Am găsit ceva frumos pentru seara de Paște, între atâtea grozăvii și urâțenii. E un interviu dat de arhiepiscopul Lazar Puhalo, un sârb născut în Canada. Unele dintre vederile sale (exprimate cu altă ocazie, nu în acest interviu) ies din cadrul revelației biblice: consideră evoluționismul o teorie dovedită, e convins că e probabil să întâlnim extratereștri, se lansează în critici, cam hazardate, ale capitalismului sau în speculații despre inexistența fizică a lui Adam și a Evei. Dar dincolo de aceste vederi excentrice, se simte stofa unui teolog profund. Așa că să ne concentrăm pe lucrurile importante pe care le are de transmis:
Înclinația pentru etică e o deformație catolică, moștenită de protestanți, spune arh. Lazar. Marii teologi ai Apusului, Anselm de Canterbury și Toma D’Aquino, erau latiniști influențați de dreptul roman, prin urmare se concentrau foarte mult pe latura juridică, încercând să îndrepte omul prin reguli morale și interdicții. Dar morala poate cădea în erezie, dacă substituie viața întru Hristos, spune Puhalo. Mândria și judecarea celuilalt sunt urmări ale acestei atitudini.
Interpretarea dată lucrării lui Hristos e de a oferi un model de vindecare, care se poate face prin recunoașterea unuia în suferința celuilalt. Păcatul e considerat de asemenea o suferință, care are nevoie de un Vindecător.
Misterul mântuirii e împărtășirea suferinței omenirii de către un Dumnezeu iubitor.
Hristos nu moare pe cruce pentru a da satisfacție unui zeu mânios, nici pentru a plăti prețul păcatului perechii primordiale, ceea ce ar presupune existența unei legități sau instanțe superioare lui Dumnezeu (viziunea gnostică). Doctrina ispășirii păcatelor apare în lumea catolică în jurul anului 1100, în atmosfera aristotelică a scolasticii. În filonul ei profund, credința creștină ar trebui să urmeze exemplul înțelegerii și experimentării umanității din om de către Hristos, continuând această căutare vindecătoare a umanului în puritatea lui.
Paște fericit, oameni buni!