Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
(Episodul 13 din serialul Sursele globalismului)
Pentru cei mai mulți, George Bernard Shaw e doar un faimos dramaturg, cunoscut pentru piese ca „Discipolul diavolului” sau „Pygmalion”. A luat și premiul Nobel pentru o piesă despre Ioana d’Arc. Scriitorul era însă un activist politic cu idei radicale de stânga. Deseori, opiniile lui erau șocante, frizând o apropiere între cele două extreme tradiționale ale spectrului politic. Ca restul membrilor de vază ai Fabian Society, GB Shaw își propunea să folosească metode lente și subversive pentru a ajunge la o societate egalitară, pentru care Marx favoriza calea directă a revoluției.
Ce îl distinge pe GB Shaw în proiectul unei noi ordini mondiale, e accentul pe componenta eugenică. Artistul considera inutilă schimbarea sistemului politic fără schimbarea naturii umane. Dar nu avea în vedere transfigurarea spirituală, „omul nou”, pe care îl propune creștinismul. Ci o schimbare de ordin biologic, printr-o selecție dirijată, care să obțină o societate de Supra-oameni.
În 1882, la circa 26 de ani, Bernard Shaw descoperă scrierile lui Marx, care îi marchează înclinația spre socialism, pe care o va păstra în îndelungata sa viață. (A murit la 94 de ani, după ce a căzut de pe scară, unde se suise să toaleteze un pom.) Deși Marx l-a influențat iremediabil, nu s-a lăsat convins nici de determinismul istoric al acestuia, nici de ideea revoluției proletare. A degustat și scrierile anarhiștilor Bakounin și Proudhon, dar un an mai târziu scria o cărticică despre „Imposibilitățile anarhismului”.
Dramaturgul vede în socialism „marea mișcare spre egalitate”. Societatea Fabian, căreia i se alătură din primul an de existență, 1884, devenindu-i principalul autor de materiale de propagandă, îi va oferi o alternativă metodică spre acest scop.
„Socialismul, pentru mine, a însemnat mereu nu un principiu, ci anumite măsuri economice, pe care le-aș dori luate.” (p. 6953)
(Precizare: Am folosit ediția „Opere complete”, în cazul în care v-ați speriat de numărul paginii. Scrierile lui politice sunt mai curând broșuri și aforisme, nu tomuri sistematice. Shaw nu a urmat studii universitare, fiind un auto-didact cu lecturi bogate. El și-a strecurat ideile politico-filosofice în special în replicile personajelor din piesele de teatru, unele foarte populare. Aș fi tentat să îi scuz chiar și unele opinii scandaloase printr-o predispoziție romantică, manifestă în gustul pentru extravaganță.)
„Aspirația cuprinzătoare a lui Bakounine de a distruge toate statele și bisericile cu legile și instituțiile lor religioase, politice, juridice, financiare, penale, academice, economice și sociale, mi se pare perfect justificată și inteligibilă din punctul de vedere al „omului educat”, care crede că instituțiile creează omul și nu omul instituțiile. Admit pe deplin și insist cu vehemență că statul în prezent e pur și simplu o mașinărie uriașă de jefuire și înrobire a săracilor prin forță brută.” (6981)
Comunismul i se pare „un proiect vizionar”, dar care nu poate fi vândut englezilor decât ca un sistem în care totul e plătit din taxe. Dă exemplul unui magazin de pâine, de unde iei cât ai nevoie, fără să plătești direct. Dar acest exemplu simplu îi ridică problema coerciției – cum să determini oamenii să achite taxele și să muncească în continuare pentru a produce pâinea respectivă.
„Comunismul trebuie să crească din colectivism, nu din inițiativa privată anarhică. Altfel spus, nu poate apărea direct din actualul sistem.” (6969)
Acea cale e democrația. (De fapt, o manipulare a ideii democratice în așa fel încât să rezolve simultan justa distribuție fără metode coercitive. În 1922 Walter Lippmann va oferi sintagma „manufacturării consimțământului” prin comunicarea socială, în cartea sa „Opinia publică”.) Democrația va asigura tranziția către o societate, care să poată face posibil comunismul, fără coerciție și muncă forțată. O etapă surprinzătoare ar fi și federalizarea țării în unități cu mare autonomie. De pildă, în unele vaccinarea să fie obligatorie, iar în altele, nu. (GB Shaw se opunea vaccinării, spre deosebire de globaliștii de azi, care îi continuă alte idei.) Shaw nu e opozant al anarhismului, doar că vede în gradualism o metodă mai sigură de obținere a mentalității necesare comunismului:
„Nu neg posibilitatea atingerii într-un final a unei asemenea moralități; dar susțin că drumul spre ea e un sistem tranzitoriu în care, în loc să îi oferi omului oportunități noi de a duce o viață de trândăvie, vor fi distruse cu totul oportunitățile unei vieți inactive; chiar convingându-ne că o asemenea viață nu e nici măcar posibilă, cu atât mai puțin onorabilă.”
Aceasta va fi o constantă a scrierilor globaliste, în care regăsim acest paradox: se fac promisiuni foarte generoase, dar pentru realizarea cărora se cer mereu sacrificii și măsuri de austeritate. El preia teoria rentei, reprezentând venitul pasiv din dreptul de folosirea a unui activ (teren, de obicei), un concept foarte popular pentru primii economiști. Un avantaj al comunismului ar fi socializarea rentei prin folosirea în comun. Observă totuși că există produse pentru care distribuția liberă nu e fezabilă. Respinge de asemenea soluția liberală, care ar aduce cel mult o libertatea politică, nu și economică
Radicalismul eugenic al lui Bernard Shaw devine explicit în „Cărticica revoluționarului”, în care pledează pentru necesitatea creării unui alt tip uman, prin ghidarea evoluției de tip darwinist. Scrierea pare efectul alunecării spre pesimism:
„Trebuie să renunțăm la ideea că omul, așa cum e, e capabil de progres.” (7008)
„Singura noastră speranță e în evoluție. Trebuie să înlocuim omul cu supra-omul.” (7016)
Fără să aibă viziunea închegată asupra istoriei a lui Marx, Shaw vede comunismul eugenic tot ca o necesitate, după un șir de alte încercări de organizare eșuate:
„Nevoia Supra-omului e una politică, în cel mai imperativ aspect al ei. Am ajuns la democrația proletară după eșecul celorlalte alternative; (..) Democrația nu se poate ridica deasupra nivelului materialului uman, din care sunt alcătuiți votanții (..) Politicianul, care cândva trebuia să știe să flateze regii, acum trebuie să învețe să fascineze, să amuze, să convingă, să înșele, să înspăimânte sau să fie pe placul electoratului; (..) e nevoie de un om mai destoinic pentru a fi un demagog de succes, decât un curtean de succes.” (7000)
Descrie Fabian Society ca pe o metodă pașnică și morală de a ajunge la socialism, care nu are nevoie decât de aprobarea populară. Pornind de la dictonul deist „dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi trebuit inventat”, Shaw consideră că secolul XIX a adus necredința în Dumnezeu și necesitatea ca Omul să îi ia locul, îndeplinind tot ce altă dată credea că poate obține prin rugăciune. Traseul acestei substituții trece, pentru el, „de la politeism la monoteism, de la monoteism la ateism, și de la ateism la panteismul umanist.” (Precizare: Shaw, care propunea și o reformă a scrierii limbii englezie, scrie deseori Dumnezeu cu D mic și Om cu O mare.)
„Omul a jucat rolul unui zeu, supunând Natura, înnobilând sau devalorizând Viața pentru un anume scop. Și ce se poate face cu lupul se poate face și cu omul.”
„Strigătul după Supra-om nu a început cu Nietzsche, nici nu se va sfârși cu voga lui. Dar a fost mereu înăbușit de aceeași întrebare: ce fel de persoană trebuie să fie Supra-omul.” (6989)
Bernard Shaw a avut de-a lungul timpului multe luări de poziție, care au scandalizat. În manifestul Fabian Society din 1900, scria: „până când Federația Mondială nu va deveni un fapt împlinit, trebuie să acceptăm cele mai responsabile federații imperiale disponibile, ca substitut al ei.” În 1915, membrii grupului Fabian prezentau un proiect de înființare a unui Consiliu mondial permanent al tuturor statelor lumii. La acea dată, ei erau singura organizație de pe glob (considerată cea mai radicală din acest motiv) care pleda deschis pentru așa ceva. Cinci ani mai târziu, în 1920, propunerea lor devenea realitate, prin înființarea Ligii Națiunilor, precursoare a ONU. Între 1930 și 1932, Nicolae Titulescu va fi președintele acestui for mondial, cu două mandate anuale.
Bernard Shaw s-a manifestat public ca pacifist, depășind marea presiune a propagandei de război pentru a sublinia că toate țările implicate au partea lor de vinovăție. Totuși în ambele războaie mondiale a aplaudat intervenția americană în Europa. Susținea transformarea Imperiului Britanic în Commonwealth, poziție care coincidea cu a grupării Mesei Rotunde, despre care am scris în alt episod.
Unii au spus că a avut fascinație pentru dictatori, sau doar cutezanța de a le recunoaște unele merite. L-a lăudat pe Mossolini, iar pe Hitler l-a găsit „remarcabil”. Despre Stalin, cu care s-a întâlnit personal, vorbea în termeni elogioși. După o vizită propagandistică în Uniunea Sovietică scria că nu a văzut nicăieri sclavie economica sau lipsuri, ci o clasă muncitoare entuziastă. De altfel, nu e singurul intelectual faimos occidental, care s-a pretat la minciuni pentru a susține propagandistic regimul sovietic, chiar în perioada Gulagului și Holodomorului. Aragon, Sartre, Kazantzakis, Webb și alții se întorceau într-un occident prosper și pictau în culori roz „vizitele de lucru” în URSS. Spre deosebire de ei, românul Panait Istrati, care avusese convingeri comuniste sincere, a căzut în depresie și a denunțat regimul stalinist după o asemenea vizită. Ocazie cu care, a devenit un fel de paria în lumea occidentală, neacceptat nici de stânga, nici de dreapta.
În „Cărticica revoluționarului”, distrugerea proprietății decurge tot din etapa istorică a mondializării.
„Fără îndoială, e ușor de demonstrat că proprietatea va distruge societatea, dacă societatea nu distruge proprietatea. De asemenea, fără dubiu, proprietatea a prevalat și a distrus toate imperiile. Dar asta a fost pentru că i s-a adus obiecția superficială (că distribuie într-un mod grotesc de inegal avutul social și povara muncii). Această obiecție nu amenința existența rasei ci doar fericirea individuală și menținerea unui sistem politic irelevant, ca națiunea sau imperiul.”(..)
„Ultimul ceas al acestei instituții supra-estimate nu va suna, până ce nu va fi resimțit un conflict mai vital decât inegalitatea individuală a economiei industriale. Un atare conflict nu s-a simțit până când societatea nu a crescut peste limitele comunităților naționale, prea mici și simple, pentru a suprataxa până la dezastru capacitatea politică limitată a omului. Dar acum am atins etapa organizării internaționale.” (6991)
Între atâtea idei radicale, i s-a reproșat chiar și rasismul. Totuși, trebuie precizat că Shaw pare să folosească termenu „rasă” cu sensul de „specie”. Despre specia umană, însă, vorbește ca despre un șeptel, un efectiv care trebuie „prăsit”, atent selecționat pentru a obține rezultate optime. Deși nu o spune explicit, se deduce că așa cum proprietatea comună are nevoie de niște administratori (fie ei activiști comuniști sau tehnocrați), și selecția eugenică are nevoie de niște „crescători”, de o anume elită, care să ghideze masa egalilor în direcția dorită.
Necesitatea transcenderii umanului i se pare evidentă, căci ar fi „inutil să prăsești omul” pentru calități anume, ca pe cocoși sau copoi. „Ce e cu adevărat important în Om e partea pe care încă nu o înțelegem. De cel mai mult din ea, nici nu suntem conștienți, cum nu folosim conștiința în mod normal.” Această frază misterioasă lasă deschise orice presupuneri, inclusiv pentru un interes de tip diabolic pentru suflet, dar nu e clar dacă asta dorea să sugereze.
Omul de obținut nu are un proiect ideal. Spre el se va merge „prin încercare și eroare”. La un moment dat, anticipează că părinții și „crescătorii” (cei care ar coordona selecția) ar ajunge la o limită, după ce vor fi respins pe toți părinții „neeligibili, neinteresanți, nepromițători, șterși”. Atunci vor lăsa plăcerea sau „vocea naturii” să dea glas inconștientului, care „va fi adevărata caracteristică a Supra-omului”. (Putem ghici aici germenii viitorului curent transumanist.) Mondializarea se impune ca soluție practică:
„A segmenta umanitatea în mici clici și a limita selecția individului la clica lui, înseamnă să amâni Supra-omul cu eoni, dacă nu pentru totdeauna”. (..)
„Egalitatea e esențială pentru o prăsire bună; și egalitatea, o știu toți economiștii, e incompatibilă cu proprietatea.”
„În plus, egalitatea e esențială și pentru proasta înmulțire; care e indispensabilă stârpirii buruienilor rasei umane. Când concepția eredității s-a impus în imaginația științifică, la mijlocul secolului trecut, adepții ei au anunțat că e o crimă să însori un lunatic cu alt lunatic sau un sifilitic cu alt sifilitic. Dar cum să încercăm să corectăm șeptelul bolnav, infectându-l și pe cel sănătos!? E clar că atracția bolnavului pentru bolnav e benefică rasei. Dacă doi oameni foarte nesănătoși se căsătoresc, mai mult ca sigur vor da naștere unui număr mare de copii, care vor muri înainte să ajungă la maturitate. E un aranjament cu mult mai satisfăcător decât tragedia uniunii dintre o persoană sănătoasă și alta nesănătoasă.”
(..)
„Deși mai costisitor decât sterilizarea celor nesănătoși, are avantajul enorm că, dacă noțiunile noastre de sănătos și nesănătos devin eronate (ceea ce mai mult ca sigur sunt deja), eroarea va fi corectată de experiență, în loc să fie confirmată prin evaziune.”(6992)
Actul conjugal nu i se pare o trăsătură necesară a căsătoriei, urmând a se petrece în afara ei, probabil sub controlul organizatorilor. Politica pașilor mărunți (care îi făcuse pe fabieni să aleagă țestoasa ca mascotă) va face ca definițiile și realitățile căsătoriei să se schimbe pe nesimțite. Lucru care, iată, ne este evident abia la un secol după:
„Dar împerecherea unor astfel de cupluri categoric nu trebuie să implice căsătoria”. (…)
„Abrogarea practică a Proprietății și Căsătoriei, așa cum există ele în prezent, se va petrece fără a fi observată prea mult. Pentru masa oamenilor, abolirea inteligentă a proprietății nu va însemna decât o creștere în cantitatea de mâncare, haine, adăpost și confort la dispoziție, precum și un control mai mare asupra timpului și circumstanțelor.” (6993)
Și pentru ceea ce numește „socializarea înmulțirii”, GB Shaw are soluții tot de natură fabiană. Prin organizarea unor instituții și chiar parteneriate public-private (le-am spune astăzi) care să se ocupe. Un tip de fuziune între stângismul radicale și ultra-liberalismul economic, pe care o vedem azi în marșul împreună al corporațiilor și guvernelor împotriva clasei de mijloc.
„Singura posibilitate de a ajunge la socialism e socializarea înmulțirii selective a omului; cu alte cuvinte, a evoluției umane. Trebuie să eliminăm ghiolbanii (în original, yahoo, n.t.), sau votul lor va distruge comunitatea.” (7017)
(..) „trebuie să înființăm un Departament de Stat al Evoluției, cu loc în Guvern pentru conducător ” (…) Poate însemna o societate privată sau o companie autorizată de stat să îmbunătățească resursa umană” (7018)
„dacă statul ar plăti pentru nașteri, cum plătește pentru decese, chiar activitate exploatată de o societate pe acțiuni cu dividende, ca în orice industrie.” (7019)
Deși egalitatea se prezintă ca idealul suprem al lui Shaw, în numele căruia merită sacrificată orice trăsătură a umanului, elitismul lui e greu camuflat. Pare un mizantrop, exasperat de mediocritatea umană de-a lungul secolelor, peste care s-au distins personalități precum Cezar sau Napoleon, care au eșuat din limitările „resursei umane”.
„Napoleon pare a fi sfârșit privind omenirea ca o haită de copoi buclucașă, pe care merită să o păstrezi doar pentru sportul de a vâna cu ei.” (6997)
„Omul râvnește la idealul unui Supra-om doar cu energia, la care poate renunța de la nutriție, și în fiecare epocă a mărit în ochii lui orice substitut în viață, pe care l-a avut la îndemână.” (6998) (Adică a atribuit calități de geniu unor lideri sau artiști mediocri.) Dat fiind că demosul a înlocuit aristocrația și monarhia de drept divin, oamenilor de rând ar trebui să li se aplice aceleași metode de selecție:
„Cei care consideră toată strategia concepției inteligente absurdă și scandaloasă, să se întrebe de ce George al IV-lea nu a fost lăsat să își aleagă soția, iar orice tinichigiu se însoară cu cine poftește?” (…)
Englezii urăsc libertatea și egalitatea prea mult să le înțeleagă. Dar fiece englez iubește și își dorește un pedigree. Iar în privința asta are dreptate. Regele Popor trebuie înmulțit ca orice alt rege; și nu te pui cu Trebuie.”(7020)
Dar să avem în vedere că proiectul eugenic, vizat de Shaw și alți globaliști nu țintea tocmai un tratament regal pentru toți. Dimpotrivă. Ne amintim faimoasa filmare în care dramaturgul spunea că sunt și (câțiva) oameni, care nu sunt de niciun folos omenirii. Iar aceștia ar urma să fie rugați să își justifice existența și contribuția în societate. Iar… dacă nu o pot face… atunci societatea nu își poate permite să mai cheltuiască pentru susținerea lor:
Victor Grigore
