Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Am putea avea un învățământ 100% privat, dar nu există niciun politician care să își dorească măcar așa ceva. De fapt, avem un fel de învățământ de stat feudalizat, nu privatizat.
O privire aruncată peste topul salariilor rectorilor de la universitățile de stat arată o castă cu venituri ce pot fi invidiate și de cei din sectorul bancar: recorduri de 7.000 sau de 5.000 de euro pe lună (circa 200 de milioane). Și asta e doar ce se vede la suprafață, dedesubt sunt contractele umflate pentru investiții, cohorta de rude și țuțeri promovată în posturile de la vârf. Nu sunt puține cazuri când asemenea venituri respectabile vin fără prea mare prezență la cursuri, de care se ocupă asistenții conștiincioși. Pentru ei rămâne mărunțișul, dar și speranța că se vor înfrupta cândva din bunătăți. Oricum, chiar și un câștig mediocru în învățământul de stat e ceva mai sigur decât riscanta viață din lumea reală, pentru care se presupune că i-ar pregăti pe studenți.
Doar cine nu vrea nu vede că aceste venituri nu sunt altceva decât dividende încasate de mafiile universitare. Catastrofa din învățământul privat ajută la mascarea acestei stări de fapt pe termen lung.
Drama învățământului privat e că a fost făcut tot de dinozaurii comuniști, care l-au compromis. Exemplul emblematic e Aurelian Bondrea, rectorul sinistrei universități Spiru Haret, pe porțile căreia ies o treime din studenții României! Situația e tragică de-a dreptul, când te gândești că nici măcar rectorul acelei universități nu are propriu-zis facultate, absolvind școala de propagandiști ”Ștefan Gheorghiu”.
Dar cifrele prezentate astăzi de Business Day sunt foarte interesante. În acest sistem industrial de producere a posesorilor de diplome, cei de la Spiru Haret spun că au de cheltuit cam 200 de euro anual cu fiecare viitor intelectual al patriei. Ținând cont de taxele percepute (socotite de competitori ca fiind de dumping) le rămân cam 170 de euro de la fiecare din cei peste 200.000 de studenți pe care îi avea acum doi ani, sau de la cei aproape 75.000 pe care îi mai are acum. Tehnic, nu e profit, universitățile fiind un fel de fundații. Dar e o grămadă de bănet de cheltuit pe salarii și prime, construcții și achiziții, la prețuri ce nu pot fi verificate de nicio autoritate independentă. Rămân suficienți bani și pentru taxa de protecție achitată politicienilor.
Batalioane de parlamentari încasează lefuri grase de la facultăți pe la care nu dau, în schimbul unui vot favorabil la momentul oportun, unei vorbe bune pusă pe la un organism de acreditare. Bondrea a cochetat chiar cu ideea de a-și face un partid propriu, pe model Voiculescu, care să-i apere interesele. Împreună cu Octav Cozmâncă a lucrat ceva vreme la proiectul unui partid socialist. Din păcate pentru el, TVRM nu răzbate ca Antena 3, așa că a renunțat momentan la idee și se pare că s-a aciuat pe lângă Mickey Șpagă și șarlatanii de la UNPR.
Totuși, scăderea numărului de mușterii de la Spiru Haret dovedește încă o dată virtuțile pieței libere. O facultate încropită pe sistemul șușelor s-ar fi curățat de la sine dacă n-ar fi existat intervenția statului. Întâi intervenția politicienilor care i-au dat peste mână Ecaterinei Andronescu, atunci când a vrut să reglementeze fenomenul. Candidatul PSD-ului, Mircea Geoană, era atunci sponsorizat inclusiv de fabrica de diplome, deci afacerea s-a pierdut în ceață. Dar cea mai mare mână de ajutor a venit de la sectorul bugetar, de la statul de toate culorile politice. Aici lucrează cei mai mulți dintre absolvenții de facultăți private exotice, pentru că aici contează doar hârtiile și pilele, nu aptitudinile.
Despre cât de eficient poate fi un sistem privat de învățământ vorbește o altă cifră dată de Business Day: pentru un student de la stat, bugetul alocă nici mai mult nici mai puțin decât 1000 de euro, adică de cinci ori suma cu care Spiru îi școlea (prost și pe repede înainte) pe ai săi. Greu de spus dacă diferența dintre cele două ”produse finite” e chiar de cinci ori, dar să nu uităm că universitățile de stat funcționează și ele ca și cum ar fi private. Întocmai ca TVR-ul: ia și taxe și subvenții. Iar păgubosul învățământ fără frecvență a proliferat întâi la stat și apoi la privat. (A fost una din invoațiile permise de așa zisă ”reformă Marga”).
Ca și la bac, Daniel Funeriu a reușit un moment al adevărului: un top al universităților, cu trei trepte de calitate. În prima ligă nu au intrat decât 12 universități de stat, cele care au avut grijă de onoarea lor în anii aceștia. Toate universitățile de stat joacă în divizia C, deși Titu Maiorescu și Universitatea Ecologistă s-au apropiat cât de cât.
Pentru pasul cel mare, privatizarea de jure a învățământului de stat, nu există momentan curajul necesar. Statul ar trebui să rămână un simplu organizator de competiție, iar dacă e musai să mai existe subvenționare a studiilor, universitățile de stat și private ar trebui să se bată cu șanse egale pe subvenția de 1000 de euro dată de stat pe cap de student. La foarte multe discipline s-ar putea da un examen național sau s-ar putea lua în calcul notele de la bac (cum deja se întâmplă). Primii clasați primesc locuri de la buget, dar aleg universitatea de stat sau privată unde vor să studieze. Cum studenții buni sunt la fel de importanți ca profesorii, facultățile însele ar avea o motivație să acorde burse, cazare sau alte scutiri celor silitori.
Și mai eficient, statul și-ar putea băga banii într-un fond de garantare a creditelor de studii, pe care studentul să le returneze ulterior, din salariu.
Dar ar trebui să existe și reversul: depunctarea universităților care produc șomeri, ori chiar obligația de a returna taxele de studiu absolvenților care nu reușesc să se angajeze în profesia pentru care au primit diploma în doi ani de la terminarea facultății.
Victor Grigore
