Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Cum a fost marginalizat Marius Oprea si de Putere si de Opozitie

Marius Oprea, autorul unor dezvăluiri importante despre modul de operare al Securităţii comuniste, a fost trecut pe linie moartă inclusiv în propriul său partid, PNL. Într-un interviu luat de Sabina Fati în România liberă, fostul director al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului povesteşte cum a decurs o şedinţă de înfierare a sa în interiorul partidului lui Crin:

[..] Dan Radu Ruşanu mi-a aruncat în faţă că sunt un nimeni, Norica Nicolai a devenit un fel de acuzator public alături de alţii, m-au acuzat că fac jocurile PDL. Asta doar pentru că am afirmat public că Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a fost informator al Securităţii [..]

Cu Traian Băsescu, despre care a promis o carte cu dezvăluiri, iar acum publică un foileton acuzator în Observatorul cultural, are o relaţie la fel de proastă. L-a acuzat că a fost omul Securităţii la Anvers, că nu a făcut cu bună credinţă condamnarea comunismului şi că nu a urmat gestul cu alte acte reparatorii. De care recunoaşte că nici guvernul Tăriceanu nu s-a învrednicit. Explicaţia e omniprezenţa şi puterea uriaşă a oamenilor sistemului:

Cuvântul de ordine în România este continuitatea. Dacă Securitatea a dispărut, securiştii n-au dispărut, dacă PCR a dispărut, activiştii lui au rămas, iar UTC-iştii de ieri sunt azi în plină activitate şi ocupă funcţii importante de decizie. Sunt inamovibili. Marile grupuri de afaceri din România s-au fondat pe această continuitate, au participat la privatizările din primii ani după ’90, au luat credite nerambursate la Bancorex şi acum joacă partitura oamenilor de afaceri corecţi, fraţii Păunescu, de exemplu. La fel în ceea ce-l priveşte pe Sorin Ovidiu Vîntu […]

Un exemplu de continuitate şi de mişcare a intereselor dincolo de graniţele partidelor:

Theodor Stolojan lucra şi pentru Securitate, câtă vreme era contabilul conturilor de aport valutar special (AVS), pe scurt, conturile lui Ceauşescu, rezultate din vânzarea saşilor, evreilor, plus afacerile intermediate prin Crescent a lui Voiculescu şi alte firme de la ICE Dunărea. Toţi aceşti bani veneau la AVS, iar Stolojan le ţinea contabilitatea, ceea ce presupune o strânsă legătură cu Securitatea […]

evadare.ro
November 5th, 2010
Mai multe despre: Politica
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact