Aplaudacii dictaturii. De fapt, de ce erau ei anti-comuniști!?

Metodele lor bolșevice, de a-și impune voia în dezbateri, prin amuțirea adversarului cu insulte, erau bine cunoscute de câțiva ani. Dar tot defilau cu sloganul „jos ciuma roșie!”, „jos comuniștii!”, presupunându-se din asta că ei sunt de dreapta.

Acum caracterul totalitar al globalismului, nu mai e o speculație teoretică. Nu e nici teorie a conspirației, e realitatea pe care o trăim. Chiar depășind vechile restricții, cu unele noi, pe care nu le putuse născoci nici Stalin. Dar ceva e, totuși, o inovație: a apărut „umorul”. Artificial, forțat, dar cu pretenția de bună dispoziție.

Bellu Zilber, un evreu care crezuse în ideile comuniste și ajunsese el însuși după gratii, când „visul” a devenit realitate, le-ar putea sluji drept model. Lui îi aparține profeția că, dacă va fi vreodată instaurat comunismul în România, va fi „o combinație de IV Stalin și IL Caragiale”.

Exact asta se întâmplă acum: au apărut „miștocarii” cu soldă de postaci și „influenți” ai statului paralel. Zecile de mii de trântori ai noii Securități, cărora o să le plătim pensii speciale de la vârste fragede, cred despre ei că au căpătat simțul umorului de cazarmă. Și de dimineață până seara, nu mai prididesc cu bășcălia. Glume despre oamenii rușilor, despre dacopați, despre anti-vacciniști, despre cine are dubii că Bill Gates se pricepe la vaccinuri, despre tunelul din Bucegi, moaște și alte lucruri de hlizit pe Facebook. Orice obiecție la încălcarea Constituției, la umilirea omului, devine pentru securicii internetului prilej de hăhăială. Toate sunt „teorii ale conspirației”, puse în scenă de Putin – singura conspirație certă, social acceptată.

Nimic din ce se petrece în societate nu îi îngrijorează, nimic nu-i tulbură. Totul e bine, se ocupă specialiștii și organele de ordine. Grija lor nu e gânditul. Nici viitorul sumbru al economiei nu le încrețește fruntea. Prioritatea lor e râsul: sardonic, superior, gălăgios, demolator.

Într-un congres de pomină al PCR, un fost ilegalist, Constantin Pârvulescu, l-a interpelat pe Ceaușescu, pentru monopolizarea discuțiilor în Partid. Știți cum a fost redus la tăcere? Nu, n-a fost luat pe sus de Miliție sau Securitate. A fost acoperit de ropote de aplauze și scandări ale comuniștilor robotizația, care astfel nu l-au mai lăsat să continue. Dacă era azi, și de organizarea tovarășilor s-ar fi ocupat ăla mic al lui Caramitru, Sala Palatului s-ar fi zguduit de un mare hohot de râs. Râsete pe bandă, ca la comediile americane.

Mă uit în urmă la ce s-a întâmplat recent și la reacțiile „luptătorilor” societății civile cu epoleți, și mă întreb la modul cel mai serios. De fapt, ce problemă aveau cu „ciuma roși”, cu comunismul!? Că par de acord cu orice știam noi că era abuziv, la regimul de atunci:

n-au o problemă dacă sunt ascultate telefoanele – zic: „dacă n-ai nimic de ascuns, ce-ți pasă!?”
n-au o problemă că la întocmitul dosarelor penale, ia parte și o echipă de ofițeri ai Securității
n-au o problemă dacă aud că ofițerii ăia au modificat pe alocuri transcrierea stenogramelor;
n-au o problemă dacă binomul se transformă în trinom și trimite „pe surse”, înregistrări compromițătoare acoperiților din presă, încât reputația inculpatului să fie terfelită înainte de a ajunge în instanță (uneori doar ăsta e scopul, eventual cad la pace cu o delațiune a lui contra altcuiva);
n-au o problemă dacă presa se transformă în intrument de propagandă la modul explicit, plătită cu 40 de milioane de euro „să informeze corect”;
n-au o problemă dacă se dă arest la domiciliu întregii țări „pentru binele ei”;
n-au o problemă, dacă ți se fixează oră de culcare și poliția te bate, dacă te prinde pe stradă după ora 22;
n-au o problemă dacă ți se dă interdicție de părăsire a localității;
n-au o problemă dacă pot ieși din oraș să se relaxeze doar cei care au casă de vacanță (asta seamănă cu casele de comenzi și pașapoartele, la care aveau acces cei aprobați de Securitate);
n-au o problemă dacă unei bătrâne de 83 de ani, căzută la pat, i se face dosar penal că refuză internarea cu forța în spital;
n-au o problemă că accesul la alimentele de bază îți e condiționat de o stare medicală, constatată de paznicul magazinului. (prioritatea lor e să remarce comicul situației și temerile inutile);
n-au o problemă dacă un om cu părul alb e trântit la pământ de 8 milițieni la intrarea în Kaufland Ferentari;
nu îi revoltă nici când o mămică e pusă la pământ și încătușată, că nu avea masca bine fixată pe figură, de față cu copilul (mereu la ei victima „trebuie să fi făcut ea ceva”);
n-au o problemă dacă e amendată 1% din populație pentru lipsa adeverinței de mers pe stradă (altfel, liberali, nevoie mare, ei);
n-au o problemă dacă sunt unii fără niciun simptom, ținuți cu forța undeva (și pe vremuri se practica închidere disidenților la psihiatrie, tot cu ajutorul medicilor);
nu au o problemă dacă statisticile sunt la fel de false ca pe vremea lui Ceaușescu.