Ciudățeniile „loviturii de stat” și „războiul rece”

Trebuie să ne pregătim de război contra lui Putin, ca să nu vină dictatorul muribund să ne ia democrația vioaie. E cea mai ineptă narațiune, în condițiile în care nu mai avem democrație nici pentru noi, dar asta e versiunea oficială pe care mergem. Și absurditățile nu se opresc aici. Aparent, europenii se opun păcii în Ucraina acum, pentru că asta ar face jocul rușilor, dându-le răgaz să se pregătească pentru un război și mai mare, în câțiva ani. E mai bine să nu ai pace acum, decât să riști un război ipotetic mai târziu, ar gândi omul gospodar, care își ia vara tanc și iarna drone.

În războiul prin intermediar din Ucraina, parte din țările UE au fost pentru Imperiul American ce sunt cecenii lui Kadârov pentru Imperiul Rus. Vioara a doua, dar hotărâtă. E… imaginați-vă că Putin începea tratativele de pace cu Trump, să zicem prin Arabia Saudită, și cecenii ziceau: nu, nu, noi luptăm până la capăt! Putin e căzut sub influența lui Trump. Am pornit cu denazificarea, mergem până la Kiev, altfel va venit NATO peste noi mai târziu!

Cineva ar fi spus că sunt înțeleși să joace o asemenea cacealma. Ba, având în vedere că acum în fruntea oștirii de strânsură a UE, din „coaliția distrușilor”, s-a plasat Albionul, capul de pod al Americii pe continent, și că Trump glumește cu intrarea SUA în Commonwealth, ai putea zice că e chiar cusut cu ață albă acest devotament pentru interesul american, al europenilor supărați pe SUA. Armata încă inexistentă a UE, condusă de Marea Britanie, Franța și Germania, va fi înzestrată din împrumuturi la băncile americane și ale Imperiului Offshore, ca să facă în ciudă Americii. Ea va avea ca misiune să îndeplinească interesul strategic american de peste un secol, de a ține Europa divizată, punând chiar în conflict deschis resursele Estului cu tehnologia și capacitățile Vestului.

Ciudat acest război rece! În care nemții se supără așa tare pe hegemonul american, încât nu amenință să refacă gazoductul, nici nu întreabă cine l-a distrus în cel mai mare act de sabotaj anti-ecologic, ci amenință să arunce în aer orice poduri către răsărit. De sancțiuni, se știe, au paradit mai mult Europa decât Rusia, dar continuăm cu ele până în pânzele albe, pentru că trebuie să dea rezultate odată și odată.

Lista găurilor din narațiune nu se oprește aici. Suntem nevoiți să introducem o cenzură drastică, pentru că altfel libertatea noastră e în pericol. Mai întâi cenzurăm presa de limbă engleză a rușilor, pentru că difuzează doar știri false. Spre deosebire de a noastră sau a „țărilor civilizate”, care spune doar adevărul cristalin. După care suprimăm și părerile oamenilor de rând, care transmit inconștient idei ale propagandei ruse și teorii ale conspirației. La care ei nu mai au acces, că le-am tăiat ombilicul informațional, care-i lega de Putin. Dar le preiau telepatic sau, și mai grav, de la americanii de dreapta, noii noștri dușmani de război rece.

De fapt, o să trimitem organele de represiune peste oamenii cu păreri. Dar cum să recunoască Miliția părerile neconforme? O să-i punem să se năpustească asupra naționaliștilor pentru că, dacă e să faci un mare război de apărare a patriei, primii de care trebuie să scapi sunt patrioții. Putin e la ușă, a încălcat suveranitatea Ucrainei și o amenință și pe a noastră, deci prima măsură trebuie să fie epurarea suveraniștilor.

De asemenea, ca să apărăm capitalismul de KGB-iști, trebuie să punem organele de poliție politică să ia urma banilor de la oligarhi. Vor fi căutați cu prioritate capitaliștii mici, care au dat bani pentru partidele mici și dedicații pe TikTok pentru independenți; nu capitaliștii mari, care au dat de decenii dedicații pe televiziuni pentru partidele mari. N-auzi de percheziții la Dan Voiculescu, Zoltan Teszari sau Frații Păunescu, pentru a se vedea cine-i plătea pe influencerii Gâdea, CT Popescu, Prelipceanu, să-i promoveze pe Ciolacu, Ciucă, nici cine a donat pentru panourile lui Nicușor și Lasconi. Partea care ar fi fost cea mai interesantă, decuplarea democrației de oligarhie, a eșuat într-o ridicolă justiție selectivă.

Iar dacă, după ce controlezi presa și banii, sunt semne că oamenii ar vota greșit, nu mai ții nici alegeri. Sau le ții doar cu o parte din candidați, după un proces riguros de selecție. Altă cale nici nu e ca să salvezi democrația de iliberali.

războiul hibrid

Tot narațiunea oficială spune că Europa e decisă să lupte ca soldatul japonez, și după terminarea războiului, pentru că ea crede cu fanatism în niște valori. Pentru că în politica de la Bruxelles s-au concentrat cei mai miloși, mai idealiști și mai morali dintre contemporani, care luptă pentru pace, egalitate între o mulțime de genuri fluide, panouri solare și un aer pur, fără carbon. Sunt aceiași care privesc nepăsători la uciderea a zeci de mii de copii în Gaza și la înfometarea sistematică a două milioane de sinistrați, ca armă de război neconvențional. Dar asta e narațiunea oficială, că devenim cei mai războinici doar pentru că suntem și cei mai morali.

În fine, narațiunea propagandei oficiale ne spune că e nevoie de toate aceste abuzuri pentru că suntem atacați într-un război hibrid. De-asta nu ne mai cumpărăm neapărat tancuri, cât drone, avioane de vânătoare și sisteme anti-rachetă, că s-a schimbat metodologia. Iar Putin ar putea da atacul cu „omuleți verzi” în loc de soldați.

Viitoarea forță de sacrificiu a Europei e condusă de cele mai progresiste guverne de pe continent, englezii, francezii și germanii. Nu singurele, dar dintre cele care au deschis cel mai larg porțile Europei pentru o invazie, care va transforma populația băștinașă într-o minoritate înstrăinată în propriile lor țări. Doar când vechea guvernare a Poloniei ridicase un gard la graniță, sursele oficiale ne spuneau că Belarus duce un război cu migranți contra Uniunii Europene. În rest, astfel de păreri sunt ostracizate ca periculoase, pentru că „diversitatea e forța noastră” și colonizatorii aduc fericire țărilor unde se așază.

Politicienii care organizează invadarea sistematică a propriilor țări, și presa care ascunde această crimă împotriva civilizației europene, pretind că sunt „pro-europeni” și apără Europa de alți europeni. Cel puțin asta e narațiunea. În timp ce suntem invadați lent, e strecurat preventiv un sentiment de teroare și auto-cenzură, care să prevină orice reacție când va deveni evident pentru cei mulți că li s-a luat țara de sub picioare, lor și urmașilor lor. Iar toate astea, în timp ce se pregăteau febril pentru un cu totul alt război, care poate nici nu mai începe.

Societățile au nevoie de justificări coerente ale rostului lor, ca să supraviețuiască în starea de agregare a unor națiuni. Au nevoie de mituri fondatoare, care să le spună de unde vin, și de sentimentul că îndeplinesc o misiune mai înaltă. Că stând împreună se îndreaptă spre o lume mai bună. Cu toate narațiunile prăbușite în penibil, acum doar un liant fragil și în curs de evaporare mai ține împreună lumea europeană. Încă mai există oarece prosperitate, la care au acces inegal părți importante din populație.

Când și aceasta va dispărea strivită de supra-îndatorare, clasa conducătoarea nu va mai avea decât argumentul forței, devenind la vedere o tiranie ținută pe poziții de mijloacele electronice de supraveghere și represiune. E războiul supra-structurii politico-mediatice și al corporațiilor contra propriilor popoare, pe care l-a scos la iveală pandemia, ultima dată când a mai fost acest tăvălug de narațiuni absurde.

represiunea globală

Acum, ca și atunci, putem vedea Estul și Vestul unificate de această tendință. În cazul în care se prăbușește jocul piramidal bancar, e pregătită soluția de avarie a militarizării totale pe motiv de epidemie, război, atac cibernetic, pană de curent, criză climatică, orice pretext e bun.

În China au deja funcțional sistemul de credite sociale și de monitorizare biometrică. Au în spate dictatura comunistă cu cele mai multe crime din istorie, care între timp s-a transformat într-o tehnocrație capitalistă, care umilește Vestul în competiția economică de piață. Paradoxal, sistemul lor cu un partid unic permite mai multor oameni să participe la decizii politice, o concurență acerbă între cadrele de vârf, mai reală și mai meritocrată decât cea trucată de coruperea prin lobby în sistemul bi-partizan american.

Nu e un regim liber, dar produce bunăstare reală într-un ritm spectaculos. Posibil să fie mai inegal decât cel apusean, au miliardari și săraci care trudesc inuman ca într-un lagăr de muncă. Dar cel puțin plutocrații lor par să servească interesul național, pe care nu își propun s-o pulverizeze și nu pretind schimbări sinucigașe de la supuși.

Rusia are propriul ei regim hibrid de democrație autoritară sau dictatură plebiscitată. Se țin alegeri și probabil că popularitatea lui Vladimir Putin e cât se poate de reală. Dar unii rivali sfârșesc în închisoare, unii ziariști în mașini care explodează. Presa e variată dar controlată, se dau sentințe grele pentru delicte de opinie, inclusiv pentru contestarea unor dogme istorice pentru care și Europa impune aceleași represalii.

Acum, Putin insistă să exporte același model și în țara vecină, Ucraina, unde pretinde că face „denazificare”. Ceea ce nu se rezumă la batalionul Azov, ci promite să fie tocmai programul prin care a fost trecută România, de epurare a istoriei naționale de figurile proclamate incorecte politic ale interbelicului. În fond, e un program de contestare a existenței Ucrainei ca națiune cu propria mitologie, ceva ce se pretinde oricărei nații de către globaliști.

În America lui Trump a fost declanșat un război contra studenților care au participat la mitingurile pentru pace din campusuri, împotriva genocidului din Gaza. Într-o primă instanță sunt vizați studenții străini, s-a început chiar cu cei de origine palestiniană, care n-au voie nici să-și plângă tragedia națională în țara celor liberi. Dar e un precedent pentru anularea partizană a dreptului la exprimare, garantat de Primul Amendament din Constituție. Inevitabil, el va fi folosit pentru a strivi și disidenții americani neplăcuți sponsorilor lui Trump sau de orice altă guvernare, care îi va urma. Se înțelege de la sine că Europa o va depăși, ca bastion al progresului.

a fost sau n-a fost lovitură la noi în stat?

Ajungem astfel la cazul românesc, care pus într-o astfel de perspectivă, nu ni se mai pare o anomalie, ci parte din „noua normalitate”. Și n-o spun ca să ne resemnăm, ci ca să înțelegem cât de gravă e situația. Instalat la CNA de guvernul Ciolacu, pedantul teolog al statului paralel, Vasile Bănescu, a găsit anormal ca un ziarist faimos să conteste decizii ale instituțiilor statului. Cum și-a permis să acuze BEC de o lovitură de stat!? s-a indignat marele inchizitor al televiziunilor, radiourilor și internetului.

Formula „lovitură de stat” e expresivă, percutantă și o pot accepta ca metaforă. Dar nu e tocmai precisă și sugerează că narațiunea opoziției are hibele ei, fără să fie total absurdă, ca versiunea puterii. Pentru că lovitura presupune că un grup avea puterea în stat, până la un anumit moment, când a venit un alt grup, care a plănuit ocult să preia puterea. Și de la un punct încolo a reușit, grupul A n-a mai avut puterea, iar grupul B a preluat-o prin respectiva lovitură. Ori noi vedem că nu s-a produs o asemenea predare-primire, tot aceiași fiind la putere.

Mai curând, a fost o trecere la un alt tip de sistem, păstrând aceeași conducere. Respectiv, s-a renunțat la orice aparență de democrație reprezentativă, pentru un regim de democrație limitată, prin excluderea celor care contestă supunerea de tip colonial față de forțe externe. Știu, sună tot mai sintetic să-i spui unui astfel de eveniment „lovitură de stat”. Lucru care are sens, mai ales dacă ai în vedere noțiunea constituțională că „poporul e deținătorul suveranității în stat”. Caz în care, se presupune că poporul avea puterea, pentru că era lăsat să meargă la urne din patru în patru ani. Și n-o mai are, de când i s-a luat acest drept ritual.

Și dacă a fost deposedat printr-o lovitură de stat, când a avut ea loc? Partizanii lui Călin Georgescu au două date favorite pentru decesul democrației: 6 decembrie 2024, când s-a anulat turul 2, sau undeva prin martie 2025, când BEC, ulterior confirmat de CCR, i-a interzis participarea la reluarea turului 1. Aproape toată presa alternativă și cele două televiziuni desprinse din Realitatea TV susțin această narațiune.

Dar, chiar acele instituții au invocat în motivarea din martie sentința de pe 6 octombrie 2024, de blocare a candidaturii Dianei Șoșoacă. Altfel spus, și din punctul lor de vedere, acela e actul fondator al noului regim de democrație limitată, adică pseudo-democrație. Moment în care, inclusiv presa alternativă de ziua a șaptea din occident și de la noi a fost nevoită să menționeze, în treacăt, că democrația mai fusese ucisă cu cinci luni înainte. Detaliu peste care se trecea cu grație prin cerința să se reia doar turul 2. Știu, Diana Șoșoacă e un personaj bizar, cu ieșiri grotești, cu care îți e rușine să fii asociat, dar asta nu schimbă adevărul faptelor. (Am descris ca atare sfârșitul democrației încă din 5 octombrie, și am continuat să comentez în detaliu semnificațiile fiecărei motivări, din decembrie și martie, când s-au dat următoarele lovituri letale. Găsiți linkurile către articole aici.)

Dar mai avea poporul puterea înainte de ultimele alegeri prezidențiale anulate? Ne lămurim că răspunsul e negativ, urmărind tăvălugul de arestări și percheziții, aparent fără noimă, cu care suntem intimidați. Ele au aparența unui ghiveci de dosare încropite din elemente bizare sau de tot râsul, menite să acopere cu fumigene abuzurile de la acele invalidări de candidaturi și anulări de alegeri. Motivele invocate pentru măsura excepțională de suprimare a votului sau a dreptului de a fi ales, nu s-au găsit sau n-au nicio bază juridică. Adică „actorul statal” n-a fost nici măcar numit, darămite dovedit, iar acțiunile imputate politicienilor Șoșoacă și Georgescu intră în aria libertății de opinie.

În schimb, sunt arestați alți cetățeni, care au tangențe vagi cu numiții candidați, sau chiar nicio tangență. În tot cazul, un impact neplauzibil asupra procesului electoral. De la pensionari de 70 de ani, la veteranul de război de 101 ani, la tineri cu TikTok, la mercenari și speculatori în monede virtuale, sunt târâți prin arest sau prin fața tribunalelor televizorului pentru te miri ce: discuții cu diplomați străini, înjurături pe internet, dețineri de poze cu personalități istorice, planuri de schimbare a numelui țării, deținere de arme, sponsorizarea unor vorbitori live pe telefon…

Dar cercetând mai atent rechizitoriile, vom vedea că atât cei doi politicieni de opoziție, cât și simpatizanții lor sunt acuzați și de tot felul de delicte de opinie din zona extremismului, antisemitismului, xenofobiei și de tentativa de a organiza grupuri cu caracter fascist sau de încercarea de a răsturna ordinea în stat. Ori toate legile invocate acum de procurori existau deja de niște decenii, introduse gradual de Adrian Năstase sub președinția lui Ion Iliescu și de Crin Antonescu, sub președinția lui Traian Băsescu. Doar că acele arme de distrugere în masă a gândirii critice nu fuseseră folosite decât sporadic.

Altfel spus, România a fost ocupată lent și complicii ocupantului și-au creat în timp un instrumentar juridic vag formulat și interpretabil semantic, cu care să poată băga la pușcărie orice opozant potențial. Iar din octombrie 2024 nu au făcut decât să treacă la folosirea acelui arsenal împotriva populației ocupate, sub pretextul absurd că astfel apără democrația de voința populară. Acel arsenal de legi n-a fost creat să apere statul român de secesioniști, de pericole externe sau de activități anti-românești, de acapararea economiei sau presei. Dimpotrivă, a fost creat metodic să asigure că nu va putea fi contestat statutul de colonie al țării.

Din acest motiv, e insuficient și inexplicabil de ce politicienii de opoziție preferă să se refere la această ocupare a țării ca la o lovitură ce ar fi survenit abia prin decembrie 2024 sau martie 2025. Ca și cum doar neținerea alegerilor ar fi anomalia, ce ar putea fi remediată la viitorul scrutin… Idee pe care o acreditează participarea cu aplomb a lui George Simion la noua ediție a farsei electorale, ca la o bătălie decisivă de salvare a democrație sau de recuperare a țării. Nu. Țara era ocupată mult mai demult și nu putem aștepta că va fi eliberată de intervenția externă a unor guverne, care au propriile lor programe de represalii la adresa disidenților.