Mircea Badea, despre invatatoarea care l-a interpelat pe Dan Voiculescu: “o miloaga penibila, cersetoare, tata proasta, coclita”

Voiculescu, intr-un moment usor jenant
Scarbit de periile propriilor angajati, Dan Voiculescu a iesit din barlogul sau si a dat fuga la prietenul Vantu pentru emisiunea Ora de foc de la Realitatea. Aici il astepta zambitoare Oana Stancu, fosta lui angajata. In alt studio, era invitata o invatatoare care, cu o seara inainte, trimisese un e-mail in care blestema guvernul Boc. Pana aici, toate premisele ca turnatorul sa isi vada gadilat orgoliul.

Dar, stupoare! In timp ce Felix isi desira aberatiile demagogice despre pensionari si someri, invatatoarea l-a intrerupt, amintindu-i ca si el face parte din clasa politica si ca si-ar dori un raspuns la ce poate face in urmatoarea saptamana, nu anul viitor. Invatatoarea era departe de a fi vreun strateg economic, era pur si simplu un om necajit si umilit de prea multe lucruri din jur, peisaj din care dadea de inteles ca nu-l exclude nici pe dl Voiculescu. A spus si ea ce s-a priceput, anume ca parlamentarii si-ar putea dona leafa (Voiculescu o face deja, ca n-are nevoie). Era, cel mult, o naivitate de om strivit de unii ca Voiculescu, de om care intreaba cum sa se descurce saptamana viitoare cu banii. Per total, un moment cam penibil pentru Voiculescu, proaspatul protector al saracilor, dar nu chiar traumatizant pentru soriciul gros al varanului.
reactia lingaului suprem
In emisiunea “In gura presei”, Mircea Badea a alocat circa 10 minute unui suvoi de laturi aruncate in capul sarmanei profesoare care indraznise sa ii sifoneze imaginea patronului. Pentru sugestia cu salariul de parlamentar, invatatoarea a fost facuta “miloaga penibila, cersetoare cu nivel de tata proasta, coclita”. Si jignirile curgeau fara oprire: persoana care asteapta o flegma, cu nivel sub zero, pe care vreau sa o vad tavalindu-se de foame.

germenul totalitar
Exista ceva mai adanc decat slugarnicia crasa in acest tip de reactii, atat de proprii lui Mircea Badea, dar nu numai lui. Si o spun cu mila pentru tinerii care vad in Mircea Badea un erou al libertatii de expresie, cei care, accidental, imi viziteaza blogul, pentru a lasa cate o injuratura sau o urare gen “sa arzi in flacari!”.
Mi-e greu sa spun cum arata libertatea in lumea noastra, dar sunt convins ca ea e la polul opus al celor doua totalitarisme ale secolului XX. Si cred ca in miezul oricarui sistem totalitar sta acea ura fata de oricine are alta parere sau alta optiune. Ar trebui sa ne scuturam de teama de fiecare data cand ii auzim pe Badea sau pe Ciutacu tunand ca vor “sa ii vada zvarcolindu-se in chinuri” pe toti cei care au votat altfel decat le-au sugerat ei in campanie. E absolut irelevant pe cine au ales, din ce oferta sau din ce considerente. (Daca Geoana ar fi marit pensiile, ales fiind in locul lui Basescu.) Esential e ca au avut o alta optiune, fie ea cea mai proasta imaginabil. Si ar trebui sa ne scuturam de indignare de fiecare data cand cineva e umilit, redus la un nivel subuman, din nou, pentru acelasi unic motiv: a fi indraznit sa gandeasca altfel de cum trebuia.
Acestea doua sunt ingredientele de baza, care pun in miscare rotitele unui sistem totalitar: ura fata de cei care au alta opinie, indiferent ca ei formeaza o minoritatea sau o majoritate, si desfigurarea mentala a oponentului, pana la nivelul sub-omului, al gandacului care merita si trebuie strivit. Lor li se adauga slugarnicia oarba a oportunistului, care nu mai face tot ce i se cere. Face tot ce isi inchipuie ca i-ar placea celui pe care il serveste, fara sa i se mai ceara.
Iar cand ai adunat o armata de indivizi cu un mental care indeplineste aceste conditii, nu mai ai decat sa alegi locul unde iti amplasezi “uzinele”: Auschwitz, Sahalin, Lubianka, Sighet…