Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Parlamentarii care au votat pentru păstrarea legilor cenzurii

Parlamentarii au votat masiv împotriva restabilirii libertății de exprimare. Proiectul de abrograre a legilor cenzurii și corectitudinii politice a fost respins în Senat cu 64 de voturi împotrivă, doar 14 pentru și 19 abțineri.

Inițiativa i-a aparținut senatorului SOS Dumitru Manea (cunoscut sub pseudonimul de ziarist, Miron Manega). Inițiativa sa își propunea să redea libertatea cuvântului în sprijinul apărării intereselor naționale. Între actele pe care le cerea anulate erau și două din legile inițiate de deputatul Silviu Vexler, o lege a lui Crin Antonescu referitoare la figuri istorice din secolul trecut și ordonanța lui Adrian Năstase împotriva discriminării și negaționismului.

E bine ca alegătorii să știe cum votează cei pe care îi trimit în Parlament, așa că merită consemnat în detaliu. Din cei 14 care au votat pentru, 9 sunt de la partidul AUR: Sorin Lavric, Emil Dîrlău, Ștefan Geamănu, Ciprian Iacob, Corneliu Negru, Teofil Parasca, Cătălin Silegeanu, Niculina Stelea și Eugen Șipoș.

Tot pentru au votat și 5 neafiliați (Întrucât SOS și POT nu mai au numărul minim pentru a forma grup parlamentar în Senat, atât actualii cât și foștii lor membri figurează astfel.)

Așadar, au votat pentru: inițiatorul Dumitru Manea (SOS), Gheorghe Vela (POT), Valentina Aldea (POT), Paul Pintea (POT) și Daniel Ghiță (POT).

O situație remarcabilă s-a înregistrat din nou în sânul partidului AUR, care a avut mai mulți senatori care s-au abținut de la vot (13) față de cei care au votat pentru (9). Încă o reconfirmare că AUR, deși încearcă un joc la două capete, și cu alegătorii și cu ambasadorii, e în mai mare măsură pro-cenzură decât pro-libertate.

Cel mai cunoscut dintre cei de la AUR, care n-au fost interesați de subiect, votând cu indiferență e Petrișor Peiu, propunerea de prim-ministru a partidului. Anul trecut, Peiu transmitea de la tribuna parlamentului un mesaj vibrant pentru potențialul său omolog, Beniamin Netanyahu, pe care spunea că abia așteaptă să le vorbească de la acea tribună (în ciuda mandatului de arestare pentru genocid de la Tribunalul Penal Internațional).

Tot butonul de abținere l-a apărat și generalul Mircia Chelaru, fostul șef de stat major, neutru ca Elveția pe acest subiect. Alt patriot de carton aurit, neinteresat de vot, a fost Nicolae Vlahu, mai interesat de excursiile peste Ocean la eșaloanele 14 ale republicanilor, decât de ceva similar cu „Primul Amendament” la noi.

Și la prima votare a legii Vexler din vara anului trecut, senatorii AUR se abținuseră de la vot. Tot cu abținere a votat și grupul PACE, format din transfugi intrați sub sigla POT sau SOS, în general.

PNL, PSD, USR și UDMR au votat integral contra propunerii, inclusiv demisionarii lor, ca Victoria Stoiciu (ex-PSD) și Iulian Fodoca (ex-POT). Între numele mai cunoscute ale celor care au votat pentru păstrarea legilor anti-românești sunt: Cristian Ghinea (USR) Daniel Fenechiu, Vasile Blaga (PNL), Daniel Zamfir, Adrian Streinu Cercel, Paul Stănescu, Robert Cazanciuc (PSD).

evadare.ro
May 20th, 2026
Mai multe despre: Politica
#Facebook | #demografie | #Epstein | #război | #Trump | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #Iran | #muzica | contact