Radiografia sistemului de învățământ românesc
Un articol amplu și foarte pertinent despre blocajul în care se zbate (sau se complace) sistemul nostru educațional este semnat de Mihai Maci pe Contributors. Radiografia e una foarte precisă și se oprește, pentru moment, asupra școlii gimnaziale, luând ca reper experiența unui părinte de copil de clasa a cincea. Multe dintre observații le-am putut constata personal, în privința altora, constat acum că situația s-a înrăutățit. De pildă, nu știam că au început să se editeze culegeri de probleme aferente fiecărui trimestru și pentru cele mai exotice dintre materii („pe vremea mea”, Gheba „te ținea” patru ani). Așa se face că un elev de zece ani ajunge să care în spate un ghiozdan de 7-12 kilograme. Auzisem, de asemenea, că participarea la unele concursuri ar fi pe bani, dar aflu acum că olimpiadele sunt tot mai dese, și toate pe bani.
De fapt, spusesem cu altă ocazie că învățământul românesc „de stat” a fost deja privatizat de facto. Prin generalizarea meditațiilor și diverselor cumpărături de voie-de nevoie, la nivelul pre-universitar, și prin depășirea locurilor fără taxă de mult mai multe locuri cu taxă, la universitățile de stat, învățământul e deja privatizat, dar nu în interesul elevului, nu pentru a construi instituții competitive, ci pentru a deturna câștiguri în buzunare private: profit net, fără investiție. La nivelul cel mai de jos, e vorba de supraviețuire, la nivelurile înalte, de îmbogățire.
Potrivit autorului articolului, sistemul acesta corupt e cunoscut și acceptat în mod tacit de decidenți:
„Totuşi, aşa cum ştie toată lumea, salariile profesorilor de rând sunt ridicol de mici. Pentru ca această masă umană subfinanţată să nu se revolte, trebuie să i se dea posibilitatea unui câştig alternativ. Industria culegerilor, aceea a meditaţiilor, after-school-ul, înmulţirea olimpiadelor cu taxă, “punctele” acumulate pe la traininguri pedagogice (ce se reflectă în salariu) şi “protocoalele” inspecţiilor sunt căi – tolerate de Stat – prin care profesorii îşi pot suplimentata veniturile. Paradoxal poate, dar o programă minimalistă şi nişte manuale clar concepute ar fi, cel puţin în primul moment, împotriva intereselor lor. Dinamici, adaptaţi lumii în care trăiesc (pentru care adaptabilitatea e virtutea prin excelenţă), mulţi dintre ei au înţeles ceea ce e de înţeles: că, între anumite limite, Statul le dă permisiunea de a pune un impozit privat pe “clienţii” lor.”
Sistemul actual de învățământ îl familiarizează pe copil cu necinstea, îi sădește în minte ideea suspiciunii față de reușită și toleranța față de corupție, ca dat natural al vieții. Ce e la fel de rău, o programă infernală îi îndepărtează pe copii de carte, îi convinge să urască școala, în loc să descopere plăcerea de a citi, de a gândi și înțelege lumea.
Manualele au un limbaj infernal (dacă aveți răgaz, citiți notele de subsol ale articolului, unde găsiți exemple deopotrivă halucinante și savuroase). Conținutul lor oscilează între un nivel amețitor de abstractizare, de teoretizare, testat prin mii și mii de probleme destinate unor mici genii, și banalități de gândire, exprimări întortochiate, prețiozități stupide.
„Acum aş spune că această industrie (extinsă la tot sistemul de învăţământ) e aidoma industriilor lui Ceauşescu în anii ’90: imensă, ocupând o enormă masă umană (şi, ca atare, o problemă socială), un gigantic consumator de resurse (adică o problemă pentru bugetul de stat), care produce pe stoc (respectiv fără căutare pe piaţă) ceva de o calitate submediocră sau fără nici o calitate (ceea ce, în limbajul său frust, Preşedintele a numit “tâmpiţi”). E o industrie aflată de facto în faliment, însă care nu poate fi lichidată printr-un simplu ucaz guvernamental.”
Singurul punct în care nu sunt de acord cu autorul e felul în care înțelege (sau nu înțelege) rostul învățământului religios, care de bine de rău, ar putea veni cu o idee de etică în tot acest univers destul de sumbru. Pe acesta, autorul l-ar vrea înlocuit cu „biologia evoluționistă”, altfel spus, înlocuirea unei credințe cu altă credință, care oricum e masiv prezentată în toate manualele de gen, nu ținută ca un secret bine păstrat, cum poate își imaginează autorul.
