Cum ar arăta victoria

Ministrul Sănătății ne poartă cu vorba, despre cum o să ne relaxeze parțial peste două luni și mai bine. În condițiile în care englezii, irlandezii și scoțienii au renunțat și la măști și la adeverințele de vaccinat.

„Cred că până la sfârşitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Şi lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibilă a perioadei următoare, nu de la o săptămână la alta. Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunţăm. Măsurile de relaxare vor fi luate gradual”, a spus Alexandru Rafila.

În același interviu, ministrul PSD al Sănătății (de fapt, al restricțiilor gripale, că de alte probleme nu se ocupă) a mai prezis și când crește valul.

Între 10 și 15 februarie, ne prezice vârful valului. După ce ne prognosticase încă de anul trecut că fix pe 15 ianuarie vine valul. Iată o pandemie, care poate surclasa CFR-ul la punctualitate. Ceva ce nu s-a pomenit.

Dar să trecem la lucruri serioase. Povestea oficială despre pandemie se dezintegrează sub ochii noștri. Nu e vorba doar de ridicarea restricțiilor în unele țări europene. Se ridică niște bariere ale exprimării, mai ales în Statele Unite, care acum au ca prioritate agitația de război pe cel puțin două fronturi – rus și chinez. Inclusiv bastioanele covidismului ca CNN, Sky News, BBC au primit undă verde pe alocuri să pună întrebări tabu acum doi ani.

• Se contestă relevanța noțiunii de „caz” pentru cei internați pentru alte boli, pentru decedații cu vârste înaintate și boli cronice.
• Se admite că deseori banala gripă și fiorosul covid sunt confundabile. O știu deja destui „trecuți prin boală”.
• Se admite că vaccinul nu e nici sigur nici eficient. Chiar producătorul vorbește despre el ca de o frecție la picior de lemn.
• E recunoscută și pandemia vaccinaților și că „superbul” poate ucide.
• Până și simbolica mască de chirurg e declarată accesoriu inutil.
• A devenit evident că vaccinul nu e „singura cale de a opri…” nimic; pentru că țările nevaccinate nu sunt devastate de pandemie, iar cele vaccinate sunt mai „infectate” ca niciodată.
• Până și OMS-ul se leapădă de pașaportul de vaccinat.

Acestea sunt doar spicuiri din numeroasele semne că narațiunea oficială a pierdut orice credibilitate și coerență. În lipsa acestor piloni ai „credinței în Covid”, restricțiile sunt doar un act de sadism politic. Iar semnele că unii lider (din România, UE, Australia șamd) sunt deciși să meargă până în pânzele albe, ca soldatul japonez, nu sunt nici ele puține. În perfect dezacord cu veștile care anunță victoria, vin veștile despre vaccinarea copiilor, despre amenzile date nevaccinaților (Austria) despre vaccinarea obligatorie la nivelul UE (Ursula dixit), despre teste și tot bâlciul.

Altă dovadă că dictatura medicală a pierdut bătălia pentru mințile românilor? Azi a fost ziua cu cele mai multe „cazuri” de la începutul pandemiei! O știre de „și altele”, pentru că puțini mai pun preț pe linia oficială. (Cei care o fac sunt foarte greu recuperabili.) Beneficiile leacului miraculos nu se zăresc, după criteriile oficiale. Noroc că lumea nu se mai sperie ca acum un an, doi. Am remarcat că s-a dat drumul și la alte povești cu impact emoțional (pe lângă război). Reapar acele povești (reale), care n-au mai existat cât singura dramă televizată a fost sufocarea de la ATI.

așadar, aproape am învins?

Nu chiar. Am fost tentat să cred că bulgărele se va rostogoli într-o avalanșă, din clipa în care au căzut pilonii minciunii. Înclinația mea era spre lehamite. Să spun: vreau să uităm de subiectul ăsta cât mai repede, nu mă interesează răzbunarea, nu vreau procese publice cu „experții” și politicienii. Ducă-se și să ne vedem de viață!

Dar cred că e foarte greșit unghiul. Puterea mediatică și politică are capacitatea să readucă în hipnoză majoritatea adormită. Chiar pot îngropa cu alte șocuri și dezastrul pandemic.

Pentru foarte scurt timp, planeta a putut vedea realitatea conspirației în toată hidoșenia ei. Ca și cum într-o sală de cinema s-ar fi aprins brusca lumina și ai vedea că între spectatori sunt unii cu cuțite în mână. Degeaba se stinge la loc lumina și pe ecran continuă un film de groază sau o comedie. E imposibil să ignori ce ai băzut în secundele respective.

Asta a fost pandemia: am avut certitudinea că politicieni din numeroase țări, aparent rivali, pot acționa coordonat împotriva popoarelor lor, într-un mod de-a dreptul criminal. S-a convins toată lumea de reaua credință a presei, de cenzuri rețelelor de socializare, a motoarelor de căutare, de falsitatea vedetelor adulate. Dacă au putut înscena o pandemie, pot înscena și un război încă mai nemilos, după pretexte absurde.

Acum doi ani am propus o parabolă simplă: suntem cu toții ostateci într-o pivniță și răpitorii ne spun că ne vor da drumul, dacă acceptăm o doctorie creată special de ei. Aici e cheia situației: nu poate exista întoarcere la normalitate prin larghețea răpitorilor. Victorie nu e atunci când te anunță Arafat sau Rafila că ești liber peste o lună două, un an sau din primăvară până în toamna viitoare…

Încă dinainte de pandemie era tot mai evident că măcar în partea asta de lume se derulează un program explicit anti-creștin și anti-național. Că se promovează degenerarea sub masca divertismentului, că educația e cu program din ce în ce mai proastă. E o senzație clară că puterea politică, mediatică și financiară e ostilă majorității normale a populației, că promovează dezagregarea națiunilor cu toate mijloacele.

Victorie, așadar, după mintea mea, nu poate fi când ești lăsat în pace de cineva, care a cășunat din senin asupra ta. Nici măcar când plătesc unii dintre tartori. Ci când avem garanții că nu mai suntem ținta unui program nociv.

PS: soarta noastră nu-i treaba tehnocraților

Am uitat să spun ce era mai important. Motivul pentru care începusem articolul, de fapt. Pentru colaboraționiștii dictaturii medicale există două posibilități. Dacă tirania rămâne eternă (sau pe decenii) și doar se strânge șurubul, sunt câștigători. Vor avea ce și-au dorit: putere, funcții, averi. Dacă se prăbușește, cum dă semne, atunci tranziția nu îi mai privește.

Rafila, Arafat n-au decât să vorbească de doze, pașapoarte, cipare, excludere din societate… Nu de viața normală. Aceea nu mai e partea lor.

În clipa de față, ei sunt ca Ilie Verdeț și alți miniștri comuniști, care făceau guverne în sediul Comitetului Central în 22 decembrie 89. Mai bine ar fi rămas loiali vechiului regim și ar fi fost scutiți de ridicol. Dacă vom avea anul acesta zero restricții, cerberii dictaturii prezente n-au a se pronunța cum și în ce ritm să ne dea „rația de libertate”: