Filosoful și sălbaticii

Reacțiile la moartea fiicei lui Alexander Dughin sunt siderante. Deocamdată nu avem confirmarea că a fost un atentat terorist, care îl avea țintă pe scriitor. Știm însă cu certitudine că în țara noastră avem oameni care aprobă cu satisfacție atentatele teroriste împotriva familiei celor care comit crime de gândire. Nu sunt doar scelerați izolați ci, judecând după voturile comentariilor reprezintă opinia populară în bula lor.

Surpriza (nu pentru mine) e că acești extremiști avizi de sânge nu sunt unde ne spune presa bugetară să-i căutăm – între fanaticii religioși, neonaziști, fasciști, legionari, pupători de moaște, trumpiști, comuniștii nostalgici ai lui Ceaușescu. Teroriștii nu sunt între nevaccinați, cum spunea un fost prim-ministru. Sunt între democrații iubitori de „valori occidentale”, de liberalism și libertinaj, sunt între cei care ne-au terorizat doi ani în numele Științei cu majusculă, unica și de necercetat.

Sunt convins că atentatorul, care a dat cu cuțitul în Salman Rushdie nu citise Versetele Satanice, dar a acceptat acea fatwa dată de ayatollahul Khomeini prin anii 70, 80, ca dovadă suficientă să-l urască de moarte pe scriitor.

Sunt la fel de convins că nici comentacii de mai jos nu au citit (cum n-am făcut-o nici eu, din păcate) „A patra teorie politică”, „Teoria lumii multipolare”, cu atât mai puțin cartea despre Heidegger. Dar le-a fost suficient să audă în presă eticheta de „filosoful lui Putin” ca să-l urască din stomac și să se bucure că-i moare fiica în accident de mașina. Pentru ei, presa a funcționat ca o fatwa, iar Prelipceanu, Radu Tudor, CT Popescu, Lucian Mândruță, Andrei Caramitru au avut greutatea unor ayatollahi sau imami. Ce-au citit pe Facebook din derularea degetului li s-a imprimat în inimă și în creier cu puterea unui muezin, care urlă din minaret prin portavoce: „Occidentul e maaaare, temeți-vă, necredincioșilor, de sabia lui la vremea djihadului!”

De fapt, ce mai deosebește Occidentul de răul pe care pretinde că-l combate?

Proprietatea privată n-o mai recunoaște, chipurile se luptă cu oligarhii.
Libertatea de gândire și exprimare nu-l mai caracterizează demult. În numele lui se instituie cenzura, cultura anulării și marginalizării, se bagă la închisoare istorici, care nu cântă partitura oficiala.
Economia de piață nu mai e decât unde-i convine, altfel sunt excluse firmele chineze de la unele licitații, sunt presate țările Europei să nu facă afaceri cu rușii nici când au vitală nevoie.
Valoarea individuală nu mai e nici ea de actualitate; în anti-rasistul occident sunt stigmatizați și eliminați din întreceri sportivi și cântăreți pentru că au etnie rusă sau că nu au dovada unei injecții inutile și periculoase. Ba se anulează și concerte cu opere compozitorilor clasici…

Deci, concret… care-s marile principii pentru care se dezumanizează Vestul!? Doar cultivarea deviațiilor sexuale parcă-i cam puțin să menții o civilizație, darămite s-o construiești pe asemenea temelie!

Vigilenta galerie teroristă are încă un motiv de satisfacție: fiica a murit într-o Toyota, aparținând tatălui. Zic ei: e bună tehnologia occidentală, mujicule!? Nu știu că Japonia e orientală și față de noi și față de ruși… (N-au făcut observația asta când alți sălbatici, cei de la ISIS, defilau prin deșert cu toyote noi-nouțe, de la reprezentanță, obținute misterios de la sponsori generoși. Atunci Occidentul lupta de aceeași parte cu fundamentaliștii, iar Rusia alături de Assad, autocrat, dar popular și secularizat.)

Acum observă Toyota. Au ajuns la un nivel de primitivism perfect echivalent cu al vechii generații de talibani, care colecta pentru distrugere ceasurile de mână, pentru că le asimilau (și ei) cu patrimoniul exclusiv al Apusului creștin sau ateu. Deci o percepție pur magică, superficială a Occidentului untului, cum îi zicea Noica. Departe nu erau nici inspectorii ANAF, care prin primăvară dăduseră buzna peste o prăvălie cu delicatese rusești din București ca s-o amendeze din solidaritate cu Ucraina. Pentru ei borșul, icrele negre și vodca erau la fel de incorecte politic.

PS 1:

Dezorientată de bumerangul de imagine al acestui atentat terorist, propaganda a lansat o idee confuză și o minciună. Prima spune că atentatul e opera rușilor, care se omoară între ei. Ba, nici mai mult nici mai puțin, însuși țarul Putin cel Groaznic a ordonat asasinatul. Asta-i de nivel Radu Tudor. Păi nu ne-ați împuiat capul atâția ani că Dughin e „eminența cenușie”, omul din umbră al lui Putin!? Acum ne spuneți că era dușmanul lui subteran? Hotărâți-vă!

Minciuna scoasă la comandă e un presupus citat, în care Dughin ordonă în stilul repetiției lui Elie Wiesel: Ucideți, ucideți, ucideți ucraineni! Tâlcul e evident: crima e meritată, din moment ce și el cerea tot asta.

Doar că invenția e infirmată până și de Wikipedia, care dezvoltă contextul. În 2014, are loc la Kiev revoluția colorată din Piața Maidan. O mișcare sponsorizată de Departamentul de Stat al SUA, sub coordonarea Victoriei Nuland, care prin mitinguri maraton schimbă guvernul ales cu altul favorabil. Mitingul e marcat de crime făcute de lunetiști în mulțime și asasinate misterioase.

Între timp, în Odesa, oraș din jumătatea rusofilă a țării, populația percepe Maidanul ca pe o lovitură de stat cu sprijin extern. Și are loc o contra-manifestație, de susținere a guvernului de atunci și condamnare a protestatarilor din Capitală. Acela a fost momentul declanșator al unui război civil de 8 ani, în care mulți ruși separatiști (sau simpli cetățeni) au fost uciși de milițiile de extremă dreaptă ucrainene, ulterior integrate în armata de stat. Într-un incident grav, un grup de ruși a fost prin într-o clădire oficială și incendiați de vii de către naționaliștii ruși.

Atât crima respectivă, cât și cele ce au urmat în acei 8 ani, între 2014 și 2022 nu au răzbătut în presa internațională. (Și nici eu nu am avut habar de ele.) Dar în Rusia, ele au fost mediatizate și au stârnit o mare emoție colectivă. În acest context, Dughin a dat un interviu în care spune explicit că se referă la cei care au dat foc acelor ruși în clădire, că trebuie uciși fără alte dezbateri. Acea declarație veche de 8 ani e acum scoasă la lumină și răstălmăcită să facă din Dughin instigatorul unui genocid ipotetic.

PS 2:

Despre Dughin nu am mai scris decât o singură dată în viață, în urmă cu 4 luni, un articol preponderent critic, intitulat „Câteva impresii bune și rele despre Alexander Dughin”. Mă scuzam cu acea ocazie că nu vorbesc tocmai în cunoștință de cauză, pentru că nu i-am citit nicio carte. (Valabil în continuare.)

Esența era că Dughin mi se pare criticat din motive greșite, că am alte lucruri care nu-mi plac la el decât cele semnalate de presa oficioasă. Las linkul celor curioși. Dar oricum ar fi stat lucrurile, una e să nu fii de acord cu o idee și alta e să dorești moartea purtătorului ei.