Piticul erotic Nicolas Sarkozy dovedeste ca in politica si amor de la Napoleon la Viorel Lis nu e decat un pas
Cand, inainte de a te adresa Parlamentului Romaniei, soliciti sa ti se aseze sub pantofi un scaunel de 20 cm de pe care sa iti rostesti vibrantul discurs, trebuie sa fi adunat in tine vreo 4-5 decenii de frustrare si anticipare a unei revanse in stil mare.
Din pacate pentru Franta, Sarko nu e decat un fustangiu politic a carui agenda personala dupa instalarea la Elysee a avut ca prim punct SCHIMBAREA. Schimbarea nevestei, cu una mai tanara si mai performanta. Cel putin, inainte de a da la schimb sotia de-o viata pe-o pipita de-o vara, Petre Roman a facut cat s-a priceput in materie de guvernare.
Pe Adrian Nastase l-am socotit vulgar pentru lepadarea de orice ideologie in favoarea capatuielii fara perdea, dar, prin comparatie, tot ii mai pot gasi scuze. Cand politica e coborata intre cumetrii si matusi, parca vezi un personaj al lui Pintilie scuzandu-se ca are doi copii acasa.
Dar Sarkozy? El joaca in aceeasi liga doctrinara cu Viorel Lis, primar in urma castigarii unui concurs de imprejurari, a carui singura fapta memorabila ramane pricopsirea cu o juna care povesteste tabloidelor cum ii place iubaretului sa fie masat cu ulei.
La data cand devenea aparent principala grija a presedintelui Francez, Carla Bruni nu ii ratase in carnetel decat pe Adi Mutu si pe Poponet. Fusesera in schimb bifati Mick Jagger, cativa domni generosi, intre care si Donald Trump, un fost prim-ministru francez si multi altii, intr-o insiruire care ar face-o sa crape de invidie si pe Laura Andresan. Pe visatorul Eric Clapton il aruncase in depresie, in timp ce pe alti trei ii despartise de nevestele lor. Magnific! Sau, cum remarca inspirat un cotidian american, “cand fosta iubita a lui Mick Jagger ajunge prima doamna a Frantei, simti ca imbatranesti”.
E treaba francezilor daca mai asteapta ceva de la un presedinte imatur si ridicol, oricum ei s-au consacrat in istorie prin cautionarea tuturor naivitatilor si utopiilor imaginabile. Banuiala mea e ca in afara de tiribombe, micul Napoleon nici nu va mai avea ce oferi. Discursul de la Bucuresti a fost o mostra de superficialitate in care i se complac pana si consilierii. Cu locuri comune, pasoptisme si patetisme goale, n-a ratat nici macar pomenirea sustinerii intereselor romanesti la Marea Neagra (o bizarerie presupusa a fi piatra de hotar a politicii externe a unui alt lautar in materie, Traian Basescu, pe care consilierii lui Sarkozy or fi cules-o frunzarind gazetele de la Bucuresti).
Daca tot a coborat politica in budoar si Franta-n mahalaua tabloida, Sarkozy merita drept caracterizare doar vorbele aruncate peste gard cu ciuda de fosta sotie: Nicolas e un penibil care nu e in stare sa-si iubeasca nici macar copiii, daramite o femeie. Cat despre “restaurarea unei mari natiuni”… ca si-n amor, cu cat mai mari vorbele, cu atat mai mari deceptiile.
