Vaccinarea Patriarhului
Pe holurile Parlamentului, Patriarhul Daniel s-a trezit cu haita tutelor de presă, înghioltindu-l cu microfoane, mai ceva ca pe cei urcați în duba spre DNA. Clipul Antenei 3 are un titlu mincinos. Patriarhul nu spune „m-am vaccinat”. E un dialog în care e vizibil iritat și deranjat. Se aud următoarele:
– Dumneavoastră v-ați vaccinat?
– … Siiiigur… ne-am vaccinat, gata!
– Cu ce vaccin v-ați vaccinat?
– Nu dăm nume! îs confidențiale! Toate datele sunt confidențiale!
– Dumneavoastră v-ați vaccinat cu două doze? sau una?
Din răspusn, se poate extrage chiar și un sens ironic, egal cu o negație: „siigur, ne-am vaccinat, gata…”. Mai ales că acel plural poate să se refere la societate sau la un „noi” al autorității.
E mult mai probabil ca acestea să fie speranțe false. Da, aș prefera să fie mincinos decât pecetluit cu serul dezvoltat pe celule din avorturi. Deși nu am nici căderea nici convingerea că vaccinul dictaturii e într-adevăr pecetea apocaliptică. Mai curând o socotesc o așezare a infrastructurii condiționării pentru o pecete din viitor.
Uman pot spune că îl înțeleg pe patriarh. Nu s-a manifestat ca vaccinist în sensul de activist, care umblă să convingă lumea. Așa cum face papa Francisc. Am aceeași înțelegere față de omul Daniel Ciubotea, cum am și față de părinții mei vaccinați. Ce am văzut în acea secvență a fost un om bătrân, care a cedat în fața fricii – de boală, de societate, de presă, de gura lumii, de puterile veacului acestuia.
E un om bătrân și n-am niciun drept să îl judec, pentru că sunt mai tânăr și mai puțin expus la riscurile bolii. O văd ca pe situația deținuților politici despre care se afla că au turnat la Securitate. Gen Paleologu, Bălăceanu Stolnici. N-am fost acolo și nu pot spune că eu aș fi rezistat în locul lor. La fel, n-am fost încă bătrân să pot spune că trebuia făcut altfel.
Secvența video îmi transmite imaginea unui om hărțuit, care cedează slăbiciunii omenești cu mâhnire și rușine. E clar că nu e mândru deloc și nu dă sfaturi și altora să îl urmeze. Ca om îl înțeleg, ca Patriarh aș fi așteptat chiar un gest de eroism, de mare înțelepciune duhovnicească.
Nu-i nimic, continuăm mai departe. Au fost momente în istoria ortodoxiei când patriarhi și episcopi au căzut în erezie și învățătura a fost dusă mai departe de pustnici sau o mână de ierarhi. Să nu ne tulburăm! E una din rarele ocazii când Patriarhul mi s-a înfățișat ca uman. Poate ar face mult bine dacă ar vorbi despre presiunile la care a fost supus și cum a ajuns la starea de mâhnire, care se ghicește în tonul vocii.
citiți și:
