Finala surpriză (3) Învinșii

1: Contextul extern. Vechea și noua democrație
2: Contextul intern. Temele care au dezbinat românii în tranziție

deceniul pierdut

Să nu uităm că aceste alegeri prezidențiale se țin pentru a-i găsi un înlocuitor lui Klaus Werner Iohannis. Chiar dacă nu a participat, merită câteva rânduri de adio. Toți pe care ni i-am ales după 89 au dezamăgit. Dar ca el, mai rar! A dezamăgit și pe cei care n-avuseseră așteptări de la el. Un munte de îngâmfare și prostie solemnă, axat pe probleme mărunte de chivernisire și răsfăț.

De fapt, Klaus nu lasă nicio moștenire concretă, în afara senzației de timp pierdut, un deceniu sustras din viețile tuturor de un semidoct găunos. Din această cauză, nu s-a putut implica în campanie, pentru că nu avea ce capital de simpatie să transmită. Se poate considera încă o dată norocos, dacă socotim că Lasconi și Ciucă au luat împreună 28%, ca urmași ai liniei lui. E posibil ca eșecul lui Ciucă să vină și prin asocierea cu el.

Toată imaginea lui a fost artificial construită de presă – ca luptător anti-corupție, administrator serios, care va construi temeinic… Și apărată tot de complicitatea presei, care i-a permis nesimțirea de a sfida țara prin refuzul de a lua parte la dezbateri, de a da interviuri reale sau de a ține conferințe de presă. Asta poate să fie o moștenire: a instituit tradiția să nu mai avem dezbateri cu toți candidații. Numai și numai pentru că a fugit laș de o femeie, Viorica Dăncilă, lăsând pe alții să o facă proastă, ca să nu-i putem compara față-n față.

Nu mai insist în privința lui, că n-are sens. Verdictul de escroc mărunt i l-a dat chiar justiția, de care făcea atâta caz, când l-a pus să dea înapoi casele morților, obținute prin acte dubioase.

Ciolacu – Ciucă

Marele merit al „finalei-surpriză” e că a dislocat partidele vechi, de centru, aducând pe primul loc chiar un independent. E cel mai mare scor pe care îl ia un independent, de când se țin prezidențiale la noi, dacă nu greșesc. Ceea ce arată un vot de blam dat partidelor în genere.

„Comasații” porneau de la scorul de aproape 50% luat împreună în vară. Și multă vreme s-a crezut că Marcel și Nicu își vor disputa turul doi, după tradiția stânga – dreapta. Cum evit de ani buni televizorul, încă îmi ia câteva secunde să-i disting ca imagine și trăsături pe cei doi.

Nicolae Ciucă a avut cel mai costisitor eșec, obținând sub 9%, după milioane pompate în panourile despre cartea lui de memorii. A plecat de la impostura ca scriitor, care chipurile nara isprăvile de erou de mucava în rușinosul război din Afganistan, în care niciun român n-avea ce căuta. Și a sfârșit ca personaj de manele și bancuri. A reușit doar să facă de râs haina militară și prestigiul noțiunii de general, cu un IQ și o carismă sub media (oricum mică) a participanților.

Rămâne să vedem ce se întâmplă la parlamentarele de duminică, unde PNL poate cădea într-o meritată irelevanță, chiar și la 5%, dacă votanții îi migrează spre USR, pe valul calificării Elenei Lasconi. Sau se poate redresa parțial, ca mașinărie hârșâită, care ar sublinia mai mult eșecul liderului vremelnic.

Marele perdant e, totuși, Marcel Ciolacu, pe care sondajele l-au dat mincinos ca învingător detașat, inclusiv în exit poll-uri. Venea și cu autoritatea funcției, din care a încercat să cumpere pensionarii. De altfel, guvernele PSD-PNL au îndatorat iresponsabil țara, inclusiv ca să se mențină la putere și să ia ochii prin mărirea ritmului de asfaltare a autostrăzilor. Fără mare succes.

E prima dată când PSD nu are concurent în finală. (Am impresia că la toate prezidențialele a avut chiar primul loc în turul întâi sau, oricum, pe aproape.) Profilul lui Ciolacu nici nu transmite acel gen demagogic al social-democrației dâmbovițene. Are origini umile, dar face figură de parvenit. Un șmecher de tranziție banal.

E posibil ca mașinăria „ciumei roșii” să fi fost gripată de conjunctura că au dat și alți trei candidați independenți. Fără ei, Ciolacu a ieșit pe 3, la doar trei mii de voturi sub prag. (Dacă nu s-o renumăra altfel.) Dar dacă adunăm firimiturile pe care le-au luat Mircea Geoană, Cristian Diaconescu și Ana Birchall, fac 29%. Scor cu care, unul din bărbații amintiți s-ar fi putut clasa lejer pe primul loc.

Altfel, de ce au candidat cei trei ex-pesediști? Doar ca să arate că sunt fără miez, lunecoși și expirați. Poate au avut o misiune, cine știe…

o altă bază socială

Eșecul tandemului Ciolacu – Ciucă, și al restului politicienilor reșapați, e totuși despre altceva. Ei, în sine nu semnifică nimic, n-au vreun crez, nu pot întruchipa o idee. Pe Ciolacu mi-l imaginez ca pe genul de om care plimbă cafeaua prin gură, înainte de fiecare înghițitură. Dar procentele totuși mari pe care acești politruci banali, de pluton, le iau spune mai mult despre oamenii care-i votează decât despre ei.

Vedeți, Iliescu avea un înnăscut simț al prizei la talpa țării. Deși el, în sine, cu o viață de nomenclaturist, n-avea multe-n comun cu babele foste lucrătoare la CAP, cu minerii, muncitorii marilor fabrici în declin sau alte categorii cu care era asociat. Era doar intuiție de prădător politic. În schimb, politrucii șterși, dar pragmatici de azi sunt „de-ai poporului” pentru că o parte din popor a decăzut în acest hal.

Când Octavian Paler a inventat termenul „pragmatii”, îl atribuia doar unei noi specii de tineri, dezinvolți și fără scrupule, pe care o vedea făcându-și loc cu coate ascuțite printre restul generațiilor, venite din altă lume, mai visătoare. Dar am impresia că acel tip uman s-a generalizat. Sau poate așa a fost omul din totdeauna.

Pentru o bună parte din populație, discuția politică se rezumă la o tranzacție grosolană, între „ce ne dați” și „ce ne luați”, eventual stereotipul: „cât a furat”… E o pătură imună la ideal și ideologie, cinică și egoistă. Nu e exclus ca nici măcar încinsa finală între globaliști și suveraniști să nu-i miște și să o ignore, sau să aleagă în ultima clipă ceva „la nimereală” sau la insistențele unor vedete. Ceea ce ar distorsiona interpretarea semnificației a „ce au ales românii”.

Nu doar din vina forțelor malefice externe și a trădării politicienilor ar putea dispărea România așa cum o știm. Ci și din lăcomia acestor consumatori de vocație ai capitalismului. Ei sunt cei care sunt încântați să fie deserviți de umilii asiatici, care i-au ridicat nesperat la statutul de pricopsiți. Ei vor accepta să vină și mai multe milioane, când manipulatorii le vor spune că altfel nu e chip să li se plătească pensiile. În 90, demagogii FSN au defilat cu sloganul „nu ne vindem țara”, ca să ajungă la putere să o poată vinde. Dar poporul cel mai de jos chiar vibra la ideea respectivă, persiflată de atunci încolo. În schimb acum, chiar și când se joacă de-a suveranismul, majoritatea n-are o problemă să participe ea însăși la zisa vânzare.

Am subliniat de multe ori că beneficiarii jafului din tranziție sunt din exterior. Pentru că aceia au ajuns să controleze marile companii relevante în piața oricărui domeniu. Da, împrumuturile grozav de mari făcute de stat merg și la acoperirea găurilor făcute de evaziunea sofisticată a acelor multinaționale. Merg și la plata dobânzilor, și ca tribut sub forma cheltuielilor de înarmare, în ultimii ani și în susținerea Ucrainei… Dar nu puțin e totuși consumat intern, de oricine s-a putut mufa la buget prin sinecuri, pensii bune și altfel de alocări.

Alt profil al votantului acestor partide incolore, de centru-dreapta, centru-stânga… nu găsesc, decât aceste stomace umblătoare, exaltate de reducerile la tigăi sau țoale. Le votează nefericiții pensionari ținuți de peste un deceniu în fața televizorului, de ticăloși care promit seară de seară noi dezvăluiri despre noua metodă de calcul a indexării… Votează partide fără ideologie, pentru că ei înșiși n-au străbaterea niciunui ideal sau perspectivă istorică. Istoria începe cu ei, maxim cu bunicii lor, și se va încheia (nu le pasă cum) tot cu ei, de-a binelea.

Acești oameni nu-și mai doresc o țară, sau nu se mai sinchisesc de ea într-o măsură mult mai mare decât radicalii USR. De aceea, votul primit de partidele animate de idei puternic simbolice e revigorant. Și un vot de blam dat epocii, nu doar unor partide compromise. Dar n-ar trebui să ne iluzioneze că e mai mult decât un gest care nu costă nimic.

omul mic cu partid mare

Finalist aproape sigur era dat de sondaje și George Simion. Față de așteptarea asta, clasarea pe patru cu 13,8%, e tot un eșec. Dar față de anvergura personajului și istoricul foarte recent pe care-l are, e o clasare onorabilă.

De pe vremea mitingurilor pandemiei, mi-am creat convingerea că atât Simion, cât și Șoșoacă, au fost pompați de presă prin derutanta metodă a publicității negative; pentru a-i impune ca lideri artificiali ai nemulțumirilor și adversari preferați. Chiar și fără un aranjament ca atare, trăsăturile lor îi linișteau pe păpușari că pot fi și doborâți lesne când va fi nevoie. Și vor discredita câteva idei periculoase pentru implementarea globalismului. Pe lângă profilul lui de băiat de galerie, Simion părea și un act de umilință ritualică la adresa naționaliștilor, forțați să aibă port drapel un tip superficial, de o etnie incertă. Iar Diana putea, de asemenea, să alunge mulți oameni decenți, prin stilul mahalagesc, ușor de ridiculizat.

Totuși, cei doi cred că au întrecut așteptările celor care (dacă nu i-au inventat, măcar) i-au lăsat să se lanseze. Șoșoacă s-a dovedit incontrolabilă prin temperament, curajoasă până la o inconștiență sinucigașă în combativitatea ei. A călcat în străchini, dar și pe tabu-uri, când a vorbit calm, a pus deseori punctul pe i. Sistemul a constatat că nu-i chiar așa simplu să anihilezi un personaj, care a devenit imun la denigrare, cum se obișnuiesc unii dăunători cu otrava. În schimb, George Simion a dovedit alt talent nebănuit, (pe care ea nu îl are decât ca defect). Anume, e foarte iscusit la construcția unei organizații viabile. E flexibil la negocieri, acomodează și alte persoane în preajma lui, energic în mobilizarea activului de partid. În plus, în dezbateri s-a arătat versatil și civilizat, aproape confundabil cu un politician „mainstream”.

Mă bucur că a pierdut, pentru compromisurile pe care le-a făcut din disperarea de a deveni acceptat de străinătate, de alte partide și de presă. Poate așa se va produce preluarea AUR de un alt lider, cu potențial mai mare de creștere. Paradoxal, pentru că a creat cel mai mare partid naționalist de la PRM încoace, Simion ar putea fi și marele câștigător al surprizei Georgescu, de la aceste parlamentare. Adică e posibil ca duminică AUR să ia un scor de senzație, peste jumătate din bazinul de aproape 40% pe care naționalismul îl are.

Din această conjunctură, se poate întâmpla ca formațiunea lui Simion să fie marele câștigător al finalei-surpriză. Pentru că nu știm cine ajunge președinte. Dar de va fi Lasconi, la insistențele presei isterizate, clasarea pe primul loc în tura întâi a lui Georgescu va rămâne doar o reușită simbolică. În schimb, valul ridicat de el și de controversa din jurul lui, ar rămâne pentru patru ani la AUR și la SOS, pe care e probabil să le urce la un scor bun în parlament.

supraviețuitorii

După anunțarea rezultatelor, s-au scris și câteva demisii. Geoană a anunțat că se retrage (tardiv) din politică. Ciucă a demisionat de la PNL și e scos definitiv din arenă. Rămâne ca personaj de pluton, cum trebuia să și fie, doar pentru că are obrazul gros. Ciolacu a făcut același lucru, dar mai are oarece șanse de supraviețuire la vârf, dacă scoate un scor bun partidul.

Ludovic Orban s-a crezut Joe Biden când s-a retras pentru Kamala de Câmpulung. Bizarul seppuku s-ar putea să îl salveze cumva, pentru că în bula lor se va spune că sacrificiul lui a adus-o în finală pe cea care luptă să apere democrația. Chiar a pus umărul la scoaterea „ciumei roșii” din finală. Așa că menestrelul va mai fi primit să mai cânte și pe la alte mese politice, dacă tot nu se dă dus.

După raționamentul explicat, George Simion ar putea, de asemenea, să supraviețuiască în top din postura de lider mai puțin popular al celui mai popular partid din România. (Dacă chiar se adeverește sondajul care dă AUR pe primul lor, înaintea PSD.) Un val, pe care nu l-a stârnit el, dar are meritul că a făcut din timp vasul în care să adune voturi căzute din cer. Altfel, va continua să facă live-uri agitate cu telefonul, după tehnica Breaking News-urilor despre nimic, deprinsă de la televiziunile de știri tabloide.

Diana Șoșoacă e marea nedreptățită și câștigătoarea prin neparticipare a acestor mizerabile alegeri prezidențiale. Nimeni nu mai poate ști acum, când sondajele s-au dovedit atât de mincinoase (sau alegerile atât de trucate), cât avea de fapt și cât ar fi luat dacă era lăsată să candideze. Greu mai poate fi contrazisă când pretinde că avea suficient să intre în turul doi sau să se claseze pe primul loc și că de-asta a fost oprită să participe. Caz în care, majoritatea voturilor lui Călin Georgescu au fost, de fapt, ale ei și o parte mai mică ale lui Răzvan Constantinescu.  Plus că mai sunt și acele 2,3% anulate.

„Teoriile conspirației” i se confirmă, pe măsură ce Curtea Constituțională și chiar CSAT insistă să ne coboare și mai adânc în penibil. Totuși, bănuiesc că va capitaliza mai puțin din acest val la parlamentare. Dar e destul de posibil ca SOS să facă pragul. E departe de a fi devenit un partid închegat. Ca și Simion, Șoșoacă persistă în live-uri nesfârșite, uneori delirante, cu momente pertinente, prin care face mai mult concurență televiziunilor decât politicienilor. Dacă treci dincolo de formă, nu poți să nu remarci că Diana Șoșoacă are una din cele mai închegate linii critice anti-sistem. Pe care ar putea pune-o într-o formă decentă, dacă temperamentul ar lăsa-o.

Totuși, n-are ce realizare să scoată din aceste alegeri, în afara statutului de partid parlamentar. Peste încă patru ani, nu cred că va mai avea energia să încerce ceva mai mult. Deci maxim ce ar putea să facă pentru țară, ar fi să renunțe la egomanie și să caute să promoveze persoane care să-i preia ștafeta. 

Dacă nu era samavolnicia CCR, l-aș fi votat pe Răzvan Constantinescu. Are toate datele prestanței unei funcții preponderent simbolice și reprezentative. Ar fi fost agreabil și inteligent. Ca potențial lider de partid pare bine orientat, dar amator. Pare că organizatoric nu știe cu ce să înceapă, nici cum se face, și e în așteptarea unor consilieri, care să-l învețe cum să stea la poză.

(va urma)

În episodul următor, ajungem la ce vă interesează: cei doi finaliști și calculele despre ce poate fi după.