Pe calculator, la FIFA 2006, Ovidiu Patrascu e mai bun decat Mutu
Campionatele mondiale de jocuri pe calculator au fost gazduite de orasul Monza, facut celebru de circuitul de Formula 1. Nu mai putin de 700 de jucatori din intreaga lume s-au aliniat la startul acestei competitii deschise printr-un concert grandios. Dupa showul lui Max Gazze, reprezentantii celor 74 de tari competitoare au intrat in arena in stilul festivitatilor de deschidere ale olimpiadelor, purtand drapelele nationale. Primarul orasului Monza si Jong-Yon Yun, CEO Samsung Electronics au prezentat competitia, cea mai spectaculoasa de pana acum, ca pe o forma de promovare a sportivitatii in randul tinerei generatii. Concertul a fost incheiat de reprezentatia incendiara a Giannei Nannini.
Ce s-a jucat
Opt jocuri au atins nivelul de popularitate care sa le permita califi carea ca probe ofi ciale ale acestui campionat mondial este vorba despre: „Half Life: Counter-Strike 1.6”, „WarCraft III – The Frozen Throne”, „StarCraft – Brood War”, „Dawn of War: Winter Assault”, „FIFA 2006”, „Need for Speed – Most Wanted”, „Dead or Alive 4”, „Project Gotham Racing 3”, ultimele doua pentru consola XBox 360, restul pentru PC. Meciurile au fost transmise in direct pe site-ul www.worldcybergames. com, dar spectatorii prezenti la fata locului in Italia nu au avut ce regreta, organizatorii pregatind surprize la tot pasul, printre care curse Nascar sau lupte de sumo.
In urma unei competitii acerbe, reprezentantul Romaniei Ovidiu Patrascu a obtinut medalia de argint la FIFA 2006, dupa ce a trecut chiar si de dublul campion mondial Dennis Schellhase. Ca o ironie a sortii, Ovidiu a fost invins in finala chiar de fratele geaman al neamtului, Daniel Schellhase. Ovidiu Patrascu a participat la jocurile de la Monza impreuna cu alti sapte conationali dupa ce a castigat fi nala nationala World Cyber Games organizata in octombrie de Expotek si Professional Gamers League. „Acesta este in mod cert cel mai bun rezultat obtinut de Romania la competitiile internationale de jocuri pe calculator,” a apreciat Silviu Stroie, Presedinte Professional Gamers League. „Suntem extrem de bucurosi pentru aceasta reusita si speram ca prin astfel de performante sa impulsionam piata de jocuri din Romania si sa obtinem o legislatie favorabila jocurilor pe calculator.” Professional Gamers League a organizat in aceasta toamna chiar si un campionat de jocuri pentru maniacii telefoanelor mobile. Competitia, desfasurata pe acelasi tip de telefoane pentru toti concurentii, Samsung Z400, a constat din trei probe, Tetris, Lumine si un joc surpriza produs de Vodafone. Premiile totale puse in joc la turneul mondial de jocuri pe calculator s-au apropiat de o jumatate de milion de dolari. Marea finala a World Cyber Games de anul viitor va avea loc in Statele Unite, la Seattle.
(articol publicat in revista LAPTOP, octombrie 2006)