Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Măștile și teroarea restricțiilor ne-au luat deja 5 ani de viață și ne-au împuținat ca popor

Depopularea a fost de la Malthus obiectivul strategic al globaliștilor. Exprimat fără ocolișuri în cărtile lor de peste 100 de ani. Iar când școala eugenică a fost compromisă în ochii publicului, visul depopulării a fost camuflat în ecologism. Știti, conferințe în care miliardari spuneau ca „dacă facem o treaba cu adevărat grozavă cu vaccinurile și contracepția, putem reduce rata de creștere cu 10-15%”.

Pentru România, 2020 marchează cel mai mare declin demografic de când au statistici. Evident, cei care au presa în buzunar și ar trebui judecați pentru crime împotriva umanității, încearcă să răstălmăcească asta. Adică efectele deciziilor lor criminale să fie trecute în seama virusului, la pachet cu sinuciderile, cancerele netratate, pneumoniile, gripele dispărute din statistici, oamenii prea speriați să mai calce într-un spital, afecțiunile cardiace accelerate de presiunea psihică, singurătate și sedentarism, infecțiile intra-spitalicești, ba chiar și pacienții uciși în spital prin incendii sau asfixiere cu ventilatoarele mecanice, în bătaie,  sau decuplare de la aparate.

La precedenta livrare de date, au spus că Sars nu e la boli respiratorii, e la boli infecțioase. Acum au schimbat încadrarea, ca să-l numere la grămadă. Brusc, datele nu ne mai sunt livrate defalcat. Au rămas doar 3 categorii mari și late, la atât s-a redus statistica.

 

Dar, ciudat, niciunul din geniile astea statistice nu pare interesat să vadă o corelație între introducerea obligativității măștii și bolile respiratorii. O fi greu de văzut? Cum de se pot face „studii științifice pe manechine de plastic, ca să demonstrăm că două măști apără mai bine de apă stropită, decât una, dar nu se pot face studii pentru impactul măștii în societate!? În ce bază ne mai e recomandată, chiar impusă de Parlament, dacă efectul e exact pe dos?  De ce nu e acea explozie în perioada inițială, când ne-au zis că e așa grav încât trebuie sa ne închidă în case? De ce crește după ce se introduce masca în incinte (magazine, transport public) și explodează după ce se introduce masca și pe stradă și la locurile de muncă? Nu trebuia să existe măcar o non-corelație, dacă ne spune Gheorghiță că masca ne apără și de alte boli respiratorii?

Până și site-ul guvernamental Hotnews se miră că doar 29% din creștere ar fi covid, deci „nu acela e motorul”. (Asta făcându-ne că nu știm că 94% din acel 29% aveau alte boli grave și sunt aleși să fie raportați din rândul bătrânilor care mor de bătrânețe în orice interval de timp. Iar cei mai mulți dintre cei declarați „pozitiv” de test nu au simptome sau au simptome neglijabile.) Pentru cititorii lor total imbecili, manipulatorii încearcă să inducă ideea că tot covidul ar fi avut manifestări, un fel de sechele neștiute, în alte boli respiratorii și a trecut nediagnosticat. O idee absolut absurdă, potrivit căreia Covidul ar fi subraportat în România. Adică moare de covid și e trecut la viroză sau cancer de plămâni. O idee atât de ruptă de realitate, față de cum am văzut că s-a procedat, că le e și jenă să o spună explicit.

Dar o crimă și mai mare e amintită abia strecurat printre paragrafe, în loc să fie titlu. S-au născut cu 120.000 mai puțini copii în România. Și drama națională se va accentua, atâta timp cât sunt promovate fuga de oameni, spaima pentru viitor, insecuritatea traiului. Cu greu se găsesc contexte în care oamenii să iasă, să își întâlnească perechea, să își întemeieze o familie, să aibă curajul sau optimismul de a aduce copii pe lume. În lumea sinistră, promovată de planificatori. Și viitura acestei nenorociri vine abia în anii următori.

Adăugată la acest tablou sumbru, migrația record pe continent face ca și pronosticul că vom scădea la 15 milioane în următorii 30 de ani se dovedește optimist. Scădem sub 19 milioane încă de anul acesta. (În statistici, că în realitate, în țară, eram demult încă mai puțini.) Urmează, evident, înlocuirea cu un val migrator de pe alte continente, care ne e constant susurat la ureche ca rezolvarea magică a unei probleme creată artificial, prin decizii politice.

Exista totuși ceva cu care eram amăgiți în deceniile trecute: creșterea speranței de viață. Ni se spunea că ăsta e un câștig cert al bunăstării capitaliste, al îmbunătățirii condițiilor spitalicești, accesului la hrană în supermarket și medicamente în farmacii. Iată că și acest câștig se năruie văzând cu ochii în doar câteva luni. Iată ce ne spune sociologul Vasile Ghețău pe Contributors:

„Odată cu instalarea creșterii mortalității în a doua parte a anului 2020 și îndeosebi în lunile octombrie-decembrie speranța de viață la naștere a fost în cădere liberă, trecând de la 75,1 ani în luna august la 70,5 ani în luna decembrie.”

De la an la an, ne liniștește că scăderea speranței de viață a fost de doar 1,4 ani între 2020 și 2019. Dar în acele luni observăm cum demența pandemiei ne-a răpit tuturor 5 ani din viață, la nivel statistic. Își mai amintește cineva că am fost târâți în această capcană fără ieșire de apeluri la salvarea bărânilor octogenari și nonagenari, cărora ni se spunea că gripa covid le grăbește sfârșitul?

evadare.ro
February 23rd, 2021
Mai multe despre: Politica
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact