Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
La firul ierbii, băsiștii și anti-băsiștii sunt la fel, oameni cumsecade, chiar dacă și unii și alții cred despre ceilalți că sunt spălați pe creier de B1 și Antena 3. La mitingul lui Băsescu, s-a scandat cu patimă „te iubim!” și tot cu patimă s-ar fi putut scanda „te urâm!”, dacă suspendatul ar fi făcut o vizită la Romexpo, unde se adunaseră USL-iștii. Acolo erau de vreo 2-3 ori mai mulți decât în Piața Revoluției, dar „ai noștri” compensau prin entuziasm. Pe mine capacitatea de iluzionare a omului mă fascinează ca „mecanismele milei” pe personajul lui Dinică din Filantropica. Undeva în spatele scenei sunt cu siguranță oameni, care îi știu riguros mecanismele acestei auto-amăgiri, cum știa resorturile psihologice celebrul scriitor de texte pentru cerșetori din film.
În drum spre miting, mă întrețin cu un pensionar, care abia aștepta ziua de duminică, să scape de Băsescu, și care după scurtă vreme îmi spune: „domne, ești un om exact pe inima mea!”. Ce să fac dacă am priză la popor? Din capul locului, omul face trecerea rapid de la ce a târguit, la pensiile tăiate. „Le-a tăiat și avea de gând să le mai taie!” Fandez și eu și zic că nu mai e nimic de făcut, dacă sunt mai mulți, care vor pensii, decât salariați. Cât impozit să le iei și la ăștia? Așa e, zice bătrânul nostru, dar nu mai sunt tot din cauza lui! Convenim că duminică o să voteze care cum vrea, dacă vrea, și că n-o să ne certăm din atâta lucru. Bani nu mai sunt, circ va fi pe săturate. Profit de ocazie și o întorc și eu pe partea socială. Zic, da ăștia de ce nu le măresc acuma, că-s la putere? Eee, omul râde ca un copil prins cu o minciunică. Zic, adevărul e că Pontănacul și-a cam luat leapșa de la Băsescu, că bani nu mai sunt să mai facă cineva ceva. Aici cădem de acord, râde și omul de momeala înghițită de Ponta. L-a făcut piratul, asta e. Oricum, mare păcat că s-au închis spitale și au plecat medici, „ați văzut, nu?”. Într-adevăr, mare păcat. Bani nu mai sunt.
Ajung la miting să fac niște poze cu dușmanul, dar e prea târziu, piața e absolut ticsită, nu mai prind loc decât într-o margine. O pancartă și niște steaguri le acoperă fețele vorbitorilor, eșec total. Am nimerit totuși între niște fani veniți cu autocarele de prin Bărăgan și Oltenia. Un tip mărunțel și-a sunat toate cunoștințele din telefonul mobil să le relateze de la fața locului. „Bre, nea Costele, aici e frumos tare, bre, știi câtă lume e? Pfaa, o câmpie, bre!” Olteanului îi place și de MC-ul mitingului, Traian Ungureanu, pe care îl zărește în prim-plan doar în monitorul de pe scenă: „Așa, șașiul lu tata, le zice bine!” Mai mult ca sigur, interlocutorii lui de la telefon râd de entuziasmul lui, nici hărmălaia nu îl ajută, așa că trebuie să le tot repete”.
Despre unul n-aș fi crezut că poate stârni efuziuni de simpatie: „E lume multă, bre, uite e și Stolo! Stolo, bre, Stolojan al nostru din Teleorman!” Parcă îmi și imaginam durerea din partea dorsală, pe care Stolojan ar fi putut-o resimți pentru respectiva zonă folclorică. Nici simpatizantului său nu cred că i-ar fi împărțit vreu leuț din averea sa considerabilă, dar aici nu era chestie de bani, era de sentimente.
Discursurile intelectualilor n-au avut mare succes între regățenii mei. Data trecută nimerisem între niște pensionare de București, care ar fi sorbit-o din ochi pe Monica Macovei și îi tot spuneau cu inima strânsă „să stea și ea mai dreaptă din umeri și să vorbească mai cu curaj!” Asta e, alt segment de public. La olteni n-au avut așa mare priză. De fapt, lumea nu percuta decât la sloganuri, orice frază mai lungă de 15 cuvinte îi pierdea total. La Năstase sau Voiculescu lumea ia foc. Nici aluzia la „femeile goale ale lui Mazăre” nu-i lasă indiferenți. Și etichetele merg bine la public, lumea râde când aude de Dottore și de Paiață, ca la teatrul de păpuși cu Vasilache și Mărioara din Obor. Cu personajele astea ajunge la oameni până și universitarul Adrian Papahagi. Mărunțelul din spatele meu strigă cu foc: „Le zice bine de tot ăsta! Bine Hagi !!”
Mihai Răzvan Ungureanu începe în forță, are replicile pregătite, lumea scandează MRU, MRU. Dar de la jumatea speech-ului încolo, fiasco total. Lumea se foiește, într-o plictiseală evidentă, omul nostru își mai sună un prieten, să-i spună că vorbește un om deștept și că e lume cât în cele nu știu câte hectare ale lui. Lumea devine mai amuzată și mai interesată să tragă cu urechea la relatările lui la telefon, decât la ce vorbește Ungureanu. Constituție, stat de drept, instituții europene, desigur, dar adevărul e că lumea are boală pe Voiculescu.
Mihai Neamțu are iar un discurs de vedetă rock. Ceva din începutul de paranoia a juniorului providențial îl face să aibă priză la public. Oamenilor le place să fie întrebați dacă mai cineva aici (sloganul Noua Republică) și să strige mai tare când li se spune: nu vă aud! E distractiv, e patetic, e pe gustul maselor. Recită în delir câteva strofe din Scrisoarea a III-a și pare să aibă ceva din Andrei Duban, când îi spunea versuri lui Ceaușescu. Încheie cu ochii ieșiți din orbite și gata de un atac de apoplexie: „Cum nu vii tu, Țepeș Doamne? Ca punând mâna pe ei, să-i împarți în două cete, În smintiți și în mișei!” A tăcut și omul cu telefonul.
În fine, urcă pe scenă și Băsescu. Nu e o banală simpatie publică, e iubire în toată legea! Lumea îi scandează numele și nu l-ar vrea dus de la Cotroceni, ani buni de-acum. „Bună seara, români!”, le strigă bătrânul chel în tricou bleu, iar mărunțelul cu telefon din spate nu mai rezistă la atâta emoție și îi răspunde cu foc idolului său: „Să trăiți bine !!!”. Toți dimprejur se întorc instantaneu spre mărunțel cu uimire și pufnesc în râs. Nimeni nu trăiește bine, dar măcar pe moment sunt fericiți.
Victor Grigore
