O instituție cheie a statului a creat o strategie de accelerare a ritmului migrației și contracarare a opoziției populare

Nicio lege nu poate fi dată de Parlament, și nicio hotărâre de către Guvern, fără aviz consultativ de la CES. Consiliul Economic și Social e o instituție puțin cunoscută publicului, dar o componentă cu greutate a statului paralel, care supraviețuiește rotirii partidelor. Puțini oameni au habar că există, cum sunt aleși membrii săi, nici că are o asemenea putere în stat, de a modela legislația și de a participa la strategiile naționale. Aceste puteri îi sunt conferite prin legea 248 din 2013, după ce fusese creat în 1997, pe vremea guvernării CDR.

CES e format din reprezentanții unor asociații private, din trei domenii: reprezentanții patronatelor, ai sindicatelor și ai așa zisei „societăți civile”. Adică din ONG-uri. Votul de la fiecare alegeri nu îi afectează în niciun fel, au o independență similară cu a magistraților. Chiar se presupune că ar reprezenta țara (prin angajați și angajatori împreună) în dialog cu clasa politică.

Zilele acestea, CES a emis un raport de 90 de pagini, privind migrația în România. Studiul are pretenția unei cercetări științifice și propune celorlalte instituții ale statului o strategie concretă pentru facilitarea migrației către România. După cum vom vedea, analizând acest raport, el reprezintă exclusiv interesele clasei patronale, în detrimentul muncitorilor români, pe care se presupune că îi reprezintă sindicatele. Ceea ce e în acord cu invitația recent lansată de Nicușor Dan corporațiilor de a veni cu legi gata scrise pentru stat, care „nu are capacitate administrativă”…

Raportul e intens politizat, în acord cu doctrina „progresistă” a multiculturalismului, propagată de ONG-urile de inspirație soroșistă. Firește, acelea sunt departe de a reflecta cu adevărat societatea civilă românească, dar poți deduce că din cei trei piloni ai CES au avut influență doi, respectiv: patronii și activiștii „civili”, în dauna restului societății. (Ba chiar explicit contra majorității, cum vom vedea din raport…)

amploarea fenomenului

În mai puțin de un deceniu, permisele de lucru eliberate anual celor din afara UE s-au înmulțit de 50 de ori. Se arată într-un raport CES (Consiliul Economic și Social), care pare să deplângă totuși ritmul nesatisfăcător. Pentru că în fraza imediat următoare, notează că „în ciuda acestor creșteri, lucrătorii străini încă reprezintă o proporție mică” din totalul angajaților din România.

Potrivit datelor oficiale, de la Inspectoratul General pentru Imigrări, în prezent, ar fi 136.000 de angajați străini în România. (O subestimare, care nu corespunde cu ce vedem pe stradă.) Raportul CES citează acest total derutant al muncitorilor, adăugând că „restul” sunt rezidenți veniți prin metoda reîntregirii familiei și la studii. Fără să ofere un total, dar incluzând acest tabel cu împărțirea pe naționalități: 

 

 

Am adunat cifrele din tabelul de mai sus și dau un total de: 210.250 de persoane. Deja din tabel vedem o pondere considerabilă a țărilor desprinse din fostele colonii indiene britanice (doar cinci din ele: Nepal, Sri Lanka, India, Bangladesh și Pakistan însumează aproape o sută de mii, deci se apropie de jumătate). Ceea ce denotă o selecție foarte țintită pentru transformarea demografică.

Cifra de 136 de mii de muncitori străini, deja recunoscută de autorități, infirmă și falsa impresie, pe care presa o perpetuează, că permisele anuale, de câte o sută de mii, ar fi un plafon maximal, și nu unul cumulativ. E limpede că a fost depășit și că trebuie înțeles mai curând ca un ritm de noi sosiri.

Un alt grafic din studiu, mai demolează un mit: că toți sunt veniți la lucru. 36% din cele două sute de mii au alte treburi. Din care se remarcă persoanele venite cu titlul de rude, ca studenți sau cei instalați pentru totdeauna. Cam 19.000 ar rezulta că sunt veniți în beneficiul fabricilor de diplome, un vis îndepărtat pentru 80% din elevii din mediul rural. 

 

unde sunt ucrainenii?

Raportul CES e foarte derutant într-un aspect important: au fost incluși sau nu ucrainenii în statistica de mai sus? Ai crede că sunt incluși în acea rubrică, masivă, de 61.000 de rezidenți din restul țărilor. Dacă erau acolo, ar fi avut o rubrică aparte, nu? Doar sunt sigur mai mulți de 4.500, trecuți în dreptul Pakistanului, care are rubrică evidențiată în grafic.

Când coroborăm datele cu un alt raport al guvernului, emis de Cancelaria Primului Ministru, dedicat situației refugiaților din Ucraina, suntem obligați să conchidem că: nu, ucrainenii nu sunt în acea statistică. Pentru că raportul începe așa:

„Din 24 februarie 2022 și până la 28 februarie 2025, 11.180.445 cetățeni ucraineni au intrat pe teritoriul României, dintre care: 4.873 persoane au solicitat azil, 195 persoane au obținut o formă de protecție internațională și 216.852 persoane au beneficiat de protecție temporară.”

Vasăzică, peste 11 milioane au intrat din Ucraina în România în ultimii trei ani. Din care, aproape 217.000 au devenit refugiați, măcar temporar. Or mai fi plecat… dar acest contingent singur depășește tot acel total de 210 mii. Cu atât mai puțin, nu puteau fi incluși în rubrica „și alții”, de 61 de mii.

Același raport guvernamental trece la 24.000 numărul ucrainenilor înregistrați la ANOFM (Agenția pentru Ocuparea Forțelor de Muncă). Cifra ar „încăpea” în rubrica misterioasă a altor naționalități. Dar n-ar explica de ce vecinii noștri nu au rubrică separată în grafic. Pentru că ar fi al doilea contingent, după nepalezi.

Un alt raport, al comisiei ONU pentru refugiați, UNHR, dădea în februarie 2025 o estimare apropiată. În România, s-ar afla aproape 180.000 de refugiați din Ucraina.

Cu acest mare asterix, că nu e clar dacă cercetarea CES îi include pe ucraineni (căci împreună ar rezulta un total de vreo patru sute de mii), să ne aplecăm asupra acestui document de 90 de pagini.

înlocuirea demografică

Încă de la începutul studiului CES, afluxul de forță de muncă alogenă e corelat cu scăderea de populație a României. (Oficial, verificatoarele de conținut pretind că înlocuirea ar fi o „teorie a conspirației”.) La pagina 8, ni se amintește că urmează triplarea populației de peste 65 de ani, până în 2030.

 

Dacă acum sunt doar 136.000 de muncitori străini, raportul nu ne dă și o țintă la care ar trebui să ajungem, ca să fie mulțumit patronatul. Dar face treceri subtile, între statistici și date anecdotice, prin citarea unor intervievați imaginari. Așa ni se strecoară cifra de 3,1 milioane, care ar fi românii plecați, pe care ar trebui să îi înlocuiască asiaticii, turcii și arabii. Totul prezentat în limbajul pandemic, drept „noua normalitate”.

 

Iată, deci, enunțat de o instituție a statului român, cel mai ambițios plan de schimbare a demografiei naționale. Asta deși Constituția României interzice explicit colonizarea unor populații străine pe teritoriul național. E adevărat, CES n-a fost consultat când s-a scris Constituția. Dar nici poporul nu e întrebat dacă își dorește așa ceva. De fapt… e mai grav de atât.

românii se opun migrației

Deși nimeni nu a mandatat CES să monitorizeze discuțiile de pe rețelele sociale, să facă sondaje sau să ancheteze sentimente, Consiliul a făcut exact asta. S-a transformat, cu de la sine putere, într-o „poliție a sentimentelor”. Niște angajați ai statului au intrat pe Facebook și TikTok (probabil sub acoperire, în timpul orelor de program) și au încercat să afle ce cred românii despre „noua normalitate”.

Rezultatele nu le-au plăcut deloc: 85% dintre românii de pe Facebook s-au exprimat împotriva migrației și 67% din cei de pe TikTok. De fapt, explicația e mai simplă: TikTok practică o cenzură mult mai drastică în comentarii, cu ajutorul inteligenței artificiale. Orice părere negativă pe subiect, exprimată mai tranșant, dispare înainte să fie văzută de cineva. De unde diferențe între cele două. Dacă le numărau și pe cele 3%, clasate ca „incitări la ură”, sărea de 88% sentimente negative.

 

Metodologia folosită pentru citirea „sentimentelor” e de tot râsul. Nu vă imaginați că au făcut un sondaj de opinie, structurat sociologic. Au numărat comentariile la știrile despre incidentul hiper-mediatizat cu livratorul agresat. Știrea a părut cusută cu ață albă, prin apariția la câteva secunde a unui polițist în filmare și tentativa presei de a o lega de o declarație a lui Dan Tanasă de la AUR. Deci reacțiile pot fi adresate unei manipulări de presă. Deseori, înjurată e presa mincinoasă, nu persoanele care apar ca atare într-o știre.

Dar, lucrăm cu materialul clientului. Haideți să presupunem că „studiul științific” ne dă o bază reală de discuție. Să luăm de bună cifra oferită de instituție, că undeva pe la 85-88% dintre români se opun aducerii de migranți la noi în țară. Înseamnă că asta e voința poporului și o democrație ar trebui să țină cont de ea. Politicienii ar trebui să se conformeze, nu să îi forțeze anti-democratic să aibă alte păreri și interese.

Cu atât mai mult CES, care a fost creat ca să dea o voce societății civile, ar trebui să ia act de ea și să o exprime mai departe decidenților politici. Instituția alege să facă exact pe dos. Începe să analizeze comentariile în parte și să le claseze în „conspiraționiste” și „ofensatoare”.

O structură creată să facă „dialog social”, se transformă într-una de cenzură, care le dictează românilor ce să nu spună și ce să nu gândească. Dacă cineva apreciază știrea cu livratorul ca „o scenetă bine pusă la punct”… falșii experți în crime de gândire decid că e conspiraționist. Dacă altul emite banalul adevăr că „nu le datorăm nimic nepalezilor”, experții CES devin și mai critici și spun că asta „stigmatizează” pe criterii naționale.

 

Discuția pe tema migrației e cea mai importantă discuție din politica Europei, în toate țările UE. E un subiect legitim pentru orice cetățean și obligatoriu pentru orice politician. Inclusiv instituțiile UE se exprimă frecvent pe subiect și fac strategii de limitare sau de gestionare. Cine a dat dreptul CES să declare ilegitimă discuția despre viitorul demografic al României și să o treacă în patrimoniul exclusiv al ONG-urilor și al unor instituții de stat!? De la cine au așa zișii lor experți un astfel de mandat, de inginerie socială!?

De exemplu, Ungaria a decis să plătească 1 milion de euro pe zi pentru a respinge cotele de refugiați impuse de Uniunea Europeană. Premierul Viktor Orban susține că prețul merită, pentru că siguranța maghiarilor e mai valoroasă. Iată un conducător, care apără interesele celor care l-au ales, nu luptă împotriva lor.

Oamenii de rând se exprimă așa cum pot. Uneori mai abrupt, mai cu stângăcie, alte ori mai neclar. Dar libertatea lor de exprimare e un drept fundamental, înscris și în Constituție. E dreptul unui cetățean să militeze pentru venirea sau împotriva venirii altor neamuri, dar ambele poziții trebuie să se poată exprima neîngrădit, în bătălia de idei, astfel încât electoratul să aleagă pentru o direcție sau alta.

Nici măcar acel mesaj citat ca „apel la violență” nu e așa ceva. (Comentatorul zicea că „speră să fie alungați toți…”) Donald Trump are în derulare un program de deportări de pe teritoriul american ale unor imigranți ilegali. Nu îi bate, nu îi omoară, dar folosește forțele de ordine pentru a-i aresta; îi duce în centre de detenție și de acolo în avioane spre țările de origine. În limbajul unui om simplu, se cheamă că „îi alungă din țară…”, exact cum scria comentatorul invocat în raport. Votanții lui Trump speră ca el să facă asta… Deci nu e nicio incitare, e o practică a unui guvern democratic, din America, dată de atâtea ori ca model de democrație pentru noi.

Mai subliniez că nu trebuie să cădem în capcana de a ne lupta cu cei veniți de peste hotare. E capcana neo-marxistă a luptei de clasă, reinventată ca luptă de rasă. Nu avem un inamic în acei oameni amărâți, care fug de sărăcie sau de violența din țările lor. Avem de contestat pașnic un program politic, care poate fi stopat la fel cum a fost inițiat, prin decizii ale unor miniștri și parlamentari. De fiecare dată când vorbim despre subiect, exprimăm opinii perfect rezonabile, nu incităm la ură sau la fapte reprobabile.

schimbarea „narațiunii”

Raportul nu se oprește la simpla monitorizare (oricum abuzivă și) părtinitoare a „sentimentelor” opiniei publice. Se uită peste ce zice lumea despre migrație și deplânge că majoritatea populației e defavorabilă. Deplânge că opiniile pro-migrație ar fi „sub-reprezentate”.

 

Consiliul își propune să schimbe percepția opiniei publice, într-un capitol întreg dedicat „discursului instigator la ură”. Într-un mod scandalos, orice opinie critică la adresa migrației în masă e atribuită urii. Nicio poziție echilibrată, moderată, de sens contrar, nu e luată în calcul ca rațională. 85% din populația țării înseamnă că e stăpânită de o ură, pe care doar sociologii CES au putut-o depăși. (Nici nu se știe cum, fiind crescuți printre atâția uricioși…)

Fenomene precum insecuritatea pe stradă, în „noua normalitate” a metropolelor occidentale, sunt decretate din start ca imaginare și „asocieri abuzive”. Cetățenilor li se ia dreptul de a fi îngrijorați de aceste realități contemporane și de a-și exprima astfel de gânduri. Căci ele contravin intereselor de profit ale patronatelor și programelor de transformare socială.

Recomandările intră de-a dreptul pe teritoriul poliției politice, cu propuneri de „monitorizare sistemică”, însoțită de represalii pentru poziția critică la adresa migrației. Așa cum am avertizat cu altă ocazie, tot pachetul de legi ale cenzurii are și o astfel de utilizare, împotriva populației, oprită să își apere interesele prin consultări democratice.

Cea mai interesantă, și șocantă formulă e sintagma: „campanii de contranarațiune”. Adică o instituție a statului propune, la vedere, schimbarea narațiunilor, cu ajutorul presei și „societății civile”, deci manipularea opiniei publice. Așadar, presa și bugetele naționale urmează a fi folosite pentru a răsturna acel 85% defavorabil, prin reclamă și amenințarea cu sancțiuni, până când se va ajunge la opinii favorabile clasei patronale.

 

Strategia invocă de mai multe ori CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) ca parte din planul de schimbare a opiniei publice. E vorba de o instituție para-legală, creată să judece în afara justiției delictele de opinie, și să pedepsească prin amenzi drastice „crimele de gândire”. Documentul deplânge raritatea condamnărilor pentru așa zisul discurs al urii.

Schimbarea mentalităților populației are ambiții mai mari de atât. Pentru că, la pagina 38, găsim o împletire neaștepată: „dezvoltarea unui sistem de monitorizare a incidentelor rasiste și anti-LGBT în școli”. Obiectivul e destul de straniu, dacă te gândești că o mare parte din migranți vin țări musulmane, deloc cunoscute pentru o perspectivă favorabilă față de practicile LGBT.

La pachet cu egalitatea „de gen”, apare și o frază despre situația dificilă a romilor și „rasismul forțelor de ordine”. Pare a fi tradusă din programele BLM. Dar dacă situația celor veniți de pe sub-continentul indian cu, poate 800 de ani în urmă, care cunosc demult limba română, e tot dificilă, cu cât mai mare e provocarea integrării celor abia sosiți din Sri Lanka, Nepal, Bangladesh, Pakistan de acum înainte?

 

 

sindicatele, scoase din schemă

Întregul raport e scris dintr-o perspectivă favorabilă migrației și intereselor migranților. Lucru care n-ar fi fost de mirare, dacă era produs de o ambasadă, de unde provin aceștia, care e normal să îi reprezinte și să pledeze pentru ei. Dar e creat de o instituție, care pretinde că reprezintă în proporție de două treimi muncitorii români din sindicate și cetățenii din societatea civilă. Pe ei cine îi reprezintă cu adevărat? Sau e ilegal și pasibil de represalii să fii de partea lor?

Legea cererii și ofertei acționează implacabil. Creșterea artificială a ofertei pe piața de muncă duce la scăderea salariilor sau la menținerea la un nivel scăzut, care nu acoperă pierderea din inflație. Românii sunt puși să concureze cu Asia și Africa la salarii, de patroni care le vând bunuri și servicii la prețuri uneori mai mari decât în Vestul Europei. Cei mai loviți sunt tinerii fără experiență și cu o calificare slabă, categorii vulnerabile, concurate de sutele de mii de necalificați, dispuși la mari compromisuri pentru a se stabili în Europa.

Creșterea chiriilor a ajuns să fie subiect de campanie chiar și pentru USR. Cei care militau atât de înflăcărat pentru granițe deschise și „o țară ca afară”. Iată cum sună o reclamă a lui Cătălin Drulă, susținut de USR Tineret. „Chiriile în București sunt împovărătoare pentru tineri…”. Oare cum vor fi ele, dacă se va trece de la cele 200.000 de migranți de acum, la cele 3,1 milioane, invocate în strategie, ca fiind românii de înlocuit? Cât va mai fi chiria unei garsoniere? Se va mai putea circula prin București, Cluj, Constanța și restul orașelor?

 

Sindicatele nu au fost niciodată consultate în privința unei asemenea strategii, favorabile exclusiv angajatorilor. Iar acest document provine de la o structură, care pretinde că le reprezintă interesele și unora și altora. Documentul vorbește în mod repetat de „nevoia de mână de muncă ieftină”. Dar sindicatele or fi de acord cu ieftinirea brațelor de muncă prin importurile asiatice?

Deja, raportul remarcă niște ramuri în care migranții ocupă cote semnificative: 13% în hoteluri și restaurante, 8% în construții, 5% în servicii auxiliare, 3% în comerț. Dacă ar fi existat o secțiune separată pentru livrările alimentare, de unde românii sunt ca și eliminați, am fi văzut și procente mai mari. Dar când e destul sau ce procent e cel optim? Pentru că nevoia de profit a investitorilor e teoretic infinită. Dar o economie care cere mereu noi angajați și noi consumatori, ca să nu se prăbușească, nu mai e o economie, e o schemă piramidală, de tip Caritas.

 

Și, brusc, la pagina 26, apare o cifră nouă: 201.580 de angajați din afara UE în 2024. De unde până acum ne spuseseră de 136.000 în 2025! Aceștia ar reprezenta deja 4% din toată masa salarială a României, de 5,75 milioane de angajați.

Ca să punem în perspectivă, e un număr aproape cât al tuturor profesorilor din România. Având în vedere că sunt 75% bărbați (pag. 17), de vârstă matură, putem să constatăm că sunt și de vreo trei ori mai mulți decât cei 60.000 de militari ai Armatei Române. Au intrat pașnic, fără un foc de armă și s-au stabilit la noi, în timp ce noi ne uitam după drone și rachete de la ruși…

Studiul sună pe alocuri ca o reclamă făcută migrației. „99% din companiile care au apelat la lucrători străini au cunoscut o importantă creștere a cifrei de afaceri”. Migranții sunt lăudați ca fiind: „tineri, calificați, deschiși, adaptabili”… calități care se deduce că lipsesc românilor.

 

De ce le plac patronilor mai mult angajații străini decât românii? Aflăm tot din raport, secretul lui Polichinelle, mărturisit de un noii veniți. Ei se plâng că au avut parte de „program de peste 12 ore pe zi, fără zile libere și fără plata orelor suplimentare”. Iată un adevărat vis pentru organizația patronatelor. Dar oare sindicatele se bucură de o asemenea presiune pusă pe angajatul român? Ne vom obișnui cu amenințarea clasică: așteaptă o sută la poartă, dacă nu-ți convine!. 

 

 

pledoarie pentru migrația ilegală

O parte și mai interesantă a raportului CES e lobby-ul discret pe care îl face pentru formele ilegale de instalare în România. De unde se vede treaba că „scopul scuză mijloacele”, iar obiectivul e schimbarea demografică pe orice cale, cât mai curând cu putință. Strategia propune un mecanism de tip firewall, care să le garanteze migranților ilegali că nu sunt denunțați poliției în vederea deportării, atunci când se adresează autorităților și chiar când folosesc serviciile publice.

Pătrunderea ilegală pe teritoriul României cică i-ar priva de serviciile cuvenite în sănătate, educație și justiție. Te întrebi cum sunt cuvenite, dacă sunt în ilegalitate și nu sunt contribuabili!? Sper că nu e „rasistă” și o astfel de întrebare… Dar se discută mult de cât de împovărate și sub-finanțate sunt aceste servicii. La ele e îngrădit accesul pentru mulți români get beget, contribuabili de multe generații.

Raportul recomandă, fără ocol, ca și migranților ilegali, care trec frontiera fraudulos sau rămân peste perioada admisă unui turist, să li se dea acces la serviciile de sănătate, educație și toate celelalte.

Că importul de populații din Asia și Africa nu e deloc temporar, cum e liniștită opinia publică, vedem și din felul în care e invocată dobândirea cetățeniei în raport. Autorii deplâng, de pildă, că mamele venite din străinătate primesc cu oarecare întârziere CNP pentru nou-născut, timp în care pierd din „indemnizația pentru mamele migrante”.

Documentul cere o strategie națională pentru integrarea migranților, cu accent pe nevoile lor, proceduri simplificate și digitalizate de obținere a permiselor, facilități pentru firmele de recrutare. Un spațiu amplu e alocat propunerilor de eliminare a birocrației, astfel încât samsarilor de lucrători ieftin să le meargă treaba mai repede, să fie eliminate orice fel de taxe pentru angajați către cei care îi aduc.

Deși pragul de acordare a cetățeniei a fost redus anul trecut la minim 3 ani de ședere, tot nu pare destul pentru autorii strategiei. Ei notează cu amărăciune că: „Accesul la cetățenie rămâne dificil”.

Dacă ai deja 4% dintre salariați, aduși din străinătate în ultimul deceniu, de ce n-ai avea tot atâta și din Parlament? Un mic UDMR, pe lângă grupul minorităților, care deja funcționează ca o balama supra-reprezentată… Cele câteva sute de mii, prognozate a se transforma în câteva milioane, cu cine credeți că vor vota?

Nu v-ați pus această problemă, dar autorii raportului iată că și-au pus-o. Ei militează pentru o integrare durabilă… Vă era dor de formula asta ecologistă? Gata cu dezvoltarea durabilă, urmează integrarea durabilă. Nu mai salvăm planeta, salvăm economia. Integrare durabilă înseamnă colonizare pentru tot restul istoriei.

Experții se plâng că „participarea politică e aproape inexistentă” pentru migranți „în absența drepturilor electorale la nivel local”. Pun pariu că nu știți de unde să apucați o asemenea trăsnaie! Vă întrebați: păi dacă n-au cetățenie, ce drepturi electorale să aibă….? Ei bine, în Marea Britanie, posibil și prin alte țări, arhitecții progresului au găsit o soluție. Rezidentul fără cetățenie poate vota în alegerile locale, nu și în cele parlamentare. (La prezidențiale nu votează nimeni, că-s monarhie, au scăpat de-o grijă.) Deci un străin, sosit de o săptămână în regat, care n-a contribuit o liră la buget și nu cunoaște limba engleză, dar are act de rezident că își caută de lucru, poate vota pentru alegerea primarului Londrei.

Vasăzică, raportul CES are în vedere și o asemenea idee de viitor: ca migranții să fie transformați în masă de manevră electorală. Să li se dea drept de vot întâi pentru primari, iar după ce-și primesc cetățenia, și la restul alegerilor. Asta în timp ce românilor li se taie dreptul de a mai vorbi pe subiect, în numele „discursului iubirii…”

cât de bine a mers la alții

Apatia românilor față de problema migrației e inexplicabilă, în condițiile în care au suficiente dovezi despre efectele avute peste tot unde a fost aplicată. Nu mai e o perspectivă îndepărtată, e ceva ce se petrece în timp ce vorbim. Și efectele ei nu sunt ipotetice, sunt garantate, vizibile de oricine a făcut măcar excursii prin metropolele occidentale. De fapt, nici nu e nevoie de bilet de avion. Deschizi internetul și vezi ce a ajuns Londra, într-o plimbare prin Whitechapel Street, de anul acesta:

Diversitate, progres și la Viena:

ecumeniștii pun și ei umărul

Revenim la raportul citat al Consiliului Economic și Social pentru un ultim citat. Un fapt divers, care mi-a atras atenția. Sunt amintite de câteva ori niște ONG-uri care sprijină migranții, inclusiv cu „asistență juridică”. Și nu, nu sunt cele la care te-ai fi gândit. Adică nu e Fundația pentru o Societate Deschisă, de data asta. Primele trei enumerate sunt eminamente religioase, toate trei legate și de Vatican.

Veți spune: e absolut creștinește să fii milostiv față de cel sărman, în suferință. Așa e. Probabil au terminat săracii locali și au trecut la restul planetei. Dar, cum vedeți, ONG-urile în cauză sunt finanțate din Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare. Deci sunt mufate la contribuțiile locale și europene. Nu-i chiar milostenie.  Am fost curios să văd ce-i cu aceste ONG-uri.

AIDRom este „Asociația Ecumenică a Bisericilor din România”. Deci promovează erezia ecumenistă, împotriva căreia au vorbit mulți duhovnici de seamă, ca un semn al vremurilor de pe urmă. AIDRom organizează faimoasa „săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, cu tot felul de culte neo-protestante și catolice. E parte din Consiliul Mondial al Bisericilor. Primește fonduri de la Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, de la The Global Fund, Oficiul ONU pentru Refugiați și multe alte surse.

Președintele de onoare al AIDRom e ÎPS Nifon, arhiepiscop patriarhal pentru relația cu alte culte. E un ecumenist fervent, care a făcut declarații ce se îndepărtează de la crezul mărturisit în Biserica Ortodoxă. Cum ar fi: „nu cunoaștem care e Biserica întemeiată de apostoli.” Parcursul ierarhului Nifon Mihăiță înainte de 89 e inexplicabil fără legături cu Securitatea, într-o țară din care nu se putea fugi. În anii 70, i s-a permis să facă studii teologice în Anglia, pe care le continuă cu studii post-universitare în Israel. În 78 urmează cursuri la universitatea ecumenistă din Geneva (la fel ca viitorul patriarh Daniel). Iar în 1981, la o universitate catolică din Canada. Să mai zici că nu te puteai mișca pe timpul lui Ceaușescu!

Evenimentul zilei dezvăluia în 2001 o notă informativă, prin care Nifon îi turna pe regele Mihai și pe țărănistul Ion Rațiu. Delațiunile s-ar fi petrecut atât în stagiul de la Londra, cât și în cel din Elveția. Printr-o întorsătură a destinului, ierarhul octogenar avea să participe și la înmormântarea „reginei” Ana, (soția regelui Mihai de după abdicare). Și tot el, l-a întâmpinat pe papa Francisc, la vizita în România.

Caritas România nu are legătură cu jocul piramidal din Cluj. E un ONG al Bisericii Catolice, susținut și de Ordinul de Malta. Iar al treilea ONG din listă, JRS, vine de la Jesuit Refugee Society. Iezuiții sunt o grupare catolică, implicată în mai multe povești oculte, în care nu vom intra acum. Implicarea papalității în favoarea migrației e cunoscută, mai ales sub precedentul pontif, papa Francisc, care a extins doctrina privind „teologia eliberării”, care combină idei creștine și marxiste.

Un cititor mi-a semnalat știrea că Donald Trump a tăiat fondurile către organizațiile caritabile catolice, ca parte a efortului de combatere a migrației ilegale în SUA. În urma tăierii fondurilor USAID, și fundația HIAS (organizație evreiască pro-migrație) anunță că și-a suspendat activitățile în România. În timpul lui Biden, fusese implicată în organizarea în stil militar a invaziei dinspre granița de sud a Statelor Unite, cu fonduri bugetare.

Cooptarea unor culte creștine în favoarea planului globalist și pentru mișcări progresiste e demult o realitate în lumea occidentală. Acolo multe culte au devenit un fel de ONG-uri, care aplică același program. Chiar dacă e un subiect delicat, merita semnalat că rețeta a ajuns și la noi, urmând o fuziune cu vechea Securitate și mai vechea rețea ONG-istă, care cerea spitale, în loc de catedrale.