evadare.ro

Și acum, încotro? Opțiunile imperiului american

episodul 10 (sau înapoi la cuprinsul serialului)

Tot ce am scris până în acest punct se referă la trecut. Atât cât am putut eu să îl înțeleg. Viitorul e o carte deschisă și, neavând darul profeției, nu voi face decât să trec în revistă câteva teorii ale altora.

hiperinflația și cedarea de ștafetă

Declinul Occidentului e anunțat de sute de ani. Timp în care, au devenit evidente degradarea morală, debusolarea demografică, dar și creșterea prosperității și a influenței politice și culturale pe glob. De această dată, pesimiștii au argumente solide și logica pare a fi de partea lor. Datoria americană e fără precedent în istorie. Măsurile de intervenție fac iminentă o creștere spectaculoasă a ei, fără mare câștig practic.

Aproape concomitent cu instituirea carantinei, au fost anunțate și măsurile economice. Un cost de 6 trilioane de dolari, pentru început. La acea dată, nici nu se știa cât va dura carantina, se vorbea optimist, de două săptămâni. Să contemplăm contextul: 6 trilioane adăugate în câteva zile peste datoria de 23 de trilioane, strânsă în două secole. Să ne gândim la bugetul unei familii. Să spunem că faci în decursul vieții datorii, pentru casă, mașină, poate o afacere. Pare un comportament rațional, ca pentru două săptămâni de stat acasă, să îți mărești cu încă 26% datoriile!? Un atare comportament irațional susține multe teorii ale conspirației legate de virus și de destinația umbroasă a fondurilor.

Mai devreme sau mai târziu, sumele respective se adaugă datoriei publice, sunt urmate de scăderi de rating, creșteri de inflație și creștere în consecință ale dobânzii achitate pentru acea datorie. Care promite să dubleze deficitul, doar pentru plata dobânzii. Există mai multe voci, care atrag atenția că o asemenea politică e iresponsabilă. Că bulele Nasdaq din 2001, imobiliară din 2007, bancară și bursieră din 2008 și cea totală din 2020 sunt rodul „stimulării” economiei cu bani ieftini, care caută debușee în investiții, care se dovedesc alocări eronate de resurse. În exprimarea lui Peter Schiff, „coronavirus a fost doar acul, care a spart bula; oamenii se concentrează pe ac, în loc să analizeze ce a produs bula, iar Fed încearcă să umfle la loc un balon din care a ieșit aerul”. Acesta e un comentator carismatic, care a fost confirmat de spargerea bulei imobiliare, dar trebuie notat că e unul din mulții promotori ai comerțului cu aur, care au un interes nemijlocit în popularizarea ideii că doar aceea e o investiție sigură. Lucru pentru care există argumente pro și contra.

deflația de dinainte de hiperinflație

Un alt lobby-ist pentru negoțul cu aur, la fel de articulat în expuneri, Mike Manoloney, vine cu un amendament interesant. Potrivit lui, marea devalorizare a dolarului va fi precedată de o derutantă etapă de deflație. Etapă în care „banii devin scumpi”, greu de găsit pentru că nimeni nu riscă să se împrumute, șomajul crește, consumul scade, se ieftinesc mai multe active, între care, cele imobiliare, dar și aurul. O explicație convenabilă, am putea zice, dacă ne uităm că omul a albit în așteptarea marii lovituri din investiția în aur. Nu-l contrazic, există multă logică în ce spune, nu știu eu mai bine. Dar, spre deosebire de el, nu încerc să vă vând nimic.

Până acum, într-adevăr, aurul a scăzut și el, dar în ritm mai lent decât acțiunile, și au apărut unele diferențe între prețul pe hârtie și prețul fizic al aurului. Care pot fi și din disfuncții de transport pe lanțul de distribuție. Într-adevăr, aurul are o foarte mare stabilitate în timp, dacă privim grafice întinse pe un secol. Monede respectabile, ca lira, și-au pierdut 95% din valoare, în comparație cu el. Dar e și un activ intens speculat, care are variații și de 50% într-un an, diferențe consistente între prețul de achiziție și de vânzare, iar acum e la niveluri apropiate de recordul istoric.

teoria milkshake, scumpirea dolarului

Brent Johnson e un economist, despre care nu știu să fie implicat în vânzarea de aur, dar are o teorie proprie, destul de apropiată de cea de mai sus. Dar din alte motive. El atrage atenția că poziția dolarului în lume e încă una dominantă. 61% din rezervele băncilor centrale sunt ținute tot în dolari (sau bonuri de trezorerie echivalente). Undeva între 14 și 25 trilioane de dolari sunt datorii, pe care alte state le-au făcut tot în dolari. Deci alții au nevoie mai mare și mai urgentă de dolari, decât emitenții.

Prin urmare, poziția americană ar fi încă una dominantă multă vreme, prin avantajul câștigat la Bretton Woods. Chiar dacă sumele pe care le „tipărește” America acum sunt astronomice, ea își poate exporta inflația. Folosind canalele de schimb direct cu alte bănci centrale, America își poate reabsorbi dolarii ca printr-un pai (de-aici numele), fără să-și devalorizeze obligațiunile și să-și crească dobânda la datoria suverană. Ceea ce ar urma să se întâmple, pe termen scurt și mediu, ar fi o întărire a dolarului, care ar deveni mult mai necesar altor țări, strânse cu ușa să-și plătească datoriile. Pe termen lung, însă efectul ar fi tot sfârșitul acestei comedii, adică tot hiper-inflația și înlocuirea dolarului ca monedă de rezervă. Johnson folosește comparația cu filmul „Nemuritorul”, în care mai mulți eroi se urmăreau cu sabia și își luau puterea pe măsură ce își decapitau rivalii. În această teorie, aurul va fi ultimul supraviețuitor. Dar, înainte să se întâmple asta, dolarul va „ucide” toate celelalte monede.

noua utopie monetară

„Totul va fi bine!” e refrenul celei mai optimiste aripi a stângii lumii capitaliste. Viziunea asta zglobie are și un nume pompos: MMT (Teoria Monetară Modernă). Pe scurt, ea spune că nimic rău nu se poate întâmpla din tipăritul banilor de către stat. Că o țară, care se împrumută în propria monedă, nu poate da faliment. Mai mult, obiectivul statului ar trebui să fie să asigure un loc de muncă tuturor și un venit minim garantat consistent, nu să piardă vremea cu echilibrele macro-economice. Nici măcar taxarea cetățenilor nu ar fi o necesitate pentru funcționarea statului. (Sună a Conu’ Leonida.)

Ce e îngrijorător e că teoria nu e chiar nouă și politicienii par a fi tentați să o încerce sub pretextul crizei. Gluma lui Milton Friedman, despre absurditatea banilor aruncați din elicopter, e preluată ca recomandare și americanilor li se livrează cecuri prin poștă. Alte țări dau și ele cât pot: ba o păsuire de impozite, ba de plată a utilităților, ba șomaj tehnic. (Nu toate măsuri rele neapărat.)

Deși teoria aceasta nu e acceptată de comunitatea profesioniștilor, ea nu emană nici de la o gașcă de hippie. Sunt economiști respectabili, care spun că doar îi continuă ideile lui JM Keynes. Potrivit lor, atunci când o țară are datorii și deficite mari, aceia nu sunt decât bani, pe care i-a introdus în economie și nu și i-a recuperat prin taxare.

Nu știu care mai sunt șansele pentru Bernie Sanders de a câștiga nominalizarea și apoi cursa prezidențială. Dar o linie socialistă e o opțiune, care nu mai pare deloc absurdă în America, când ai zeci de milioane de dependenți de ajutoare sociale, șomeri, datornici la programele de studii. Poate nu acum, poate data viitoare, cu Ocasia Cortez sau cu altcineva. Cultural, oricum a îmbrățișat neo-marxismul, în mediul academic și în presă, ar mai fi de făcut pasul economic. Iată o răsturnare de situație, la care nimeni, de la Stalin la Gorbaciov, nu s-ar fi așteptat. Cei care mai avem amintiri din comunism, știm ce urmări au apelurile la „plafonarea prețurilor” – care produc penurie, întâi cozi, apoi piețe negre cu preț real – știm că socialismul e departe de paradisul promis clasei muncitoare.

optimismul moderat

Ipotezele de până acum, sunt cumva extreme, prin aceea că presupun un deznodământ tranșant și rapid. Cei mai mulți economiști se înscriu în aria optimismului moderat sau a îngrijorării reținute. Pe scurt: nimic nemaivăzut n-o să se întâmple în decursul vieții noastre, economia își va reveni de cum vor ieși oamenii din case, desenând pe grafic un V.

Doi dintre foștii președinți ai Fed, Alan Greenspan și Ben Bernanke, au scăpat afirmații cumva apropiate de MMT. Adică au dat de înțeles că izvorul dolarilor nu poate seca și nu e problemă, pe care să nu o poată remedia. Și mai la stânga, sunt economiști ca Paul Krugman, care dimpotrivă, susțin că statul nu intervine destul, pentru a pune economia în mișcare, indiferent de cheltuieli.

Nici pesimiștii nu sunt puțini, cum e cazul lui Nouriel Roubini sau Nassim Taleb care atrag atenția că sunt probleme sistemice și că e nevoie de „medicamente amare”, măsuri de austeritate, falimente ale investițiilor neviabile și revigorare pe căile obișnuite ale economiei de piață. Dar, atâta timp cât se limitează la predicții sumbre privind creșterea sau recesiunea, fără să anticipeze o detronare a dolarului, am să îi consider totuși moderați.

niponizarea

N-ai zice că Japonia poate fi coșmarul cuiva. Nouă ne stârnește doar admirație și invidie. Dar în lumea economică, Japonia a devenit o sperietoare, cu „deceniile ei ratate”. E un spectru cu care sunt amenințate atât SUA, dar și rivalele, China și Europa. Fără a fi o implozie spectaculoasă ca hiperinflația, gen Venezuela sau Zimbabwe, „modelul japonez” e o lungă stagnare fără speranță. Care, dacă e să coincidă și cu îmbătrânirea populației, e ca o moarte lentă. Prețurile la activele bursiere și imobiliare se prăbușesc abrupt și rămân prăbușite vreme îndelungată. Nimeni nu mai are resurse și curaj să investească, statul devine principalul investitor, care sfârșește prin a cumpăra o mare parte din economie de pe bursă. Un deceniu sau două de creștere cvasi-inexistentă, pierderea cursei tehnologice și a pieței în diverse domenii. O apatie prelungită, de care ar urma să profite alte națiuni mai tinere.

UE, ucisă de virus

Pentru că veni vorba de rivali, măcar de unul poate considera că a scăpat America. Din păcate, acela e Europa. Sigur, nu știm cum vor evolua lucrurile până la final, dar deocamdată Uniunea Europeană e cea mai clară victimă a acestei boli, care i-a făcut evidentă lipsa de coeziune. Și încă nu s-au deschis dosarele grele: problemele bancare din Italia și Spania, dar și din Germania, Brexit, propunerea de emitere a obligațiunilor europene, prin care toți să se împrumute la același cost. (Măcar cei din zona euro, noi nu cred că suntem luați în calcul.)

China preia supremația

Ipotezele de mai sus vizau soarta Americii, din postura de lider mondial, în funcție de cum își joacă ea însăși cărțile. Pentru că deocamdată ea are cărțile. Dar are de câteva decenii un rival tot mai evident capabil să îi provoace statutul de lider. China s-a descurcat cel mai bine în lupta cu epidemia, deocamdată. Pare gata să tureze motoarele, doar că momentan nu are cui vinde, pentru că toți clienții ei sunt închiși în case.

Marea provocare pentru China e dacă turbulențele de acum nu îi provoacă spargerea bulei imobiliare. Ar fi prima dată în istoria ei, că s-ar confrunta cu așa ceva și nu știm cât reprezintă construcțiile în mod real în economie per ansamblu, câți sunt îndatorați la sistemele neoficiale de împrumut, pentru achiziții imobiliare încă nefolosite. Abia atunci vom vedea, dacă regimul supraviețuiește, sau dacă se face o tranziție ordonată spre ceva cu mai multă aparență de democrație. Dar dacă trece aceste teste, va deveni de neoprit, chiar și cu opoziția Americii. China ar putea folosi chiar capitalismul pentru a cumpăra active, corporații americane la preț de chilipir, cu dolarii aruncați în disperare de statul rival. Deocamdată, China își păstrează mersul prudent, fără tobe.

opțiunea războiului

Armata americană e un atu, la fel de greu ca dolarul. Între strategii ascultați și la Pentagon, „capcana lui Tucidide” e la fel de populară, cum e Sun Tzu, pentru strategii chinezi. Teoria consideră că între o putere emergentă și una în declin, războiul e greu de evitat, ca între Atena și Sparta. Interesul puterii în declin ar fi să provoace războiul cât mai curând, cât mai poate bate rivalul, care se afirmă.

Observăm că sunt destule minți înfierbântate, care insistă să numească virusul unul chinezesc, și să instige gloata împotriva marelui rival. Și din cealaltă tabără s-au auzit acuzații că e o armă biologică. Cum am amintit într-un episod anterior, există și economiști, care consideră războiul o bună investiție și o modalitate de relansare.

o monedă agreată între marile puteri

Nu ar fi neapărat nevoie de un război, ca să pună definitiv capăt sistemului de la Bretton Woods. Șocul pandemiei, ar putea juca rolul unui pseudo-război. De această dată, s-ar urma sfatul lui Keynes, de înființare a unei monede mondiale. Un schelet al ei există deja, în evidențele FMI, sub forma DST (drepturi speciale de tragere). China și-a făcut și ea un loc modest la această masă exclusivistă. Acum, în coșul DST intră: 40% dolari americani, 30% euro, 10% lire sterline, 10% yeni japonezi și 10% yuani chinezești. Dacă proporția s-ar schimba, mai în concordață cu actualele raporturi de forțe, China ar putea să se mulțumească doar cu atât, pentru moment.

dolarul electronic

Fără să mai provoace un război, America ar putea să-și folosească ultimii ani de supremație, pentru a institui un sistem mai greu de desfăcut, decât cel de până acum. Așa, ca un cowboy rănit, care scoate un pistol de nicăieri și își împușcă oponentul în cădere. Hollywood.

Propunerea ca ajutoarele în bani, să fie distribuiți cetățenilor pe carduri, într-o nouă monedă, electronică, s-a strecurat în vreo trei propuneri legislative recente. Deocamdată, au căzut la vot, dar ideea există.

Dobânzile negative sunt o aberație. Totuși 17 trilioane de dolari erau, înainte de criză, împrumutate la dobânzi negative. Cei care îi au sub această formă, sunt preponderent fonduri de pensii și mari instituții financiare. Cetățenii ar fi mai greu de convins să-și mai țină banii la bancă, dacă peste un număr de luni, ar putea extrage mai puțin decât au depus. Dacă, însă, banii sunt electronici și n-ai ce retrage, acest inconvenient e eliminat. Bancherii își pot asigura un venit chiar și din asta. Dar, mai ales, se elimină posibilitatea „panicilor bancare” – a fost chiar pretextul înființării Fed, în 1913.

La asta se mai adaugă și perspectiva controlului total asupra societății, eventual cu un sistem de „credit social”, experimentat deja în China. Dacă spui ce nu trebuie, sau camerele de supraveghere de pe stradă, constată că nu ești un cetățean model, ți se poate tăia creditul sau poți fi amendat direct din cont.

Sigur, ar rămâne problema motivației altor țări de a menține rezerve într-o astfel de monedă. America și-ar putea folosi încă presiunea geopolitică, vasta rețea de baze militare și lachei din elitele țărilor vestice, pentru a bate în cuie amendamente la sistemul stabilit în 1944. S-ar mai putea rezolva și prin două, chiar trei clase paralele din aceeași monedă. Să spunem, că ai folosi versiunea electronică doar pentru cetățenii proprii. Sau: fondurile de investiții și statul folosesc în scripte „dolari-dolari”, în care dau credite, iar poporul își ia salariul și bonurile de masă în „e-dolari”. Ca la noi: creditul, ratele și facturile – în euro, salariul – în lei. Doar că de data asta deții tot circuitul.

o monedă a statului global

După cum observați, e a treia versiune, care include o monedă electronică. Înclin să cred că Bitcoin a fost o operațiune-test pentru așa ceva. (Cine știe ce serviciu secret o fi adunat date compromițătoare pentru toate tranzacțiile dubioase, făcute prin ea.) Tehnologia există și e prea tentantă să nu fie folosită, de cei care dețin puterea, pentru și mai multă putere. Dar nu sub forma descentralizată, cum promitea Bitcoin, ci într-o variantă centralizată, cum își propusese Facebook, prin proiectul Libra. (care deocamdată e cam în impas)

După cum am arătat în episodul anterior, scara imperiului global a depășit economia statelor-naționale, pe care le poate controla fără să-și asume la vedere conducerea și nemulțumirile condușilor. Pe undeva, o asemenea poziție de parazit, care domiciliază fictiv în insule pustii, unde exportă doar profiturile, e prea bună să vrei s-o schimbi cu ceva. Dar poate nu știm noi și a venit timpul ca acest imperiu ascuns să își ia în primire „moșia”, sub imperativul unei crize, pe care „nu o putem depăși decât împreună”.

Sistemul trans-național are banii, are ideologia, are și moneda, sub forma diferitelor valute off-shore, din clasa eurodolarului. Sperietoarea medicală poate asigura acordul popular pentru măsuri de excepție: instaurarea unei elite tehnocratice. „Vreau să vă panicați! și ascultați de specialiști!” – sunt cele două mesaje pe care mascota lor, simpatica Greta Thumberg, a fost pusă să le repete tuturor. Dacă omenirea nu s-a panicat de schimbările climatice, pentru propria sănătate par să fi reacționat mai bine. Și sfatul a fost același: ascultați de specialiști! Dar doar de aceia „aprobați de autorități”. Ceilalți specialiști sunt „știri false” și pot fi ignorați. Același mecanism de control poate fi transplantat și în viața economică.

Dacă clasa de mijloc e total distrusă, sunt anihilate micile afaceri individuale, și popoarele sunt încolonate la sufertașul cu mâncare al statului (oferit elegant, pe card); Dacă ți se spune că doar prin măsuri energice se mai pot salva economiile din contul bancar, depunerile de la fondurile de pensii, alocații; Dacă statele naționale ajung la fel de falite și neputincioase ca Grecia sau Venezuela și sunt discreditate în ochii propriilor cetățeni – ei bine, opțiunea unui sistem global, care să asigure supraviețuirea financiară a tuturor celor deveniți dependenți, poate să nu mai întâmpine opoziție. Cu sau fără război, „creditorii” se vor putea arăta atunci, pentru a fixa termenii noii ordini, de la statele falite.

(a fost ultimul episod, înapoi la cuprinsul serialului)

April 4th, 2020
Mai multe despre: Politica
Economie

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei

Bogații, mai îndatorați decât săracii
Ep. 1: Criza datoriilor suverane și o răsturnare, care nedumerește

Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei

Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou

Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele

Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar

Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter

Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate

Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods

Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc

Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american

Coronavirus

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Spiritualitate

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”. Credința în adevăr și adevărul credinței rămân metodele de supraviețuire pentru individ și societatea fără lideri exemplari

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat

Statul
făptașul neidentificat al crizei

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Politică

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei