Vom plăti cu vârf și îndesat fudulia apartenenței la UE

Știu că acest punct de vedere e unul impopular, chiar și pentru puținii cititori la care răzbate ce scriu. Românii sunt primii la susținerea Uniunii Europene în toate sondajele. Sau ultimii, care se dezmeticesc din efectul propagandei. Rând pe rând – în proporții și din motive diferite – englezii, italienii, spaniolii, polonezii, ungurii, cehii se trezesc și realizează dezavantajele apartenenței la acest „club select”, de fapt, un imperiu birocratic.

Nu înseamnă că toate aceste țări vor ieși din UE. Pentru unele ieșirea e imposibilă. Nu se știe dacă va fi posibilă în realitate nici pentru englezi, chiar dacă în acte vor reuși isprava. Pentru noi e realmente o imposibilitate, din moment ce am cedat cam tot ce ne aparținea în numele marii răsplăți, de a fi primiți în imperiile altora, numite NATO și UE. Prin urmare, nu cer ieșirea noastră din aceste organizații, întrucât ar fi o utopie fără orizont practic.

Nici țările euro-sceptice invocate nu vor ieși. Cu siguranță, nu cele central-europene. Ce se schimbă deja e percepția, gradul de înțelegere realistă a Uniunii și a rostului unei țări în ea. Iar această percepție, odată devenită critică, vindecată de iluzii și sloganuri ademenitoare, se traduce în politici publice naționale – pragmatice și folositoare. Iată un rezultat, de data asta, realist și benefic, pentru care pledez. Chiar cu 2 ani în urmă, dacă m-ați fi întrebat, aș fi zis că UE e cel mai mare atu pe care îl are țara noastră pe scena internațională. Asta și pentru că ne-am lichidat politica externă proprie, ne-am distrus baza industrială, ne-am cedat piețele de desfacere. N-am rămas decât cu fudulia apartenenței la acest brand – îmbrăcați în zdrențe, dar cu broșa de diamante albastră cu steluțe galbene înfiptă-n piept.

Dacă mă întrebați acum, două lucruri bune poate aduce această nenorocită criză coronavirus: trezirea oamenilor asupra caracterului malefic și totalitar al proiectului globalist (în care UE e doar o piesă din puzzle) și posibila dezintegrare a Uniunii însăși. Din acestea două putând, eventual, să decurgă și stoparea câtorva proiecte malefice, cum ar fi cel de înlocuire demografică a românilor, proiectul descreștinării noilor generații și proiectele de infestare morală. Vedem limpede că ele nu se opresc pe timp de criză, dar devin suficient de vizibile să contribuie la eventuala trezire. Pe timp de urgență militară ne-a fost ferecat drumul spre bisercă, ni s-au introdus lecțiile de îndoctrinare sexuală a copiilor în școli și ni s-au exportat țăranii pe piețele de sclavi ale Uniunii Europene. Puncte limpezi din programul globalist, dar și semnale deșteptătoare pentru unii, sper.

Ce ne așteaptă, dacă Uniunea Europeană nu se dezintegrează din propriile ei contradicții? Păi sunt mai multe scenarii și nu văd vreunul bun pentru România.

scenariul 1: românii finanțează băncile internaționale

E cel mai plauzibil, pentru că s-a mai întâmplat deja și pentru că aproape e pus în mișcare. S-a mai întâmplat la precedenta criză, când Băsescu a solicitat „o centură de siguranță” de la FMI și miliardele din noua datorie au mers direct la BNR, iar de acolo la băncile comerciale, cu acționariat străin.

Pe atunci, Christine Lagarde era șefa FMI, acum e la conducerea BCE (Banca Centrală Europeană). Și a devoalat deja un plan de acest tip. BCE va plăti marile bănci să se împrumute de la tiparnița de euro a Uniunii Europena.

„PELTROS este un instrument care asigură circulaţia fluidă a lichidităţii în sistemul financiar din zona euro. Prin acesta, băncile primesc finanţare la do­bânzi cu 0,25 puncte procentuale sub rata prin­cipală a BCE, acum zero. Astfel, băncile sunt plătite de BCE să ia bani de la ea.”

Sigur că propaganda bate toba că România va beneficia de „fonduri europene”, se avansează sume aiuritoare. Care, ca întotdeauna, nu se vor lua în fapt, și de cele mai multe ori sunt doar propriile contribuții, la care primește acceptul să umble. Ba, mai mult, se vând gogoși despre cum e o oportunitate să face puțin protecționism, să încurajăm producția internă, măcar agricolă, chiar să ne contruim o industrie.

Povești! După cum reiese din programul Peltros al UE, de data asta nu vom finanța doar băncile străine de pe teritoriul național, ci băncile europene în genere, printr-o linie de finanțare directă. Pentru ca acele bănci să primească 0,25% bonus, la bani gratis, cineva trebuie să acopere diferența și inflația. Ați auzit vreun program de creditare a fermierilor cu dobândă negativă? Măcar pentru rețeaua de irigații, că tot e secetă. Sau pentru producția de utilaj agricol, pentru deschiderea de mică industrie alimentară, în completarea lanțului de producție? Evident, nu va fi cazul.

scenariul 2: românii achită datoriile vechilor europeni

Există, cum spuneam, euro-sceptici, care s-au trezit înaintea noastră. Între ei, italienii și spaniolii, pentru care coronavirus a fost o traumă socială, în timpul căreia au constatat că Uniunea Europeană i-a lăsat de izbeliște. Cum au constatat și grecii și italienii că sunt abandonați în lupta cu invazia migrației ilegale.

Întâmplător, aceste țări fac parte din clubul neinvidiat al PIIGS. Scris uneori cu 2 de i, pentru că la mari datornici se adaugă Irlanda și Portugalia. Spre deosebire, de noi, ei au o idee foarte clară despre ce vor să obțină de la UE. Știu ce să ceară, adică. Și anume: euro-obligațiuni. Ar fi vorba de posibilitatea ca toate țările zonei euro să se împrumute la același preț, lansând niște obligațiuni comune. O idee, la care Germania face crize de apoplexie, considerând că trântorii meridionali iresponsabili vor să se îndatoreze și mai mult, pe spinarea bonității ei. Dar, dacă Deutsche Bank va intra în hora degringoladei bancare, ar putea fi și ea convinsă să accepte acest instrument.

Vestea „bună” aici e că datoriile vechilor europeni sunt atât de mari, încât nu se pune problema ca furnicuța românească să ducă în spate elefantul european. N-avem ce să ne mai vindem, ca să achităm consumația celor la care ne uităm cu atâta admirație. Totuși, inventivitatea malefică a bancherilor e infinită. Deci s-ar putea născoci niște instrumente viclene și înrobitoare, prin care să contribuim și noi cu ceva la datoriile istorice ale europenilor. De exemplu, prietenul țării noastre, George Soroș, vine cu o soluție ingenioasă: titluri de stat eterne.

May 1st, 2020
Mai multe despre: Politica • banci • criza • Europa • UE • uniunea europeana