Am fost mereu intrigat de formula din crez: „și S-a făcut om”. Aplicată oricui altcuiva, are un sens ascendent, de împlinire. Are chiar conotația de realizare financiară, îmbuibare, etapă de la care urmează doar relaxarea.
Doar dinspre Dumnezeu a Se face om e un act de neconceput de smerenie, e jertfa de dinainte de jertfă. Și într-adevăr, după respectiva formulă, toată viața pământească a Mântuitorului e rezumată într-o propoziție scurtă, care include „a pătimit și S-a îngropat”.
Nicio existență pământească nu a fost rezumată mai nedrept de atât. Nu se spune: și a înviat morții, și a alungat demonii, și a vindecat bolnavii, și a săturat mulțimile, și a răsturnat tarabele zarafilor, și a certat fariseii și cărturarii… Întreaga viață e discret expediată în acea propoziție, pentru contrastul glorios de după „și a înviat a treia zi după Scripturi….”
Exact pe dos ca la viețile obișnuite, care încep cu speranță și se sting în dezamăgire. Așa cum visau unii că trebuie să fie viața: întâi bătrânețea cu toate ale ei și la final copilăria. Poate așa era proiectul inițial.
Întruparea lui Dumnezeu în om e o grozăvie de proporții cosmice, care depășește facerea omului. Căci e mult mai ușor de conceput că Atotputernicia a putut plămădi o figurină animată din lut, fie ea și genial alcătuită.
De aceea Crăciunul trebuie să rămână despre Nașterea Domnului. Orice altceva e o devalorizare. Chiar când se face prin referiri înălțător umane – ca sărbătoare a familiei, a copilăriei – practic reia aceeași idee a coborârii la potriva omului. Dumnezeu coboară la om tot atât de uluitor cum coboară la iad. („Soborul îngeresc s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morți socotit fiind și puterea morții surpând.”).
Ba încă și mai puțin ar fi dacă adevăratul eveniment ar fi copleșit sub „tradiții” folclorice, „obiceiuri” culinare, oricât de valoroase de păstrat: Moș Crăciun, brad, daruri, colindători. Nu mai zic de eliminarea cu totul a oricărei urme religioase în formulările cele mai sterilizate despre „sărbătorile de iarnă”.
Crăciunul e începutul împăcării omului cu Dumnezeu.