Partidul de AUR, o evaluare subiectivă. E mai bună o conservă decât masa goală?

Mi-as mai nuanța puțin poziția față de partidul AUR. L-am declarat o creație a sistemului, în clipa în care au organizat un miting la derută, în altă piață, în paralel cu al celor care protestau anti-mască.

De votat, sigur nu mă duc să votez tura asta. Dar, în conditiile date, aș prefera să intre în Parlament măcar o conservă ca AUR. (Până și numele e penibil la partidul ăsta, dar măcar declarativ nu e alt partid acum, care să fie corect poziționat.) Nu-i votez, dar înclin să mă bucur în cazul în care ar reuși să facă pragul și să aducă în Parlament al punct de vedere. Fie el și de acest partid artificial cu nume manelistic.

Sunt uimit să aflu că au pe liste la Neamț și în conducere un intelectual de calibru ca Sorin Lavric, care mie mi se pare ireproșabil. De ce mai defilează cu George Simion, care are nivel de șef de galerie, când au așa ceva la dispoziție? Așa că am hotărât să le consult listele de candidați. (Prezentate măcar transparent, spre deosebire de alte partide.)

Mulți, mulți, din cei cu care defilează mi se pare că falsează și sunt dubioși. În frunte cu Călin Georgescu, eterna propunere prezidențială, fost Clubul de la Roma, revopsit în naționalist. Nu candidează la parlamentare. Dupa el, Mircea Chelaru, fost șef de stat major, convertit la religia lui Zamolxe, naționalist trombonist. Dar, mă rog, chiar și la trombon, cântă partitura care trebuie.

O achiziție importantă mi se pare Dan Tănasă. De data asta, o personalitate convingătoare, în opinia mea. Omul se luptă de foarte mulți ani aproape de unul singur pentru românii din Harghita, Covasna, Mureș. Face ce nu mai fac nici presa vândută, nici instituțiile trădătoare. Categoric, e nevoie de o asemenea voce, la nivel cât mai înalt. Candidează la Mureș.

Tot decent mi se pare si Claudiu Târziu, despre care am mai multe rezerve, că l-am observat de mai mult timp. A alunecat, ca Toader Paleologu (PMP) spre zona #rezist, a căutat să placă unui public ne-extremist, pro-occidental. Dar cred că e o strategie, care îl va duce între linii, fără ecou. Cred că și-a dorit mai mult o carieră de politician „frecventabil”, ceea ce îmi sugerează că e dispus la compromisuri. În fine, ar fi mult peste media parlamentului actual. Candidează la București, la fel ca liderul Simion. (A candidat și la primărie, nu se știe câte zecimi de procent a luat.)

Diana Iovanovici Șoșoacă e cea mai vizibilă și controversată figură nouă a partidului. Tind să fiu de acord cu Pompiliu Diplan în privința ei, că ne-a tras pe sfoară îmbrăcată în ie. Dar scriu articolul de față tocmai pentru că nu pot să nu văd că și strategia boicotului etern nu duce nicăieri. (Sau e singura strategie bună, dacă aștepți o revoluție sau o lămurire a populației, care va dura ani, poate zeci de ani…). Sincer, n-am priceput de unde venea succesul ei la mitinguri, cum reușea să facă niște mii de oameni să scandeze „Diana! Diana!”, entuziasmați. De fapt, înțeleg: emite o energie fantastică, are mesaj simplu, direct, vorbește pe șleau. Spune și multe prostii și lucruri corecte cu aceeași nonșalanță. Prima dată când am văzut-o vorbind s-a pornit într-o tiradă la adresa politicienilor, care creștea într-un urlet, și trăgea cu ea toată adunarea. Era exact ce ai nevoie la un miting. Era patos, era din inimă. După care a venit la următoarele mitinguri în costum popular de borangic și înfășurată în tricolor. Și a început în exact același ritm, același vulcan verbal. Același număr de succes ca prima dată, de data asta propria ei imitație. Își făcea numărul. S-a dat în stambă și la pupat moaște live pe Facebook. E clar că dă o reprezentație, la fel cum face și George Simion (cu mai puțin talent). Nu mă încântă zbieretele de florăreasă, dar zău că aș vrea să văd asta în Parlament. Măcar să le facă viața grea politicienilor existenți.

Tot din cauza ei, pare-se că a fost scos de pe liste sau s-a retras doctorul Răzvan Constantinescu. Fusese anunțat candidat la Iași, acum o atacă pe Facebook și spune că a pus condiție de participare la ședințe „fără Șoșoacă”. Să vedem cine a mai rămas pe liste:

A rămas Ovidiu Hurduzeu, la Ilfov. Un intelectual reacționar, care a înțeles multe din traiul în America, și care s-a poziționat foarte critic împotriva farsei pandemice. Dar care pare să fi alunecat de la Trump spre fenomenul Q-anon deja. Spune lucruri adânci, dar și aiureli neverificabile. Aveam așteptări mai mari de la el. În fine, l-aș prefera în Parlament.

Tot o vedetă recentă ar fi și Florin Colceag, candidat la Buzău. Sincer, impresia mea a fost că i s-a creat artificial o notorietate sub numele de „antrenorul geniilor”, față de banalitățile spuse în secvențele în care l-am ascultat. Dar, cine știe, poate o fi ceva de capul lui.

Cam asta am găsit pe liste. Concluzia o trageți singuri: e mai bine să avem un partid artificial, posibil pompat de sistem, decât să n-avem nimic în materie de reprezentare politică? Țepe s-au tot dat. Am mai văzut partide pretins naționaliste, simulate ba de Ghiță, ba de Ponta. AUR pare că investește mult în auto-promovare, în coregrafie și evenimente. Are și o masă de postaci, unii enervanți. Dar sigur are și mulți susținători sinceri, neplătiți. Vom vedea la urne câți votanți au. (Sondajele zic că nu fac pragul.) Pare irațional ce spun, dar asta simt: eu n-o să-i votez, dar nu m-ar deranja din cale afară, dacă îi votează alții.