Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Lecția pe care Andreea Paul o dă bărbaților din ARD

De când a renunțat la numele de fată, care o consacrase (Vass), Andreea Paul are un nume de bărbat, dar rămâne de trei ori femeie. Trimisă de partid unde se agață harta în cui, în județul Satu Mare, fosta consilieră fidelă a lui Emil Boc s-a întors cum-necum cu mandatul de deputat în dinți. A avut o campanie electorală cu niște perle savuroase de penibil. M-a exasperat cu articole și postări, care începeau invariabil cu referiri patetice la „oșenii mei”, de zici că trăise cu zongora și cetera toată viața între Frații Petreuș, mai ceva ca Marioara Murărescu. S-a îmbrăcat în costum popular maramureșan, în deux pieces de controloare de trafic aerian, a făcut poze tovărășești, a pupat copii și babe, a bătut la porți, a băut palincă, a trimis scrisori publice, a cerut imperativ o dezbatere cu contra-candidatul, s-a filmat, pozat și difuzat, tot tacâmul. Altfel spus, a înțeles că pentru a câștiga alegeri nu ajunge să ai CV bun, educație de acasă și inteligență, că nu orice profesor, muzeograf, cercetător sau medic ajunge și politician. E o meserie diferită.


Ce nu face politicianul în campanie?

Apropo, pe durata campaniei cred că a lăsat baltă și aberațiile feministe, cu care ne împuiase capul în ultima vreme, că alea nu aduc voturi. Și nu de teama misoginismul românesc, care există, dar iată că nu a barat calea spre afirmare atâtor femei, despre care voi mai vorbi mai jos. Ci pentru că feminismul e ceva antipatic până și femeilor normale, deci nu aduce voturi. În mod normal, fiind printre cei mai bine plasați în alegeri, dintre reprezentanții noului val, nici nu ar trebui să se oprească aici. La ultimele alegeri interne în PDL, când partidul a ales calea catastrofală Blaga, nu-mi amintesc să fi concurat pentru vreo funcție. Poate o va face acum.


tovarasi in campanie

Sunt lucruri de învățat din acest tip de combativitate și pentru redistribuiții Mihai Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga și de cei rămași chiar pe dinafară. Chiar și pentru Mihail Neamțu, căruia nu poți să spui că i-a lipsit voința, doar știința de a empatiza cu alegătorii, de a-ți adapta mesajul la cei care te ascultă. Nu mai vorbim de cei, care chiar nu s-au agitat. Să ne imaginăm, de pildă, că MRU sau Neamțu ar fi spus: sunt tânăr, vreau să schimb politica din țara asta, mă duc să mă bat cu cel mai rău, ori eu, ori el. Și se duceau să se ia la trântă cu Dan Voiculescu sau Viorel Hrebenciuc. Poate tot pierdeau, dar pierdeau frumos, rămâneau o speranță și pentru alegători din alte regiuni. Dacă Iulian Crăciun, din cărucior cu rotile, a luat 30%, poate lua și Ungureanu 49, câștiga tot Voiculescu, cu 51%, dar aveai ce spera pentru alegerile viitoare prezidențiale, de exemplu. Așa, să iei tot o treime, dar în război cu un pesedist no-name, e mai rușinos. De exemplu Dan Diaconescu nu s-a făcut de râs, cu un scor de circa 30%, chiar dacă a băgat în Parlament vreo 20-30 de desculți și el a rămas afară. Tot va putea să spună că a încercat, nu s-a fofilat.

Am ales exemplul Andreea Paul, pentru că e una din foarte puținele vești bune de la constituirea noului Parlament, pe care am comentat-o azi live, pe măsură ce veștile proaste veneau, deci mă voi auto-plagia în cele ce urmează. Apropo, cred că gluma proastă a lui Ponta, către Andronescu, „așa suntem noi, plagiatorii, mai votați”, îi va fi o piatră de moară mai grea decât articolele din presa germană. De acum oricine îi va putea spune în față plagiator, fără să poată fi contrazis, că și-a asumat singur eticheta.

Parlament mai mare, oameni mai puțini

Mai întâi, cifrele. Înainte să se indexeze pensiile, s-a indexat numărul de parlamentari. Aproape dublu, față de cei 300, vânturați pe la nas la referendum, acum sunt 588, cifră cu conotații dubioase. E important, nu pentru că vor avea mai multe secretare, diurne și alte lucruri, care înfurie poporul, ci pentru că se diluează baza de selecție și reprezentare. Nu mai au nici măcar suficiente scaune în sală și ar fi putut fi chiar și 900, dacă scorurile erau altele, ceea ce arată cum a fost gândită sau negândită legea electorală. Număr dublu decât în Congresul american (535, în ambele camere, pentru a conduce o țară de dimensiunile unui continent).

al lu cacarau
sursa foto: Kamikaze

Toate astea, în timp ce țara se depopulează. Ca să nu mai spunem că 3 milioane de votanți de la referendum s-au pierdut pe drum. Din faimoșii 7 milioane și jumătate de la referendum au rămas vreo 4 milioane. Ghișe are nevoie de tricouri cu inscripții actualizate. Patru milioane, care sunt iarăși mai puțini decât cei cinci ai lui Băsescu, din vremurile bune. Așa e poporul, sucit, acum îl apucă dorul, acum te alungă. Vă mirați că au votat acum toți penalii, doar pentru că le spuneau că sunt împotriva lui Băsescu? Peste patru ani poate o să-l regrete și se vor arunca în brațele oricui va fi împotriva lui Ponta. Uite așa se alege EBA iar cu un loc călduț în 2016, când nu va mai fi europarlamentar.

poporul nu are discernământ

Pentru concluzia asta era suficient un raport de audiență. Poporul îi votează zilnic cu telecomanda pe Măruță, Capatos, Gherghe, Moculeasca și suspină după Ceaușescu. De ce ar fi devenit brusc înțelept în zi de alegeri? Duminică, poporul ne-a contrazis, cei pe care noi îi consideram simboluri ale corupției sunt speranțele de mai bine ale oamenilor. O succintă listă a câtorva nume grele, pe care românii și i-au dorit în frunte: Viorel Hrebenciuc, Verestoy Attila, Gabriel Oprea, Gigi Nețoiu, Dan Șova, George Becali, Sorin Roșca Stănescu, Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, Ioan Ghișe, Victor Ciorbea, Petre Roman, Elena Udrea, Nini Săpunaru, Miron și Manuela Mitrea, Bogdan Niculescu-Duvăz, Varujan Vosganian, Liviu Dragnea, Vasile Blaga și lista e foarte lungă. De ce îi aleg oamenii pe oamenii ăștia? Ce speră să se întâmple, ce își imaginează?

Nu ține nici scuza că n-ai pe cine vota. Nu peste tot, dar au exista și niște propuneri mai mult decât decente. Adrian Papahagi a fost respins pe ultima sută, la o redistribuire controversată, din care a câștigat Blaga. Gabriel Biriș n-a fost pe placul bucureștenilor. Nici criticul Alex Ștefănescu, al cărui afiș, în care povestea că a scris 20 de cărți, l-am văzut lipit pe un coș de gunoi. Destin de intelectual. Nici despre Mihai Neamțu nu se poate spune că nu e peste media clasei politice, chit că el a pierit pe limba lui.

politică în așternut și nepotism

La fel de imposibil de înțeles e și fanatismul cu care sunt aleși nepoți, neveste de politicieni, odrasle și amante. La Constanța, pe primul loc în tot județul s-a clasat Alexandru Mazăre, fratele primarului dansator de samba. Dacă nu l-ați văzut sau auzit niciodată, vă puteți imagina că, așa cum Radu a fost batjocorit de ursitoare la fizic, așa a fost Alexandru jecmănit la minte, când s-au împărțit darurile.

Oana Mizil e singura peltică din București, care îl poate face pe Vanghelie să pară intelectual. E aleasă și ea cu entuziasm, nu pentru că se recomandă „descendentă din Ștefan cel Mare”, poate mai mult pentru numele său cu sonorități nobiliare, de dinastie venită în România cu tancul, după 23 August: Oana Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme!

Tot alegătorii au insistat și pentru proverbul cu copiii șefilor noștri, care vor fi șefii copiilor noștri, sau cam așa ceva. Au baronii locali Liviu Dragnea, Vlad Cosma și Horia Uioreanu, afaceristul Alin Petrache, primarul Florentin Pandele băieți mari, neveste sau secretare dezghețate? În Parlament cu ei, poporul nici nu stă la discuții. Nici nu concepe să îi despartă pe soții Manuela și Miron Mitrea, sau pe frații Daniel și Relu Fenechiu, sfâșiați ca-n filmele indiene, între două doctrine. Una populistă și alta liberală (ha ha ha).

profesionalizarea clasei politice

Am mai criticat aici tendința unor politiceni, de a vorbi doar ce vrea alegătorul să audă. Chipurile ei ar fi doar cutii de rezonanță, colectori de feed-back popular, fără idei proprii. Ca și despre obiceiul de a formata tinerii, de cum intră în politică, punându-i să repete mesajele zilei, primite în mail de la partid dimineața. Dacă la asta se reduce politica, exoticii, care debutează în actualul Parlament reprezintă, fără ironie, o profesionalizare a clasei politice. Ce rost are să îți bați capul să îl înveți ce să transmită pe Lucian Bolcaș sau Sergiu Andon, când poți să îți livrezi mesajele prin Gabriela Vrânceanu Firea sau prin Mihai Sturzu de la HiQ? (Autorul faimoaselor versuri „de când n-am mai fost acolo, la discolo, mă simt ca Marco Polo!”).

Și să nu uităm că publicul vrea un format mai tabloid. Să nu-l lăsăm să se plictisească, să le trimitem în Parlament pe Cristiana Anghel (învățătoarea din Caracal, faimoasă pentru că a făcut de două ori greva foamei: o dată împotriva lui Boc, a doua oară împotriva lui Barroso), sau pe Liliana Mincă (de la Loterie, dușmanca lui Ogică). Hai că am tras lozul câștigător! Nu înțeleg de ce lipsește Gigel Frone din Parlament, e o nedreptate. Nicu Bănicioiu cum a intrat?

ce rămâne în urma lui Băsescu

Scuza pentru acest tablou dezolant e că toate sunt urmarea nașterii lui Traian Băsescu. Și totuși, ce lasă în urma lui încăpățânatul președinte? Daca Basescu lasa ceva durabil in urma, si apararea institutiilor nu a fost doar gargara, numarul de parlamentari ar trebui sa se reduca in mod natural, de la 588 la 300, prin buna functionare a Procuraturii. Așa-i că nu simțiți o adiere de optimism din direcția asta? Un amic virtual, Dan Lungescu, mi-a replicat că „în România, pupincuratura e mult mai tare decât procuratura”. În cazul ăsta, cât timp pierdut, în care oamenii ăia, cu care se pozează politicienii în campanie, ar fi putut fi ajutați să nu mai semene cu cine știe ce trib de pe National Geographic, care întâlnește pentru prima dată europeni.

evadare.ro
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact