Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
În martie 2020, cetățenii unei părți a planetei (întâmplător, lumea euro-atlantică) au fost băgați într-o uriașă pivniță de stăpânii planetei. Li s-a spus că dacă stau cuminți în pivniță și fac ce le spun răpitorii, totul va trece în două săptămâni. Apoi în doar câteva luni de ascultare. După câteva luni, li s-a mai deschis geamul pivniței și au putut să vadă soarele și să respire, dar doar printr-o cârpă legată de gură. Li s-a spus că vor fi eliberați din pivniță și totul va reveni la normal abia când răpitorii vor descoperi un leac magic la care lucrează de zor.
Tehnic, răpitorii aveau leacul magic înainte să închidă lumea în pivniță, dar să ne facem că uităm aces detaliu. După aproape un an, răpiții au fost anunțați că s-a găsit leacul. Și că nimeni nu va ieși din pivniță fără să guste fiertura produsă de răpitori. Aici apare dilema prizonierului: să îl creadă pe răpitor de bună credință și să scape, sau să nu-l creadă? Nu mulți au meditat suficient la această dilemă, dar popoarele au răspuns diferit.
Țările Vestului au ales predominant prima variantă. Pentru că vin dintr-o lungă tradiție a încrederii în autorități, au sădită convingerea că trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile, că doar peste mări și țări sunt cei asupriți de dictatori malefici, peste care trimiți avioanele de bombardament să le aducă democrația și drepturile omului. Țările Estului au ales preponderent varianta a doua, a scepticismului. Pentru că vin dintr-o lungă tradiție de autorități abuzive, care practică dublul discurs (promit binele și fac răul).
Nu după mult timp, răpitorii au început să spună răpiților că nu îi vor elibera pe cei care au luat poțiunea magică, pentru că nu suficienți oameni au acceptat-o. Și leacul nu merge pentru că necredincioșii nu vor să-l guste. Și oricum trebuie luat de mai multe ori, de fapt, e un fel de abonament. Și nimeni nu va mai avea de ales, ci va trebui să ia leacul cu forța.
Acum să ieșim din parabolă și să vedem cum au evoluat lucrurile în țările ascultătoare. În lumea reală:
A fost prima țară intrată cu totul în experiment. Fără compromisuri cu Astra sau Sputnik, numai Pfizer „d-ăla bun”, livrat în cel mai alert ritm până atunci. Din decembrie, de la demarajul vaccinării au mai avut două valuri mai mari decât anul trecut, când nu era nimeni vaccinat. Infectările au crescut spectaculos:
Iar ce e bizar e că nici măcar decesele nu arată mai bine. Deși, după ce li s-a promis „imunizare”, s-a schimbat promisiunea în „măcar nu mai faci forme grave”.
De întoarcere la normal nici nu poate fi vorba, chiar dacă israelienii au 68% cu cel puțin o doză. Dar colac peste pupăză s-a schimbat definiția pentru „complet vaccinat”. Dacă la noi asta înseamnă două doze, la ei înseamnă 3 și în curând 4. Certificatul verde a fost extins peste tot și nevaccinații s-au transformat în paria. Nici pomeneală de promisa imunitate de turmă și eliberare. Ca să țină în continuare cobaii siguri, nici măcar nu se mai permite intrarea în țară a celor nevaccinați.
Măsurile aberante luate de guvernele lumii au fost mereu scuzate de drama emoțională televizată a unui număr mare de morți. Oamenii de bună credință au rămas cu această explicație logică: politicienii nu ar vrea să prelungească artificial criza și iau cu strângere de inimă niște măsuri, pentru că situația e gravă. Complet fals. Aveți idee câte decese a înregistrat Noua Zeelandă (o țară de 6 milioane de locuitori) în aproape doi ani de pandemie? 31. În 20 de luni, asta înseamnă că au avut o pandemie cu 3 decedați la fiecare 2 luni.
Dar știți când a impus Noua Zeelandă carantina întregii țări pentru luni de zile? În momentul când aveau raportat 1 (un singur) deces. Era „o pandemie de o persoană” – o sfidare a oricărei definiții posibile. Oricine află de cazul neo-zeelandez și mai insistă că nu e nicio conspirație, că guvernele sunt animate de intenții curate, e pur și simplu lipsit de onestitate sau discernământ.
Și nu, nu stă în picioare nici teoria că au acționat prompt și dur, iar asta i-a ajutat să se descurce mai bine decât îndărătnicii de români. Pentru că după „terapia de șoc” și vaccinarea în masă, libertatea promisă nu s-a mai întors niciodată. Șefa guvernului, Jacinda Ardern, a recunoscut nonșalantă că Noua Zeelandă va deveni o țară cu două categorii de oameni, ca Africa de Sud în vremea apartheidului. „Asta e” – a conchis dictatoarea de ocazie.
Iar modelul e preluat și de cele mai mici insulițe, ca Tonga – o insulă din Polinezia, cu doar 100.000 de locuitori. Întreaga populație a fost carantinată după descoperirea primului caz – despre care nu se știe dacă are simptome – abia în noiembrie 2021.
Continentul de pe cealaltă parte a globului a ajuns să aibă rezonanțe sinistre, sinonime cu noua dictatură biometrică. Veștile de acolo sunt o distopie transmisă în direct. Acolo s-a experimentat cel mai mult carantinarea zonală. Unele regiuni, ca Melbourne, au avut 260 de zile de arest la domiciliu pentru nefericiții locuitori. Au fost înființate până și lagăre pentru izolarea celor declarați infectați sau nevaccinați. Mai multe profesii au vaccinare obligatorie. S-a ajuns cu chiu cu vai la 70% din adulți vaccinați. Și ce credeți că s-a întâmplat mai departe? Imunitatea de turmă? Libertatea? Nu: noul obiectiv a devenit 80% vaccinați.
Societatea australiană a devenit una de coșmar. Poliția îți bate la ușă să te întrebe de ce ai postat pe Facebook că ai fost la un protest anti-carantină. Alții sunt ridicați din casă pentru mesaje inocente pe internet sau bătuți cu brutalitate de polițiști.
Italia a fost și ea supusă și s-a vaccinat. Au ajuns la 78% cetățeni cu prima doză făcută. Câștigul? Guvernul a dat o lege prin care nu poți avea un loc de muncă fără abonarea la injecțiile experimentale și statutul de cobai uman. Câte injecții? Nu poate spune nimeni, întrucât acum „vaccinul” trebuie tratat ca unul gripal, sezonier. Dar masca rămâne pe față pentru totdeauna. Și necesitatea apărării vaccinaților de prezența nevaccinaților.
Și ce credeți că se întâmplă după ce se obțin asemenea concesii din partea populației? Institutul de Statistică și presa oficială începe să dezvăluie că de fapt nu muriseră atâția de covid, cât anunțaseră până acum. Mai precis, doar 2,9% au murit de covid, restul de 97% aveau alte boli grave. Dar trebuie să ne comportăm în continuare ca și cum ar fi cataclismul suprem. Nici în Italia dictatura nu s-a evaporat după supunerea la șantajul guvernului. Dimpotrivă, au apărut tunurile cu apă și gazele lacrimogene.
https://youtu.be/8_T9LiAH1KU
Dictatorul gerontofil Macron a fost printre primii care au anunțat vaccinarea cu forța a medicilor și oprirea nevaccinaților să mai intre în centre comerciale și restaurante. Cu asemenea presiuni, 76% din francezi au ajuns să aibă măcar o doză de vaccin făcută. A adus asta pacea socială? Imunitatea de turmă? Dimpotrivă, a învrăjbit și mai mult populația. Pe lângă scenele obișnuite deja cu brutalitatea reprimării protestele de către poliție, Franța furnizează și scene inedite. Agresori în civil au atacat cu bețe protestatarii pașnici împotriva vaccinării obligatorii. Trupele de asalt ale unui regim dictatorial impopular.
Câteva țări cu o rată mare a vaccinării, de trei sferturi din populație pregătesc terenul pentru un nou val de restricții, după ce fuseseră folosite pe post de zăhărel de propagandiștii vaccinării. Olanda era lăudată pentru renunțarea la mască, Germania, pentru numărul mic de decese. Cum am mai arătat, nu gravitatea pandemiei sau gradul de supunere influențează desfășurătorul implementării noului regim mondial.
Alt Făt Frumos al cumințeniei vaccinării – 86% vaccinați și creștere de patru ori a infectărilor. Cifra și situația sunt identice în Portugalia, alt caz în care se refugiaseră pandemiștii după eșectul experimentului din Israel.
A fost inițial cea mai vaccinată țară din Europa. Dar nu există „vaccinare completă”. Există doar oameni temporar lăsați în pace că au cedat. Acum autoritățile engleze discută metode de presare a celor cu două doze pentru a o accepta pe a treia. Fără a treia doză, cei care vor vacanță în străinătate se vor întoarce la carantină și testare.
Victor Grigore
