Crin Antonescu, mamita, mam’mare si tanti Mita

Promettre … c’est noble
Intr-o politica fara domni, promisiunea face parte dintre cuvintele compromise si de nefolosit. “Promitator” e printre cuvintele care apar in descrierile facute “tinerei sperante” a politicii, Crin Antonescu. Si totusi, la modul propriu, Crin Antonescu nu promite nimic. Are un tom de hartii cu titlul de program, asa cum au toti candidatii, ca doar echipa de consilieri trebuie sa-si justifice cumva salariul, dar un proiect politic nu poate ajunge la alegatori altfel decat sub forma unor promisiuni. Nu vorbim aici de exercitiile demagogice (stil: la intoarcerea acasa, 25000 de euro cash, pentru fiecare capsunar), ci de transpunerea in imagini limpezi si memorabile a unei viziuni asupra viitorului comun. La urma urmei si blood sweat and tears tot promisiuni au fost. Si cata lume au reusit ele sa miste…
E greu de spus cat e neputinta si cat e strategie in cazul tacerii (asurzitoare, vorba poetului, a) lui Crin Antonescu. Dar ambele sunt la fel de culpabile. Daca cineva il sfatuieste pe liderul PNL sa promita cat mai putine lucruri pentru a nu i se putea reprosa nimic mai apoi, ori pentru a avea un impact cat mai mare in preajma alegerilor, atunci Antonescu nu e presedintele de care avem nevoie.
Nu ma numar printre cei care cad in admiratia eficientei nude a unui politician chiar si atunci cand el e nociv (“ce lider puternic a fost Stalin!”). Un presedinte a carui calitate de capatai este abilitatea de a lua puterea prin orice stratagema deja avem. Il cheama Traian Basescu. Si Ion Iliescu a excelat la acest joc, iar noua dexteritatea lui nu ne-a folosit la nimic.
Alegerile se pot castiga intr-adevar si fara a face o promisiune precisa. Mai exact, facand un ocean de promisiuni vagi si binevoitoare. Dar numai cu ajutorul masiv al presei. Un asemenea model de reusita e Barack Obama, dar am convingerea ca el nu va mai fi dat ca termen pozitiv de comparatie in viitorul apropiat. Crin Antonescu n-are decat sa incerce si el reteta trandavelii intelectuale pe spinarea unei prese corupte. E deja abonat la Sinteza zilei, unde mancatorii de rahat cu polonicul fac spume pentru el din vreme in vreme. Asta nu e model de succes in relatia cu presa ci ne transmite o singura informatie: pana ajung presedinte pot colabora bine mersi cu Voiculescu, iar dupa ce ajung, tot cu unii de teapa lui o sa ma inconjor. Daca asta e “oferta” liberala, thanks but no thanks. Nu un strateg al temporizarii asteapta romania ci pe cineva care sa creada in ceea ce spune, dupa atata fatarnicie. Si sa spuna ceea ce crede chiar si cand stie ca asta nu ii aduce voturi din ziua urmatoare.
candidatii si proiectele lor
In acest moment exista pe piata cateva proiecte politice, dat fiind ca alti “jucatori” au riscat si au facut promisiuni:
Proiectul lui Traian Basescu e unul ratat si epuizat. Mare lucru nu mai poate promite in actuala campanie, dat fiind ca la precedenta a promis cat pentru cateva campanii electorale. Din acele proiecte reiesea si schita statului reformat propus de Basescu: un stat al bunastarii pentru o clasa de mijloc pragmatica si extinsa (sa traiti bine!), o justitie ferma si eficienta, fara compromisuri pentru coruptie, chiar cu accente autoritariste (la tepe!, ii omor cu mana mea), o societate mai morala, impacata cu trecutul ei din era comunista, prin deschiderea arhivelor Securitatii, poate chiar si lustratie (promisiunea ultima nu ii apartinea direct lui TB, ci unor apropiati, dar fusese asumata tacit si de acesta), o conducere coerenta, prin coeziunea din sanul aliantei DA, etc. Din toate acestea nu s-a ales mare lucru si nu prea stiu pe cineva care sa-l voteze pe Traian Basescu spunand cu mana pe inima ca il voteaza pentru ca a fost multumit de rezultate. Daca va fi votat si reales presedintele, va fi doar in semn de raliere impotriva inamicilor sai virulenti.
Proiectul lui Mircea Geoana e cel mai limpede si mai vechi proiect de pe piata. E mostenit de la Ion Iliescu si e leit cu al lui Nastase, mai putin accentele personale ale unui caracter avar si despotic. Inca. Daca nebuloasa demagogica exprimata de Geoana in vorbele strategilor americani ar trebui sa poarte un nume, ea s-ar numi proiectul Hrebenciuc – Vanghelie. Sintetizat, proiectul Geoana inseamna etatism, o pletora de birocrati conectati la un buget care parjoleste orice initiativa privata, in fruntea careia sta casta baronilor locali, grupurile de presiune din PSD, singura ideologie si ratiune de a exista a acestui partid. Singura parte buna a unui mandat Geana e o promisiune pe care nu o va face niciodata deschis in termenii astia: pentru a nu-si supara sefii de la Washington si pur si simplu din lipsa ideilor proprii, Geoana ar putea continua efortul de occidentalizare a Romaniei. Cu ce pret e greu de calculat…
Proiectul lui Sorin Oprescu e atat de neserios incat ar putea intra in Cartea recordurilor, daca ar exista o asemenea categorie. La propriu, parintele autostrazii suspendate si a mandatului de primar lasat in aer ar putea promite multe. Insa promisiuni care sa traduca in cuvinte limpezi o viziune politica, Sorin Oprescu e incapabil sa faca. Chestiunea arhitecturii statale il depaseste oricum ca preocupari si devine superflua ca discutie in cazul cuiva care pare a candida din cel mai pur capriciu, ca un amorez care nu poate rezista sa nu curteze o femeie disponibila.
Proiectul lui Crin Antonescu e limitat pentru moment la un joc de glezne si la contestari ale proiectului destramat ce i-a apartinut lui Traian Basescu. Un comic spunea ca femeile se hotarasc de cum vad un barbat daca o sa ii cedeze sau nu si in clipa in care dau mana cu el isi zic “numai de n-ar spune o prostie mare!” Pe Crin Antonescu il asteapta sa spuna ceva din suflet o masa maricica de tineri (in sens larg), cel mai activ si mai productiv segment al populatiei, votanti ai unor partide sau adversari ai politicianismului. Fata de ei, Antonescu ar face o nedreptate fara seaman daca le-ar servi in loc de proiect de stat o stratagema de castigare a alegerilor cu efort minim. Antonescu e impins la urne si spre fotoliul de la Cotroceni ca un scolar istet dar lenes, cu mamita, mam’mare si tanti Mita. Mai ramane doar ca Antonescu sa demonstreze ca are si ceva de spus si ca proiectul lui nu se va baza pe sustinerea din partea altor bunicute ca Voiculescu si Patriciu.