va fi preferată metodei naturale. Nesterilizații, dacă vor dori plăcerea iubirii, vor trebui să o caute cu parteneri sterilizați.

castele, specii diferite

„Domnii vor fi aleși pentru diverse calități, unii pentru mușchi, alții pentru creier. Toți vor trebui să fie sănătoși și, dacă nu vor fi tați de oligarhi, vor avea o dispoziție supusă și docilă. Copiii vor fi luați de la mamele lor și crescuți de doici profesioniste, ca în Republica lui Platon. Treptat, selectând înmulțirea, diferențele congenitale între conducători și conduși vor fi atât de mari, că vor fi practic specii diferite. O revoltă a plebei va fi atât de negândit, ca o insurecție organizată a oilor împotriva măcelarului. (Aztecii țineau o specie domesticită de străini din alt trib pentru canibalism. Regimul lor era totalitar.)” (50)

distrugerea familiei

„Pentru cei obișnuiți cu acest sistem, familia, așa cum o știm noi, li se va părea la fel de ciudată ca organizarea tribală și totemurile aborigenilor din Australia pentru noi.” (51)

plăcerea violenței

„Clasa muncitoare va avea program de lucru așa lung și atât de puțin de mâncare, încât dorințele lor se vor extinde rareori peste somn și mâncare. Clasa superioară, privată de plăcerile ușoare prin abolirea familiei și datoria supremă de devotament față de Stat, va căpăta mentalitatea asceților. Le va păsa doar de putere și nu se vor feri de cruzime. Practicând cruzimea, bărbații vor deveni mai îndârjiți, încât torturile cele mai rele vor fi necesare, ca să dea un fior spectatorilor.” (51)

propaganda anti-natalitate

Ce ar împiedica o societate științifică să fie stabilă: resursele (teren arabil, petrol, materii prime). Susține teoria lui Malthus, constată că războiul nu a redus creșterea populației; nu i se pare un lucru bun dacă scade mortalitatea infantilă, dar mor mai târziu de foame.

„Națiunile care în prezent au ritm mare de creștere ar trebui încurajate să adopte metodele cu care s-a controlat în Vest creșterea populației. Propaganda educativă cu ajutor guvernamental ar putea atinge acest rezultat într-o generație. Sunt, totuși, două forțe puternice, care se opun acestei politici: religia și naționalismul. Cred că e datoria tuturor celor realiști să înțeleagă și să proclame că opoziția la mijloacele contraceptive, dacă va avea succes, va arunca omenirea în cea mai mizerabilă și respingătoare degradare în următorii 50 de ani.” (103)

(Reamintesc, scrierea e de la începutul anilor 50, înainte de apariția pilulei contraceptive, care va acompania revoluția culturală a Occidentului.)

arma bacteriologică a pandemiei

„Războiul, cum am remarcat adineauri, a fost dezamăgitor în această privință, dar poate un război bacteriologic se va dovedi mai eficient. Dacă ciuma neagră s-ar putea răspândi în lume la fiecare generație, supraviețuitorii ar putea să procreeze în libertate fără să umple pământul. Nu va mai fi nimic să ofenseze conștiințele habotnicilor sau să rețină ambițiile naționaliștilor.” (103)

„Există trei căi de a asigura stabilitatea populației într-o societate. Prima e controlul nașterilor, a doua a infanticidului sau a războaielor distrugătoare, iar a treia e a mizeriei generale, cu excepția unei minorități puternice.” (104)

„Între timp, cât nu există un singur guvern mondial, va exista competiție de putere între națiuni. Și cum creșterea populației aduce amenințarea foametei, puterea națională va deveni mai evident singura cale de a evita înfometarea.” (104)

„Nevoia unui guvern mondial, pentru a rezolva problema populației de o manieră umană, e complet evidentă pe principii darwiniste.” (105)

controlul alimentar

„Dacă această se va face în alt mod decât prin război, molime și foamete, va fi nevoie de o autoritate internațională puternică. Această autoritate va gestiona hrana lumii pentru diferite națiuni în proporție cu populația.” (111)

dictatura științifică va fi eternă

„Dincolo de pericolul războiului, nu văd niciun motiv pentru care un asemenea regim ar fi instabil. La urma urmei, cele mai multe țări civilizate și semicivilizate din istorie au avut o clasă mare de sclavi sau iobagi complet subordonați stăpânilor. Și toată dezvoltarea tehnicii științifice a facilitat menținerea unei conduceri despotice a unei minorități. Când guvernul controlează distribuția de alimente, puterea sa e absolută, atâta timp cât se poate baza pe poliție și forțele armate. Iar loialitatea lor poate fi asigurată dându-le unele privilegii ale clasei guvernamentale. Nu văd cum o mișcare din interior de revoltă ar putea aduce libertatea celor oprimați într-o dictatură științifică modernă.” (54)

„Dictaturile științifice vor pieri doar dacă nu vor fi destul de științifice.” (55) (ar pierde competiția tehnologică față de o țară liberă, fiind mai puțin inventivă)

„Nu cred că o dictatura e forma durabilă a societății științifice, exceptând cazul (și rezerva asta e importantă) în care ar deveni una la scară mondială” (55)

evadare.ro
March 1st, 2021
Mai multe despre: carti • • • • • • •
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact