Socialiștii englezi din Fabian Society, lupii în blană de oaie

(Episodul 12 din seria Sursele globalismului)

Cu acest episod încheiem călătoria în secolul XIX, dominat de forța bancară și maritimă englezească. Ați putut remarca deja că o mare parte din gânditorii relevanți pentru globaliștii de azi își aveau originea în insula britanică. Și că erau atât de dreapta, cât și de stânga, socialiști sau conservatori, uneori reuniți în cluburi de discuții sau societăți secrete. Chiar și cei care nu erau englezi (ca Marx sau Mazzini) își găseau adăpost la Londra, de unde își răspândeau ideile revoluționare fără riscuri.

Societatea Fabian a reunit atât de multe nume grele ale unei noi ordini mondiale, încât voi dedica episoade separat pentru câțiva dintre ei, cum ar fi: George Bernard Shaw, Bertrand Russell, HG Wells. Dar episodul de față se limitează la o prezentare de ansamblu a clubului. Dat fiind că societatea e încă funcțională și are influență în societatea civilă actuală, ca platformă de discuții, grup de reflecție, sursă de publicații, e posibil să ne intersectăm și cu alte personalități din zona ei. Circa 80% din membrii societății sunt acum și membri ai Partidului Laburist, deci rolul lor în politică e de actualitate.

gradualismul ca strategie

Clubul a fost fondat în 1884, ceea ce i-a condus pe unii să speculeze că titlul romanului 1984, de George Orwell e o încercare de imaginare a lumii peste un secol, așa cum ar arăta ea dacă socialiștii elitiști și-ar vedea proiectele aplicate. Numele ales e foarte grăitor pentru ce se numește „socialismul gradualist”. Generalul roman Quintus Fabius a rămas în istorie pentru zădărnicirea cuceririi Romei de către Hanibal. Acesta a folosit o strategie impopulară dar eficientă: „tărăgănarea”, sleind de puteri trupele generalului cartaginez, care traversase Alpii călare pe elefanți. Tragerea de timp l-a făcut detestat între romani, ca lipsit de onoare, dar prin evitarea unei lupte directe, a obținut risipirea aliaților adunați de Hanibal și a resurselor acestuia.

Vom regăsi aceeași strategie și la o altă școală neo-marxistă, din secolul XX, care indica drept strategie „lungul marș prin instituții”. Adică acapararea discretă a unor puncte cheie în societate, așa cum era sfatul lui Antonio Gramsci.

Fabian Society continua mișcarea umanistă (un eufemism pentru ateistă) și indirect cluburile simpatizante ale Revoluției Franceze, cum a fost și Lunar Society, al lui Erasmus Darwin. Sediul clubului poate fi văzut și azi, purtând o firmă cu litere de-o șchioapă, pe o străduță între Buckingham și Westminster. Nu e vreo societate a cărei existență e doar bănuită în conspirații. De altfel, sediul lor e mult mai modest decât palatele pe care le au alte cluburi ale înaltei societăți, în special pe bulevardul Pall Mall. E un mod de adunare al elitei londoneze, care se laudă și cu cel mai important dintre templele masonice.

Oficial, fabienii militau pentru răspândirea ideilor de progres ale Renașterii, pentru echitate socială și progres. Neoficial, doreau să ajungă la comunism prin politica pașilor mărunți. În primul material propagandistic al grupului se explică alegerea numelui:

„Trebuie să aștepți cu răbdare momentul, ca Fabius, dar când momentul vine, să lovești cu putere, pentru că altfel așteptarea a fost în zadar”.

În aceeași idee, au avut două animale simbol. O țestoasă simboliza avansul lent dar neabătut și secretul impenetrabil al unei carpace. Al doilea, era blazonul cu un lup negru în blană de miel alb, care poartă un drapel roșu.

Animatorii grupului erau soții Sidney și Beatrice Webb, fondatorii London School of Economics. Tot ei au scris și Minority Report, document care punea bazele statului asistențial, care îngrijește păturile defavorizate. Soții Webb au călătorit la bătrânețe în Uniunea Sovietică și au scris o lucrare elogioasă despre dezvoltarea produsă de regimul comunist sub Stalin, în anii 30. Cartea cuprindea materiale ample furnizate de ambasada sovietică și trecea cu vederea represiunea celui mai criminal regim din istoria Europei.

„Nu credem că Partidul e condus de voința unui singur om; sau că Stalin e genul de persoană, care să pretindă sau să își dorească o asemenea poziție. A negat el însuși foarte explicit orice idee de dictatură personală, în termeni care, chiar dacă sunt creditați sau nu cu sinceritate, cu siguranță concordă și cu impresia noastră asupra faptelor”. (pag. 334)

E doar un citat din cartea „Comunismul sovietic. O nouă civilizație”, publicată de soții Webb în 1935 și republicată în mai multe ediții. În cartea de peste o mie de pagini nu se fac referiri la originile etnice ale liderilor Revoluției Bolșevice sau la sursele lor de finanțare. Accidental, și România e prezentată ca un ocupant imperialist (era perioada interbelică a României Mari). Tot materialul pare a emana din sursele oficiale ale regimului sovietic.

Un an de la înființare, Fabian Society a fondat London School of Economics – un bastion al stângii progresiste și în ziua de azi. Un fel de SNSPA englezesc, unde se învață economie și studii politice. În curtea campusului a fost expusă o „operă de artă” denumită „Lumea cu susul în jos”, un glob cu polul nord la bază și unele granițe modificate.

Pe lista absolvenților facultății se regăsesc mulți globaliști, de la David Rockefeller, George Soros, Karl Popper (autorul lucrării „Societatea deschisă și dușmanii ei”, care l-a inspirat pe Soroș în denumirea Fundației pentru o Societate Deschisă), Romano Prodi (fost președinte al Comisiei Europene), Ursula van der Leyen (actuala președintă a Comisiei Europene), Pierre Trudeau (fost prim ministru al Canadei, tatăl lui Justin Trudeau, actualul premier), Heinrich Bruning (cancelarul Germanie în timpul Republicii de la Weimar, în perioada interbelică), Lee Kwan Yew (fost prim ministru în Singapore, pe care Klaus Schwab, liderul Forumului de la Davos, l-a indicat alături de Henry Kissinger printre cei doi mentori ai săi).

O altă operă de artă e la fel de ilustrativă pentru scopurile societății Fabian. E vorba de un vitraliu, conceput de George Bernard Shaw, în care sunt reprezentați liderii societății. Ideea de vitraliu e în sine o sugestie religioasă, la fel cum și sintagma „lupi în blană de oaie” e una biblică.

În vitraliu, apar de la stânga la dreapta: Edward R Pease, membru fondator al clubului, un socialist care avusese noroc ca speculator pe bursă și finanța astfel gruparea. El pare a duce greul, cărând cărbuni în foc, dar având și un șorț ca de semănător. În dreapta imaginii, cele două personaje sunt Sidney Webb și George Bernard Shaw (în verde), care lovesc cu ciocanele un glob pământesc incandescent. Sloganul de deasupra vitraliului nu lasă loc la interpretări: „Remodelează-l mai aproape de pofta inimii!”. În fundal e scutul cu lupul în blană de oaie.

Pe cuptor e un scut cu alt slogan, care în engleză rimează: „Roagă-te cu pasiune, lovește (cu ciocanul) strașnic”. În registrul de jos sunt mai mulți membrii ai clubului, care se roagă în genunchi la un teanc de cărți. În vârful teancului sunt cărțile lui Bernard Shaw, urmate de cele ale soților Webb ca Minority Report sau alte rapoarte ale grupului, precum Democrația Industrială. Tabloul are, desigur, și o notă de umor și auto-ironie, dar e foarte ilustrativ pentru mișcare în ansamblu.

Unul dintre „enoriașii”, care se roagă în genunchi, citește cu evlavie din altă carte din 1908: „Lumi noi, în schimbul celor vechi”, de HG Wells. În ea, celebrul scriitor prezintă o teorie asupra „socialismului modern”. Una puțin diferită de a lui Marx, pe care îl admiră, dar îl acuză că a pus prea mare accent pe componenta economică și că a fost prea determinist.

HG Wells propune renunțarea graduală la câteva idei precum „drepturile individuale ale părinților și responsabilitatea lor izolată în privința copiilor”. Educarea copiilor de către stat, în concordanță cu ideile ideologiei e o ambiție care se regăsește inclusiv în Republica lui Platon, dar și în programe foarte detaliate privind programa școlară, elaborate de socialiști. Altă idee „exagerată” în opinia sa e cea a dreptului de proprietate privată. Pentru HG Wells, socialismul reprezintă mai mult o credință religioasă decât o mișcare politică.

Tabloul a devenit atât de faimos, după ce a fost cumpărat la o licitație și expus la loc de cinste în London School of Economics, încât un ucenic al mișcării, premierul laburist Tony Blair, a insistat să se fotografieze alături. Lucru cu care școala se și mândrește.

În afară de globalism, printre ideile cu care Societatea Fabiană a defilat de-a lungul vremii se numără și unele generoase sau benefice societății, precum salariul minim, sufragiul universal, statul asistențial, accesul universal la asistență medicală. Tot ei au teoretizat „datoria” țărilor liberale de a interveni militar în diverse puncte ale globului pentru a impune valori precum „democrația” sau „drepturile omului”.