O carte din 1930 (Știința vieții – scrisă de doi vajnici globaliști, HG Wells și Julian Huxley, ca formă de promovare a scientismului) rememorează bine cunoscuta poveste a inventării vaccinului. Cum doctorul Jenner a descoperit că și vaca are o formă de variolă, mai puțin periculoasă pentru om. Și că dacă omul intră în contact cu acea boală a vacii, se imunizează atât pentru ea cât și pentru versiunea umană, mai periculoasă a bolii. (Nu se precizează că doctorul a experimentat ideea pe un copil fără știrea părinților.) În tot cazul, vaccin vine de la vacă.
Dar alt pasaj îmi atrage atenția. Oamenii știau chiar din secolele anterioare că un om care a avut o dată boala (și îi supraviețuia) devenea imun. Și oamenii mai constataseră ceva, fără să fie doctori. Că nu toți făceau forme la fel de severe. Prin urmare, când vedeau pe unul dintre ei că are forme ușoare, se înghesuiau să ia boala de la el, ca să evite formele grave (care produceau decese).
Și se naște întrebarea: cum de au devenit savanții de azi mult mai proști decât țăranii americani fără școală, de acum peste 200 de ani!? Pentru că tot ce ne învață ei de un an de zile cu distanțarea și masca, pleacă de la ideea că oamenii fără simtome, sau care strănută, ne dau virusul și ne omoară. Dimpotrivă, dacă sunt asimptomatici sau au forme ușoare, ar trebui să alergăm după ei să ne dea ce au, chiar sperând că ne pot transmite forma ușoară. Altfel spus, deștepții secolului ne învață să fugim de cei care pot fi socotiți vaccinuri ambulante.
